4,031 matches
-
în vagon prea puțini spectatori plătitori! ne miram de ce stă trenul așa de mult în haltă, vă aștepta coborîrea! sufletul alături de varianta telefonată, singură ți-ai construit jucăria, acum s-o demontezi, îl pun mîine pe el, la următoarea convorbire! sprîncenele de blond-roșcovan ies în lumea cu necazuri, Hălăucești de la un voinic, intră și răspunde doamnei în locul meu, spuza de lumini urbane încă vizibilă, cu tot eșecul ficțiunii, literară și metaliterară deodată, călătoria se ține! aspectul ei de ieșire din iluzie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
în consecința faptului că legătura cu cerul se face postural, pe statura înaltă a bisericilor lumea căzînd în toamnă, relief de văi la oră de amiază, nori albi cu releul pe deal, Mintiu Gherlii două biserici, semn cu creta pe sprînceana Dejului, mai jos instalații industriale, 8-10 km nord, la nord-est munți, halta Nima zare de creste încă mai înalte pe scăderea dealului, Țibleș partea de sus în nori, 50-80 km nord-nord-est, Dejul ce preț are Dacia neagră? răspunde din parcare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
și obcini, ai înțepenit cu falca în mînă, linia simplă dă și în hățișuri verzi, ațe de dovleci înfloriți în inimi portocalii se reped din porumb, cînd e vorba să ne mai încrucișăm privirile pălăria, dintr-un bobîrnac, sare pe sprînceană, halta Dănila, în lumina zilei crești moartea, albastrul cerului dus pe nuanță ochi de mort, Milișăuți în șes, dar tipul răsfirat, urmează pe comunicațiile importante, pajiști între ele, barieră la șosea, masa cu trei verze în treflă, comerț la domiciliu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
nevrotice, păi da, ros de unghii, chircit de boală în somn, cine mai spune că nu e boală homosexualitatea? uite crucea, frate, crucea de Mediaș, pe deal, te-ai așezat pe o parte pe scaunul psihanalistului, aici patriarhul! piercingul din sprînceană ți-a căzut la rangul de semn profesional, eu sînt persoană publică, revistă, rar să-ți faci meserie din ce-ți place, din a-ți mărturisi păcatul! cum poate fi cale de mîntuire în aceasta? experiență de bucureștean de Aiud
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
povestești toată viața și la copii și la nepoți! iar Teodora e substitutul din Iași al Lilianei! m-am uitat în oglinda voi două, în geamul vagonului era semn de înger, reliefurile cu aripi de înger umflate sub piele, peste sprîncene, să-l sun pe Cătălin pentru ilustrații, stătea pe ultima treaptă a scării, la ultimul vagon, trenul nu a încetinit destul și s-a ridicat, n-a sărit, tocmai atunci și Florin da telefon, înapoi prin toate vagoanele, eu în urma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
a băgat coada între picioare, punga de plastic și hîrtia șervețelului sterile, valea mănoasă ca și nelocuită, capricii de dinamică istorică, a strîns urbanizarea pămînturile, vezi cu mine satul Mîț, comuna Dumbrăvița de Codru, Mîț îl cheamă! galbenă scrijelire în sprînceana muntelui, granit treptat spre sectoarele de drum în lucru, le ajungem în strînsura văii, gospodină la canton, ți-au ieșit roșiile, halta Borz biserica albă, mai e de tencuit, porumbul petice îngrămădite ca și casele, Uileacul Beiușului/Uileacul de Beiuș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
asemănarea Sa. Am o ciudă pe măgarul ăsta... Acest Robert cere efort și fantezie din partea celui care îl privește, ca să-i pună eticheta de om. Individul ăsta, mă rog, să-l numim așa, n-are frunte. Adică părul izbucnește de la sprîncene și de la baza nasului. Am spus nas? Un fel de nas, adică două găuri imense, ventilate de două nări plate și mișcătoare, ca la gorile. Găurile de la nări și nările sînt perpendiculare pe față, așa încît poți privi vreun metru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cînd vorbește spaniola. Pentru că, în Cuba, oamenii vorbesc ca niște mitraliere, mănîncă terminații și nu pronunță "s" decît foarte rar. Îmi amintesc de o insistență a mea, pentru a mă lămuri. Cît costă? întreb clar vînzătorul. Do, răspunde cubanezul. Ridic sprîncenele și cred că n-am auzit bine și reiau întrebarea. Doce? No, segñor, do. Poate dos? Sí, sí, do. Dos. Sí, do. Por favor, d-o-s. Sí...dos, reușește să spună cubanezul. Rafael, însă, vorbește clar și te poți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
probleme, domnule? Dau ochii peste cap, oftez, mă mișc de pe un picior pe altul. Eu rezolv orice problemă care vă frămîntă sufletul... Din nou belesc ochii, îi închid, iar mă uit la cer și bat pasul pe loc. Babalawo ridică sprîncenele întrebător, privindu-mă fix în ochi. Babalawo, mor, m-am îndrăgostit acum, la bătrînețe... Nu rîde cum aș fi crezut, este foarte serios, mă cuprinde de după umeri și mă dirijează în iban-baló, adică o curticică interioară. Aveți o fotografie? Îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
pulsul în nări. Acuma crapă un vas, mă gîndesc indiferent. Dacă ar crăpa, nu-i rău, mai scade tensiunea, îmi răspund neutru. Sînt ud complet și cu o batistă udă îmi șterg transpirația de la ochi. Stropi mari se adunau pe sprîncene și cînd se făcea plinul, năvăleau în ochi. Reacția era o usturime intensă,de parcă ți-ai pune picături cînd ai conjunctivită. Pe un deal, hăt departe, se vede o casă. Fără să-mi dau seama, deja părăsisem autoruta și mergeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
o să fie o frumusețe de grădină. Bravo lui! Vitan și-a făcut un chioșc. O să bem o bere acolo, la vară, cînd ne-om aduna pe acasă... Victorie, pe imensa ușă deschisă apare chelnerul. Vine agale spre mine și ridică sprîncenele a întrebare. O cafea și o bere...rece tare. Dă din cap că a înțeles. Mai mută două scaune care îi stăteau în drum. Încet de tot. Apoi intră în măruntaiele castelului, acolo unde se strofocă cu toții ca să mulțumească pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
n-au nici o treabă toată ziua și chiar toată noaptea. În zare se vede o bărcuță. Treaba ei. Nici ea n-are grija mea, eu de ce aș avea grija ei? Numai că sînt cam umed. Picuri grei vor să străbată sprîncenele. Unii chiar reușesc. Dar ce, se liniștesc acolo?! Merg mai la vale și-mi intră în ochi. Mă ustură ochii și scot batista leoarcă. Mi-i tare sete. O să comand patru beri, sau mai bine cinci. Să-mi ajungă. Le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
rămân urmele războiului, substanțele alelopatice, un fel de muniție neexplodată, care-l va Încurca pe el Însuși la anul. Și așa, grâu după grâu nu prea merge. Cum naiba? În Egiptul meu natal, prietenii mei bipezi, aceia care Își rădeau sprâncenele a doliu când vreun consângen al meu „pleca“, acei prieteni deci au pus grâu după grâu 5 milenii; de prosperitate... Vezi tu, Moti? Acolo, În fiece an, solul era reîmprospătat de mâlul lăsat de revărsarea Nilului, care acoperea muniția neexplodată
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
tu mie tot să-mi dai , hai ler, flori de măr Cel ce-aseară-n poartă sta Și-n spate poarta țineară, hei ler, flori de măr Cu umerii turnurele Cu mâinile zăbrărele, hei ler, flori de măr Cu genele țăhuioară Cu sprâncene hotărară, hei ler, flori de măr Cu ochi negri saltă-n poartă Saltă-n poartă nu departe, hei ler, flori de măr. Să te veseli ( Lină) dalbă, hei ler, flori de măr Să crești mare și frumoasă. La acele vremuri
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
a se constitui. Ridicat în picioare, după ce își scoase domol căciula, dezvelind o frunte înaltă, dreaptă, încununată de o chică lungă, ușor înspicată cu fire albe la tâmple, cu o față mare, prelung brăzdată de multe și adânci suferinți, cu sprâncenele îmbinate, nas ciolănos, mustăți castanii, bărbie împinsă o leacă înainte și ochi căprui, limpezi, ca de om tânăr, se prezintă în fața viitorilor săi ortaci cu care se lega acum prin jurământ, pe viață și pe moarte. Dar să-l lăsăm
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
senină și rece ca cugetarea unui filozof. Iar asupra frunței se zburlea cu o genialitate sălbatecă părul său negru-strălucit, ce cădea pe niște umeri compacți și bine făcuți. Ochii săi mari, caprii, ardeau ca un foc negru sub niște mari sprâncene stufoase și îmbinate, iar buzele strâns lipite, vinete, erau de-o asprime rară. Ai fi crezut că e un poet ateu, unul din acei îngeri căzuți, un Satan, nu cum și-l închipuiesc pictorii: zbârcit, hidos, urâcios, ci un Satan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Fața lui era vânătă de albă și, fiindcă răsese fulgii de barbă neagră ce începuse a împlea părțile în josul urechei, el părea pudrat cu brumă de pe struguri; nasul era corect și plin, parcă taiat în marmură, ochii mari sub niște sprâncene arcate cu măiestrie erau întunecoși, dar de o coloare nedescriptibilă . Păreau negri, dar, privind bine sub lungile lor gene, ai fi găsit că sunt de un albastru întunecos, demonic, asemenea unui smarald topit noaptea. Poate că, neumbriți de gene atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cui bustul în mărime naturală a unui copil ca de vro optsprezece ani, cu păr negru și lung, cu buzele subțiri și roze, cu fața fină și albă ca tăiată-n marmură și cu niște ochi albaștri mari sub mari sprâncene și gene lungi negre. Ochii cei albaștri ai copilului erau așa de străluciți, de un colorit atât de limpede și senin, încât păreau că privesc cu inocența, cu dulceața lor mai femeiască asupra spectatorului. Cu toate că acel portret înfățișa un chip
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a lui Mihai, este descrisă în Geniu pustiu: Fața albă și obrazii roșii, părul castaniu și des, făcut în două cozi întrunite pe spate, neted și cu cărare prin mijlocul capului, ochii mari, caprii, ce se uitau mirați la mine, sprâncenele arcate și îmbinate, nasul fin ca a unei dame mari, bărbia rotundă și plină, iar, cînd râdea, două gropițe cochete. Cămașa albă, cu altițe și mâneci largi, fotă curată și nouă328... Sigur că mai sunt și alte personaje în proza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
subțirilor mătăsuri;/ Ici și colo a ei haină s-a desprins din sponci ș-arată/ Trupul alb în goliciunea-i, curăția ei de fată./ Răsfiratul păr de aur peste perini se-mprăștie,/ Tâmpla bate liniștită ca o umbră viorie,/ Și sprâncenele arcate fruntea albă i-o încheie,/ Ce o singură trăsură măiestrit le încondeie;/ Sub pleoapele închise globii ochilor se bat,/ Brațul ei atârnă leneș peste marginea de pat;/ De a vârstii ei căldură fragii sânului se coc,/ A ei gură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
mâna doctorilor: gută. Adică, boală boierească. Să-mi trăiască! Onor medicii au decis: regim sever. Și cum intelectualii în suferință se documentează cu sârg, hai la bibliografia de specialitate. Tarabele-s pline: cărți de slăbit, cărți de-ngrășat, cărți pentru ochi, sprâncene, măsele, colecist, tratamente garantate cu turta lupului și sânge de nouă frați, soluții pentru mătreață, formule anti-flatulație, sfaturi pentru lehuze, medicație naturistă, scheme de împlântat ace mă rog, totul pentru sănătatea cititorului plătitor. Bolnav nou, bântuit de spaimele inerente, cumpăr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
avânt: "Din mii de portrete cutreerate în cursul studiilor mele fisionomice, n-am aflat decât unul singur care pare a prezenta o exactă copie a nasului lui Țepeș cel al lui Shakespeare." Nici mai mult, nici mai puțin! Iar ochii, sprâncenele, buzele, fruntea își pot schimba mereu expresia, câtă vreme nasul "așezat ca o columnă în mijlocul feței, rămâne nepăsător, rece, flegmatic, nemișcat, liber de orice influență." De altfel, crede Hasdeu, și conduita celor doi (Țepeș și Shakespeare) este, în esență, identică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
la Seminarul Teologic și să plec la Facultatea de la Sibiu, să mă fac preot. Acest om înțelept, arhimandritul Melchisedec, cu barba sa brumărie și lungă până la brâu, cu ochii mici și vioi ca doi bumbi de cicoare, strălucind sub coama sprâncenelor sale mari și stufoase, m-a surprins într-o noapte scriind și-am avut cu el o mai lungă convorbire. Și lui îi datorez și vizita aceasta la Maestru. Ni se aduce o tavă cu cafeluțe aburinde, dulceață de cireșe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Era un om înalt, blond, elegant, ajuns la amiaza vieții. Avea o față netedă și curată, fără riduri; ochi albaștri, care clipeau des și pe care, când preda, îi fixa undeva, în mijlocul tavanului; fruntea îi era largă și ușor bombată; sprâncenele groase, stufoase și cu extremitățile ușor bârligate în sus, însă, câteodată, părea să-și aducă aminte de această "indisciplină" a lor și, cu degetele le tipărea și le arcuia în jos. Purta un costum bleumarin. Și la buzunarul stâng, în dreptul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Marx o vilă modestă, din piatră, discretă, ascunsă sub niște tei umbroși, dar încă destul de cochetă, trainică, liniștită, iar dânsa, soția, cu vreo două decenii mai tânără, era o femeiușcă înaltă, blondă, subțire ca o viespe, elegantă, apetisantă; avea niște sprâncene foarte subțiri, iscusit desenate, rimelate, de sub care ochii negri și focoși fugeau în toate părțile cu neastâmpăr și cutezanță, încât, de cum o vedeai prima oară, te rușinai și lăsai ochii în jos, apoi te întrebai în ce măsură poate el, omul acesta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]