5,084 matches
-
virginitate a conștiinței putea cu ușurință impresiona și cea mai împietrită formă de viață. Însa să privim ambele scene. Principală era cea a lui Gavriel iar secundară era cea în care se găsea Moartea și noul său partener teribili de plictisiți de scena ce le-o oferea Gavriel. În afară de asta clepsidra timpului acum un trup din care săngele se scurgea lăsănd în așternuturi doar materie, sugeră că timpul acordat schimbării era pe sfărșite. Moartea sau Griul și noul Gavriel își zămbiră
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
se vor ridica și strigăte scandalizate în contra ereziei, ca și cum s-ar teme să străpungă coasta lui Dumnezeu ascuns în natură. Avea dreptate Telesio! Cine a fost Telesio? Maestrul meu, un om care a îndrăznit să-l contrazică pe Aristotel. Te plictisesc, Căpitane... Într-o seară ploiasă, în timp ce marinarii chercheliți cântau ceva deocheat, Tommaso, fără să știe de ce, se simțise vânat, parcă împins pe buza prăpastiei. Se adresase căpitanului pentru a discuta, iar acesta, simțindu-i momentul de panică, îi spuse: Fii
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
marea ar fi mereu supusă și vânturile ar sufla lin și binefăcător în orice cursă, ai naviga fără să încerci spaime și fiori, fără să dai ochii cu abisurile morții atunci când se dezlănțuie uraganale. În cele din urmă te-ai plictisi să fii comandantul unui calm peren unde totul s-ar desfășura conform previziunilor și regulilor. Un poet italian pe care Franța încă nu-l știe, compara viața cu o călătorie plină de capcane. Desigur, n-aș fi fost pe mare
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
n-ar fi trebuit să uite, pe cine a iubit și n-a iubit-o, cine a iubit-o zadarnic, de ce anume se teme și care e animalul ei de putere... — Și mai ce... ? oftă Vocea. — Ce desenează când se plictisește... Era un fel de dragon. Aducea, mai degrabă, a dinozaur cu aripi, scotea foc pe nări, iar ochii, cu pupilele tăiate de câte o linie neagră, scăpărau. Lumea intrase în anul dragonului și Cosmina, atunci când avea de așteptat, își deschidea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Poate că ați uitat... Când ați fost ultima oară în Valea Jiului ? Rada se crispă, simțind cum mâna dreaptă, cea încătușată de țeava caloriferului, îi amorțește din umăr : — De ce mă întrebați de Valea Jiului ? Polițistul ridică din umeri. Prea multe întrebări. Se plictisise. — Așa... E un loc ca oricare altul. — N-am fost niciodată în Valea Jiului. Nu păru surprins. — Multă lume n-a fost vreodată în Valea Jiului. Nici n-ar avea vreo treabă pe-acolo. Tăcură. Ea se uită în spate, de parcă s-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
picior. Uneori câte unul mai milos îi potolea pe ceilalți, alteori numai Dumnezeu se milostivea să-i oprească ori, pur și simplu, oboseau și, văzând că victima zace ca o cârpă, fără să se dezvinovățească sau să se apere, se plictiseau. Apoi cel căzut era ridicat de mâini puternice, astfel încât nici măcar să nu mai atingă pământul. Câte unul venea din spate și, socotind că nu fusese destul, îi mai trăgea o lovitură de bâtă ori de picior. Fotografiile și imaginile filmate
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
însă dispus să-l ia asupra sa. — Bă, juma’ de buletin ! rânji Calu, făcând un pas înainte. Ai vărsat vorbele astea din tine înainte sau după ce-ai făcut în pantaloni ? Apoi, către Pârnaie : Hai, rupeți rândurile, că m-ați plictisit. M-am lămurit și cu voi... Dădu cu piciorul în sac, apoi trase o cutie și se așeză pe ea. Scotoci prin pachetul de țigări. Trecură toți și primiră câte una. Privi către Pârnaie și îi întinse și lui : — Ia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Asta cu grijania e veche, tataie. De la așa un domn am alte pretenții... — Mă, acuma vin la tine, mă, i se îngroșară bătrânului vinele de la gât, antrenând, spasmodic, omușorul din beregată. Dacă-ți trag un șut în cur, o să te plictisești în aer ! Asta-i mai bună ! se bucură Maca, ridicând degetul mijlociu, în semn de mulțumire. Mai zi una... Bătrânul icni, dar, pentru că trebuia să reacționeze rapid, apucă lucrurile de unde le lăsase : — Dacă-ți trag un șut în cur, te
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Crengile desfrunzite ale castanilor luceau de bruma care nu mai apuca să se topească. Dintre șinele de cale ferată se ridicaseră stoluri de ciori care, nemaigăsind boabe căzute, se roteau flămânde deasupra orașului. Tili avea de ales între a fi plictisit și a fi trist. Ar fi avut toate motivele să fie plictisit, plimbându-se pe Bulevardul Gării, observând furnicile cum își fac loc prin crăpăturile trunchiurilor în căutare de miere sălbatică ori privind la oamenii și mașinile care-i treceau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se topească. Dintre șinele de cale ferată se ridicaseră stoluri de ciori care, nemaigăsind boabe căzute, se roteau flămânde deasupra orașului. Tili avea de ales între a fi plictisit și a fi trist. Ar fi avut toate motivele să fie plictisit, plimbându-se pe Bulevardul Gării, observând furnicile cum își fac loc prin crăpăturile trunchiurilor în căutare de miere sălbatică ori privind la oamenii și mașinile care-i treceau pe dinainte. Ar fi putut fi plictisit, dacă ar fi știut care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
avut toate motivele să fie plictisit, plimbându-se pe Bulevardul Gării, observând furnicile cum își fac loc prin crăpăturile trunchiurilor în căutare de miere sălbatică ori privind la oamenii și mașinile care-i treceau pe dinainte. Ar fi putut fi plictisit, dacă ar fi știut care e leacul. Negăsindu-l însă, era mai ales trist. Și asta nu era o întâmplare, așa spusese bătrânul Coropciuc. „De ce tocmai eu ?“, îl întrebase. „Pentru că dai nume lucrurilor“, îl lămurise bătrânul, întinzându-i, dis- dedimineață
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
alb într-o parte unde îl avusese totdeauna cărunt erau accentuate de lumina solară. Și în definitiv, ce are de a face culoarea părului? Îi ședea bine. Totuși, continua observare a lui Dan Bogdan (devenită tic, prin carența fanteziei) îl plictisea atât de tare încît într-o bună zi se rase în cap. Dan Bogdan îl chestionă, natural, asupra motivului neobișnuitei acțiuni; nu bănui vreodată că el era cauza noii înfățișări a lui Ioanide. Cum Oprescu se pregătea să-i comunice
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
către puritatea de care nu era totdeauna apt, iar pentru celălalt o adorație ilimitată pentru valoarea idolului său. Ioanide își făcuse în podul casei lui Hergot o odăiță în care se refugia când voia să fie liniștit sau când se plictisea de lume, și Elvira, care știa de aceste capricii, nu-l căuta niciodată aici și nu frecventa pe Hergoți. În schimb, însă, Conțescu și Paulina, având în vedere că între Erminia și arhitect exista o logodnă spirituală, îl numeau pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
scandalul precipitat nu fusese o iluzie... Gaittany părea omul de totdeauna, incapabil de disonanțe sociale, calm și egal ca niciodată. Suflețel îi vorbi despre muzeu, îi ceru informații. Gaittany nu lăsă a-i scăpa nici o mișcare de contrarietate, cu toate că fu plictisit de a constata că afacerea se ebruitase, și făcîndu-se a pricepe sensul strict al cuvintelor lui Suflețel, îl informă că într-adevăr era vorba să se înființeze o astfel de fundație, că i s-a oferit lui direcția, însă până
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de zile, iar până în acea zi nu mai ieși de acasă, nu te mai întîlni (Ioanide era să zică "cu Gavrilcea", apoi se corectă) cu nimeni. Măgarii ăștia (se gândea la agenți) trebuie să dispară G. Călinescu de aci, mă plictisesc, mă sufoc, dă-ți seama că acesta nu e aerul în care trăiesc eu de obicei. Ioanide se ridică de pe canapea, apucă pe Pica de amândouă mâinile, întorcînd-o puțin în dreapta și în stânga ca s-o privească, apoi o bătu ușor
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
locuia în acest sat, ci în cel de la podul din vale, de unde pornea să slujească o dată la o lună în fiecare din cele patru sate de la munte mai apropiate, deci și aci. Avea un cal. Doru se arătă cu totul plictisit de carența jurnalelor și studie foarte serios modul de a coborî la vale. Spre norocul lui, Ioanide comandase ciment și material în oraș, pentru care treabă închiriase două căruțe, care veneau însă până la gura de jos a văii, de unde sacii
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Bogdan, care tăcu, mulțumindu-se numai a-și întinde pe față ironia lui tipică. În seara aceleiași zile, Ioanide trânti pumnul în masă în fața tuturor, fără a privi totuși spre Tudorel. - Toată lumea zice că ai fost la Berlin. M-am plictisit. Nu știu ce să răspund. Tudorel îngăimă ceva ininteligibil. - Nu-mi trebuie, domnule, nici o explicație, faci cepoftești! Ai fost sau n-ai fost? - Da! răspunse moale Doru. - lată un adevăr pe care l-am cucerit cinstit! observămalițios Ioanide. Acum pot
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
lui, înregistră umorul situației sale. În aceeași casă fusese agresor și victimă aproape din distracție, fără a fi târât de vreo pasiune. Tocmai această întîmplare îl făcu atent asupra stridenței aparente a purtărilor sale într-un timp când era profund plictisit de probleme serioase. Interior, hotărârea lui fu luată. - Domnișoară Sultana, zise el, introducând cu maxim deblîndeță pe "domnișoară", ți-am spus adineauri că-mi placi. Într-adevăr, mai mult decât crezi. Totuși, trebuie să-ți spun mai degrabă: Mi-ai
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Hangerliu! Acest erou manierat, căutător de senzații tari fără riscuri, ar deveni la noi ridicol, un fluture învîrtit în ciclon. Noi trăim ca marinarii în furtună și nu suntem căutători de emoții din diletantism, ci fiindcă regimul de uscat ne plictisește, ca pe mateloți. Organismul nostru are tensiune, avem nevoie să-l supunem obișnuitului regim forte. Liniștea în care trăiește generația părinților noștri, liniștea de la "Capșa" și de la cluburi, e o iluzie, o scurtă tăcere între două trăsnete. "Nenorociții", vorba tatii
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
posibilitatea de a relua raporturile cu Ioana. Ar fi putut face asta în modul cel mai simplu, însă Pomponescu avea mania tratativelor lungi și pe departe. Chiar și în materie politică îl încîntau nu atât avantajele de ministru, care-l plictiseau din ziua depunerii jurământului, cât dificilele conversații și tocmeli, ce-i dădeau sentimentul importanței. Avea de altfel și dreptate ca bărbat. De vreme ce Ioana îl dezamăgise într-un chip așa de neprevăzut, o elementară cruțare a demnității personale cerea să se
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ești, mă? deveni intenționat trivial provocatorul,spre a nu rata conflictul. . - Sunt prințul Hangerliu, își destăinui prin excepție titlulvictima, însă cu intenție glumeață de experiment, lipsită de orice iritație. . - Îți voi trimite martori! strigă falsul ofițer. . - Ce, ești prost? se plictisi Hangerliu. Eu cu tine în duel?Du-te-n... Și proferă fără jenă o îngrozitoare înjurătură. Când rigoarea guvernului luă o față serioasă, Hangerliu pretextă plecarea la vânătoare. Fu urmărit și aici discret, și un individ îmbrăcat țărănește avu misiunea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
din ochi cu toți amicii care-i făceau o curte permanentă și fluctuantă între douăsprezece și unu, se întreba: "La cine să intervenim?" Când se fixa, căuta în agendă numărul de telefon și începea: - Să trăiești! Aici Gaittany. Etc. Gaittany plictisea rar pe titulari, lucra prin subalterni, rezervîndu-și miniștrii pentru loviturile serioase. Este de la sine înțeles că n-avea totdeauna succes, foarte adeseori pentru motivul că cerea lucruri imposibile. Însă, spre deosebire de Hagienuș, Gaittany nu evita din această cauză intervenția. Toată lumea știa
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
la mezat cu darabana. . Când clientul ieșea pe ușă, plăpumarul îi striga: . - Să nu spui și altuia, te rog din suflet măcar atât, cu cîtți-am dat-o, că mă dai de rîpă! Interesant era că mușteriul, departe de a fi plictisit de asemenea procedură, ieșea încîntat după tocmirea în sudori, având sentimentul că rezistența negustorului vine din imposibilitatea de a da articolul mai ieftin. Alții, care-l cunoșteau, informîndu-se dinainte asupra prețului curent, veneau dinadinsul pentru plăcerea tocmelii, fiindcă cumpărătura pentru
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de arhitect de când în jurul lui se stârniseră discuții. Chiar și Gulimănescu, prezent de asemeni în birou și care pe stradă făcea ipoteze sinistre, aici, în tonul obștesc, lăsa capul în jos sau căuta insistent privirile altuia. Erau două gesturi care plictiseau cu deosebire pe Ioanide, prin jocul lor impenetrabil și absurd. Ioanide traducea mental mișcările în cuvinte, totuși, experiența îi spunea că translația nu era totdeauna justă, deoarece rezerva mentală a interlocutorului era uneori cu totul în afara prevederilor. De obicei tinerii
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Ce dracu au ăștia? se miră Ioanide. Parcă sunt condamnat la moarte. Hagienuș e limbut din firea lui, în mod normal mi-ar fi enumerat toate orașele prin care a trecut." Agasat de mimica asistenței, Ioanide plecă. Și Botticelli îl plictisea la fel cu această muțenie semnificativă; cel puțin acela era din firea lui taciturn. Botticelli era foarte indignat de tot ce i se întîmpla arhitectului, totuși nu exprima pe față sentimentul său, ca să nu-l supere. Grija cuiva de a
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]