6,523 matches
-
din Solomon de Händel. Cu câteva luni Înainte ascultasem această muzică la Budapesta. „Trăiește veșnic, fericite, fericite Solomon”, Îmi cânta. Corala cântată de o singură voce avea ca fundal orchestral foșnetul mării. Sprijinit de brațele ei priveam norii de musculițe palid gălbui, filând cu sutele În fuioare unduioase. Probabil că era vremea lor de Înmulțire. Și peste ceața mișcătoare plutea negura fumului de la grătare, iar strigătorii din fața frigărilor, copii ai lui Belial, râdeau, orbiți de soare, legănând În mâini homarii vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
nopții și, la lumina zilei, am ieșit pe terasă și mi‑am ațintit privirile pe recifurile Întunecate - iar aerul și apa și‑au făcut efectul pe care și‑l fac Întotdeauna. Una dintre atracțiile sezonului o constituiau norii de musculițe palide, o varietate moale, galbenă. Nu erau nici mari, nici frumos ornate, și se roteau Între mare și vegetație. Rosamund coborâse și folosea de zor telefonul proprietăresei, la care nu avusese acces până atunci. Proprietăreasa refuza să preia mesaje pentru noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
degetul dedesubt! Ce urât! BRUNO (Țipând.): Hai! Hai! Nu vezi c-a-nceput să muște? GRUBI: Uah! (Cei doi se unesc într-un ultim efort și se prăbușesc pe marginea gropii.) GRUBI (Ștergându-se de sudoare.): Era să fie. BRUNO (Palid, speriat.): Mă răpea. Mă țăcăia de tot. GRUBI: Ți-am spus că n-o să iasă. BRUNO: Unde dracu’ am greșit? GRUBI: S-o ștergem. Să-i dăm drumu’... BRUNO: Cred că s-a rupt osia. Când se rupe osia se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
capul.): Nu, domnule. Iese de tot și se îndreaptă spre groapă cu găleata cu lături.) Ha! Stați aici și fumați. O să vi se-nverzească burțile. BRUNO și GRUBI (Gest de profundă nemulțumite.): Pfui! GRUBI: Unde vezi tu că fumăm? FETIȘCANA (Palidă, ca după o gafă uriașă.): Păi... GRUBI: Ce trebuia să faci tu aici? (MAJORDOMUL dă din cap mustrător către BRUNO și GRUBI.) FETIȘCANA: Păi... eu... (Se smiorcăie.) VIZITATORUL (Profund satisfăcut de senzațiile pe care le simte cu picioarele în groapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Mătur. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Cască.): Aha! De ce e așa de frig la voi, dimineața? HAMALUL: Nu știu... Așa e la noi... frig... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Observând, dintr-o dată, cadavrele păsărilor; speriat.): Ce-s astea? HAMALUL (Plictisit.): Păsări... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Palid.): Cum, păsări? HAMALUL: Păsări, domnule... Păsări moarte... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Privind în jur, tot mai înspăimântat în fața măcelului.): Atâtea păsări moarte? Cine le-a omorât? HAMALUL: Nimeni. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cum nimeni? Cum nimeni? De unde au venit păsările astea, aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
coincidență - amândouă privitoarele și cititoarele - altă coincidență - își îndreaptă atenția - a treia coincidență - către același articol de la pagina opt din ultimul număr al Magazinului internațional: Luna, femeile și timpul Din cele mai vechi timpuri, oamenii au cunoscut legătura ocultă dintre palidul satelit al Terrei, reprezentantele sexului frumos și trecerea timpului care, după spusa poetului, tot el distruge tot ce a iscat. Se știe că luna, în cele mai diverse culturi, este prin excelență feminină și acvatică. La vechii greci, întruchipa fecioria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și am început să jucăm. Și acea gogoașă groasă, cu păr țepos, de un oliv-maroniu, pe care mi-o construisem ca o larvă, s-a ros puțin, s-a subțiat îndeajuns pentru a permite să pătrundă în interiorul ei o lumină palidă. Mi-a plăcut jocul, am reușit să vin cu destule mișcări intuitive interesante pentru a-i oferi noului meu prieten o distracție în timp ce mă bătea. După aceea, Kraft și cu mine am jucat cel puțin trei partide pe zi, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
ca o cântare: „unu, doi, trei, patru...“. Și, deși înaintau atât de greoi, cel de-al patrulea membru al grupului rămăsese mult în urma lor. Cel de-al patrulea membru era o femeie. Tot ce vedeam din ea era o mână palidă, fără inele. Prima era mâna lui Jones. Strălucea de inele ca mâna unui prinț din Bizanț. Un inventar al bijuteriilor de pe respectiva mână ar fi inclus două verighete, un inel cu safir dăruit în 1940 de Corpul Auxiliar al Mamelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
mei dacă mai am loc în viața ta, completă Helga. Dacă nu mai am loc, îmi voi lua pur și simplu din nou „la revedere“, voi dispărea și nu te voi mai deranja niciodată. CAPITOLUL CINCISPREZECE MAȘINA TIMPULUI... Daca mâna palidă, fără inele, de pe balustradă era mâna iubitei mele Helga, era mâna unei femei de patruzeci și cinci de ani. Era mâna unei femei de vârstă mijlocie, care fusese șaisprezece ani prizonieră la ruși - dacă mâna era a Helgăi. Era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
asemănător cu cel pe care l-am avut odată Helga și cu mine. Și vitrina nu expunea numai patul acela wagnerian, ci arăta și reflecția lui Resi și a mea, ca niște spectre, cu o paradă spectrală în spatele nostru. Fantomele palide și patul real formau o compoziție liniștitoare. Parcă era o alegorie în manieră victoriană, de fapt o pictură destul de bună într-un bar, cu cortegiul de flamuri și patul auriu și două fantome: un bărbat și o femeie. Ce reprezenta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
să tragă pentru a omorî?“ Privindu-l pe Kraft cum trăgea în ținta aceea, i-am înțeles pentru prima oară popularitatea. Diletantismul ei o făcea să arate ca ceva desenat pe zidul unui closet public; amintea de mirosul puturos, lumina palidă, rezonanța umedă și refugiul în intimitatea respingătoare a unei despărțituri dintr-un closet public... Se făcea ecoul fidel al stării sufletești a omului aflat la război. Desenasem mai bine decât am bănuit. Kraft, ignorându-mă pe mine și blana mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
a dus-o tot într-o beție din 1941 până în 1948? Cine altul ar putea interpreta un spion rus care și-a făcut o rețea compusă aproape în întregime din agenți americani? Urbanitatea lui Kraft a dispărut, dezvăluind un bătrân palid, zbârcit. — Nu este adevărat! a spus el. — Întreabă-ți superiorii dacă nu mă crezi, a spus agentul F.B.I. — Ei știu? întrebă Kraft. — Până la urmă au descoperit, a spus agentul F.B.I. Erai în drum spre casă unde te aștepta un glonț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
nu m-am schimbat prea mult, ce zici? — Nu, am zis eu. Mai la începutul acestei relatări l-am descris ca semănând cu un lup tânăr și slab. Când l-am văzut în mansarda mea, avea un aspect nesănătos - era palid, vânos, cu ochi injectați. M-am gândit că devenise mai mult coiot decât lup. Pentru el anii de după război nu fuseseră ani veseli și înfloritori. — Te așteptai să mă vezi? m-a întrebat. — Mi-ați spus că pot să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
minuțiozitate tocmai pentru a descuraja utilizarea. Se înțelege, astronauții exploratori, odinioară cei mai adulați oameni ai epocii spațiale, duc o existență funcționărească, lipsită de surprize, fiind niște persoane mereu nemulțumite. Sunt unii care își atrofiază mușchii în așa hal de pe urma palidei gravitații artificiale date de navă, încât cer stăruitor, odată cu întoarcerea la bază, să li se dea imediat o altă misiune, în cine știe ce colțișor neexplorat. Bieții oameni își închipuie că readaptarea la gravitația și viața socială terestră ar fi un chin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
fi invocată. Pe urmă, spre stupefacția lor, pădurea își pierdu caracterul complexși se prefăcu într-o sferă verde care îi închise înăuntrul ei. Erau prinși în capcană, în calea unui roi de colibri furibunzi. Margareta se împiedică și căzu. Samuel, palid ca varul, se aruncă asupra ei, încercând s-o acopere, și în ultima clipă, înainte ca păsările turbate să-i ciuruiască, exploratorul își smulse de pe cap aparatul virtual și se pomeni în atmosfera statică și albă a navei. Adevăratul corp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
și să le ascult chiar douăzeci de minute, nu mai mult, fiindcă mă plictiseam și mă duceam să-mi fac un sandviș. A trebuit să urc pe trotuar. De după colț a apărut o mașină colțuroasă, mare, strălucind ciudat în lumina palidă a felinarelor. Deși era noapte, farurile nu funcționau, iar lămpile de poziție aprinse nu-l ajutau deloc pe șofer. Văzând o asemenea nălucă pe străduțele pustii, mi-a trecut prin cap că ar trebui să dau fuga înapoi la restaurant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
surprinsă, chiar îngrozită. A avut nevoie de o vreme până să înțeleagă ce i se întâmplă. Timp de câteva clipe, urmărind atent mâna bătrânului alunecându-i pe trup, Magda mi-a părut mai grasă decât mi-o închipuiam. În lumina palidă a unui felinar, vedeam cum degetele acoperite cu bube și păr se afundă în cutele puloverului ei mulat, cum sapă șanțuri moi în carnea șoldurilor și-i modelează coapsa, care parcă era o bucată de lut. M-am așteptat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
îmi potolesc creierul și pășesc rar spre rafturi. Am strâns pumnii. Am inspirat adânc o dată, de două ori, de trei ori, dar nervozitatea tot creștea și creștea, iar picioarele nu voiau să se miște. Am tresărit când am auzit cuvintele palide și tremurătoare ieșindu-mi pe gură: - Cine-i acolo?... Sângele îmi bubuia în urechi. Era atâta liniște că bătăile inimii mă asurzeau. - E cineva acolo? am spus iar. Și când am auzit sunetul unui pas, sunetul unui picior călcând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
aproape încă o oră de la plecarea Mamei Mari. Am încercat să le conving să iasă din beci și să se plimbe prin casă. Mă gândeam că aerul proaspăt și lumina soarelui îi va face bine lui Z, care rămăsese totuși palidă și nu se ținea bine pe picioare. În plus, voiam să telefonez acasă. În cele din urmă au acceptat, spunându-mi că nu ieșiseră niciodată pe lumină din ascunzătoarea lor, dar o vor face pentru mine, care sunt un oaspete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
spus atâtea povești de groază că m-a speriat rău de tot, spre marea supărare a părinților mei, care nu i-au mai dat apă două săptămâni. Dar acum situația reintrase în normal și nu aveam de ce mă teme. Lumina palidă a becului cădea pe un coș de răchită spart, pe un frigider vechi și pe un contor de gaz dezafectat. Astea erau ale Rizeștilor și nu încăpuseră în boxa lor, plină ca întotdeauna, așa că le lăsaseră pe culoar. În beci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Zicea că așa n-o să mai fie rahați pe mașina lui taică-meu. N-am înțeles ce avea el împotriva rahaților de pasăre, când la el în casă mirosea așa urât. Am văzut-o și pe nevastă-sa, înaltă și palidă, cu un batic legat la frunte. I-am zis Sărut mâna, și nu mi-a răspuns. Maică-mea ajunsese de o vreme la Platon și am găsit-o turnându-i apă. Taică-meu susținea că mai bun ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
să zicem până la sfârșitul săptămânii viitoare. Nu vrei să vii la lectura piesei? Putem vorbi după; ar fi chiar interesantă. Îți spune Sal când. Mă bucur că ești în echipa noastră, Sam. Îmi strânse mâna. Pe fața ei cea rotundă, palidă și la fel de inexpresivă ca a unei călugărițe apăru un zâmbet. Se duse către ușă. Uitându-se peste umăr, îmi zise: —Și spune-mi MM, te rog. Așa-mi spune toată lumea. Capitolul doitc "Capitolul doi" După cum mi-a spus Janey la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
unui glas de fată. Scosei caseta și o băgai în buzunar. Bez, maistrul tâmplar, stătea sprijinit de perete, lângă ușa ce dădea spre scenă, fumând o țigară pe care și-o făcuse singur, cu ochii mijiți în fâșiile de lumină palidă. Toate bune? ne întrebă cu prietenie în timp ce eu mă avântam afară din mașină. Să vă ajut? Sally dispăru invocând o scuză subțire, în timp ce eu și Bez înfundarăm gențile prin intrarea îngustă, de-a lungul unor coridoare aglomerate, și în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Helen își luară lucrurile și dispărură, Sophie se apucă de însăilat bucățele de material, iar Violet, care se distrase de minune pe postul de consultant în Culori Mai Frumoase, i se alătură lui Paul în mijlocul sălii de repetiție. Era cam palidă. Ducând mâna la cap, își ceru scuze, era puțin amețită, dar avea să încerce să se concentreze. Cu toate acestea, situația se înrăutăți. Violet începu să-și uite replicile și să bălmăjească cuvintele pe care nu și le mai amintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
față, cu privirea fixă și pierdută undeva departe. La auzul vocii mele, s-a repezit să-și pună ochelarii care-i atârnau de gât, dar îi luă ceva timp până când și-i așeză cum trebuie pe nas. Era atât de palidă încât machiajul ei impecabil și la locul lui ar fi putut părea țipător dacă nu ar fi fost atât de discret. Totuși, se putea observa pentru prima dată acest artificiu atent realizat al înfățișării ei. Arăta pe măsura vârstei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]