3,800 matches
-
visului ce se deapănă fără Întrerupere, cu o logică străină viselor obișnuite. Rowe era speriat și sleit de puteri: cutreierase jumătate din Londra, În toiul obișnuitului bombardament nocturn. Era o Londră pustie, În care din cînd În cînd tăcerea era sfîșiată de zgomote și de alte semne ale unei activități omenești. În colțul străzii Oxford ardea un magazin de umbrele; pe strada Wardour trebuise să treacă printr-un morman de moloz - un individ cu fața tăvălită parcă Într-o făină cenușie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
mai amintea cum ajunsese aici. Se trezise pur și simplu Într-o cameră odihnitoare, În care se auzea susurul unei fîntîni și În care mirosea a medicamente. Era iarnă, copacii erau negri, iar vîntul azvîrlea În răstimpuri ploaia În ferestre, sfîșiind liniștea din odaie. O dată, auzise un geamăt stins, venind de departe, dinspre cîmpuri și răsunînd ca sirena unui vapor. Cufundat În visele-i tulburi, Digby zăcea ore În șir... Atunci poate că și-ar fi adus aminte de tot, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pacientului - nu poți rămîne Întreg la minte mereu. În felul acesta dobîndești, În schimb, Încrederea pacientului, și nu numai asta... Doctorul vorbea pe un ton liniștit și afabil, ca și cum ar fi conferențiat despre o temă abstractă, dar degetele-i lungi sfîșiau În bucățele unul din ziare. — Doctore Forester, spuse Digby, dar cazul meu e cu totul diferit! Eu mi-am pierdut memoria din pricina exploziei unei bombe... Nu a fost la mijloc nici o tulburare a minții. Crezi Într-adevăr asta? Îți Închipui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
corpul unui canar). Cu toate astea, visă pubele uriașe, pline cu filtre de cafea, cu ravioli În sos și cu organe sexuale tăiate. Viermi uriași, la fel de mari cât pasărea și Înarmați cu ciocuri, Îi atacau cadavrul. Îi smulgeau piciorușele, Îi sfâșiau intestinele, Îi spărgeau globii oculari. Se trezi În noapte tremurând; era abia unu și jumătate. Înghiți trei comprimate de Xanax. Astfel se termină prima lui zi de libertate. 2 La 14 decembrie 1900, Într-o comunicare făcută la Academia din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
moral. Televiziunea Îl interesa mai puțin. Urmărea totuși, cu inima strânsă, emisiunea săptămânală Viața animalelor. Gazelele și căprioarele, mamifere gingașe, Își trăiau zilele sub teroare. Leii și panterele trăiau Într-o abrutizare apatică traversată de scurte explozii de cruzime. Ucideau, sfâșiau, devorau animalele mai slabe, bătrâne sau bolnave; apoi recădeau Într-un somn stupid, deranjat doar de atacurile paraziților ce-i consumau din interior. Unii paraziți erau atacați de paraziți și mai mici; aceștia din urmă erau, la rându-le, teren
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
lui Bruno să spună, observați-i cu atenție: uneori există Între ei simpatie, sau chiar afecțiune reciprocă; dar se doresc unul pe celălalt? În nici un caz. De Îndată ce apare un curuleț bucălat de cinșpe-două’ș’cinci de ani, cei doi se sfâșie Între ei ca niște pantere bătrâne, se sfâșie ca să posede acel curuleț bucălat; iată ce gândea Bruno. La fel ca În multe alte cazuri, pretinșii homosexuali jucaseră un rol de model pentru restul societății, se mai gândea Bruno. El Însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
uneori există Între ei simpatie, sau chiar afecțiune reciprocă; dar se doresc unul pe celălalt? În nici un caz. De Îndată ce apare un curuleț bucălat de cinșpe-două’ș’cinci de ani, cei doi se sfâșie Între ei ca niște pantere bătrâne, se sfâșie ca să posede acel curuleț bucălat; iată ce gândea Bruno. La fel ca În multe alte cazuri, pretinșii homosexuali jucaseră un rol de model pentru restul societății, se mai gândea Bruno. El Însuși, iată, avea patruzeci și doi de ani; dorea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
toate Încercările, renunțase la voce, la ținutul natal, la frumoasa-i coadă de sirenă, totul În speranța de a deveni o femeie adevărată, furtuna o aruncă În toiul nopții pe o plajă; acolo, mica sirenă bea elixirul vrăjitoarei. Se simțea sfâșiată În două, suferința era atât de cumplită că-și pierdea cunoștința. Urmau câteva acorduri muzicale foarte diferite, care păreau să marcheze o schimbare de decor; apoi o voce pronunța fraza care-l impresionase atât de mult pe Bruno: „Când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
comuni puteau fi găsiți printre acționiștii vienezi din anii 50. Sub masca performanțelor artistice, acționiștii vienezi precum Nitsch, Muehl sau Schwarzkogler s-au dedat la masacrarea În public a unor animale; În fața unui public de cretini, ei au smuls, au sfâșiat organe și viscere, și-au vârât mâinile În carne și sânge, Împingând suferința animalelor la limite extreme - În timp ce un acolit fotografia sau filma carnagiul spre a expune documentele obținute Într-o galerie de artă. Această voință dionisiacă de a da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
nu te salvează; În fond, umorul nu servește aproape la nimic. Poți privi cu umor Întâmplările vieții ani de zile, uneori foarte mulți ani, În unele cazuri poți adopta o atitudine umoristică practic până la capăt; dar În fond viața Îți sfâșie inima. Oricât curaj, oricât sânge rece și oricât umor poți avea Într-o viață, Întotdeauna sfârșești cu inima sfâșiată. Atunci nu mai râzi. Până la urmă, rămân doar singurătatea, răceala și tăcerea. Până la urmă, rămâne doar moartea. Porni ștergătoarele, porni iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
pentru a deduce din vreme mișcările celorlalți. O pîndă reciprocă determina alianțele - repede uitate cînd apăreau alte avantaje. Nimic nu pornea din suflet și nu se întemeia pe afinități. Dealtminteri acestea din urmă păreau indistincte: bunii amici de ieri se sfîșiau cu cruzime mîine iar dușmanii de moarte dintr-o dată se elogiau. În primul consiliu fură recomandați noii veniți. Costică le împărți sarcinile culturale. Tineretul sătesc, de pildă, urma să fie pregătit pentru războiul atomic de către Urecheru. Ascultîndu-l, profesorul de sport
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
care s-a născut pedagogia? De cînd începe arhitectura? Dar matematica, rațiunea, sentimentele? Nimic din ce fac oameni nu pare fără precedent. Ce calcul obscur sau ce sentiment copleșitor determină pe lotrul fioros care e lupoaica să adopte, în loc să le sfîșie, odrasle omenești? De ce nu se îngrijește de asta căprioara? De ce face lupul ce nu poate săvîrși ursul, vulpea, vita? Recunoaște lupoaica superioritatea omului? Îl apreciază ca animal care face haitic ca să-și ucidă semenii? Sau poate e vorba, la lup
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
odăița sa, Elvira plîngea cu sufletul naiv și plin de disperare. Își iubea diriginta deoarece era tînără și frumoasă și pentru ea constituia un ideal de neatins. Credea, fără să suporte contraziceri, tot ce-i spunea aceasta. Acum diriginta le sfîșiase inima. Cu o viziune catastrofică, Elvira era convinsă de propria ei decădere iar altceva decît să plîngă pe ruine nu-i trecea prin cap. Mă obișnuisem și cu duhoarea sălilor de clasă. Din cînd în cînd un copil se apuca
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
banii de coșniță din vasul de porțelan, unde stau de obicei, iar apoi o acuzi că i‑a cheltuit pentru ea. Astăzi, de exemplu, se ivește o astfel de situație: mami caută consolare la copii, fiindcă el tocmai i‑a sfâșiat cu dezinvoltură un șorț nou‑nouț dintr‑un material frumos cu flori colorate, achiziționat de la solduri și pe care și l‑a încropit singură la mașina de cusut cumpărată în rate. Fără să aibă talent la cusut, dar cu multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
care este, astfel, absolut liber. Numai celor slabi și supuși le place să mănânce prăjituri și să asculte Elvis, Peter și Conny. Rainer mănâncă o supă limpede de pui, în care plutesc iarăși niște chestii nedefinite care o tulbură. Să sfâșii cu dinții noile fuste Conny, care sunt acum la modă, ar fi încă un lucru pe care l‑ai putea face. În ultima vreme, masa cenușie a fetelor preferă să se îmbrace cu așa ceva, fiindcă materialul e ieftin, producția e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
În toate găurile, pe toată pielea, În păr și pe față. Pe toate le facem, Adi... De n-ar fi acest ridicol Adi, chiar și acum, oricât de seren aș Încerca să mă simt aici, În pădure, mi s-ar sfâșia inima. Dar atunci nu suna așa. Rușinea a venit de-abia după. Când, fără vreun semn de avertisment, m-a dat afară. Fără explicații. Poate că deja le făcuserăm pe toate. Deși, după câte știu eu, ar mai fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
pe malul lacului din parcul Pădurice, unde găseau un zid Înalt zugrăvit În alb. Se așezau În fața zidului cu câte o pungă de aurolac la gură și, cu privirea ațintită pe albul imaculat, așteptau Înserarea. Când, efect al luminii farurilor sfâșiate de crengile arborilor din parc, pe zid se ițeau umbre dansând halucinante. Copiii se uitau la filme! Adunau În mintea lor beată fragmente din puținele producții vizionate la viața lor, le montau cu imaginile pe care le filmau chiar atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
său și cu mama sa la Timna. Cînd au ajuns la viile din Timna, iată că i-a ieșit înainte un leu tînăr mugind. 6. Duhul Domnului a venit peste Samson, și, fără să aibă ceva în mînă, Samson a sfîșiat pe leu cum se sfîșie un ied. N-a spus tatălui său și mamei sale ce făcuse. 7. S-a coborît și a vorbit cu femeia aceea, și ea i-a plăcut. 8. După cîtva timp, s-a dus iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85109_a_85896]
-
la Timna. Cînd au ajuns la viile din Timna, iată că i-a ieșit înainte un leu tînăr mugind. 6. Duhul Domnului a venit peste Samson, și, fără să aibă ceva în mînă, Samson a sfîșiat pe leu cum se sfîșie un ied. N-a spus tatălui său și mamei sale ce făcuse. 7. S-a coborît și a vorbit cu femeia aceea, și ea i-a plăcut. 8. După cîtva timp, s-a dus iarăși la Timna ca s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85109_a_85896]
-
a răcnit Enkim. Of, of - n-am avut noi norocul ăla! În clipa următoare, s-a pornit un vânt năprasnic, iar dunele se amestecară cu văzduhul. Am Încercat să ridicăm casa din piei, dar vijelia ne zburătăci sulițele și ne sfâșie pieile. N-am mai putut să vedem nimic și, curând, nu mai eram În stare nici să suflăm din cauza firelor mărunte de nisip care ne intrau În nas și În gură. Ne-am strâns toți trei În jurul micuțului care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se răsucea cu totul În jurul suliței ce-i țepuise botul, izbind cu coada și tresărind de parcă n-ar fi avut nici o greutate și ar fi fost bătută de viscol. Îmi smulse sulița din mâini, o frânse de deasupra vârfului, Își sfâșie botul și se târî degrabă În apă, unde suratele o așteaptau: se năpustiră asupra ei, care mușcând-o de coadă, care de burtă, care chiar de botul Însângerat, rămas căscat. O azvârliră În sus, Îi smulseră solzii groși, o ridicară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
bare de fier și-și strivise capul de ele. Pata neagră se prelinsese În jos pe față și pe pămînt, dar rana nu mai sîngera decît puțin, iar În aerul Înghețat sîngele se Închega repede. Cămașa zdrențuită a bărbatului fusese sfîșiată, iar pieptul vînjos i se bomba cuprins de aceeași Încremenire de nepătruns. Nici o mișcare nu arăta că Încă mai respiră: zăcea acolo cioplit parcă În piatră, o ușoară roșeață ștearsă, bolnăvicioasă Îi ardea Încă pe fața mare și butucănoasă, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
poposise În locurile obișnuite și cunoscute lor, iar chipul ei strălucise orbitor În aerul cenușiu și murdar, Își măsurase glasul, pasul și măreția cu banalitatea obosită și brutală a zeci de milioane de oameni și, În cele din urmă, le sfîșiase veșmintele, le amuțise glasurile stridente și batjocoritoare și, prin imaginea celui mai umil dintre semenii lor, le arătase calea ce-o vor urma toți, spaima și groaza ce-i vor Învălui pe toți - pentru toate acestea stăteau În fața ei tăcuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
văzut tineri stînd pe propriile lor picioare, În poziții stîngace, ținîndu-și mațele cu mîna, Întrebînd cu glas jalnic și cu ochi arși de febră: — E grav, domnule general? Credeți că-i ceva grav? CÎnd cădea șrapnelul, făcea o groapă zdrențuită. Sfîșia frunze și ramuri Încîlcite, uneori se Înfigea adînc În miezul cîte unui copac. Uneori cînd lovea un om, Îi smulgea acoperișul creierului, Îi zdrobea zidurile capului de i se risipeau creierii pe un petic de pămînt, sîngele se Închega și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
plini de viață și nebuni, măcinați de un dor tainic și de foame În mijlocul tăcerii uriașe din orașul cufundat În somn și În noapte, n-au simțit oare făgăduințele nelimitate, aspre și sigure ale acestei țări? Oare n-au fost sfîșiați, ca și noi, de dureri ascuțite și patimi nerostite, de veninul timpului, de ghimpele primăverii, de țipătul ascuțit și fără grai? Oare nu și-au spus: — Ah, sînt femei În răsărit... și tărîmuri necunoscute, dimineți și un oraș strălucitor! SÎnt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]