4,088 matches
-
confirmă faptul că, după cum credeau, benzile video despre menhiri fuseseră trucate. La telefon, Lucas Îi făcu de două parale pe tehnicieni, tună și fulgeră două ceasuri, pentru că imaginile care lipseau erau definitiv pierdute, irecuperabile. Doar Marie mai izbuti să-l potolească intrînd ca vijelia În birou, căci tocmai primise un fax pe care Îl puse În fața lui. - E de la SRPJ! Au rezultatele cercetării asupra accidentului de la Dublin, În care a pierit Erwan de Kersaint. - Și? - Ghici a cui era mașina? A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
urmă și aproape că se crezu prada unei halucinații. La vreo sută de metri În urmă, tocmai zărise o altă vedetă și ar fi putut să jure că la cîrmă se vedea silueta lui Lucas... Respiră adînc, Încercînd să-și potolească bătăile inimii, și pentru a menține atenția lui Stéphane În altă direcție, izbi violent o stîncă de la suprafața apei. - Hei, fii atentă! Stéphane se aplecă să constate stricăciunea. Marie apăsă atunci pînă la capăt maneta de viteză, brusca accelerare Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
simțea chinuită. Vocea gravă a skipperului care cerea tăcere o readuse la realitate. - N-am spus Încă nimănui acest lucru, Începu el, dar am decis s-o las mai moale În ce privește cursele... Comentariile izbucniră, el ridică mîna spre a le potoli. - Nu abandonez navigația cu pînze... Vreau doar să mă dedic ceva mai mult vieții mele personale. Se Întoarse atunci către Marie. - Vom putea să ne gîndim un pic și la noi și la copilul pe care-l dorim amîndoi... CÎteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mai îndrăznesc să mai mușc din ea, de teamă să n-o rănesc pe fată. Și colții mei deveneau tot mai lacomi și mai avizi de sângele cald ce curgea prin văile lunii, dar la vederea fetei setea mi se potolea pe dată. Oamenii au fost tot mai înfricoșați de apariția pregnantă a lunii noapte de noapte și de nemicșorarea ei. Nimeni nu mai dormea, tulburat fiind de radiația și strălucirea puternică a lunii. După câteva zile, mi-am luat inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
miezul nopții a reușit să adoarmă de-adevăratelea; și, în cele din urmă, imaginea translucidă a unei lupoaice care-l chema din depărtări, de pe-o creastă de stîncă, îndemnîndu-l să fie încrezător și să se apropie, reuși să-i potolească neliniștea și puiandrul căzu într-un somn adînc, odihnitor. Se trezi brusc, exact la ceasul din zori de zi la care-și propusese. Nu avea timp de pierdut. Dacă era să plece, sosise clipa. Liniștea se lăsase deplin peste pădure
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
copaci, se întîlniră. Lupoaica era însoțită de Arus și, spre ușurarea lui, Lupino a fost scutit de a oferi amănunte. Șeful haitei a înțeles dintr-un cuvînt cum s-au petrecut faptele și, clipind din ochi către puiandru, i-a potolit mamei agitate potopul de întrebări. Avea să-i povestească el, pe îndelete, de ce și cum se întîmplaseră toate; iar puiul urma să primească o chelfăneală care să-l țină departe, cu altă ocazie, de inițiative din acelea nebunești. Își mai
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
cînd i se făcea lui foame, că, oricît ar fi fost gerul de cumplit, el putea să-și ascundă botul sub burta lupoaicei și să-și strecoare codița între labele tatei, adormind în căldura corpurilor lor iubitoare. De îndată ce frigul se potolea, lupul pleca în căutarea vînatului. Nu exista animal mai priceput ca el la vînătoare, și niciodată nu s-a întors fără hrană pentru familia lui. Dacă nu era suficientă, cît să le ajungă amîndurora, lupul uita pe dată de foamea
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
puiul părea să o asculte și să o urmărească cu atenție pe lupoaică. Copleșită de fericirea de-a fi adus pe lume un pui desăvîrșit, ea îi cînta și-i povestea iar și iar istoria familiei lor, pentru a-i potoli plînsul și pentru a-și ține și sieși emoțiile în frîu. Lupino întorcea capul în direcția din care venea glasul duios al mamei, părînd s-o înțeleagă. Ziua în care a deschis ochii pentru prima dată a trecut aproape nebăgată
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
lui, închizînd ochii și adunîndu-și coada și picioarele, transformîndu-se miraculos într-un ghem zemuind de apă care se rostogoli în viteză peste pămîntul arzînd. Se învîrti peste margine o dată înainte, și înc-o dată înapoi, și înc-o dată, și înc-o dată, potolind focul pe-un petec cît o spinare și rupînd ieșire lațului nemilos. Se îndreptă către vietatea căzută fără vlagă, la pămînt. Îi căută urechile, vrînd s-o tîrască prin portița salvatoare, dar, nu-și dădu seama de ce, în fumul dens
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Nu m-aș fi gîndit niciodată. Da, Omul... Am auzit despre el povești înspăimîntătoare. E puternic. E neîndurător. E deștept. Da, tată! S-ar putea să ai dreptate. O, în sfîrșit, o cale de urmat... Înțeleptul se grăbi să-i potolească entuziasmul. Realizezi că nu avem indicii care să ne asigure că nu ne înșelăm... Și conștientizezi riscurile apropierii de Om. Nu-mi permit nici măcar o greșeală. Nu sînt dispus să te pierd din nou, copile. Nici eu pe tine, tată
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
privirile lor pătimașe! Erau descumpăniți. În primul rînd, înțelegeau greu strigătele captivilor. Arar, cîte un "plecați!" sau "omorîm!" păreau să se distingă. Iar forța cu care captivii se smulgeau din legături creștea pe clipă ce trecea. Înțeleptul încercă să-i potolească, să le explice, dar curînd își dădu seama că era un efort zadarnic. Nu numai că nu intenționau să-i ajute în vreun fel, dar lupii captivi, de nerecunoscut, păreau gata să-i spulbere de îndată ce s-ar fi eliberat din
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
lăsat singur. Simțea nevoia să respire, În speranța că aerul de afară Îi va domoli spasmele. Se gândi la mica rezervă de aconit pe care o avea În chilie, dar se Îndoia că ar fi fost suficientă pentru a-i potoli durerea. Iar, la ora aceea a dimineții, era cu neputință să găsești deschisă prăvălia unui spițer. Îi reveni În minte unul din actele lui publice, săvârșit cu ceva vreme În urmă, pe când făcea parte din Consiliul celor O Sută. Dintotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
despre ce era vorba. Și la Florența se auzise despre o iarbă adusă În Europa de niște cruciați Întorși de peste mare. Era iarba zisă a Asasinilor, adepții scelerați ai cumplitului Bătrân de pe Munte; avea puterea să adoarmă simțurile și să potolească emoțiile, să șteargă amintirile și certitudinile, despre care scriseseră vechii greci, numind-o lotus. Știa că era folosită și În orașul său. — Cred că Îți cunosc deja remediul, messer Teofilo, Însă mă gândesc că lotusul distilat nu e tratamentul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Ammannati se Întrerupsese, iar acum Îl fixa cu o expresie inspirată. Numele său nu părea să fi suscitat vreo reacție deosebită În rândul celor de față. Doar câțiva credincioși se mărginiseră să Îi arunce câte o privire bănuitoare, de Îndată potolită de tonul confidențial al predicatorului. După acel scurt salut, părea că și Bruno uitase de dânsul. Își desprinsese privirea, Întorcându-se cu fervoare la predică, cu ochii aprinși Îndreptați către cer. Trebuia să fie spre sfârșit, judecând după tonul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
noului sosit, lovindu-l cu un șut puternic Într-o parte. Acesta strigă de durere, În timp ce aluneca la pământ, ținându-se cu mâna de coasta ruptă. Dante sări În față, alergând spre cei doi. Cu siguranță, nu avea intenția să potolească o ceartă Între doi zdrențăroși, Însă ceva Îi atrăsese atenția În mod pregnant. În vârtejul ciocnirii, haina primului cerșetor se deschisese peste piept, scoțând la iveală, pentru o clipă, o suprafață Întunecată și compactă, probabil din piele sau din bronz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
zile dă târcoale prin părțile astea și cere de pomană fără permisiunea Breslei. Sunt mulți ca el, de o vreme Încoace, veniți cine știe de unde. — Mulți? — Da, tare mulți. Blestemații! Dante se rezemă de pilastru, respirând adânc pentru a-și potoli agitația, iar apoi Își deschise drum prin mijlocul gloatei, spre tavernă. În prag, Teofilo avea aerul că Îl aștepta. Intră hotărât, urmat de spițer, care se dăduse la o parte pentru a-l lăsa să intre. Întrucât Împrejurările deciseseră În locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și a lui Bacchus. De când se apucase de cariera politică, Însă, fusese mereu foarte atent să se manifeste sobru, cel puțin În public. Poate că era doar o surescitare momentană pe care Încă o Înghițitură de vin avea să o potolească, ajutându-l să Își recapete echilibrul. Ridică din nou cupa și o duse la buze, dând pe gâtlej o Înghițitură prelungă. Voia să replice la ceea ce Îi păruse a fi o falsitate... Însă care era ordinea argumentărilor? Ori poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
la viața lui, iar acum ar avea prilejul să o strângă și pe cea comunală. Apoi se grăbi să iasă din Palat, trecând printre polițaii speriați, care dăduseră fuga din pricina zgomotului. Pe stradă, apelă la Întreaga sa energie ca să-și potolească turbarea din minte. Se gândi Încă o dată la misiunea sa. Mai era Încă timp, Înainte de ora stingerii. Străzile ce duceau spre San Marco mișunau de oameni lipsiți de orice ocupație, după ce clopotele anunțaseră sfârșitul zilei de lucru. Însă, cu toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Mai degrabă am da foc Florenței, se gândi Dante. Mintea Îi zbură la depozitele de lemne dinspre mori, de-a lungul Arnului. Ocupați să lupte Împotriva flăcărilor spre a-și salva propriile averi, poate că oamenii aceia aveau să se potolească. Alungă repede gândul acela dictat de disperare. După o ultimă cotitură pe Lungarno, larma sporise În intensitate. În depărtare, se zăreau deja torțele celor două tabere care se Înfruntau. Era stranie această confruntare nocturnă, se gândi, În timp ce se oprea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Nu adăugă nimic, mărginindu-se să Îl fixeze cu privirea aceea a ei, din depărtări. Însă o breșă părea să se fi deschis În zidul de umbră care o Înconjura. — Te rog, repetă ea. Furia ucigătoare a lui Dante se potolise ca prin farmec. Coborî pumnalul. Sub mâna lui, trupul lui Veniero zvâcnea vlăguit. Slăbi strânsoarea, lăsându-l să respire, iar apoi se ridică, făcând doi pași Înapoi. Ea Îi luă locul, aplecată peste trupul bărbatului, Îndoindu-se din genunchi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lui. Arabul nu făcea nici o mișcare, dar părea că ține ochii deschiși. Un vânt slab dădea târcoale școlii. Poate că va izgoni norii și soarele va lumina iarăși. În timpul nopții vântul se înteți. Găinile dădură semne de neliniște, apoi se potoliră. Arabul se răsuci pe o parte, întorcându-se cu spatele la Daru, căruia i se păru că-l aude gemând. Stătu la pândă, urmărindu-i respirația, mai puternică și mai regulată decât până atunci. Asculta răsuflarea aceea atât de apropiată și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
discipolilor, așezați pe scaune dispuse acum în rânduri concentrice în jurul șevaletului. Adesea, la ferestrele din față, apăreau și vecinii, mărind numărul privitorilor. Jonas discuta, schimba păreri, examina pânzele ce i se arătau, îi surâdea Louisei când aceasta trecea prin atelier, potolea plânsetele copiilor și răspundea călduros la telefon, fără să lase o clipă din mână penelul, cu care, din când în când, mai adăuga o tușă la tabloul început. Într-un anume sens, viața lui era plină, fiecare ceas era bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
puhoiului de oameni, își croi drum cu o mișcare atât de năvalnică încât, când se trezi singur, în urma mulțimii, tocmai în capătul străzii, se clătină pe picioare gata să se prăbușească. Se lipi de zidul fierbinte, așteptând să i se potolească răsuflarea. Apoi porni mai departe. Chiar atunci pătrunse în stradă un pâlc de oameni. Cei din față mergeau de-a-ndăratelea, și d'Arrast văzu că-l înconjurau pe bucătar. Acesta ajunsese la capătul puterilor. Din când în când se oprea, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
au distrat până în zori dansând sau organizând un carnaval ad-hoc. Prin efortul conjugat al celor peste 3000 membri Esențe și a conducerii acestei rețele literare s-a creat o oază de lumină, unde invităm pe toți cititori noștri să-și potolească setea de frumos. Nicolae Stancu LILIANA ALBU Sunt un trecător prin viață, ce spune mereu te iubesc ... Zâmbet de primăvară Plesnea în mine mugur zâmbind a primăvară Când prin poeni tăcute adesea ne plimbam, îți infloreau caișii cu dor de
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
-au plecat; E tare ciudat, în inimă simți, Un straniu fior... pășind iar prin sat! Am fost copil ... Aș vrea să ies puțin din casă, Nu pot, ninsoarea s-a pornit! Bătrâna iarnă nu se lasă, Doar viscolul s-a potolit. De două zile și trei nopți, Fulgi mari acoperă pământul; Să ieși din casă nu mai poți, Căci, iată, s-a pornit și vântul. Sus, în zăvoiul adormit, Omătul cade de pe crengi; Totul în jur e-acoperit... Nici nu mai
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]