4,565 matches
-
H. Gass. Organizatorea germană a seminarului, Heide Zigler, a optat pentru titlul Sfârșitul postmodernismului, având, probabil, consimțământul principalilor participanți, mai puțin al românului Ion Bogdan Lefter, care s-a arătat vădit nedumerit de un asemenea generic, tocmai când în România postmodernismul se afla pe culme, biruitor și din punctul de vedere al puterii politice. Lefter nu ezită să-și exprime stupefacția de a asista la un seminar de la care el se aștepta la contrariul veștii că postmodernismul a murit. Sentimentul stranietății
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
tocmai când în România postmodernismul se afla pe culme, biruitor și din punctul de vedere al puterii politice. Lefter nu ezită să-și exprime stupefacția de a asista la un seminar de la care el se aștepta la contrariul veștii că postmodernismul a murit. Sentimentul stranietății trebuie să fi fost cu atât mai intens, cu cât optzecistul nostru a rămas și azi un împătimit ideolog al postmodernismului 214, ca semn al încremenirii în proiect. Când prezintă lucrările seminarului, autorul face tot posibilul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de a asista la un seminar de la care el se aștepta la contrariul veștii că postmodernismul a murit. Sentimentul stranietății trebuie să fi fost cu atât mai intens, cu cât optzecistul nostru a rămas și azi un împătimit ideolog al postmodernismului 214, ca semn al încremenirii în proiect. Când prezintă lucrările seminarului, autorul face tot posibilul să ateste nu sfârșitul postmodernismului, asigurându-ne că toți debaterii ar fi constatat "dimpotrivă postmodernismul e în plină ebuliție". Singurul care ar fi apăsat pe
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
trebuie să fi fost cu atât mai intens, cu cât optzecistul nostru a rămas și azi un împătimit ideolog al postmodernismului 214, ca semn al încremenirii în proiect. Când prezintă lucrările seminarului, autorul face tot posibilul să ateste nu sfârșitul postmodernismului, asigurându-ne că toți debaterii ar fi constatat "dimpotrivă postmodernismul e în plină ebuliție". Singurul care ar fi apăsat pe cealaltă pedală, a decesului, a fost Raymond Federman, calificat ca având "un punct de vedere năstrușnic", pe care, însă Ion
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
optzecistul nostru a rămas și azi un împătimit ideolog al postmodernismului 214, ca semn al încremenirii în proiect. Când prezintă lucrările seminarului, autorul face tot posibilul să ateste nu sfârșitul postmodernismului, asigurându-ne că toți debaterii ar fi constatat "dimpotrivă postmodernismul e în plină ebuliție". Singurul care ar fi apăsat pe cealaltă pedală, a decesului, a fost Raymond Federman, calificat ca având "un punct de vedere năstrușnic", pe care, însă Ion Bogdan Lefter se ferește să ni-l dezvăluie 215. Indiscutabil
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a decesului, a fost Raymond Federman, calificat ca având "un punct de vedere năstrușnic", pe care, însă Ion Bogdan Lefter se ferește să ni-l dezvăluie 215. Indiscutabil, în 1991, cel puțin în România, încă mai exista o "ebuliție" a postmodernismului. Cu toate acestea, fenomenul se afla epuizat în Occident, iar interviurile pe care Ion Bogdan Lefter a reușit să le ia de la doi participanți, de primă mână, Ihab Hassan și Malcolm Bradbury, o atestă cu prisosință, în pofida strădaniilor scriitorului bucureștean
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
primă mână, Ihab Hassan și Malcolm Bradbury, o atestă cu prisosință, în pofida strădaniilor scriitorului bucureștean de a le smulge mărturii despre vitalitatea curentului. În viziunea lui Ihab Hassan, considerat de Ion Bogdan Lefter drept cel mai de seamă doctrinar al postmodernismului, fenomenul a început, pentru el, prin apropierea de estetica tăcerii de după război, atunci când i-a descoperit pe Samuel Beckett și pe Henry Miller. Prin aceștia și prin muzica lui John Cage, i-a înțeles mai bine pe John Barth, Robert
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
înțeles mai bine pe John Barth, Robert Coover, Vladimir Nabokov, Italo Calvino sau pe J. L. Borges, cotați, apoi ca scriitori postmoderniști. Asta se petrecea după 1960, încât, pe la sfârșitul deceniului își amintește că a utilizat întâia oară termenul de postmodernism. Așadar, cu vreo zece ani înaintea consacrării conceptului de către Lyotard. Dar Ihab Hassan nu-și revendică protocronismul termenului, meritul fiind al lui Arnold Toynbee, Irving Howe sau, în America, al lui Harry Levin 216. În orice caz, contactul cu Japonia
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a remarcat și Baudrillard aceasta e "țara cea mai postmodernă" de pe mapamond, întrucât nicăieri nu există o mai vie coexistență a civilizației electronice cu cea medievală. Aprecierea aceasta deja ne pune pe gânduri și ne face să credem că ori postmodernismul occidental a fost altceva decât a ajuns el pe malurile Dâmboviței, ori Ihab Hassan deja gândea transmodernist, dat fiind că postmodernismul, la noi, e perceput nu sub semnul organicismului, ci al sincronismului producător de forme fără fond. După Malcolm Bradbury
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
civilizației electronice cu cea medievală. Aprecierea aceasta deja ne pune pe gânduri și ne face să credem că ori postmodernismul occidental a fost altceva decât a ajuns el pe malurile Dâmboviței, ori Ihab Hassan deja gândea transmodernist, dat fiind că postmodernismul, la noi, e perceput nu sub semnul organicismului, ci al sincronismului producător de forme fără fond. După Malcolm Bradbury, schimbarea spre postmodernism s-a produs odată cu mișcarea "tinerilor furioși" din Anglia, la începutul anilor '60, trecând prin Doris Lessing și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
fost altceva decât a ajuns el pe malurile Dâmboviței, ori Ihab Hassan deja gândea transmodernist, dat fiind că postmodernismul, la noi, e perceput nu sub semnul organicismului, ci al sincronismului producător de forme fără fond. După Malcolm Bradbury, schimbarea spre postmodernism s-a produs odată cu mișcarea "tinerilor furioși" din Anglia, la începutul anilor '60, trecând prin Doris Lessing și John Fawles, care au experimentat tradiția romanului englez, aceștia demonstrând că "filozofia poate ajuta motivarea construcției narative"217, ceea ce, la drept vorbind
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
contrariul romancierilor cu teză". Poziția lui Malcolm Bradbury iarăși ne pune pe gânduri, fiindcă epica postmodernistă de la noi a mers pe linia abandonului "categoriei profundului", vorba lui Patapievici. După Bradbury, între 1945-1968 a existat în Occident un pre-postmodernism, atingând faza postmodernismului înalt între 1968, de la revoluția pariziană a tinerilor, până în anii '80, încât, în ceasul Seminarului de la Stuttgart, el își punea întrebarea serioasă ce va urma după decesul postmodernismului, contrazicând optimismul lui Ion Bogdan Lefter privitor la trăinicia paradigmei, asociată cu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
După Bradbury, între 1945-1968 a existat în Occident un pre-postmodernism, atingând faza postmodernismului înalt între 1968, de la revoluția pariziană a tinerilor, până în anii '80, încât, în ceasul Seminarului de la Stuttgart, el își punea întrebarea serioasă ce va urma după decesul postmodernismului, contrazicând optimismul lui Ion Bogdan Lefter privitor la trăinicia paradigmei, asociată cu un apogeu prelungit al "noului antropocentrism", în realitate deja învechit: "de-acum înainte rămâne să ne întrebăm ce va urma...", constatând că, deocamdată, sieși i-au rămas mândria
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
învechit: "de-acum înainte rămâne să ne întrebăm ce va urma...", constatând că, deocamdată, sieși i-au rămas mândria și certitudinea de "a fi un romancier comic sau satiric"218. Dar și Ihab Hassan mărturisește aceeași tentație a lepădării de postmodernism: "Sincer vorbind nu mă mai interesează așa de mult postmodernismul. Acum mă interesează mai degrabă ideea căutării și găsirea unui sens definit al existenței. Am spus tot ce puteam spune despre postmodernism, nu cred că a mai rămas ceva important
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
urma...", constatând că, deocamdată, sieși i-au rămas mândria și certitudinea de "a fi un romancier comic sau satiric"218. Dar și Ihab Hassan mărturisește aceeași tentație a lepădării de postmodernism: "Sincer vorbind nu mă mai interesează așa de mult postmodernismul. Acum mă interesează mai degrabă ideea căutării și găsirea unui sens definit al existenței. Am spus tot ce puteam spune despre postmodernism, nu cred că a mai rămas ceva important"219. Cine e atent la nuanțe constată că Ihab Hassan
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Ihab Hassan mărturisește aceeași tentație a lepădării de postmodernism: "Sincer vorbind nu mă mai interesează așa de mult postmodernismul. Acum mă interesează mai degrabă ideea căutării și găsirea unui sens definit al existenței. Am spus tot ce puteam spune despre postmodernism, nu cred că a mai rămas ceva important"219. Cine e atent la nuanțe constată că Ihab Hassan, spre deosebire de Bradbury, a găsit deja începutul unui drum despărțit de postmodernism: e vorba de căutarea și găsirea unui sens existențial, iar în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
sens definit al existenței. Am spus tot ce puteam spune despre postmodernism, nu cred că a mai rămas ceva important"219. Cine e atent la nuanțe constată că Ihab Hassan, spre deosebire de Bradbury, a găsit deja începutul unui drum despărțit de postmodernism: e vorba de căutarea și găsirea unui sens existențial, iar în alte enunțuri se mărturisește ca trăitor într-o mistică nu neapărat legată de practicarea unui cult religios anume, dar semnificând cu hotărâre o recuperare a sacrului abandonat de ateismul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
o recuperare a sacrului abandonat de ateismul rafinat al postmodernilor. Ihab Hassan privește lumea ca lumen, "ca miracol incredibil", simțindu-se atras de "Problema spirituală a materiei și a genezei lumii"220. La rându-i, Malcolm Bradbury se detașează de postmodernism declarând abandonarea tezei lui Fukuyama privitor la "sfârșitul istoriei", conștient că istoria trebuie recuperată, nemaicrezând în existența unei paradigme a postmodernismului ("o direcție teoretică anume"), încât, ca european, nu are sentimentul unei disoluții a istoriei (precum deconstructiviștii americani). Dimpotrivă,, "Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
atras de "Problema spirituală a materiei și a genezei lumii"220. La rându-i, Malcolm Bradbury se detașează de postmodernism declarând abandonarea tezei lui Fukuyama privitor la "sfârșitul istoriei", conștient că istoria trebuie recuperată, nemaicrezând în existența unei paradigme a postmodernismului ("o direcție teoretică anume"), încât, ca european, nu are sentimentul unei disoluții a istoriei (precum deconstructiviștii americani). Dimpotrivă,, "Pentru mine, în schimb, istoria modelează literatura", știindu-se, totodată, că trăim în "perioada de la sfârșitul postmodernismului", când nu mai putem comite
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în existența unei paradigme a postmodernismului ("o direcție teoretică anume"), încât, ca european, nu are sentimentul unei disoluții a istoriei (precum deconstructiviștii americani). Dimpotrivă,, "Pentru mine, în schimb, istoria modelează literatura", știindu-se, totodată, că trăim în "perioada de la sfârșitul postmodernismului", când nu mai putem comite eroarea de a ne sustrage istoriei 221. Credința acestor corifei ai vechiului postmodernism e că fenomenul s-a stins odată cu războiul rece, cu marile schimbări din Europa postcomunistă, iar dacă luăm în considerare data de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a istoriei (precum deconstructiviștii americani). Dimpotrivă,, "Pentru mine, în schimb, istoria modelează literatura", știindu-se, totodată, că trăim în "perioada de la sfârșitul postmodernismului", când nu mai putem comite eroarea de a ne sustrage istoriei 221. Credința acestor corifei ai vechiului postmodernism e că fenomenul s-a stins odată cu războiul rece, cu marile schimbări din Europa postcomunistă, iar dacă luăm în considerare data de 11 septembrie 2001, putem decide că deja a început altă treaptă a istoriei. Ihab Hassan, Malcolm Bradbury și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Hassan, Malcolm Bradbury și alții încă nu puteau ști cum se va numi noua mentalitate, însă acum noi suntem în măsură să-i spunem transmodernism. Desigur, în ultimele decenii și-au epuizat energiile și alte "modernisme", nu doar cel numit postmodernism. Totuși, cea mai remarcabilă și mai fecundă tendință a secolului al XX-lea a fost și va rămâne modernismul, care nu a rupt legătura cu tradiția precum diversele avangarde. Înainte, însă, de a trece la "biografia" abia înfiripată a transmodernismului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
înfiripată a transmodernismului, se cuvine a le inventaria și pe celelalte modernisme, măcar pentru curiozitatea cititorului. 2. Hipermodernismul. Stricta etimologie savantă ne trimite la o radicalizare a modernismului, o exacerbare a tendințelor accentuate, oscilând între radicalismul avangardelor și cel al postmodernismului, el însuși manifestându-se adeseori, după cum am văzut, ca neoavangardă, cel puțin în cultura românească, dar și pe alte meleaguri. Albert Borgmann (Crassing the Postmodern Divide) îl surprinde, altminteri, ca pe o formă de divizare în sânul postmodernismului, cel care
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cel al postmodernismului, el însuși manifestându-se adeseori, după cum am văzut, ca neoavangardă, cel puțin în cultura românească, dar și pe alte meleaguri. Albert Borgmann (Crassing the Postmodern Divide) îl surprinde, altminteri, ca pe o formă de divizare în sânul postmodernismului, cel care, la origini, cunoaște tentația spre moderație și toleranță. Hipermodernismul, spune Borgmann, vrea să dea postmodernismului omogenizant, prin masificare culturală, o strălucire care-i lipsește, acel "farmec" în superficialitate care-l apropie, aparent, de oniricul suprarealist. Nu întâmplător postmodernismul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
românească, dar și pe alte meleaguri. Albert Borgmann (Crassing the Postmodern Divide) îl surprinde, altminteri, ca pe o formă de divizare în sânul postmodernismului, cel care, la origini, cunoaște tentația spre moderație și toleranță. Hipermodernismul, spune Borgmann, vrea să dea postmodernismului omogenizant, prin masificare culturală, o strălucire care-i lipsește, acel "farmec" în superficialitate care-l apropie, aparent, de oniricul suprarealist. Nu întâmplător postmodernismul românesc, dacă nu a fost o avangardă, atunci, cu siguranță, a cunoscut apetitul hipermodernismului, revendicându-se chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]