KorAP: Find »[drukola/base=scuza & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...138 139 140 ...211 >

5,253 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390

verde. Inspirată de împrejurimi, tocmai încercam niște efecte menite să sugereze niște trunchiuri de copaci, după modelul stejarilor, când cineva mă bătu pe umăr. Sării cât de sus se poate pentru cineva care stă turcește pe o bancă, în grădină. —Scuză-ne, dragă, te-am speriat? zise Hugo, uitându-se insistent la schițe, pe deasupra umărului meu. Hmm, interesant. Nu desenezi tu foarte bine, dar ideea este incitantă. Ia mai du-te... I-am tras una cu blocul pentru schițe. Îmi arăți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
Dumnezeu, Sam, nu-i decât șase după-amiaza! Mi-am simțit fruntea încrețindu-se. — Păi și ce, era mai bine dacă era șase de dimineață? întrebai eu. Nu prea înțeleg de vreți să spuneți. Trecui pe lângă el cu mare demnitate. —Mă scuzați. Trebuie să mă duc să mă întind. Mă scotocii după chei. —Lasă-mă pe mine. Își înșfăcă cheile din mână și descuie ușa. Hai, înăuntru! Mă trase în sus, pe scările de la intrare. —Săriți, mă bate poliția! țipai eu, agățându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
întrebă Helen. De la vreo școală de teatru, dar nu prea are maniere. O adevărată comoară. E extraordinar câte se pot citi printre rânduri la Shakespeare. Uite, se întreabă vreodată cineva de ce Oberon și Titania - adică regele și regina duhurilor, mă scuzați - se bat ca chiorii pentru un sclăvișor indian? Sau de ce atât de mulți bărbați nu prea au curaj să și-o tragă cu fete decât atunci când ele sunt îmbrăcate în băieți? Bill, care vorbise până atunci cu Helen și care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
de vasilisc 1, MM. Sunt sigur că mă vor înțelege cu toții. MM își miji ochii. Obrajii îi erau încă roșii. — Ce Dumnezeu, parcă nu avem și așa destule pe cap, fără tâmpeniile astea! Bun. Tabitha, du-te și cere-i scuze lui Violet pentru că ai supărat-o și fii convingătoare. Și tu, Paul, trebuie să lucrezi cu ea. Marie, știu că ai trecut prin momentele grele ieri, dar să fim serioși... Bun, cine n-are ceva de făcut pe aici, valea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
aplecate conștiincios deasupra scenariilor, străduindu-se din răsputeri să dea o cât mai bună impresie de profesionalism. Câteva firi mai slabe se ascundeau în zona în care se afla bucătăria, ca să-și calmeze nervii. Violet revenise înăuntru, cerându-și frumos scuze pentru că reacționase în mod exagerat. Ca să fiu sinceră, nu părea c-o domină pe Tabitha, în ciuda mutrei posomorâte a acesteia. MM o luă pe Tabitha deoparte să-i spună câteva cuvinte, după care îi spuse să plece. Paul, care avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
a Peter Pan, observai eu. Cine a fost pe post de câine? Nu mă luă nimeni în seamă, ceea ce și era de așteptat. Thierry o luă pe Tabitha pe după umeri, prietenește. —O să ne iasă o minunăție, îi spuse el. — Deci, scuzați-mă că vă stric distracția, zisei eu, dar pe mine de ce m-ați chemat? Sau aveați nevoie de spectatori pentru momentul vostru de geniu? Spre surprinderea mea, MM mă privi amuzată. —Voiam să te întrebăm dacă Tabitha încape în spatele unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
aveam ciudatul sentiment că nu auzea nimic din ceea ce-i spuneam. Și, într-adevăr, comentă, complet în afara subiectului: Chiar n-ai mâncat nimic, nu? Dacă stau să mă gândesc, nici eu... Știi, cred că mă duc să fac un duș. Scuză-mă, te rog! Se ridică și, cu pași mari, o luă alene spre baie. Ușa se închise și auzii apa curgând; chiar făcea un duș. Am rămas uitându-mă lung, mască din cauza acestui comportament bizar, după care m-am întins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
Janey se holba la mine de parcă ar fi fost un inchizitor spaniol căruia tocmai i-am spus într-o doară, într-un moment de neatenție, că, fără îndoială, se puteau aduce multe argumente în favoarea eticii protestante a muncii. — Da, mă scuzi, nu e Shakespeare, zise ea, plină de sarcasm. Și asta doar pentru că a dat cineva peste tine la Torture Garden și te-a băgat și pe tine în ceva care să aibă valoare culturală. I-auzi, ia! De parcă sculpturile mele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
asta are de gând să facă, aș fi oprit-o mai devreme. Ce e cu vizita asta, Sal? Faci pe îngerul păzitor care vine să binecuvânteze uniunea noastră cu sfântul dar al patiseriei daneze...? —Franceze, mormăii eu. —...patiseriei franceze, mă scuzați - sau ai venit la o discuție despre oameni morți? Eu bănuiesc că de morți e vorba. Sally se posomorî pe loc. —E oribile 1, gemu el. Tocmai uitasem și acum mi-ați adus aminte. Păi, oricum îți aduceai aminte cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
și-a revenit - adică atunci când obrajii începuseră să-i revină la culoarea normală și nu mai avea vocea pițigăiată - m-a informat că Ben era sus, pe platforma de servicii. Am dispărut, spunându-i pe un ton dulce: — Vizionare plăcută. Scuze că te-am întrerupt în mijlocul unei scene tari. Săracul băiat roși din nou, încercă să spună ceva, își reveni la timp și rămase cu gura pe jumătatea căscată. Sau pe jumătate închisă, în funcție de viziunea pe care o ai. L-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
gelos pe nici unul dintre cei implicați în producție, putând, în schimb, să stea relaxat și să strâmbe din nas cu superioritate. Până la sfârșitul filmului, își recăpătase buna dispoziție, deși era destul de obosit. Când ne-am dus la culcare s-a scuzat că e epuizat și mi-a spus, mai încet ca de obicei, să nu mă supăr, dar că el nu crede că e în stare de ceva în seara aceea. Eram atât de impresionată încât nici nu mi-a dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
petrecere super? N-avem de unde să știm, zise Hugo, pentru că n-am intrat încă. Dar dacă era o întrebare pur teoretică... —L-am luat de aici, zisei eu, împingându-l pe Hugo în sus, pe scări. Vă rog să ne scuzați. Hugo triumfase; aplauze furtunoase, complimente din toate părțile și o reacție extatică din partea impresarului. Plutea în cele mai înalte sfere, fără ajutorul vreunei substanțe artificiale. În seara aceea, eram pe post de funie care ținea balonul cu heliu pe pământ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
studio, zisei eu. —Pe bune? Lurch se lumină dintr-odată. — Cât de tare! —Da, așa e. E unul dintre lucrurile care chiar îmi plac la ea, zise Hugo, coborând scările. Acum o s-o scot afară să-i arăt grădina. Ne scuzați. M-a smuls de lângă Bez, care aproape că pică în nas, mormăind cum că ar vrea să-mi dea un sărut de adio. —E cam vesel Bez în seara asta, nu? observă Hugo. Când l-apucă, bagă tare până dă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434

Își arse limba, gâtul, mațele, până și dinții, și preoții râseră de lăcomia lui, iar părintele Ascanio, bucătarul-șef - mărunt și zbârcit - se umfla în pene la laudele pe care nu mai prididea să le aducă fasolei lui. — Divine! Divine, scuzați-mi expresia... Sunt lucruri cărora le duci dorul, acolo, înăuntru... amănuntele... bruma aceea de șofran... foile de dafin... iar cârnații, desigur! Minunați, cârnații... — Încă puțin? — O să plesnesc... Dar mai putu încă vreo două linguroaie, și niște portocale prăjite, și o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
sunteți și prietenul meu. Preotul părea unul dintre oamenii cei mai fericiți din lume. Se întoarse către noul venit, dar îl arăta cu degetul pe însoțitorul său. — Ghicește cine e? Se întrerupse o clipă, ca și cum și-ar fi amintit ceva: Scuză-mă... Nu te-am întrebat... Unde e Paula? — Sus... „Cică“ face baie... Coboară acum... Îl privi curios pe celălalt, îl studie de sus și până jos și se întoarse din nou spre preot: Nu cumva o fi? — Chiar el... — Sfinte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
citesc... — Pe toate? se miră ea. — Firește - ascunse banii rămași. Le puteți păstra câteva zile? O să trec să le iau când plec. — Unde? Întrebarea țâșnise iute și pe negândite, dar păru imediat că revine la realitate și încercă să se scuze: — Ah! Iertați-mă, îl rugă ea. N-am vrut să fiu indiscretă. Doar că... Știți... Nu e normal ca cineva să cumpere cărți cu lăzile... — Vă înțeleg, zâmbi el. Trăiesc în selvă și, acolo, singura mea companie sunt cărțile. — Lucrați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
spaima morții. Căută de jur-împrejur. Trupurile nu apăreau nicăieri și, din capetele retezate, încă mai curgea un firicel de sânge care îmbiba lemnul și aluneca până pe pământ. Se îndepărtă scârbit. José Correcaminos veni lângă el: — Ne-au invadat teritoriul, se scuză el. Și când i-au descoperit pe războinicii noștri, au început să tragă cu armele lor. Dădu din cap în tăcere. Se sprijini de un copac cu un gest către rămășițele macabre: — Era necesar...? — Este un vechi obicei de război

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
Nu caut altceva decât să fiu lăsat în pace. — Dar...! jurnalistul părea într-adevăr descumpănit. Un reportaj fără fotografii nu valorează la fel... E nevoie să fiți văzut, să se știe cum este omul care se opune Progresului, aliatul yubani-lor... — Scuzați-mă, îl întrerupse zâmbind. Dar eu nu sunt nici aliatul yubani-lor și nici nu mă opun Progresului. Pentru mine, „Progresul“ poate ajunge oricât de departe. Singurul lucru pe care îl cer este să uite de mine. — Și yubani-i? Le-aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
de nepătruns. — Și puteți să o spuneți în ziarul dumneavoastră, adăugă el. Yubani-i nu sunt singuri. — Un singur om nu poate face nimic pentru oamenii ăștia. — Doi. Se întoarseră să îl privească. Inti Ávila zâmbi timid, de parcă s-ar fi scuzat. Apoi, adăugă cu prudență: — Vom fi doi, dacă îmi permiteți. Cunosc aceste selve și știu cum să mă descurc în ele. Nu voi fi o povară. — E o prostie! Eu n-am nimic de pierdut și ei sunt prietenii mei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403

să intrăm În apă ca să-l scoatem afară. L-am Întins pe spate. Am Încercat să-l readuc la viață. Dar nu mai era nici o speranță, domnule. Se pare că a murit cu mult timp În urmă. Părea că se scuză, aproape ca și când faptul că nu reușise să-i redea tânărului viața se adăuga cumva la finalitatea morții lui. — Ai verificat cadavrul? Întrebă Brunetti. — Nu, domnule. Când am văzut că nu putem face nimic, ne-am gândit că e mai bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
a fost făcută fotografia aceasta? — Probabil când a intrat În serviciul militar. — Cât timp a trecut de atunci? — Șapte ani. — De cât timp era aici, În Italia? — De patru ani. De fapt, tocmai a re-aplicat pentru a rămâne aici. — Mă scuzați? zise Brunetti. — S-a reînregistrat. Pe o perioadă de Încă trei ani. Și-ar fi rămas aici? — Da. Amintindu-și ceva ce citise În dosar, Brunetti Întrebă: — Cum a Învățat italiana? — Pardon? zise Butterworth. — Dacă avea aici un post cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
de la capătul instrumentului până când cauciucul deveni cenușiu din pricina tensiunii. Ea Îi prinse direcția privirii, se uită În jos la propria-i mână și o descleștă Încet, până ce tubul fu din nou drept, cauciucul din nou negru. — Și acum, dacă mă scuzați, mai am un pacient de consultat. — Desigur, doctore, zise el, știind că pierduse. Dacă vă vine În minte ceva și ați vrea să-mi spuneți sau dacă vreți să discutați cu mine, mă găsiți la Questura din Veneția. — Mulțumesc, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
În consiliul orășenesc. — Bine, anunță-mă când ai ceva, zise el, concediindu-l pe Brunetti cu tonul folosit, dacă nu cu Înțelesul cuvintelor. Patta se Întinse după altă țigară, iar Brunetti, nedorind să aștepte și să asiste la ceremonie, se scuză și coborî să discute cu Vianello. — Vreo veste despre Ruffolo? Întrebă Brunetti când intră În birou. — Este și nu este, răspunse Vianello, ridicându-se puțin din scaun În gest deferență față de superiorul său, apoi așezându-se la loc. — Adică? — Adică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
că-mi veți găsi tablourile. — Puteți fi sigur că le voi găsi, signor Viscardi. — Asta-i foarte Încurajator, commissario. Își Împinse manșeta În sus, aruncă o privire furtivă la ceas și spuse: Dar mă tem că va trebui să mă scuzați. Aștept câțiva prieteni la prânz. Iar apoi am o Întâlnire de afaceri și trebuie neapărat să ajung la gară. — Întâlnirea dumneavoastră nu este În Veneția? Întrebă Brunetti. Un zâmbet de Încântare pură ieși la suprafață În ochii lui Viscardi. Încercă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411

-și controleze starea de nervi. Nu cred că asta o să aibă vreo importanță. Așa cum știi, soția actorului o să depună și ea mărturie în favoarea lui. O să facă pe dracu’ în patru ca să obțină votul celor care apreciază partea estetică a afacerii. —Scuză-mă, a sărit acidă Amanda Hardwick. Vrei să spui că eu arăt mai puțin bine decât nevastă-sa? Alice a făcut o pauză. Dacă situația n-ar fi fost atât de serioasă, întrebarea respectivă ar fi fost rizibilă. Oricât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]