3,799 matches
-
se gîndească, fără să asculte, dînd automat răspunsurile pe care ceilalți doresc să le audă, formula cunoscută, sigură, care și-a atins scopul de mii de ori, știind dinainte tot ce vor spune ceilalți. Să fie oare inteligență? Atunci să poftească sîrguinciosul cercetător al inteligenței naționale să-și plece urechea și să dea atenție exclamațiilor hazlii ce se aud În spatele omului Înalt, pe cînd acesta pășește pe trotuarele a mii de străzi. — Ascultă! Hei, măi, ăla grozav! — Mamă! Dumnezeule! Ia te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
venim, așa că sticlele ne așteptau În frapiere mari, cu gheață. Apoi tata lua meniul - un carton mare, pe care erau trecute cele mai gustoase mîncăruri - se Încrunta, Îl privea cu seriozitate, Își dregea glasul și-i spunea părintelui Dolan: — Ce poftește gîtlejul tău pontifical, Dan? În seara aceea, ne-am dus după spectacol la White, iar cei doi preoți ne așteptau deja cînd am ajuns. Puțin mai tîrziu a intrat domnul Gates - e Încă În viață, dar a cam Îmbătrînit, l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
a spus că e bun prieten cu Jake, și tare am mai fost mîndră cînd am văzut cum s-a Îmbunat polițistul. Și polițistul ne-a zis să ne ducem În Central Park și să ne plimbăm cît ne-o pofti inima, că lui nu-i pasă, dar că el n-o să pună niciodată piciorul Într-o astfel de „comedie“, că poate să sară-n aer În orice clipă și-atunci ce te faci? Iar tata a zis că speră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
să zică toți că nu l-am purtat cum se cuvine Înainte să mă mărit cu John!“ „Ei și, n-au decît să zică“ - a spus Amanda. „Ce dacă zic? Spune-le tuturor că-i fundul tău și faci ce poftești!“ Chiar așa i-a spus și sigur c-au vorbit toți după aia. Țin minte cînd i-am povestit lui taică-tu. A zis: „Doamne! Doar nu crezi că i-a a zis chiar așa!“ Dar așa povesteau toți. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
morți se Întorseseră din groapă să-l Învinuiască. Dar l-au achitat, firește, așa cum se așteptau toți. Dar, așa cum Îi spuneam și tatălui tău, n-am putut, Doamne ferește, să mă mai apropii de omul ăla din ziua cînd ne-a poftit la el la cină și, ce să vezi, chiar la masa unde avea să se-așeze toată lumea ca să mănînce se afla craniul unui negru ucis de el... e de necrezut... zău așa!... să n-aibă nici măcar atîta bună-cuviință, cum Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Nu-i faceți copilului pe voie, pedepsiți-l interzicându-i strict accesul la plăcerile cotidiene, cum ar fi de exemplu ciocolata, pe care, totuși vă recomand s-o ascundeți în locuri cât mai vizibile și aproximativ accesibile. Astfel, că el poftind ca orice copil, normal că se va simți silit s-o fure, ceea ce-i va dezvolta și mai mult abilitățile de viitor politician. - Urmăriți-l cu atenție și dacă vedeți că nu fură, pedepsiți-l drastic cu statul la colț
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
și nici la fourchette nu arată comme il faut. Mizi, cherie, strânge tu masa, că eu am mal de tête. Asta mică răbda cât răbda, apoi i se urca sângele la cap: da’ știi că ești nostimă, coană mare? dacă poftești fourchette din argint, de ce n-o chemi pe Marița să-ți aducă?. Marița fusese numele servitoarei din casa mamei lor, soție de prăvăliaș din Stănișăști, paradis grecotei din Țara de Jos. Marița fusese atât de devotată, încât i-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de Ștefan cel Mare, menținută cu ajutorul pletelor lungi, albe și a mustății stufoase, pe oală, de culoare identică. L-am salutat și a catadicsit să-mi răspundă cu o ușoară înclinare a capului. După vizită, eu și Sabina am fost poftiți de o infirmieră în biroul lui. Ambianța era asemănătoare cu cea din cabinetul pe care-l avea la Spitalul „Gheorghe Marinescu”, din București: același birou impozant, încărcat cu cărți, în dosul căruia trona profesorul învăluit în norii de Lucky Strike
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
râs și răspunse: — Poate că nici nu mă cheamă Popescu. Era vorba, desigur, de recentele lui investigații. Fata era probabil la curent cu ele, pentru că râse și ea cu aceeași degajare. În timp ce Grințu descuia ușa camerei de supraveghere și-i poftea pe amândoi Înăuntru, Popescu făcu prezentările. Pedagogul Încercă să-și repare impolitețea sărutându-i mâna fetei și Întrebând-o apoi dacă nu vrea o cafea. Scenariul lui continuă În timp ce urca scările spre camera de unde venise, Îi apostrofa pe câțiva elevi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
bea la altă cârciumă. Enunț: N-avem. Valerică Așchiopoaie: — Da’ șeia di colo? Înainte de a termina propoziția se și Îndreaptă spre cea mai apropiată masă liberă. Șef sală: O mână În pieptul lui Valerică, cealaltă Întinsă spre ușă. Enunț: Rezervată. Poftiți mâine seară. Gest energic spre ușa perdeluită. Poftiți! Mișu: — D’api ce, banii noștri nu-s buni? Zare: Îl ocolește pe șeful de sală și se Îndreaptă decis spre altă masă. — Noi ne așezăm și pe urmă ne spuneți pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Așchiopoaie: — Da’ șeia di colo? Înainte de a termina propoziția se și Îndreaptă spre cea mai apropiată masă liberă. Șef sală: O mână În pieptul lui Valerică, cealaltă Întinsă spre ușă. Enunț: Rezervată. Poftiți mâine seară. Gest energic spre ușa perdeluită. Poftiți! Mișu: — D’api ce, banii noștri nu-s buni? Zare: Îl ocolește pe șeful de sală și se Îndreaptă decis spre altă masă. — Noi ne așezăm și pe urmă ne spuneți pentru cine e rezervată. Șef sală: Îl lasă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
le arătase acelora o „gospodărie tradițională“ românească, Îi invitase apoi În casă pentru a le arăta cum lucrează bătrâna la războiul de țesut. Moșul stătea de obicei pe prispă și-i privea zâmbind pe străini. Din când În când spunea: „Poftiți, poftiți! și făcea semne Încurajatoare celor rămași mai În urmă. Unii Îi ofereau țigări sau chewing-gum, dar el refuza politicos și categoric, privind pe deasupra capului celui care-l „trata cu bunătăți““ și nedezlipindu-și zâmbetul de pe buze. Numai când veneau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
arătase acelora o „gospodărie tradițională“ românească, Îi invitase apoi În casă pentru a le arăta cum lucrează bătrâna la războiul de țesut. Moșul stătea de obicei pe prispă și-i privea zâmbind pe străini. Din când În când spunea: „Poftiți, poftiți! și făcea semne Încurajatoare celor rămași mai În urmă. Unii Îi ofereau țigări sau chewing-gum, dar el refuza politicos și categoric, privind pe deasupra capului celui care-l „trata cu bunătăți““ și nedezlipindu-și zâmbetul de pe buze. Numai când veneau să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
palimpsest și el, se exprimă cu asupra de măsură, contabilizând datele vârsteilimită, cu inerenta oscilare între asumare și respingere a ceea ce conștientizează că e un dat și, totuși, nu poate să-l accepte impasibil. Prolegomene la singurătatea visătorului - Daniel Corbu: Poftiți, domnule Kafka! Daniel Corbu este unul dintre cei mai valoroși poeți români contemporani. Volumul său de versuri Poftiți, domnule Kafka! - PRINCEPS EDIT, Iași, 2010 - atestă apartenența poetului la postmodernism, în latura autentică a acestuia, însă, prin numeroase trăsături, poemele care
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
înroși în pomeții obrajilor și spuse că nu știe să citească și că-i vine să moară de rușine. Mădălina încercă să-l încurajeze: "Dacă-i așa, ia-ți covorașul subsioară și hai cu mine." Piticul nu așteptă să fie poftit de două ori. Își făcu sul țesătura fermecată, își dădu fesul mai spre ceafă și porni către casa Mădălinei, care nu era prea departe. Intrară tiptil în cămăruța papușilor, care pentru o clipă deschiseră ochii. Mădălina îl rugă pe elefantul
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
goală niciodată. Părinții nu mă lăsau să primesc pe nimeni "la palat". Vara, "salonul" era accesibil numai musafirilor importanți, cum era "unchiul George". Atunci, se deschideau obloanele, se făcea aerisire, se punea o față de masă nouă, iar "unchiul George" era poftit cu toate onorurile cuvenite, mai ales după ce-i vorbise tatei despre bursele de la "Spiru Haret". Nu existau covoare în "salon", dar sărăcia noastră era curată, nu se vedea un fir de praf pe lavițe sau pe tabloul unde tata despica
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
piatră", cum i-ar fi dus la baia comunală. 10. Am avut un vis oribil. Se pornise o furtună și, deodată, l-am văzut în curte pe profesor. M-am mirat că era tară umbrelă și am ieșit să-l poftesc în casă. "Am venit să vă operez", mi-a zis el, grăbit. Am simțit în clipa aceea că rămân fără aer. "Dumneavoastră?" "Da, eu". "Dar dumneavoastră nu sunteți chirurg", am îndrăznit. "N-are a face, m-a liniștit el. Nu
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
poștală o scrisoare parfumată adresată unui "mucos" (acesta eram eu), altădată ca să mă sfătuiască să țin un jurnal de lectură, prilej cu care mi-a vorbit despre "Eroii" lui Carlyle. Încât, după ce închideam ușa în urma mea, puteam să fac orice pofteam, să-mi folosesc serile și nopțile cum mă tăia capul. Important era să nu primesc la școală note care să-mi pună în pericol bursa. Și am profitat, prompt, de această libertate, de îndată ce am descoperit biblioteca de unde puteam împrumuta cărți
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pe genunchi. Eram, încă, la jumătatea drumului dintre prânzurile naturale luate pe iarbă ori pe o coastă de munte și ceea ce trebuie să cunoască o persoană civilizată. Ușa sufrageriei s-a deschis, tot pe neașteptate, într-o duminică după-amiază. Fusese poftit la masă un văr al meu, mult mai mare, care studiase medicina veterinară la Roma și era medic la Abator. Când au isprăvit masa, acest taciturn, cu care nu stătusem de vorbă niciodată, mi-a propus să merg cu el
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ieși ceva interesant din experiența mea. 21. ― Femeia, băiete, rămâne pentru bărbat o taină. Dar Tereza era un caz cu totul aparte. Râdea, arătîndu-și dinții de pisică sălbatică, de câte ori aplecam crengile tufei de răchită ca să treacă pragul șopronului: "Doamnă, vă poftesc în salon". Și-mi mulțumea, ceremonioasă: "Sunteți un adevărat cavaler, domnule". Dar cum încercam s-o trag de limbă, devenea rezervată. Îmi zicea: "N-ai cum să înțelegi". Sau îmi atrăgea atenția că nu vroia să mai depindă de amintiri
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
vreo cinci membrii îl cunoșteau și au dat mâna veseli. Au dat-o și cu Laur cu excepția secretarului, care nu s-a mișcat, iar el nu îndrăznea, fiind prea departe sau prea sus... poate prea sus pentru el! Au fost poftiți să ia loc și imediat s-a potolit agitația celor din sală. Ei doi erau foarte apreciați din start, fiindcă lucrau la Șantierul Național al Tineretului... secretarul nici nu s-a uitat la Laur, parcă era inexistent. El se întreba
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
costume de baie, formate din doua piese, cu corpul minunat care i-au întrebat: - De unde sunteți? Noi de la munte și ne-am îndrăgostit de această zonă superbă! Erau volubile și fermecătoare... s-au așezat pe nisipul fierbinte și i-au poftit lângă ele făcându-le semn grațios cu mâna, să se bucure împreună de frumusețea mării interminabile care le plăcea enorm. Ei doi aveau ochii gri-albaștrii și le priveau încântați; ele... ochii liliacului în floare și nu se mai săturau de
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
nerăbdarea și dorința veșnic arzătoare a bărbatului când întâlnește femeia, căreia nu îi convine de multe ori situația însă îl lasă înțelegătoare, în speranța că mai târziu el va aprecia acest lucru. Îi simte trupul subjugat, îi face tot ce poftește așa că devine blând și nu se mai grăbește acum, știe că îi stă la dispoziție; ea intuiește transformarea, încordarea corpului i-a dispărut... se liniștește pentru o clipă. Starea de mulțumire că îi va ceda fără nici un fel de condiții
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
încălcat neanunțat intimitatea, spuse el. Dar întrucât ușa era întredeschisă... — Nu-i nimic, spuse Michael. Cu ce vă pot ajuta? Înțeleg că sunteți domnul Owen... — Da. — Numele meu este Sloane. Everett Sloane, avocat de la firma Sloane, Sloane, Quigley și Sloane. Poftiți cartea mea de vizită. Michael se ridică cu greu în poziție verticală și luă obiectul oferit, pe care-l examină clipind. — Mă aflu aici la indicațiile clientului meu, continuă avocatul, răposatul domn Mortimer Winshaw de la Winshaw Towers. — Răposat? spuse Michael
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
făcut permanent, i-au mai rămas în cap doar firele-astea roșii, negre, zici că-i coafată de baba oarba, ea se laudă, cică ăsta-i progresul. A fost odată, cine se-atingea de ea, pe loc se tămăduia, acuma poftim de te atinge dacă-ți dă mâna. Numai noi aripatele mai putem, fâl-fâl. Fâl. Se spune că viteza a crescut, că timpul se rostogolește nebun la vale, într-o zi cât într-o lună, într-un singur ceas omul îmbătrânește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]