5,495 matches
-
simte „exterior problemelor omenești” (III, 165), de aceea preferă să savureze existența “în afara oricărui act” (III, 184). Și totuși, Cioran tinde să creadă că adevărata-i ființă ar fi fost legată de faptă, de implicarea în istorie. De aceea își reproșează abandonul: „Nu ești decât un dezertoră ți-ai trădat propria cauză, te-ai despărțit de tine însuți” (I, 113). Dar ce este acest tu însuți? Abandonul, nihilismul, mortificarea, într-un cuvânt, înțelepciunea, par surogate care îi alterează ființa, dar cu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cere o mare forță morală. Dacă însă reușești, câștigul este evident. Cu cât exiști mai puțin pentru ceilalți, cu atât ești mai real în profunzime” (II, 164-165). În Grădina Luxembourg, prea multă lume îi readuce în minte ideea sinuciderii. Își reproșează: „Nu știu de ce-o mai lungesc în mijlocul acestei gloate. // Din nou, tentația deșertului” (II, 43). În realitate, fără ceilalți, Cioran n-ar mai fi avut pe cine să incrimineze de vidul în care viețuiește. Pur și simplu, ceilalți Ă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fond, nu contează decât poezia și gândirea anonimă, creațiile «epocilor sincere»” (idem). Chemat la un soi de congres la Hamburg, ezită: „Ideea de a merge acolo, de a întâlni oameni, mai ales, îmi face greață” (II, 10). Mai mult, își reproșează că nu se bucură suficient de inactivitatea sa: „Nimic nu otrăvește mai tare ca resturile de ambiție, drojdia omului cel vechi” (III, 299). Și dacă la un moment dat își dorea să fie piatră, altundeva citează din Pascal: „Un arbore
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
disprețuia pe Sartre, ni se pare că Cioran ar fi putut spune deopotrivă cu el: ceilalți sunt Infernul. Ceilalți, de care nu se poate despărți, cu care chiar conviețuiește deseori într-un fel de complicitate voluptoasă, pe care și-o reproșează, însă, ulterior autoflagelându-se. Cioran nu poate să se retragă în pustiu și nici în peșteră; să acceptăm că nu poate din cauza lașităților pe care le hrănește spaima de limitele neputincioase ale trupului. Dincolo însă de toate acestea, el are gustul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
De ce perseverează să flecărească? Nu cumva conversația și ceilalți îi oferă ocazia fugii de sine însuși? „Nu mă interesează decât problemele religioase, și datorită împrejurărilor nu vorbesc decât despre politică” (I, 336), spune Cioran, și o spune după ce-și reproșează cele „șapte ore de conversație neîntreruptă”, pe care abia le-am invocat. Mai mult, oare nu cumva Cioran are nevoie tocmai de această flagelare continuă? Căci flecărind, el își maschează perfect dublul demonic. Saltimbacul nu se dă de gol și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cu el ar fi fost poate posibilă. Iată: „Sunt prea mulți oameni, prea multe chipuri Ă nu mai putem rămâne față în față cu Dumnezeu” (I, 251). El însuși vorbește continuu, ore în șir, flecărește, pierde vremea, și-apoi își reproșează impostura; știe că nu are nimic de spus oamenilor: „N-am de spus nimic nimănui, am intrat de multă vreme în Incomunicabil” (I, 350). Într-un loc, mărturisește că a invidiat „singurătatea insului odios” (I, 105). Or, el nu poate
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
307). La ce bun, atunci, antidoturile? Funcționează ele în mod real? Nici vorbă, fericirea cucerită prin contopirea cu obiectele și cu absolutul este reală. La fel, însă, sentimentul deșertăciunii. Într-un loc, vorbind de poemele lui Emily Dickinson, Cioran își reproșează că n-a avut curajul și nici energia să-și asume pe deplin singurătatea. Continuă: „Dar prea adesea am fugit de ea, din lașitate, frivolitate sau teamă. Am ocolit numeroase abisuri, din calcul și instinct de conservare” (I, 66). Așadar
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
e dezinteresată” (idem). Altundeva, fără să știm cu certitudine dacă o spune cu reproș sau, mai degrabă, cu mândrie, Cioran afirmă: „Am în mine ceva de slav și de maghiar, nimic de latin” (I, 139). În treacăt fie zis, deși reproșează latinilor spiritul raționalist și „modernitatea”, Cioran e discipolul lui Epictet și Marc Aureliu. Chiar al lui Seneca, chiar dacă, prin comparație cu ceilalți doi, Seneca „e doar un palavragiu” (I, 177). Nu-i vorbă, el însuși este unul și se disprețuiește
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
putut să-mi urmez esența!... Dar dacă era o esență coruptă?... Hotărât lucru, mă neg și totul mă neagă. În mine nu mai e nici urmă de mine însumi” (I, 22). Nu vorbise el despre neantul țării sale?! Nu-i reproșa și ei lipsa unor gesturi decisive? Iată-l din nou vorbind despre sine ca și cum ar vorbi despre propria țară: „Lașitatea m-a împiedicat să fiu eu însumi. Nu am avut curajul nici să trăiesc, nici să mă nimicesc. Mereu la
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
jur, distrugerea propriilor rădăcini ca mască. Sub ea, un timid, uneori sentimental, care se îndoiește de sine. Târziu de tot, prin 1972, exclamă Cioran: „Câte josnicii, câte mojicii, câte acte inumane voi fi comis din timiditate!” (III, 380). Oricum, îi reproșează țării ceea ce își reproșează sie însuși. Iată: „Când ai un suflet elegiac, e cu neputință să trăiești în Istorie și să faci impresie bună. Cum să te desfășori în ea, când știi, când simți că fiecare zi care trece te
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ca mască. Sub ea, un timid, uneori sentimental, care se îndoiește de sine. Târziu de tot, prin 1972, exclamă Cioran: „Câte josnicii, câte mojicii, câte acte inumane voi fi comis din timiditate!” (III, 380). Oricum, îi reproșează țării ceea ce își reproșează sie însuși. Iată: „Când ai un suflet elegiac, e cu neputință să trăiești în Istorie și să faci impresie bună. Cum să te desfășori în ea, când știi, când simți că fiecare zi care trece te îndepărtează și mai mult
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
care le săvârșește? Cioran nu se mai recunoaște în ele Ă și nu pentru că între timp ar fi devenit neapărat altul, ci mai ales pentru că dorește să fie altul. Oricum, își privește trecutul cu uimire. Iată-l spunând: „Mi se reproșează anumite pagini din Schimbarea la față, carte scrisă în urmă cu treizeci și cinci de ani! Aveam douăzeci și trei de ani și eram mai nebun ca oricine. Am răsfoit ieri această carte; mi s-a părut că am scris-o într-
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
vin nu întreprind mare lucru. Ingerința e fizică, activă, recomandările sînt doar propedeutice. Această temă e manevrată cu vervă de autor și convenția teatrală cu surprizele ei fac dovada unei consumate științe a scenicului. În această materie i se pot reproșa prea puține lucruri lui Constantin Popa, poate doar cîteva lungimi și cîteva insistențe declarabile. Mergînd deci la parabolicul piesei, atât cît ne lasă descifrarea la lectură, atât cît se lasă majorat prin imaginație, vom spune că pentru o entitate mai
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
cu mine? Ce, și despre mine știe lumea? Ce știe, mă rog? Mihai: (controlează insistent reacțiile) Știi tu mai bine ca lumea... Maria: (izbucnind) Tu să taci, auzi! Să taci! Ești ultimul om de pe lume care are dreptul să-mi reproșeze ceva! Să taci așa cum ai tăcut și-atunci! (toți ar vrea să știe acel atunci) Val: (citînd) "Și-acum la lucru, tu, otravă..." Sau cam așa ceva... Mihai: (pe lîngă) Gura! Și atenție. Acum avem altceva de făcut decît să... Altădată
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mîna și, pentru că Ea 1 nu știe ce să facă, îi va lua mîna și i-o va săruta; El n se recomandă, Ea 1 înțelege cine este și după clipa de surpriză, neplăcută, îl privește cu ostilitate și îi reproșează intervenția distrugătoare în relația ei cu El 1; El n va riposta cu aceeași vigoare; Ea 1 trece în starea de evocare a lui El 1; e luminoasă, iubitoare; El n reacționează cu iritare, violent chiar; Ea 1 sfîrșește prin
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
răspunde nu pentru că n-ar avea un răspuns, ci pentru că tipul de întrebare îl blochează) Mona: (calmînd oarecum tonalitățile) Octav, știi bine că te-am admirat pentru curajul de a ieși în stradă... Dar revolta ta de acum în care reproșezi orice și oricui..., în care biciuiești pe toată lumea... Tu cînd vorbești parcă tragi cu mitraliera! Octav:...Îmi cer scuze dacă te-am executat... Mona: (cu enervare și disperarea dinaintea unui hohot de plîns) Și eu am visat să fie altceva
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
gândurile! Lor trebuie să le spuneți ce așteptați de la ei, astfel încât să vină în întâmpinarea dorințelor dumneavoastră sau să vă depășească așteptările. Ați lucrat vreodată pentru o persoană care nu vă spunea ce să faceți, apoi vă critica și vă reproșa că nu ați făcut ce vroia? Dar pentru un șef care dă ordine precum un sergent de instrucție în armată, dar care nu reușește să vă spună care este rezultatul pe care îl dorește sau îl așteaptă de la dumneavoastră? Cum
151 De Idei Eficiente Pentru Motivarea Angajațilo by Jerry Wilson [Corola-publishinghouse/Science/1850_a_3175]
-
evenimentul arderii lor mi-a rămas în amintire pentru toată viața!!!. Mai târziu, la maturitate, am căutat să cumpăr tot ce a mai fost reeditat astfel încât să pot reface cât de cât biblioteca copilăriei mele. După 1990, o colegă îmi reproșa că nu-l iubesc pe Ion Iliescu, președintele de atunci al țării, pentru că am un anumit tip de educație. Mi-am amintit atunci de aceste lucruri și am făcut comparația cu acea doamnă; este adevărat că ai un anumit tip
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
eliberarea din închisoare. Alexandru Zub, profesor de istorie la Iași a fost arestat pentru că a recitat „Doina” lui Eminescu în 1959 la mormântul lui Ștefan cel Mare. Preoții au fost urmăriți de comuniști cu deosebire. Slujitorilor bisericilor li s-au reproșat următoarele: 1. apartenența politică 2. faptul că au adăpostit fugari urmăriți de securitate 3. rezistența la colectivizare și opoziția la demolarea satelor Prin arestarea preoților pe considerente politice (aproape toți erau considerați legionari) voiau să distrugă de fapt pe slujitorii
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
mea profesorului de istorie Ștefan Rugină doar după revoluția din decembrie 1989, cu ocazia unei discuții despre comunism și capitalism. Cum eu spuneam că dictatura comunistă a fost una dintre cele mai dure perioade din istoria Romaniei, profesorul mi-a reproșat că totuși eu am învățat liceul și chiar facultatea și am ajuns un om cultivat pe timpul acestei dictaturi. I-am spus atunci pe scurt cum am intrat eu la liceu și câte ceva din viața noastră de atunci iar el a
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
Tuțea lui Crainic că ar fi zis: “-Nu este Dumnezeu “, Nechifor Crainic îi răspunde că a zis : “-Nu, există Dumnezeu “ și nu este vina lui că niște proști n-au știut unde să pună virgula. Nechifor Crainic în schimb îi reproșează lui Tuțea că se joacă cu vorbele și de aceea, atunci când a fost ministru, nu l-a luat la minister. Răspunsul lui Tuțea a fost pe măsură : “-Ce bine- ai făcut !C-altfel, nu știu zău... O luam și
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
din ce motive și așa am ajuns să fiu în comitetul UTC, fără să-și imagineze nimeni că nu sunt UTC-istă. Era și hazliu pentru mine dar stăteam și cu frică să nu fiu descoperită și să mi se reproșeze că nu am spus conducerii acest aspect. Am avut mult noroc și nu s-a aflat nimic. Eu nici nu prea știam ce aveam de făcut, eram pusă acolo doar de decor. Uneori a fost chiar foarte plăcut. Mai ales
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
ci doar că un coleg preot l-a rugat să găzduiască niște legionari în trecere prin Ceamurlia. Atunci a asistat și el la niște discuții și poate de aici i s-au tras toate necazurile. Nu avea de ce să-și reproșeze nici că este preot întrucât, atunci când a făcut el școală, era una dintre cele mai respectabile profesii. Despre faptul că a fost declarat chiabur pentru circa 10 ha de pământ pe care le avea la Tecuci, așa cum aveau toți oamenii
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
de sâmbătă pentru a petrece alături de elevi și de colegi câteva ore altfel, care îmi umplu sufletul. Dar nu e doar atât, am de învățat din fiecare întâlnire de fiecare dată. Referitor la cursul pe care l-am ținut, îmi reproșez faptul că titlul cursului poate n-a fost bine ales, având în vedere că problema îndrăgostitului a reprezentat doar un pretext, un punct de plecare pentru a dezbate asupra unor ipostaze ale omului în sala de spectacol, dar și în
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
înțelepțită pentru tema străveche: ce merităm noi pe lumea aceasta? N-am văzut la autorul scenariilor Speranța (1976), Ziditorul (2000), Zidirea (2007) aroganța și orgoliul celor care consideră că "nu datorează niciodată, nimănui, nimic", după cum nu poate nimeni să-i reproșeze că, nemăsura i-ar fi fost starea de spirit care să-l caracterizeze, cumva. Am avut intuiția asupra nesmintirii lui, nici măcar în situații limită cum a fost sublim-tragica Revoluție Română, când i-am zărit chipul printre mulții intrați în "sediul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]