5,450 matches
-
fără nuanțe, precis formulabile, declamabile, poetul nu operează cu sugestii. Spune, pur și simplu: nu numai pe șleau (de cele mai multe ori), dar cu enorme prisosuri verbale. Spusa poate fi aluzivă, dar nu e niciodată criptică, nu trimite la presupuse „reale” tainice, pentru a căror numire nu există vocabule proprii. De aici, și toate consecințele de ordin artistic. Putând (și neezitând) să vorbească despre orice, poetul nu își alege cuvintele, nu acordă nici unora statut privilegiat. Se vrea doar „mânuitor”, nu și „mântuitor
PAUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
păsări/ Născute din alb orbitor/ Și din multă grație.../ Extaz înflorit/ Din supremă lumină” (Soarele). Ca la Lucian Blaga, văzduhul se populează de păsări și de zboruri diafane, de îngeri care palpită în eter, de luceferi hieratici, sub un cer tainic, scăldat de iubire. Erosul, dominant în poemele de-acum, se înfățișează sub varii motive incantatorii, într-un metaforism concentrat până la esență. Solaritatea registrului liric, neexcluzând dialogul cu nocturnul, este tulburată de obsesia acvaticului, care devine esențială: „Atât de singur/ Încât
OANCEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288499_a_289828]
-
nu e sigur că a scris și o cronică a domniei lui Matei Basarab, ce va fi fost intercalată în compilațiile ulterioare - ipoteză puțin probabilă -, el a făcut destul pentru nemurirea numelui acestui voievod, căruia i-a fost și consilier „tainic”, și alături de care s-a înrolat pentru realizarea unui moment de accentuată prezență culturală a românilor în Europa Răsăriteană. Având în atenție nu numai ridicarea nivelului de cultură al compatrioților săi, ci și răspândirea cărții tipărite dincolo de hotarele Țării Românești
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
viitorul devenit acum imposibil: „Tot ce nu am făcut/ când mai erai/ putea să fie o stea/ și este un scai.” Chiar și lucrurile care au aparținut celei pierdute vibrează dureros: „Sunt Daniel cel aruncat în groapa cu lei./ Voci tainice-mi șuieră: Ei, acum să te vedem,/ ei pe tine sau tu pe ei?” Singurătatea e cu atât mai greu de suportat, cu cât prezența iubitei dispărute este permanentă, iar marea forță a poetului - memoria - a devenit acum slăbiciunea sa
JEBELEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287669_a_288998]
-
învățat. Sunt astăzi convins de faptul că polemica jurnalistică este un exercițiu riscant chiar și atunci când operează strict circumstanțial. A comenta starea de lucruri din Biserica Ortodoxă este un lucru delicat, mai ales pentru cei care sunt conștienți de natura tainică a trupului lui Hristos. Fidelitatea, ca și luciditatea, se învață mereu din experiența greșelii. Îmi spun astăzi că paginile sufocate de exasperare n-ar fi trebuit scrise cu sarcasm, dar îmi lipsește înțelepciunea celor desăvârșiți. Dincolo de orice asperități, cred că
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
altfel, ceilalți, veniți din tagma cărturarilor, n-au nici merite, dar nici vină. Căutându-L pe totus Christus, văzând în Iisus veșnicul pantokrator, ei rămân fascinați de limbajul totalității implicat de filozofie sau științe, de faptul politic sau istoric, adâncite tainic într-o dinamică eshatologică. Recunosc că mă simt ispitit să leg toate aceste frânturi de sens într-o poveste întregită - iar pentru un creștin, această narațiune nu poate avea decât un fir teologic da capo al fine. Totul ne privește
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
iconice pierdută prin căderea adamică, precum și cea a renașterii condiției de filialitate revelată prin și de către Fiul Omului și al lui Dumnezeu se identifică cu teologia paulină a noii vieți în har (Galateni 2, 16) precum și cu învățătura petrină despre tainica unire cu Dumnezeu (II Petru 1, 4). Cele trei sute două strofe ale cărții întâi din cuprinzătorul poem al iezuitului vin să confirme profunda familiaritate a învățăturii sale cu Sfânta Scriptură și tradiția bisericească. Tonalitatea sigură și îndrăzneață a versurilor exprimă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
curățirea de patimi, mintea ajunge să poată contempla creația în Dumnezeu, iar pe Dumnezeu în creație. Țelul ultim al monahului este nașterea din nou prin însoțirea cu Mirele ceresc. Duhovnicească, această nuntă are și caracterul unei înfieri sau unei nașteri tainice. Nu poate fi aici imaginată deprimanta autosuficiență în acel „doi” cu care astăzi începe și, foarte adesea, se termină viața de familie. Ființa călugărului este răstignită dintr-o neînțeleasă economie a iubirii. Pentru monahi, lumea întreagă nu este prea mare
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pereți, ci cu păcătoșii din naos. Ritualismul - adică mistagogia degradată la nivelul unei gestici mimetice - aproape că nu mai lasă loc catehezei. Instrucția biblică este confiscată de predici moralizatoare care au foarte puțin sau chiar nimic de-a face cu tainica inițiere a credincioșilor în misterul Patimii și Învierii lui Hristos. Dacă nu vrea să devină un muzeu de antichități, Biserica este obligată să reinventeze un for public de dezbateri - similar instituției sinodului - în care ascultarea atentă a îngrijorărilor laicatului să
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
5). Desfășurată în spațiul public, această mărturisire nu poate lua decât forma unei inteligențe teologice. Critica teologică nu înseamnă vociferare, dar nu subscrie neapărat erudiției. Apologetica senină are nevoie de cultivarea sensibilității duhovnicești și izvorăște dintr-o minte deprinsă cu tainicele chemări ale Cuvântului lui Dumnezeu. Exercițiul discernământului, prin definiție autocritic, nu înseamnă altceva decât smerita părtășie în adevărul Vieții. Captivitatea în categoriile seculare ale culturii a devenit pentru noi a doua natură. De multe ori, sursa acestei rătăciri este un
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
curînd și în vreme ce noi așteptam, cu vîslele în aer, să apară din nou, ea se ridică, încet, chiar în locul unde se scufundase mai adineaori. Uitînd pentru o clipă de Moby Dick, contemplam cel mai uluitor fenomen pe care marea cea tainică l-a dezvăluit vreodată oamenilor: pe apă plutea o masă cărnoasă enorma, de un alb lăptos și strălucitor, cu nenumărate brațe lungi ce iradiau din mijlocul ei, răsucindu-se aidoma unui ghem de șerpi anaconda, ca și cum ar fi vrut să
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
urmează drumul în sens invers, spre pupa, de-a lungul celeilalte copastii, pentru a fi legată de „firul scurt“ - cum e denumită bucata de saulă fixată de harpon; dar înainte de asta, „firul scurt“ trece printr-o serie întreagă de operațiuni tainice, prea plicticoase pentru a fi redate aici. în felul acesta saula învăluie întreaga ambarcațiune într-o rețea complicată, încolăcindu-se și răsucindu-se în toate direcțiile. Toți vîslașii sînt prinși în firele ei primejdioase, astfel încît, în ochii speriați ai
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cazul de față. Memoria mea a reținut, printre hieroglifele văzute pe un anumit cașalot, o uluitoare placă înfățișînd vechile caractere indiene gravate cu dalta pe faimoasele palisade hieroglifice de pe malurile cursului superior al fluviului Mississippi. întocmai ca acele stînci misterioase, tainica balenă rămîne indescifrabilă în inscripțiile ei. Această aluzie la stîncile indiene îmi amintește de încă un lucru. Pe lîngă toate celelalte fenomene legate de aspectul său exterior, cașalotul are adesea pe spate și îndeosebi pe margini, niște linii neregulate și
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
vîrful cozii leviatanului; groasă de aproximativ un inch, e mare cam cît fierul unei sape. împins ca o măturică pe puntea unsuroasă, absoarbe, ca prin farmec, toate impuritățile. Dar cel mai bun mijloc de a afla rostul tuturor acestor lucruri tainice este să cobori numaidecît în magazia grăsimilor și să stai îndelung de vorbă cu locatarii ei. Am mai arătat că în aici sînt depozitate păturile de grăsime scoase din trupul cașalotului. Cînd vine momentul ca ele să fie tăiate, această
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
picior și întrecînd în înălțime pe orice vlăjgan din Kentucky. Negru ca statuia de abanos a lui Queequeg, conul acesta e, de fapt și el un idol, mai bine zis a fost cîndva. E unul ca acela găsit în dumbrăvile tainice ale reginei Maaca din Iudeea, al cărei fiu, regele Asa, a detronat-o pentru idolatrie, sfărîmînd și idolul eu pricina în lunca Chedronului îvezi sumbra descriere a acestei întîmplări în capitolul al cincisprezecelea din Cartea întîia a regilor). Iată-l
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Nu departe de malul mării, se află un templu, ale cărui grinzi și cosoroabe sînt făcute din oase de balenă, căci balene moarte, de dimensiuni monstruoase, eșuează adesea la acel țărm. Oamenii de rînd își închipuie că, în virtutea unei puteri tainice hărăzite de Dumnezeu templului aceluia, nici o balenă nu poate trece prin fața lui fără a muri de îndată. Adevărul este, însă, că, de o parte și de alta a templului se întind în mare, pe o lungime de vreo două mile
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
admite una ca asta! Rămîne însă o altă întrebare, una care-i frămîntă adesea pe nantucketezii mai filozofi din fire: datorită atotștiutorilor marinari de pe catargele balenierelor, care astăzi pătrund chiar în strîmtoarea Behring și în cele mai depărtate și mai tainice sertare ale lumii; datorită miilor de harpoane și lăncii azvîrlite împotriva balenelor de-a lungul coastelor tuturor continentelor, oare leviatanul mai poate supraviețui multă vreme unei vînători atît de sistematice și necruțătoare? și, văzînd că specia i-a fost exterminată
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
sentiment de taină, încît realitatea și închipuirea se întîlnesc la jumătatea drumului, amestecîndu-se într-un singur tot. Oricît de vremelnice, aceste priveliști liniștitoare sfîrșiră prin a-și face efectul asupra lui Ahab, măcar pentru cîteva clipe. Dar asupra comorilor sale tainice, deschise de aceste chei de aur misterioase, cădea, ofilindu-le, suflarea lui. O, luminișuri ierboase! o, nesfîrșite priveliști primăvăratece ale sufletului! în voi - deși sînteți demult pîrjolite de ucigătoarea secetă a vieții terestre - oamenii se mai pot încă tăvăli, aidoma
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
vasului să fie schimbată în consecință. Vergile fură din nou brațate și astfel Pequod se întoarse iarăși cu prova în vînt, înfruntîndu-l vitejește, căci briza prielnică nu fusese decît o amăgire. între timp, Starbuck - oricare ar fi fost gîndurile sale tainice - nu scosese nici un cuvînt, decît pentru a împărți ordinele cerute; iar, Stubb și Flask, care păreau să-i împărtășească într-o oarecare măsură simțămintele, se supuseră și ei, fără să crîcnească. Cît despre marinari, deși unii dintre ei mîrîiau, teama
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cu toate că pînda mistică a partului era la fel de neîntreruptă ca și a lui, cei doi nu păreau să-și vorbească vreodată, decît, cel mult, pentru a schimba, la intervale foarte rare, cîteva cuvinte banale, sub imperiul vreunei necesități de moment. în ciuda tainicei legături ce părea să-i unească, ei apăreau în ochii îngroziți ai echipajului la fel de depărtați ca cei doi poli ai pămîntului. Dacă se întîmpla să rostească, ziua, cîte un cuvînt, peste noapte rămîneau muți cu desăvîrșire. Uneori, stăteau ceasuri întregi
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
-ți mâncă mucegaiul Dulcețul cel mai fiert». NU, NICIODATĂ „Nu, niciodată n-am să mă satur, nicicând, Fulgerul, dragostea, zborul să cânt, Soarele tânăr și fără de amurg, Scăpărătoarele clipe ce curg. Nu, niciodată n-am să mă satur să cânt Tainicul bob Înfășat În pământ. Și libertatea frumosului spic, Pe care-n slăvi o ridic”. 16. George Munteanu - Poezia pentru care luptăm. În: Almanahul literar, Cluj, nr. 6-7 (19-20), iun.-iul. Al.Căprariu. - Cântece de primăvară. Ibidem, nr. 5(18), mai
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
măruntei lumi măcinate de conflicte - o lume a angoasei fără obiect și a disperării insidioase: Afară, grădinile strălucitoare păreau bântuite de stafii, ochi mici și strălucitori mă pândeau din dosul boscheților și parcă însăși lumina soarelui avea în ea ceva tainic. ș...ț Ce mai contează unde zaci după ce-ai murit? Într-un puț murdar sau într-un turn de marmură pe culmea unui deal înalt? Ești mort, dormi somnul de veci și nu-ți mai bați capul cu astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
White sau Marion Zimmer Bradley), Doamna Lacului s-a dovedit un personaj fascinant, capabil să creeze un univers plin de magie, un simbol al căutării neliniștite și misterioase. La Chandler, titlul are o valoare pur metaforică. El amintește de legăturile tainice ale lui Marlowe cu lumea cavalerilor „fără pată și prihană”, dar și de repetata, mereu reluata căutare a Graalului, presupusă de fiecare nouă aventură și de fiecare nouă încercare de a descoperi adevărul. Mai intensă și mai atroce decât în
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
altfel inimitabilă, a lui Mihail Sadoveanu. În general, opțiunea lui Eminescu este pentru nearticulare. I. Funeriu (1995) afirma: Hotărât lucru, opțiunea eminesciană are resorturi estetice serioase, motivația fundamentală fiind aceea că substantivele nearticulate sunt mai vagi, mai puțin precizate, mai tainice, mai misterioase și mai „ne-lămurite”, prin urmare mai proprii limbajului poetic, câtă vreme acesta manifestă o repugnanță vizibilă față de orice tendință către explicit; „articulatele” sunt mai apropiate de știință decât de poezie, Întrucât limbajul științific cunoaște o tendință cu
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
nu e urmărită reconstituirea unei epoci, în fapt, ci manifestarea tragicului în istorie. Caesar Borgia, întruchipând individualismul renascentist, ajunge să sfideze „incoruptibila ordine a cercurilor”, visând să făurească unitatea Italiei, dar se prăbușește, abandonat de pronie. Căderea îi revelează rostul tainic al fiecărui gest în armonia universală, fără de care lumea ar fi o „comedie a fantasmelor”, produsul propriei halucinații. Caesar pricepe acum ceea ce rămâne insesizabil pentru pragmaticul Machiavelli: singura unitate posibilă este aceea spirituală, sub sceptrul lui Iisus, „unicul Caesar”. Comparativ
BOTTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]