3,713 matches
-
înainte. A urmat momentul încărcării mașinii, momentul care a creat stresul pe o perioadă de cel puțin trei săptămâni, în ceea ce-l privește pe Liviu. Pentru a nu porni cu panică, nervi și vălmășeală, doamna doctor (personajul principal, deci) mă pândea după fiecare bagaj pe care-l duceam jos, reamintindu-mi să fiu calmă și să nu uit să merg la ea și să beau țuică pentru că asta, nu știu cum, ar fi reușit să facă să intre în mașină toate „hărăboanțele” cu
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
bănci, am urmărit traseul pelerinilor liniștiți, dornici să atingă Madona Negra. Aici am ascultat un cor scurt care a făcut bine spiritului nostru înfierbântat, și fără a mai zăbovi, ne-am întors în parcarea care era arhiplină, plecarea noastră fiind pândită de mulți care n-aveau unde să-și lase mașinile. Cu mintea încărcată și cu trupul ostoit, am pornit pe drumul de întoarcere. Ajunși la Sant Pere, am hotărât să rămânem la restaurant pentru a prânzi. Pe la 16. 30 eram
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
pe augustul său amfitrion. Astăzi, în amintirea trecerii filozofului prin Potsdam, unul din hotelurile urbei se numește firesc "Hotel Voltaire"! De la Potsdam am plecat la Leipzig, nume intrat de veacuri în memoria românilor și mai ales a duducelor noastre, care pândeau de sărbători ofertele de bibiluri ale lipscanilor. Azi doar bătrâna și ponosita uliță Lipscani din capitală, ce așteaptă de ani să-și regăsească strălucirea de altădată, ne mai aduce aminte de vestiții negustori de la Lipsca. Ca june atașat cultural bătusem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
porturi (o sticlă de șampanie "Zarea" luată la noi cu 35 de lei se vindea la Viena cu un preț de 10 ori mai mare). Pe motonavă erau și băieți cu ochii albaștri, iar alți ochi de aceeași plăcută culoare pândeau la Cernavodă și Constanța (orchestrele fiind asigurate de ONT Litoral). Dacă "hartiștii" nu dădeau "darul" erau săltați cu tot cu "agoniseală" și eu eram anunțat de la Constanța: "A plecat motonava spre Viena fără orchestră". (Mi-a venit să râd odată, fiind anunțat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de kilometri, parcurși pe întuneric, n-am mai întâlnit nici o localitate, nici o casă, nici o mașină, doar "cerul înstelat deasupra noastră și tăria morală în noi", cum spunea un filozof, noi fiind cei patru pasageri inconștienți de pericolele care ne puteau pândi peste tot în acest teritoriu pustiu. Întrucât șoseaua era cum era, plină de gropi și denivelări, mărginită în dreapta și stânga de vegetație de selvă bogată și singurele surse de lumină rămâneau stelele și farurile mașinii, era dificil de condus, așa că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
care constituie o serioasă sursă de venituri. De la cele de mai sus Rio nu face excepție, dimpotrivă. Aici se adună majoritatea turiștilor bogați, aici îi găsești la Carnaval, pe plajele Copacabana și Ipanema, la Buzios, Angra dos Reis, Parati... Sunt pândiți și de multe ori jefuiți și agresați chiar și în plină zi de grupuri de tineri sau chiar copii, proveniți în majoritatea cazurilor din cele peste 600 de "favelas", concentrări de defavorizați ai societății, masate de obicei pe pantele dealurilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
trecut podul peste Guadalquivir pentru a ne plimba puțin prin vestitul cartier Triana. Întorceam mereu capul, așteptând pe străzile Sevillei să-i întâlnim pe Figaro, Carmen, Don Juan sau pe frumoasa și talentata cântăreață de copla, Isabel Pantoja. Îi mai pândeam pe vestitul navigator Juan Diaz de Solis, pe Velazquez și Murillo, pe Antonio Machado și, bineînțeles, pe cei doi mari împărați Traian și Hadrian. Aveam să ne reculegem în fața unei statui a lui Traian, numit de istoricul Suetoniu "cel mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
del Este descoperisem un hotel mic, liniștit, aproape de ocean, Hotel "Castillia", foarte curat și civilizat, unde trăgeam mereu. Dacă dimineața eram ocupat cu reuniunile, după prânz ne plimbam pe faleză, prin portul pescăresc, colindam buticurile elegante sau, dintr-un "prepeleac", pândeam poate apar balenele. Uneori, ne aventuram pe ocean cu o șalupă până la "Isla de Lobos". Insula și cele 8 insulițe alăturate au o suprafață de 43 de hectare și adăpostesc importante colonii de "lupi de mare" (circa 300000 de exemplare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
direcție sau În cealaltă, ne reunim cu toții, elevi și profesori, și ridicăm paharul, cu urarea mea favorită: „Pentru un nou Început“. Orice Început e greu. E foarte posibil să ne fie frică, să ne sperie necunoscutul. Descurajări, lamentări, confuzii ne pândesc la tot pasul. Când lucrez În teatru, am sentimentul căutării a ceva imposibil de găsit, dar, În același timp, Îmi rămâne vie dorința de a continua. O anecdotă povestește despre o Întâlnire a lui Nastratin Hogea cu un om care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
o penultimă repetiție, visul creatorului de probleme. Ai o senzație de confort (care te trimite Înapoi În copilărie, când Îți faci planuri de joacă și În cotloanele creierului se Îmbucă părți ale jucăriilor); te bucuri de modul În care se pândesc piesele unele În spatele celorlalte, În confortul și căldura unui pătrat izolat; și mai simți plăcerea mișcării line a unui mecanism bine lubrifiat și lustruit care intră lin În funcțiune la atingerea a două degete bifurcate care ridică și coboară Încet
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
firește, în război, mai exact în ultima zi de război, la 9 mai 1945, în Cehoslovacia*. Ceva ghinion a avut verișorul meu, un fel de paratrăsnet al familiei, în care poate că s-au scurs multe din nenorocirile ce ne pândeau pe noi toți. Părăsită de soțul ei pentru o altă femeie, cu unul din băieți ucis pe front, cu altul plecat departe de casă, tanti Aniuta nu a avut o viață de invidiat. O văd (eram la tanti Șura și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
apă devenise în acea clipă un atom de fericire risipitoare, cotropitoare. Starea mea de atunci a ocupat, pur și simplu, acea zonă din centrul Bucureștiului, a ocupat-o și o ține până în ziua de azi. * Capătul aceluiași „tunel”, ziua. Îl pândesc de o bună bucată de vreme, de data aceasta aflându-mă în curtea casei pe care, cu șase luni în urmă, o contemplam, aproape seară de seară, fascinat de lumina unei ferestre, din chip capătul acelui „tunel” pe care urma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
rău însă), după care fac pace, spălându-se unul pe altul cu extraordinară tandrețe... Activitățile lor sunt intense, dar de scurtă durată: aici e poate secretul vitalității lor pisicești proverbiale... * Neavând, din păcate, șoareci, pisicile noastre „vânează” păsări. Adică le pândesc, de la ferestre sau de pe balustrada balconului, de unde cel mare doar o singură dată, dar Gălbenuș de 4-5 ori au căzut în gol, din fericire doar de la înălțimea etajului doi la care locuim. Cum însă nu-și pot permite să cadă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
apoi și de câini, iar când mi s-a făcut aproape rău auzindu-l pe Pică (îl știi pe Pică...) povestindu-mi cum i-a venit de hac unui șoricel care i se strecurase în apartament și pe care îl pândea de mult, am înțeles că trebuie să vin aici. Ne aflăm în marele parc, în care stau risipite pavilioanele prea bine cunoscutului spital. Fiind „zi de vizită” venisem să-mi văd prietenul internat. Era o după-amiază însorită, aproape caldă, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
trecut câteva luni. Primăria hotărându-se să scape orașul de câini, hingherii trec la acțiune. De câteva nopți însă, nobila lor muncă le este zădărnicită de un ins care, amenințându-i cu arma, îi obligă să elibereze animalele capturate. Le pândește mașina, și când aceasta se oprește pentru o nouă razie, apare ca din pământ și îi somează. Se pare că originalul haiduc e chiar individul care hrănea câinii, pe când războiul împotriva acestora încă nu începuse. Dar de unde a făcut rost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de scris, căci crispările sunt enorme și spontaneitatea gândirii mele suferă mult. De aici înainte, îți voi scrie de mână, ca în timpurile vechi, chiar dacă vei avea dificultăți să-mi descifrezi hieroglifele. Și apoi e un alt pericol care mă pândește, dar pe care mi-l asum: grafologia! Scrie-mi mult și des! Te îmbrățișez cu tandrețea amoroasă pe care o cunoști. Al tău, pentru toate viețile, René. Luni, 13 mai 1974 Gabriela, ma bien-aimée, sunt foarte îngrijorat pentru tine, pentru că
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
deveni un maestru în arta camuflajului! Mă gândesc la astrologul care era un amator și care, făcându-mi horoscopul, a refuzat să mi-l dea. Totuși mi-a spus că trebuie să mă tem de apă, de alcool, pentru că mă pândește pericolul înecării, pentru că erau semne care indicau la mine un fel de tortură interioară, ca și cum m-aș găsi în închisoare, și m-am gândit mult la ceea ce mi-ai spus și tu. Totuși, el e numai un astrolog amator, dar
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
întârziere cu tine și tu ești în avans cu mine! Când se vor schimba astea? Când vom regăsi echilibrul prezentului imediat? Ți-am spus și o repet că nu pot trăi fără tine. Dar nu ți-am spus că mă pândește pericolul de a-mi pierde rațiunea. A trăi are riscurile și pericolele sale, cum spune un proverb suedez. Termin aici pentru că telefonul sună și sunt vizitatori care așteaptă, voi termina de data asta cu un cântec de Breton, despre buze
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
ființei sale, ci și a celorlalte viețuitoare și a naturii, la care nimeni nu se gândește. Oamenii de la țară sunt dezorientați, era timpul când se lucra pe câmp la producerea hranei viitoare. Acum toți fug niciunde, pentru că peste tot sunt pândiți de moarte. Aici, în Suedia, ca de obicei, se organizează ajutoare și se așteaptă valuri de exilați, în primul rând familiile cu copii. Vizita Birgittei (Trotzig), care a venit cu o floare roșie, tropicală. Bucurie. Am stat împreună de la șase
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
asupra copiilor. Ăsta este un semn de mare oboseală a civilizației noastre, un semn de totală decădere a moralei, care va sfârși Dumnezeu știe cum. Nimic nu mai e sigur azi, nici măcar o mică plimbare pe stradă - peste tot te pândește un cuțit sau țeava unui revolver. Poliția e neajutorată, căzând foarte des victimă violenței de pe străzi. Nici un mijloc tehnic nu poate înlocui ceea ce oamenii trebuie să învețe încă din anii copilăriei: a-și respecta semenii, a învăța în fiecare zi
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
care era protejată de șefi și apărată de Miliție. Șefii aveau și ei nevoie de toate cele ce se vindeau. Aceștia le obțineau cu bani mai puțini sau gratuit. Pe de altă parte, erau și acei informatori prezenți peste tot. Pândeau și raportau ce ai cumpărat sau ce ai vândut, de la cine ai luat sau cui ai dat. Mai erau și acei interpuși care îți făceau într-un gest de binefacere legătura cu bișnițarii. Mecanismul era foarte bine pus la punct
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
mult despre aceasta, dar pe cei doi nu păreau să-i deranjeze bârfele câtuși de puțin. Pe când primărița încă mai locuia în apartamentul de la blocul din centrul comunei, niște tineri s au urcat pe balcon într-o noapte. I-au pândit ore în șir pe cei doi conducători ai comunei. Tinerii se jurau cu mâna pe inimă că i-ar fi văzut într-un moment de tandrețe, sărutându se. Când, într-un târziu, i-au ajuns la urechi vorbele care circulau
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
o mare îndoială și tristețe în suflet. „OMUL NEGRU” Rucsanda era învățătoare și membră de partid cu mare vechime. Avea o dorință tainică, foarte puternică de a ajunge la conducerea comunei sau măcar a școlii. Curioasă, îndrăzneață și intrigantă, iscodea, pândea și reclama pe toată lumea. Înflorea și adăuga inovații picante și minciuni în reclamațiile pe care le făcea. Găsea câte un copil mai slab la învățătură și, în schimbul unei note de trecere, îl punea să scrie reclamații pe care le dicta
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
sărăcăcioasă și neprimitoare. Am ieșit afară să-i dau de mâncare lui Miki, câinele lup, și la cele câteva animale pe care le adunasem pe lângă casă: un purcel, trei curcani și zece găini care făceau ouă. Pichirile cloncăneau prin copaci pândind plecarea mea pentru a coborî să ciugulească boabele de porumb și de grâu. Am tras zăvorul la camera din spatele casei, care ținea loc de magazie și unde aveam două damigene cu vin, o cunună de ceapă, un borcan cu murături
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
de pusă la punct". La sfârșit de noiembrie am plecat! Era un început de iarnă urâtă, cu lapoviță, îngheț, viscol, frig și noi, ca marii îmbogățiți ai Europei, urma să fugim de iarnă în însorita Americă de Sud! La Otopeni pândeam, până la decolare, dacă nu vine vreun "mesager" de la MAE să mă dea jos din avion, gândind că toate NOTELE "Cooperativei" cu "comentariile" mele împotriva partidului și guvernului, cu "unchiul "polițist, cu cumnatul, cumnata și emigrația română de la Paris... au fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]