KorAP: Find »[drukola/base=regreta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...138 139 140 ...253 >

6,309 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

Kumataro. — Eu merg înainte încet, ca să mă ajungi din urmă. Kumataro luă scrisoarea, se aplecă respectuos și o luă la goană, spre templu. „Am făcut greșeli,“ își spuse Hanbei, cu tristețe, în timp ce privea, pentru ultima oară, spre Templul Nanzen. „Nu regret cu nimic drumul pe care am apucat-o, dar pentru sora mea...“ Își lăsă calul să meargă la pas, în voie. Drumul samuraiului e cel drept; și, după ce coborâse de pe Muntele Kurihara, Hanbei nu se mai abătuse de pe acest drum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
am apucat-o, dar pentru sora mea...“ Își lăsă calul să meargă la pas, în voie. Drumul samuraiului e cel drept; și, după ce coborâse de pe Muntele Kurihara, Hanbei nu se mai abătuse de pe acest drum. Nici nu avea ce să regrete, fie și de-ar fi fost ca viața să i se sfârșească în chiar acea zi. Dar ceea ce-l îndurera cel mai mult era faptul că Oyu devenise ibovnica lui Hideyoshi. Ca frate al ei, simțea încontinuu mustrări de conștiință

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
intenția lui Nobunaga, începu el acum să-și dea seama. Simțind privirea directă a lui Hanbei, Nobunaga izbucni, dintr-o dată, în râs și vorbi ca și cum nu și-ar mai fi putut ascunde propria neghiobie. — Uită toate astea. Eu însumi am regretat acel ordin, aproape imediat ce-l dădusem. De fel, sunt, pur și simplu, un om foarte bănuitor. A fost o situație penibilă, atât pentru Hideyoshi, cât și pentru Kanbei. Dar înțeleptul Hanbei a rezistat ordinelor mele și nu a ucis copilul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
aiureli - sau care îl comparau la înfățișare cu seniorii altor clanuri și nu-l găseau deloc superior - nu părea să existe un om din zece care să considere că stăpânul lor avea vreo calitate mai deosebită înnăscută. Dar Hanbei nu regreta că slujise alături de acel om, nici că-și sacrificase pentru el jumătate din viață, ci, mai degrabă, se bucura enorm că cerul îl legase de un asemenea senior și considera că viața meritase întru totul să fie trăită, până acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
om, ai avut idei atât de mărețe - aproape insuportabile - încât s-ar fi putut ca speranțele tale să se împlinească doar pe jumătate. În locul tău, nici eu n-aș fi dorit să mor. Așa e, Hanbei? Câte lucruri trebuie să regreți că le-ai lăsat neterminate! O, când pe lumea asta se naște un geniu ca tine și nici măcar o sutime din gândurile sale nu au dat rod, e firesc să nu vrei să mori. Cât de mult îl iubise pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
nemulțumire: cu siguranță, dacă Shingen ar mai fi trăit, influența lui nu s-ar fi restrâns numai asupra provinciei Kai; ar fi concretizat cumva marea sa capacitate și geniul, realizând ceva de o mult mai mare însemnătate. Iar acum, Kaisen regreta că Shingen nu supraviețuise. Omul care făcuse ceva de mai mare importanță fusese Nobunaga. El era cel care ridicase rolul samuraiului, în cadrul provinciei la unul de însemnătate națională. Și tot Nobunaga era acela care se arătase a fi un vasal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
încălca eu însumi toate preceptele pe care le-au învățat de la mine. Râse: — Așadar, deși apreciez generozitatea pe care mi-ați arătat-o, cereți-i, vă rog, Seniorului Hideyoshi să uite de toate acestea. Clătinând din cap ca și cum ar fi regretat profund, Kanbei vorbi repede și răspicat: — N-am să vă pot convinge. Hikoemon, e timpul să mergem. Hikoemon era nefericit că dăduseră greș, dar, de la bun început, se temuse că se putea întâmpla astfel. Amândoi prevăzuseră că Muneharu n-avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
din Okayama. Dar ceea ce-l tulbura nu era întrunirea numărului necesar de oameni, ci problema modului de a folosi aceste resurse umane cu maximă eficiență. În timpul unei inspecții, îl chemă pe Rokuro și-i ceru un raport despre progresele făcute. — Regret să spun că s-ar putea să nu ne înscriem în programul stabilit de Domnia Sa, răspunse, cu tristețe, Rokuro. Nici chiar creierul de matematician al acelui om nu putea calcula cum să obțină o muncă plină de râvnă de la grupul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
autodistrugere. Nobunaga era dușmanul cinstei, distrugătorul culturii și conspiratorul care răsturnase instituții și aruncase națiunea în haos. Își încheie cuvântarea, recitând o poezie compusă de el însuși: Fie ca omul care nu înțelege Să pună ce-o vrea; Nu voi regreta nici Rangul, și nici faima. În timp ce recita poemul, Mitsuhide începea să simtă patosul propriei sale situații și lacrimile începură să-i curgă pe obraji. Vasalii superiori începură și ei să plângă. Unii chiar își mușcau munecile armurilor sau cădeau cu fața la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
zi cât așteptăm, această mare ocazie se va pierde clipă de clipă, dar aș dori ca unul dintre fiii regretatului nostru senior să participe la bătălie. Nu vreau să-l pun pe Seniorul Nobutaka într-o situație pe care ar regreta-o toată viața, una în urma căreia nu și-ar mai putea arăta fața în lume. — Dar dacă între timp inamicul va reuși să câștige teren prețios? — Ei, există în mod clar niște limite chiar și în a-l aștepta pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Castelul Yodo se aflase în acea stare, cu câteva zile în urmă, când Mitsuhide ordonase să fie întărit. Parcă ar fi început să înalțe un stăvilar abia după ce auziseră tumultul valurilor. Poate că singurul lucru pe care Mitsuhide nu-l regreta, în acel moment, era faptul că un număr de generali și soldați îi rămăseseră credincioși și luptau cu furie, demonstrându-și pe deplin loialitatea. Într-un sens, era paradoxal că, în clanul Akechi - clanul care-și ucisese propriul stăpân - mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
soție, însă, dacă lăsa ca soacrei ei să i se întâmple vreun rău, nicicând n-avea să-l mai poată privi în față. „Vă rog, ocupați-vă numai de protejarea mamei soacre. Nu vă gândiți la mine. Și, oricât ați regreta că părăsiți ceva în urmă, nu vă lăsați preocupați de bunurile materiale.“ Astfel le încurajase Nene pe servitoare și pe toți membrii personalului, în timp ce înaintau, cu deznădejde, pe drumul spre răsărit. Castelul Nagahama era mărginit la apus de lacul Biwa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
înțeleagă cât mai bine. Acum, Onaka vărsă, pentru prima oară, lacrimi, după care, își lăudă fiul: — Ai făcut bine că ai distrus clanul Akechi în doar câteva zile. Sufletul Seniorului Nobunaga este, cu siguranță, mulțumit și nu are de ce să regrete pentru că te-a învrednicit cu afecțiunea lui. Ca s-o spun pe-a dreaptă, eram hotărâtă să nu te las să petreci nici măcar o noapte aici, dacă veneai înainte de a fi văzut capul lui Mitsuhide. — Nu, și nici eu nu te-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
după toți anii tăi de serviciu. Vreau să te duci la castel cu un mesaj spunând că m-am simțit rău în timpul nopții și că a trebuit să mă întorc, pe neașteptate, la Nagahama. De asemenea, spune-le că-mi regret profund imposibilitatea de a participa la ceremonie, dar sper ca totul să fie bine. Presupun că Takigawa și Katsuie vor discuta un timp despre acest lucru, așa că vreau să aștepți acolo, prefăcându-te senil și fudul de urechi. Nu reacționa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
egoiste, iar acum atât Katsuie, cât și Genba îl așteptau pe Shogen, cu expresii reci, să vorbească. Scăparea îmi aparține, spuse Shogen, conștient că nu putea face nimic mai mult decât să se scuze. În acel moment, pesemne că-și regreta amarnic decizia, dar acum nu mai avea cale de întoarcere. Acoperindu-se cu rușine și înăbușindu-și mânia, nu putu decât să-și plece capul până la pământ, în fața arogantului și egocentricului senior. Tot ce putea face era să cerșească mila

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Gândește-te un moment, Genba. Nimic nu e mai periculos decât să te strecori în adâncul liniilor dușmane. Merită oare riscul? Nu ne aflăm într-un punct unde trebuie să ne gândim, cât mai temeinic, ca să nu avem pe urmă regrete? Genba râse zgomotos. Dar, dincolo de aluzia că neliniștile unchiului său nu aveau nici o valoare, tinereasca voință de fier a lui Genba își râdea, și ea, de discernământul și de ezitările bătrâneții. Katsuie, însă, nu-i reproșă nepotului său râsul fățiș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
mare de coifuri, foșnind prin iarba de bambus, ca o turmă de porci sălbatici. Shosuke folosi timpul care-i mai rămăsese pentru a le vorbi, încet, tovarășilor săi: — Am luptat în toate felurile cu putință și nu avem nimic de regretat. Alegeți-vă fiecare câte un dușman respectabil și faceți-vă un splendid renume. Lsați-mă pe mine să fiu primul, murind în locul stăpânului nostru. Nu lăsați stindardul comandantului să cadă. Țineți-l sus, unul după altul! Astfel pregătiți să moară, războinicii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
victoriei. Ciclul etern al suișurilor și al coborâșurilor din viața unui om nu ține doar de bucuriile și de tristețile temporare. — Așadar, ceea ce regret nu e nici propria mea distrugere personală, nici necontenitul ciclu al schimbărilor, replică Shibata Katsuie. Nu regret decât că mi-am pierdut reputația. Dar fii liniștit, Inuchiyo. Totul e predestinat. Un asemenea răspuns din partea lui însemna o despărțire completă de Katsuie cel de pe vremuri. Dar nu părea nici chinuit, nici derutat. Când sosi sake-ul, Katsuie luă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
teamă mi-e că n-am fost un mesager prea competent. — Nu e nevoie să te scuzi, îl consolă Hideyoshi. Chiar dacă Genba e prizonier, nu se va pleca în fața mea ca să-și salveze viața. Are un uluitor simț al onoarei. Regret că pierd un om cu o asemenea probitate și hotărâre. Dacă s-ar fi lăsat convins de tine și ar fi ajuns să-și schimbe loialitatea, numai acest lucru în sine m-ar fi putut face să-mi pierd respectul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
prins viu. În continuare, am avut scopul de a lua capul Seniorului Hideyoshi, dar nici acesta nu mi s-a împlinit. Când voi fi dus la locul de execuție, presupun că acest lucru va stârni o oarecare agitație în capitală. Regret că port un veșmânt de mătase mizerabil ca acesta, dar, dacă e vorba să îmbrac unul mai bun, doresc să fie asemenea hainelor viu colorate pe care le-am avut pe câmpul de luptă, cu un drapel fluturându-mi la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770

autobiografie. Eu am lumea cărților, a amintirilor, iar aici, acasă, am un colț de rai”, a mărturisit bătrânul profesor, care se mândrește cu pomii înfloriți din curte, pentru că i-a sădit exact în anul când a ieșit la pensie. Nu regretă nimic din ceea ce a trăit, deși afirmă că a făcut război și pentru alții și că au fost clipe în viață când i-a fost foarte greu. Să fie dascăl și-a dorit încă de la 10 ani, când a jucat

CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
invoca aceeași scuză”. Tăcere din partea amândurora... Tocmai ajungeam la casa preotului. La despărțire, preotul îmi spune să mă mai gândesc și să-i dau răspunsul mai târziu. Răspunsul meu fusese deja dat. Am rămas la locul meu și n-am regretat niciodată că n-am ajuns preot, deși, dacă aș fi fost preot, cred că aș fi fost unul bun. Vacanța de vară ia sfârșit și la 15 septembrie iată-mă la școală în clasa a III-a. Cu puținii bani

CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
real, al vremurilor, atunci am putea spune că mărturiile autorului (Alexandru Mânăstireanu) aduc argumente de ordin etic, social, psihologic, o radiografie a școlii dinainte de al doilea război și de după. Am cartea de la scriitorul Ion N. Oprea, căruia îi mulțumesc și regret că o astfel de carte n-are cum fi citită (prin tiraj limitat) de cât mai mulți oameni ce au avut nenorocul să facă ani de război, pe front, sub amenințarea morții! S-ar putea spune „viața în apropierea morții

CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
Generală nr.1, fiind prieteni foarte buni. Și un gest nesperat și tocmai de aceea mai prețuit: m-a adus acasă cu mașina, lăsându-mă la scară. Fără să mă gândesc, am beneficiat de un gest care nu se uită. Regret că nu am trecut pe la Casa Armatei unde se comemora Unirea de acum 148 de ani. Deoarece am televizorul dereglat, voi încerca să finalizez articolul privind recomandarea cărții „Mălin - vestitorul Revoluției”, trimisă de Ion N. Oprea. Și... exact acum 50

CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
La înapoiere am fost adus acasă cu mare amabilitate de către dl. dr. Constantin Teodorescu, având o discuție de mai bine de o oră, după ce am ajuns acasă. Musafirul meu este foarte bine intenționat și se implică activ pe plan politico-cultural. Regret că nu i-am dat și domniei-sale un exemplar din cartea mea, despre care mi-a spus că a citit-o și că o apreciază ca fiind scrisă cu deplină sinceritate și mai ales cu multă emotivitate. La 5 iulie

CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]