3,699 matches
-
au început să țopăie pe scenă. Asta îi place cel mai mult ! După ce au terminat rolurile, copiii s-au amestecat cu părinții. Bunica l-a sărutat veselă și au plecat acasă. De ce niciodată nu vine bunicul să-l vadă țopăind ? Războinici... inofensivi Stau relaxat privind la TV. Deodată... apare Radu înfuriat! Cu privirea fixă, aruncând scântei de mânie ! Cu pași de uriaș, săltați, rari și apăsați se îndreaptă spre patul meu. Este înarmat până-n dinți! E înspăimântător ! Un zâmbet sinistru îi
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
decât cu bastonul... tremur ! Mă fac mic... mic de tot! Mai face un pas. Trebuie să mă feresc, dar n-am cum... și tremur în continuare. O tobă minusculă trecută de-a curmezișul pieptului, îi întregește aspectul înfiorător de mic războinic ! Pe neașteptate, sare pe mine cu-n strigăt victorios, ca o lăcustă vicleană ! - Ajutor ! Strig eu pervers, dovedindu-l cu o tură de șold! Îl imobilizez! Îi țintuiesc capul la perete. Îi strivesc fața, nasul și gura. Îi prind dibaci
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
popoarele ar fi putut s-o aibă împotriva lui din cauza jafurilor pe care le săvîrșea. Dar Antoninus, fiul lui, a fost și el un om cu însușiri deosebite care îl făceau admirat de popor și iubit de soldați, căci era războinic priceput și îndura ușor orice oboseală, disprețuia orice mîncare aleasă și orice fel de plăceri moleșitoare, ceea ce îl făcea iubit de întreaga armată. Cu toate acestea, sălbăticia și cruzimea lui au fost atît de mari și de nemaiauzite încît, după ce
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
la război. Filip al Macedoniei, nu tatăl lui Alexandru, ci acela care a fost învins de Titus Quintus, nu avea un stat mare în comparație cu puterea romanilor și a grecilor care l-au atacat. Cu toate acestea, pentru că era un adevărat războinic și știa să-și păstreze bunăvoința poporului și să se asigure împotriva celor mari, a putut să se lupte timp de mai mulți ani contra dușmanilor; iar dacă la sfirșit a pierdut stăpînirea cîtorva cetăți, i-a rămas totuși regatul
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
părți beligerante, că ținuturile lui devin teatru de război, iar el pierde întotdeauna prin neutralitate, fără să aibă vreodată ceva solid de cîștigat. Sînt două modalități prin care un principe poate să-și sporească faima. Una este cucerirea, un principe războinic mărindu-și teritoriile prin forța armatelor sale, cealaltă este o bună guvernare, cînd un suveran iscusit face să înflorească în țara lui toate artele și științele, care o fac mai puternică și mai civilizată. Toată această carte este plină de
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
lui de lingușirile senatorilor. CAPITOLUL XXIV [Din ce pricină și-au pierdut principii Italiei statele lor] Legenda lui Cadmus, cel care a pus în pămînt dinții șarpelui pe care tocmai îl biruise și din care a răsărit un popor de războinici care s-au distrus unii pe alții, este emblema a ceea ce erau principii italieni din vremea lui Machiavelli. Vicleniile și trădările la care recurgeau unii împotriva celorlalți au sfîrșit prin a-i ruina cu totul. Dacă citim istoria Italiei de la
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
din nou, întinzând brațul ai cărui mușchi puternici se desenau sub pielea albă. Valerius se lăsă să alunece în zăpadă. Cuprins de spaimă, se rezemă cu spatele de trunchiul stejarului, cu mâna pe capul lui Lurr. Cu un gest rapid, războinicul apucă lancea, o smulse din trunchiul copacului și o înfipse în pământ, ținând-o strâns, în timp ce cu mâna cealaltă agita scutul rotund, făcut din bucăți de lemn paralele, cu ținte metalice pe margine. Pe scutul de lemn era o cruce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
piele - una peste piept și alta în talie - o țineau lipită de trup. Făcu câțiva pași, fără să bage de seamă zăpada care i se topea pe brațe și pe coapsele goale. În spatele lui, răsăriți parcă din pământ, veneau ceilalți războinici. Încălțările lor de blană lăsau urme mari pe zăpadă. Lurr își dezveli dinții, mârâind, dar se liniști repede, la atingerea mâinii lui Valerius. Războinicul râse, arătându-le celorlalți animalul acela care semăna cu un lup, dar care era mai supus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se topea pe brațe și pe coapsele goale. În spatele lui, răsăriți parcă din pământ, veneau ceilalți războinici. Încălțările lor de blană lăsau urme mari pe zăpadă. Lurr își dezveli dinții, mârâind, dar se liniști repede, la atingerea mâinii lui Valerius. Războinicul râse, arătându-le celorlalți animalul acela care semăna cu un lup, dar care era mai supus decât oricare alt câine. — Tarosh? Valerius reuși să se ridice în picioare. Nu mai era așa de înspăimântat și își recăpătase puterile și glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
urină coloră zăpada în galben. În acel gest, Valerius recunoscu ușurat semnul de bun venit. Seara, cu puțin înainte de asfințit, în satul celt înconjurat de păduri, unde era cu neputință să ajungi dacă nu cunoșteai locurile, Valerius, Tarosh și ceilalți războinici fură întâmpinați de bărbați, femei și copii. Toți se adunară în jurul lor, vociferând veseli. În coliba lui Tarosh - solidă, din lemn, cu o latură ocupată în întregime de rufele puse la uscat -, câteva femei blonde, robuste îl înconjurară râzând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ei și nu voia să lupte cu o femeie - de altfel, nu luptase nici cu vreun bărbat. Se întoarse lângă foc. Ești nebună! îi spuse. Fata rămase indiferentă. — N-o să-l iau cu mine, încearcă să înțelegi. Nu sunt un războinic, abia pot să mă apăr pe mine, și dacă nu ar fi Lurr - mângâie câinele, care se întinsese din nou la picioarele sale -, nu cred că aș avea curajul să străbat pădurile astea. Un om ca mine nu poate apăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
contradicții. Întunericul se opunea luminii, răul - binelui, minciuna - adevărului, iar ei, credincioșii, aveau datoria de a-și dedica viața unui ideal: salvarea integrității morale și, prin urmare, lupta împotriva celor ce amenințau vechile tradiții ale Romei, severe și drepte. Noi, războinicii lui Mithra, nu-l putem tolera pe Vitellius și atacul lui asupra inimii Imperiului. Trebuie să fim cu toții uniți și să ne supunem ordinelor împăratului de la Roma, zise Antonius în încheiere. — Apleacă-te. Lasă-mă să-ți văd chipul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Valerius contempla profilul Velundei, dincolo de ușa deschisă. Chipul ei palid și veșmintele albe erau luminate de focuri și de torțe. Se uita doar la ea, fără să-și dea seama că în jurul lui se așezaseră, unul după altul, preoții și războinicii, tineri și bătrâni, înarmați cu toții. Dintr-un vas aflat în mijlocul încăperii își puneau în cupele făcute din coarne de taur o băutură din grâu fermentat. Toți vorbeau cu însuflețire, dar când Julius Civilis îi întinse cupa sa lui Valerius, glasurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
convinși că medicul știe cine este ucigașul. Julius puse o mână pe umărul lui Valerius. Când mi s-a spus că Vitellius voia să te judece, m-am grăbit să vin după tine. Vitellius se teme de mine și de războinicii mei. Știam că are să-mi îngăduie să te iau imediat de acolo. Părea chiar bucuros să te predea, fiindcă era sigur că te vom pedepsi. Dar noi nu suntem ca romanii și știm să-l deosebim pe vinovat de cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
am auzit ultimele ei cuvinte. Mi-a cerut să păstrez taina. — Vei trăi, se auzi glasul hotărât și neînduplecat al bătrânului preot. Vei trăi ca s-o răzbuni. Se ridicară cu toții. Doar Julius Civilis rămase așezat, alături de Valerius. Preoții și războinicii ieșiră în tăcere. Julius Civilis și Valerius rămaseră singuri în colibă. — Cine a fost? — Tu ai dezvălui o taină? — Eu îți știu taina - ochiul drept al lui Julius scăpăra mânios. Știu că a fost Vitellius. Lurr intră în colibă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
chiar să lupte în legiuni. Acum, mulți batavi de-ai mei sunt în trupele lui Flavius Valens, iar alții sunt alături de Caecina Alienus. Din păcate, printre oamenii mei sunt și spioni. Pe mulți i-am spânzurat, dar apar alții, dintre războinicii mei cei viteji, fiindcă romanii ne-au adus și nouă banii, care îi corup pe cei lipsiți de mândrie. Își acoperi ochiul stâng. — Vitellius a ucis-o pe sora mea, zise îndurerat. Preoteasa noastră a fost înjunghiată de infamul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pedepsi acest sacrilegiu, însă răzbunarea ne aparține nouă, ție și mie. Datoria ta este să-l ucizi pe Vitellius. A mea, să-i distrug puterea și să-i alung pe romani din ținuturile mele. Mă voi alătura lui Galba, împreună cu războinicii mei. Valerius scotoci în traistă și îi înmână lui Julius două scrisori. — Ți le-am adus din castrul Legiunii Galbiana. Galba a fost ucis. — Bătrân prost! izbucni Julius. N-a fost în stare să se ferească de trădători! Cum ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care i-ai primit de la Vitellius. Când cei patru ambasadori trimiși de imperator intrară în sat, văzură un bărbat spânzurat de stejarul sub care fură rugați să-și lase caii. În coliba lui Julius Civilis, înconjurați de preoți și de războinici, ambasadorii se plânseră că fuseseră nevoiți să treacă pe sub picioarele spânzuratului care se legăna în bătaia vântului. — Voi îi pedepsiți pe spionii voștri, replică Julius Civilis. Și noi îi pedepsim pe ai noștri. Hector era un spion. — Cum poți fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Alpes, una dintr-o parte, una din cealaltă, și vor invada Italia. Eu aștept ordinele legatului Valerius Mucrus și ale lui Antonius Primus. Tu - îi dădu cupa hangiului - le vei spune că sunt gata să mă îndrept spre Italia cu războinicii mei, să-i atac pe vitellieni din spate. Zi-le că și Vitellius a pornit cu armata, bucătarii și gladiatorii... Va înainta foarte greu, între două banchete... Nu se va implica personal în nici o luptă; asta a lăsat-o în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Eu, personal, nu aș ezita să intru în război cu el. Toate legiunile din Illiria i-au jurat credință împăratului Otho: legiunea noastră din Pannonia, legiunile din Dalmatia și Maesia... Îl avem de partea noastră și pe Julius Civilis, cu războinicii lui. În Judaea, Vespasianus și-a pus soldații să-i jure credință lui Otho, iar în Syria, Mucianus a făcut la fel. Aegyptus-ul e guvernat în numele lui Vespasianus, la fel ca Africa, începând cu Carthago. Dacă izbucnește un război civil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe Salix. Antonius nu răspunse și își întoarse privirea spre arenă. „Îl omor“, se gândi, plin de ură. Știa că nu avea s-o facă. Nu acum. Nu putea să-l omoare acum. El nu era un ucigaș. Era un războinic și avea să se poarte ca atare. Urma să se întoarcă în tabără și să trimită un mesager la Otho. Avea să-l informeze că războiul civil era iminent. Războiul îi va îngădui să-l elimine pe omul acela respingător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
reziste pe distanțe lungi, să fie agil și să alerge cu pași mici. Nu uita că el aleargă la adăpostul scutului. O singură privire e de ajuns ca să-ți dai seama că tu te încadrezi în acest ultim tip de războinic. Ești înalt, dar puternic și agil. Ai picioare musculoase, brațe puternice... Scutul e greu. Arătă spre a treia statuie. — Secutor... vezi? Acestea au fost armele lui Titus. A luptat de treizeci și două de ori și de fiecare dată a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lunga călătorie a împăratului Vitellius, începută la Colonia Agrippinensium, se încheia la porțile Romei. Împăratul insistă să intre în urbe pe podul Milvius, călare și îmbrăcat în ținuta militară, pentru ca oamenii să înțeleagă că aveau să fie conduși de un războinic. Împăratului i se aminti că ținuta militară era acceptată doar în afara zidurilor Romei. După lungi discuții, Vitellius acceptă să poarte toga praetexta, cu dungi purpurii. Îmbrăcat astfel, intră în Roma. În fruntea cortegiului se aflau prefecții, tribunii și centurionii înveșmântați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îi era tunător. — Voi, soldații din Pannonia, ați fost învinși. Nu ardeți de dorința de a pune mâna pe arme și de a vă răzbuna pentru înfrângerea suferită? Nu sunteți cuprinși de mânie și durere pentru moartea tovarășilor voștri? Voi, războinici născuți să țineți arma în mână, nu vă simțiți umiliți că a trebuit să construiți cu mâinile voastre două arene în care au loc rușinoasele munera ale lui Vitellius? Tăcu. Nimeni nu observase că se lăsase noaptea. Servitorii care trebuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-l pe Antonius, a cărui siluetă părea gigantică în întuneric. Legatul mergea înainte și înapoi, de la masa comandanților la grupul soldaților. Pașii lui răsunau ciudat, cu un ritm constant, ce părea să cheme din adâncurile pământului sau din cer spiritele războinicilor ce muriseră la Bedriacum cu arma în mână. Fantomele însângerate se strânseră în jurul castrului și se apropiară de comandanți și de soldații adunați sub cerul pe care mulți îl găseau asemănător cu bolțile templelor lui Mithra. La un semn al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]