3,617 matches
-
primește din toată inima dania noastră și nu te mai gândi la ce au să spună Marița și Ileana. Noi știm ce merită fiecare. Ai copii buni și poate că ai să mai ai. Lasă ciorile să croncăne, să nuți pese deloc de ele, așa cum nu ne pasă nici nouă, că mult sânge rău ne -au făcut.” Costache o ajută pe Maria să strângă așternuturile, gândindu-se că cele spuse de taică-său sunt doar niște gânduri și se pregătea de
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
la "lecția de anatomie a doctorului Tulp" a maestrului Rembrandt, plus diverse considerații privind vârsta, starea civilă și tot tacâmul. Bineînțeles, conform instrucțiunilor, totul în germană. Am observat ca dumneaei se cam uita strâmb la noi, dar nu ne-a păsat, gândind că e o muritoare oareșicare ce n-are acces la limba lui Goethe și Schiller. Spre surpriza noastră, înainte de a coborî ne-a "bătut" bine obrazul, zicându-ne câteva vorbe bine simțite și atrăgându-ne totodată atenția că i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Nu erau mulți, să fi fost 100-150 de persoane din diferite generații și de diferite "origini" români-români, greci-români, unguri-români, evrei-români. Ca peste tot în lume, cu rare excepții, nu prea se știau, nu prea se interesau și nu prea le păsa unul de altul. Tot cu rare excepții, nu se puteau lăuda că au făcut avere, majoritatea ducând un trai modest o casă, o mașină, ceva agoniseală în bancă și cam atât. Dacă se întâlneau, se întâlneau o dată sau de două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
și iluminism - voi credeți c) știți ce este ființă uman). V) vom ar)ta noi ce este ea și ceea ce sunteți voi. Priviți lag)rele noastre și crematoriile noastre și vedeți dac) puteți face ceva pentru că inimilor voastre s) le pese de aceste milioane”. Și este evident c) imaginația umanist) moral) civilizat) nu este Îndeajuns. Confruntat) cu o asemenea demonstrație „metafizic)”, aceasta ajunge la disperare și apoi cade În letargie și inerție. Jay Bushinsky de la Daily News (Chicago) este un tip
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
blestemând, așa cumplit răcneau că turcii s-au spăimântat crezând că suntem de două ori mai mulți decât eram. Mamăăă!! Ce tăiere! Seceriș! Măcel! Răcneam! Blăstămam! Înjuram! Și tăiam! Tăiam! Pușcile trăsneau. Buciumele buciumau. Prăpădul de pe lume! Nu ne mai păsa nici de viață, nici de moarte! În clipa aceea am știut că nu putem fi înfrânți: izbânda a noastră era! Cum o înturnat soarta bătăliei Domnul Ștefan... De nu era Domnul Ștefan, nu știu zău, mușcam noi pământul! Și mândrii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
viața noastră a și trecut. Dragul meu unchi, îl îmbrățișează ea cu căldură, cât îți datorez... Îmi amintesc, într-o noapte neagră cu tunete și fulgere, m-ai luat în spinare; nu știam unde mă duci și nici nu-mi păsa... Fugeam din Stambul. Mituisem străjile de la Poarta Kerkaporta. Și așa, a început alt capitol al vieții noastre: pribegia. Alt drum, altă suferință. Urmașii împăraților Bizanțului, cerșetori pe la curțile principilor Europei. Am muncit totuși, ne-am câștigat pâinea, eram învățători. Da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o prăpastie peste care nu s-a putut, nu s-a vrut să se arunce o punte. Și, astfel, Europa a rămas până în zilele noastre ruptă în două, dezbinată și slabă. Două lumi diferite, cu consecințe incalculabile. Că mult le păsa cârmuitorilor Apusului, mult le păsa lor de Constantinopol, de Sfânta Sofia, de Sfântul Mormânt și alte fleacuri de-astea!... Dimpotrivă, în sinea lor, cu Papa în frunte -, se bucurau că, o dată cu Împărăția Romană de Răsărit, piere și pravoslavnica ortodoxie schismatică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
s-a putut, nu s-a vrut să se arunce o punte. Și, astfel, Europa a rămas până în zilele noastre ruptă în două, dezbinată și slabă. Două lumi diferite, cu consecințe incalculabile. Că mult le păsa cârmuitorilor Apusului, mult le păsa lor de Constantinopol, de Sfânta Sofia, de Sfântul Mormânt și alte fleacuri de-astea!... Dimpotrivă, în sinea lor, cu Papa în frunte -, se bucurau că, o dată cu Împărăția Romană de Răsărit, piere și pravoslavnica ortodoxie schismatică ce le stătea ca osul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ridicau, ei îl lepădau. Era domnia boierilor hicleni. Într-un pătrar de veac, am numărat, poate, douăzeci de schimbări la domnie unii de câte două, ba chiar de câte trei ori, după cât plăteau sau ce ajutor străin primeau. Puțin le păsa de țara ruinată, ticăloșită; n-aveau habar lor să le fie bine, să agonisească cât mai multe averi, cât mai multă putere. Și nesătui mai erau, Doamne! Nu adevărații boieri de viță, iubitori de țară, ce stăteau retrași, ascunși în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mai mult viața. Desigur, fugim de moarte... Orice moarte e urâtă, oricât de glorioasă ar fi ea. Nu e mare lucru să mori; mai anevoie-i să trăiești. Și moartea face parte din viață. Când ajungi să nu-ți mai pese de moarte, nu-ți mai e teamă nici chiar de viață. Păcii îi preferăm zbuciumul... Și... și totuși nu ne dăm duși; ba, de s-ar putea, am pohti nemurirea... Și totuși, sunt clipe când trebuie să alegi grea alegere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o stricată, dar nici ușă de biserică nu se putea spune că era. Dormea, fără să aibă habar de stafia care se proțăpise lângă ușa bucătăriei și care îi pusese gând rău. O auzeam cum sforăie încetișor, dizgrațios. Dar îmi păsa de asta tot atât cât de gândacii de bucătărie, care foșgăiau, probabil, în jurul picioarelor mele goale, lipite de scândura podelei. Vroiam cu disperare să ajung la ea. Nu mă puteam decide însă să înaintez; dar nici să mă retrag, înapoindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ar mai fi avut nici o cameră disponibilă, sau n-ar fi fost binevoitoare și corectă cu noi, cum din fericire a fost? Xeniei, alături de care ne-am aflat în câteva din cele mai grele momente ale vieții sale, puțin îi păsa dacă ne-am aranjat sau am rămas în aer - ea știa una și bună: că trebuie să dispară cât mai repede din preajma noastră. Și a dispărut. Pentru totdeauna. * A afirma că ți-a plăcut catedrala Notre-Dame e ca și cum ai spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Hedi are 25 de persoane, ieșite din trei fii care povestesc despre mama lor, așa cum se face aici, în Suedia. Sunt necruțători povestind despre extravaganța mamei lor care, rămânând văduvă, călătorea singură, dansa, schia ca o adolescentă, fără să-i pese de băieții ei care doreau să fie cu ea. Hedi zâmbea tot timpul, fără să spună nimic. Dineul a fost superb, sfârșindu-se cu dans, în care Hedi a strălucit arătând tuturor că își respectă propria natură, indiferent de ce se
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Ca refugiați aveam dreptul la un vagon, drept pentru care mai bine de o lună am tot ros scaunele antecamerii directorului Regionalei CFR Timișoara. N-am întâlnit nicăieri oameni mai nepăsători față de semenii lor, oameni mai egoiști. Nu le păsa că am pierdut Basarabia și Bucovina. Că atâția refugiați, unii locuitori de generații într-un teritoriu străromân dar primitor și darnic pentru atâtea etnii, aleseseră refugiul, în sine țara speranțelor necomunisteă Nimic, nimic. Totul se reducea la profit de afaceri
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
nu fusese decât lucrarea diabolică a celor din partid, prin oamenii lor din fabrică, pentru a face din mine o legumă, un om fără voință proprie, dispus să accepte acum orice, fără să mai opună vreo rezistență. Nu-mi mai păsa, însă. Doream să plec cât mai repede din fabrică, oriunde, chiar și la capătul țării, numai să am ceva de lucru și să scap de batjocora celor din jur. Ei nu puteau să dea greș niciodată. Sarcina lor, a celor
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
părțile. Dacă tot nu vreți să mă ajutați, hai, să prindem puiul ăsta și să-mi faceți ceva de mâncare. Mi l-a trimis Maica Domnului, am spus, convinsă în ignoranța mea ateistă, păcătoasă, că așa este. Fără a-mi păsa că e sărbătoare sau că puiul acela era al cuiva și că nu aveam dreptul să-l mănânc, mi-am pus planul ticălos în aplicare. Pe la ora 12, uitându-mă pe geam, am văzut grupuri de femei și bărbați care
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
diferite generații și de diferite "origini" români-români, greci-români, unguri-români, evrei-români (numiți nu știu de ce în documentele "cifrate" ale "Cooperativei" "făgărășeni"!). Ca peste tot în lume, cu rare excepții, nu prea se știau, nu prea se interesau și nu prea le păsa unul de altul. Tot cu rare excepții, nu se puteau lăuda că au făcut avere, majoritatea ducând un trai modest o casă, o mașină, ceva agoniseală în bancă și cam atât. Dacă se întâlneau, se întâlneau o dată sau de două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
Muntenia și păstrând pentru ea Moldova. Atitudinea hotărâtă Împotriva Rusiei l-a făcut să piardă simpatia monarhului, care-l văzuse până atunci ca pe un „tânăr inteligent care și-a făcut studiile În Germania”. Dar lui Carp nu i-a păsat niciodată de ce spuneau alții despre el, ci numai de propriile lui convingeri, chiar dacă acestea făceau din el un „inadaptat” așa cum Îl caracterizau o parte din contemporani. Dar el nu era singurul care vedea pericolul slavismului, convingerile sale fiind și
ASPECTE DIN ACTIVITATEA POLITICĂ ȘI DIPLOMATICĂ by CRISTINA NICU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91556_a_92304]
-
Plecările în Occident erau posibile. La chioșcuri se vindeau reviste franțuzești, nemțești și englezești (de stânga, e drept). Am prins din plin generația în bluejeans și adidași. Generația care ciulea urechile la Europa Liberă să asculte știri și topuri. Ne păsa infinit mai mult de manifestațiile studențești de la Sorbona (1968) decât de ce se întâmpla foarte aproape de noi cu planul de oțel al combinatului siderurgic. În școală, rusa dispăruse aproape complet. Învățam în schimb limbă și literatură engleză de la Chaucher la Huxley
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
din morală în politică. Nu putem sili oamenii să fie compasivi, dar putem să-i silim să fie drepți. O valoare de mijloc, cum ar spune Carol Gilligan, este grija față de altă persoană. Ea nu presupune faptul de a-ți păsa în mod obligatoriu de altcineva. Uneori grija este pură datorie: personalul medical, cel de îngrijire, profesorii trebuie să se comporte „grijuliu”, chiar dacă nu le pasă de persoana pe care o îngrijesc sau educă. Ceea ce vreau să argumentez în acest articol
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
și crescuți în sate uitate de autorități și investiții în educație, nu au, de regulă, șanse egale de afirmare pentru motive care nu țin deloc de meritele și eforturile lor individuale. Putem rămâne orbi la aceste categorii. De ce să ne pese de săraci, că doar nu suntem „comuniști”? De ce să ne pese de femei, că doar au formal toate drepturile? De ce să ne pese de romi? Nu preferă ei să trăiască la margine, în felul lor? Sau, pur și simplu, spunem
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
nu au, de regulă, șanse egale de afirmare pentru motive care nu țin deloc de meritele și eforturile lor individuale. Putem rămâne orbi la aceste categorii. De ce să ne pese de săraci, că doar nu suntem „comuniști”? De ce să ne pese de femei, că doar au formal toate drepturile? De ce să ne pese de romi? Nu preferă ei să trăiască la margine, în felul lor? Sau, pur și simplu, spunem, în cheie popular-fatalistă: „Fiecare cu norocul lui!”. Și jubilăm că suntem
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
țin deloc de meritele și eforturile lor individuale. Putem rămâne orbi la aceste categorii. De ce să ne pese de săraci, că doar nu suntem „comuniști”? De ce să ne pese de femei, că doar au formal toate drepturile? De ce să ne pese de romi? Nu preferă ei să trăiască la margine, în felul lor? Sau, pur și simplu, spunem, în cheie popular-fatalistă: „Fiecare cu norocul lui!”. Și jubilăm că suntem români, bărbați, creștini ortodocși, sănătoși, născuți în orașe mari, ca și când am avea
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
încâlcite mai mult decât de pregătirea elevilor, Țâmpoc, când intra în clasă, începea să dicteze din mers datele problemei care în clipa aceea îi absorbise interesul. Făgăduia celui care îi află soluția să-i încheie media anuală zece. Puțin îi păsa lui că regulamentul școlar nu-i îngăduia să se țină de promisiune atâta timp cât nici cei mai străluciți elevi nu erau în stare să-i dezlege problemele. La ora cedată profesorul intrase bine dispus. Încercând să-și desprindă cu un deget
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
scărpinat în cap și au hotărât că trebuie să înființeze la catedra de cartografie a universității al doilea serviciu secret, controlat, ca nu cumva să fie sustras ceva. În plus, asistentul profesorului a devenit informatorul securității. Prea puțin i-a păsat de asta lui Ion Gugiuman. Își povestea amuzat pățania chiar și la coada de la lapte unde se așeza în fiecare dimineață, cu două sticle legate pe spate cu o curelușă. Se înființa acolo pentru a duce lapte la nepoți. În timp ce
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]