6,839 matches
-
știu acum, împăcat în coborâre. 20tc "20" Zi posomorâtă. Stă să plouă. Am vrut să nu mă duc la Bibliotecă. Mi-era somn. Aș fi dormit voluptuos, adânc, așa cum știu să dorm când uit de toate și nu-mi mai pasă de nimic. Foarte rar mă mai prinde astfel de dor al somnului. Pornire irezistibilă spre a adormi, fără gând, fără vise, uitând că sunt în lume, că sunt în pat, că am trup, că sunt bântuit de vise, de spaime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
primisem și eu de la cei doi bătrâni, le cumpărasem în tinerețe sau pur și simplu mă procopsisem cu ele de la diferiți alți bătrâni. Mai importanți erau banii în acele clipe decât valoarea documentară sau sentimentală a acelor nimicuri. Puțin îmi pasă că le-am dat poate ieftin. Scăpam de necazuri. Apoi, când am mai vrut să-i vând câte ceva, N.N. a început să mă păcălească. Fixam întâlniri la care nu venea. Mă simțeam umilit, dar îmi trecea repede. Eu eram cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că toate sunt așa cum trebuie să fie. Nu-i dau cartea din generozitate. Nu am exemplare. A promis că o plătește, cu o rotunjire de treizeci la sută, pentru autograf. Nu m-am simțit umilit acceptând târgul. Pentru că nu-mi pasă. Nevoie de bani am. Un autograf (dedicație) pentru mine nu înseamnă nimic. Un târg, doar, ca în bazarurile Orientului... Mi-e somn doar. Poate din frică, din lașitate. Dar iarăși, de aici, începe „truda cuvântului“. Și am uitat să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
glezna și talpa piciorului stâng. O criză de gută. Mergeam târându-mi piciorul. S-a prefăcut interesat de suferința mea. I-am spus de gută. A râs compătimitor: „Boier, de. Ca viața pe care o duceți... Creați, creați, ce vă pasă. Iar poporul la datorie“. Nu duceam nici un fel de viață. Știam și eu tâmpenia că guta e o boală boierească. „Și Ștefan cel Mare, nu?“, a precizat el. „Dacă vreți, vă recomand eu pe cineva care să vă facă bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
noi, în mine, cenzurându-mi gândurile, gesturile. Nici acum nu-i cu mult altfel. Mercenari ai pervertirilor sufletești își fac din plin datoria. Bine plătiți, sunt maeștri ai îndobitocirii generale, ai exhibiționismului, ai nimicului. Își iau banii și puțin le pasă de dezastrul produs. Cei mai nerușinați, cinicii idealurilor cu care ne-au îndobitocit, dau acum mărețe spectacole de pocăință. Ei, doctrinarii ticăloșirii noastre, apostolii fricii și ai spaimelor de tot felul, evangheliștii credinței pe care ne-o împingeau până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care i-o pierdusem, atunci, demult, am fost câțiva ani mai înstrăinați. Nu mi-a spus-o niciodată, dar simțeam că nu m-a crezut când i-am spus de servieta și textul lui pierdute aiurea. Spunea că nu-i pasă, oricând ar mai fi putut scrie o altă povestire. N-a mai scris-o și, încetul cu încetul, nici nu l-a mai interesat ce scriam și ce mai publicam eu. Îi dădeam cărțile, dar nu mi-a spus vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o văd bine. Luminoasă, blondul părului pare aur în umbra încăperii. O privesc stăruitor, mă privește și ea indiferentă. De la distanța meselor, privirile noastre se întrepătrund ca un joc. Știe că o privesc și, la fel de bine, știe că puțin îi pasă. Un burtos care scrie ceva, departe, la masa de lângă ușă. Într-un sertar de fișier văd „Fondul Gh.Gh.“. Amicul, inspirat, și-a creat un fond din cărțile adunate de-a lungul anilor. Idee splendidă. Are și ex-libris pe cărți. Melancolic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
gata să o ia la fugă. Se blocase „prompterul“. Desigur, îl simți că-i găunos, fanfaron. Dar cei tineri care îl iau drept model nu știu nimic. Scriu despre el cu sentimentul jenant că mă „iau“ de el. Nu-mi pasă de el. Mi-e milă cel mult de mine, că-mi irosesc puterile (și viața) făcând la anii mei muncă de salahor și trăind dintr-o leafă de nimic. Dar, probabil, așa începe invidia, începe ura, începe amăreala frustrărilor. Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dată voie să-l descopăr. Nu eram pregătit încă să pătrund în el. Să revin în el de fapt prin această înaintare coborâtoare, pătrundere și ieșire în același timp. Acum, când minunea Luminării se săvârșește și cu mine, puțin îmi pasă cum și când s-a întâmplat. Când mi-a fost deschisă calea. Când mi s-a dat voie să nu mă mai strecor - simțeam că fac aceasta uneori - prin textul meu, ci să pătrund în el liber, cu libertatea deplină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să fie pentru ultima oară. — Îl iubești sau nu? Îmi oferi un zîmbet ce se topea spre colțurile buzelor. — Nu e treaba ta. — E-adevărat, am zis eu. E numai treaba ta. Privirea i se răci. — Și ție ce-ți pasă? — Nu e treaba ta, am zis eu. Nu zîmbi. Buzele Îi tremurau. Cine mă cunoaște știe că Îl prețuiesc pe Pablo. Familia mea și... — Dar eu sînt aproape un străin, am Întrerupt-o. Și mi-ar plăcea s-o aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
răni și fără fracturi. — Nu sînt sigur dacă Înțeleg... — Mă Înțelegi de minune. Înainte să plec pe lumea cealaltă, vreau să mă delectez cu o femeie care să aibă dinți și care să nu se pișe pe ea. Nu-mi pasă dacă e frumoasă foc au ba; eu sînt pe jumătate orb, iar la vîrsta mea, orice muiere care are de ce să te agăți e-o Afrodită. Am fost limpede? — Ca o carte deschisă. Dar nu văd cum o să vă găsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
buzele. — Vreau să știi că-mi pare tare rău de doamna Monfort. În gura lui, cuvintele acelea Îmi părură o obscenitate, o insultă. — Eu vă mulțumesc că mi-ați salvat viața deunăzi, Însă trebuie să vă spun că nu-mi pasă nici pe dracu’ cît de rău vă pare, domnule Enrique Palacios. — Nu sînt ceea ce crezi tu, Daniel. Aș vrea să te ajut. Dacă vă așteptați să vă spun unde-i Fermín, mă puteți lăsa chiar aici... Nu mă interesează nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de mii de lucruri despre lume, Dar vezi tu, doamnă, nu sunt erudit, Și mintea mea e lamă ascuțită, Deși-s așa cum spui :un necioplit . Sunt sincer, doamnă, ce mai pot să pierd, De viață și de moarte nu îmi pasă, Sunt un banal ratat și mă complac, Nu poți schimba nimic, așa că lasă .
Răspuns. In: Gânduri şi doruri by Bogdan NEDELCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/509_a_837]
-
pot găsi alinare?!” Zbor liniștit de păsări. Dimineață. Seară. Și din nou dimineață. Aer apăsător. Vagoane de cale ferată. Traverse. Șuierat de locomtivă... Piesaj sumbru. Omul-picior grăbește pasul. Ochelarii lui Noimann Îl urmează Îndeaproape. „Chiar dacă voi fi singur, nu-mi pasă că voi fi singur”, Își spune medicul... Și apoi tot el strigă: „Lilith, Lilith!” Abstracțiunile, cifrele, notele muzicale, pionii, caii, nebunii și turnurile merg În urma lui. Se târăsc fără zgomot, Într-o ordine desăvârșită. „Nimeni nu mișca un deget pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
aceea ... și ușa ... Zâna: (aleargă, ia perna și o mută mai departe, închide ușa și revine în fața lui Pinocchio) Pinocchio: (plânge, strigă și bate din picioare) Nu vreau! Nu ! Nu! ... Zâna: Copilul meu, o să-ți pară rău ! Pinocchio: Puțin îmi pasă ! Zâna: Cu febra asta vei ajunge în curând pe lumea cealaltă. Pinocchio: Nu-mi pasă de nimic! Zâna: Nu ți-e frică de moarte ? Pinocchio: Mai degrabă vreau să mor decât să beau doctoria aia nesuferită ! În scenă intră patru
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
revine în fața lui Pinocchio) Pinocchio: (plânge, strigă și bate din picioare) Nu vreau! Nu ! Nu! ... Zâna: Copilul meu, o să-ți pară rău ! Pinocchio: Puțin îmi pasă ! Zâna: Cu febra asta vei ajunge în curând pe lumea cealaltă. Pinocchio: Nu-mi pasă de nimic! Zâna: Nu ți-e frică de moarte ? Pinocchio: Mai degrabă vreau să mor decât să beau doctoria aia nesuferită ! În scenă intră patru iepurași: cu urechi și codițe. Merg în pas de marș Pinocchio: Ce vreți cu mine
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
oprești din pălăvrăgeală și aștepți. Eram În război, zice, eu am avut gradul de plutonier T.R., rezervist, concentrat din 39 și până În 45. Sfârșitul războiului m-a prins la Nemec Hrad, la vreo 40 de kilometri de Praga. Puțin Îți pasă ție de distanța dintre Praga și Nemec Hrad (sau cum s-o fi scriind numele respectivei localități). E deja destul că o formă pronunțabilă a numelui localității mai există În memoria bătrânului dascăl, deși tu nu asta ai vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
focului face paranteză și le descrie un joc uitat. Un joc cu o minge de cârpă și cu toți jucătorii dispuși pe un cerc, cu unul dintre ei, aflat În mijloc, Încercând să recupereze mingea pe care ceilalți și-o pasează pe deasupra cercului, prinzându-o și căutând apoi să țintească un jucător din echipa adversă. Se pun Întrebări asupra numărului de echipieri, asupra locului În care are voie fiecare să stea sau direcția În care poate să fugă, rolul cercului În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
voi să determinați ca acele lucruri Îngrozitoare să nu se Întâmple? Sau, mai bine zis, cum ați reușit să le dați curs, să le provocați, altfel decât prin propria voastră ignoranță și tăcere? Da, da, degeaba ziceți că nu vă pasă și că totul a trecut În cele din urmă. Suntem tot timpul soldați, dar niște soldați pe ai căror umeri apasă răspunderi de generali; de tăcerea și ignoranța noastră poate depinde soarta multor bătălii care Încă n-au Început. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
bătrâni care știu că Într-adevăr bătrânul Anton s-a instalat aici mai târziu și e un venetic, Îl privesc cu oarecare suspiciune. Pe vremuri s-ar fi temut de aceste priviri tăcute și ignorante, dar acum nu-i mai pasă, le ignoră și-și râde de ele. În tăcerea lăsată simțurile celelalte se ascut și, iată, dintr-o dată simt cu toții un miros ciudat de mămăligă afumată. Mai Întâi nu știu ce să creadă, s-a apucat cineva să facă mămăligă la ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Mărturisesc că În acele clipe grozave, deși era foarte posibil ca moartea să ne găsească la fiecare clipă, imediat ce m-am Întins În fân și m-am uitat la cer printr-o spărtură a acoperișului am simțit că nu-mi pasă de nimic, nici de moarte, și că aș sta acolo oricât și orice s-ar Întâmpla. Camaradul meu trebuie să fi simțit exact același lucru. Mi-am dat seama de asta În chiar clipele următoare când mi-a spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
sau nu numi rochie de nuntă ceva care n-a fost creat de Vera Wang sau Carolina Herrera. Am spus că da. În mod evident m-a contrazis. Vehement. — Cine a câștigat? — Aici am cedat pentru că, serios acum, nu-mi pasă cine face rochia, cu condiția să-mi placă. Cred că trebuie să-mi aleg bătăliile cu mare, mare atenție, iar cea unde n-o să fac compromisuri e cu anunțarea căsătoriei. — Definește anunțarea căsătoriei. Nu mă provoca. Rânji și luă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
revista New York și, imediat cum pleacă el, o să-i ia locul altul. Cel puțin așa speră toată lumea. Will mă Învățase de la o vârstă foarte fragedă cum să vorbesc cu oamenii. Cheia era să-ți aduci aminte că nimănui nu-i pasă ce faci sau ce gândești, așa că trebuie să te așezi și să Începi imediat să pui Întrebări persoanei din dreapta. Întreabă orice, mimează un oarecare interes și umple orice tăcere stânjenitoare cu alte Întrebări. După ani Întregi de instruire, reușeam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
ideea că mama ta și unchiul meu par să știe toate locurile tari din oraș, iar noi suntem total pe dinafară? —Bine ai venit În viața mea. Oftă. Avery e la fel - știe tot și pe toată lumea. Mie nu-mi pasă. Mi se pare epuizant simplul efort de a mă ține pe picioare. Dar În seara asta ne distrăm. Mi-ar plăcea să cunosc oameni care trăiesc din organizarea de petreceri. Și se pare că mâncarea e grozavă. —Ei, nu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
cum e, Bette. Să n-o iei personal - În mod evident, are gusturi foarte ciudate. Petrecusem trei săptămâni eschivându-mă În fața Întrebărilor Elisei, Încercând să par nonșalantă În privința lui Philip Weston. Eram pe punctul de a repeta că nu-mi pasă câtuși de puțin că nu sunase, că nici măcar nu lăsasem numărul de telefon, așa cum mi se ceruse, dar m-am gândit că nu merită. Era categoric o problemă delicată și era mai bine s-o las așa. În plus, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]