206,418 matches
-
zvonurilor melodramatice, Eminescu n-a suferit prea mult de pe urma așa-zisului atentat care Îi pricinuise o simplă zgârietura și nici nu pare a fi avut stări de agitațiune așa cum scria, cu o vulgara declamațiune, Scipione Bădescu: „Îndată ce-l dezleagă rupe tot cu o putere de fiara și strigă de produce un ecou Îngrozitor.” În realitate, slăbit de marile preocupări intelectuale și de erizipelul de altfel vindecat ce i se iscase pe fata din cauza mânjirii cu necurățenii a locului zgârieturii, se simțea
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
Călinescu citează o frază din textul următor: „De 7 nopți, de când stau lângă nenorocitul, numai astăzi a putut fi scos din cămașă de forță, având niște furii ce seamănă mai mult a turbat decât a alienat. Îndată ce-l dezleagă, rupe tot cu-o putere de fiara și strigă de produce un ecou Îngrozitor În spital, unde se află 80 de alienați, afară de femei, dar nici unul În starea grozavă a lui. Capul Îi este spart și umflat; nu pot Însă află de la
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
somato-psihica” (Ed. Eminescu, 1972), la finalul convocării surselor medicale privind boală și moartea lui Eminescu, și „accidentul” bibliografic Dumitru Cosmanescu, citând chiar un fragment din această relatare și comentând-o. Lăsăm textul să curgă :”... alte opinii, considerate de domeniul fanteziei, tot merită să rețină atenția. Este vorba de mărturia lui Dumitru Cosmanescu, frizerul poetului, care În Universul din 28 iunie 1926 a afirmat că „Eminescu a fost izbit În cap cu o cărămidă și că, peste o jumătate de oră de la
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
persoană cunoscută care murea. Nici azi nu știu ce înseamnă să mori. Dacă mă gândesc mai bine, poate că ne băgam în seamă, nu foarte mult, nu prea unul pe altul. Cel puțin așa-mi place să cred. După atâția ani, bunica tot îndrăgostită de el a rămas. Iar eu continui să fiu îndrăgostit de bunica: duminica luam masa la ea, îmi amintesc cum mă lua de mână și parcă văd și acum mâna ei pe fața de masă. Și inelele cu nestemate
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
liman al izbăvirii... Dar pînă la urmă nici unul din elementele fundamentale ale lumii (apă, aer, foc, pămînt) nu-l satisface pe bardul care oscilează între peisajul fizic și suferința eului său imponderabil. Pămîntul se mărunțește, se preface în praful care „tot crește-n cenușa vieții purtată cîndva de puternica undă”, aerul e asemuit cu un „înec”, focul arde ființa „pe dinăuntru”, ajungînd o „văpaie rece” și chiar apa capătă înfățișarea unui hoit: „Din albia fluviului se înalță vîrtejuri/ de praf; nu
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
singur gînd în mine se rosti:/ «Ce săracă alcătuire, cîtă iluzie! iluzie!»”. (Alcătuirea). Un văl al orbirii eliberatoare se întinde asupra priveliștilor: „Nu văd nimic, peștera cerului e stinsă./ Aud cum umblă apa.// M-am aplecat adînc pe rîu și tot nu-l văd:/ e apa doar un strat al întunericului?/ Mă încovoi asemeni unui pod nesigur,/ o, nu pe mine vreau să mă zăresc/ ci rîul însuși” (Celălalt). Abdicînd de la prerogativele-i legate de aspecte și funcționalități precise, eul se
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
de leneș și de grabnic încheiate/ zvîcniri, că nu ies niciodată/ din laturile umbrei mele.” (Febră). Pulverizate, înfățișările vieții se risipesc, se adîncesc în neființa trecutului devenit ficțiune metaforizantă: „Absență a timpului pe un țărm de fluviu oprit./ Și praful tot crește se spulberă/ cenușă a vieții purtată cîndva de puternica undă./ Ne scufundăm în uitare/ și lacrimi de pulbere curg/ din foștii noștri ochi pe fostele chipuri” (Uitare). Solitar „în pustiul rațiunii”, țipînd pentru a se sprijini „de zările genunii
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
mirosind A tămâie și faguri de miere. Prima moarte în casă Chipul ei palid Cât de greu mirosul coroanelor Câtă groază din pânza cea neagră În albul balconului cu ghivece Șoapte și plânset încet Dangăt rar, molcolm, depărtat, Clopotele de ce tot bat? Nopți înstelate Grădinile-n floare Pe ascuns Mângâiere-aripată sărutul furat Pe obrazul ca focul - Să fi fost doar sfială? Iarba după întâia ploaie Cu mireasmă îmbătătoare Fierbințeala zăpezii Ce-ți amorțea degetele precum și Fața plină de zbârcituri A mătușii
Vassilis Vitsaxis și echilibrul lumilor poeziei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/13176_a_14501]
-
se apropie cu bunăvoință” de cei trei amploiați, cere voie, civilizat, să se așeze la masa lor și face glume aluziv-politice cu schepsis: „Ei! dacă ar fi toți mânuitorii de bani publici ca Anghelache (...) n-ar mai trebui inspectori finanțiari! Tot vrea guvernul să facă economii - ne-ar putea suprima pe toți...”. Merge cu apetitul conversațional până la a divulga subalternilor secrete de serviciu: în fond, controlul dispus de ministru trebuia să fie unul inopinat. Ca să nu mai vorbesc despre purtarea lui
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
însoțită de o bibliografie substanțială) este o apariție necesară, fără discuție, iar pentru cei ce vor să înțeleagă pe deplin literatura română sub comunism acest studiu este absolut obligatoriu. Chiar dacă a fost ocupat cu sociologia (pusă însă, cum am văzut, tot în serviciul literaturii), Dan Lungu n-a uitat de proză, căci poezia pare să fi trecut în planul secund. Volumul lui de proză scurtă, Cheta la flegmă, apărut în 1999 (Premiul pentru debut în proză al Uniunii Scriitorilor), a avut
Viața cu amănuntul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13183_a_14508]
-
neobservat este transpusă acum, la nivelul discursului critic, într-o deloc întîmplătoare discreție a indicațiilor parantetice și frecventelor note de subsol. Acestea adăpostesc, uneori în mai mare măsură decât corpusul textului propriu-zis, subtile chei hermeneutice și chiar rezolvări interpretative originale, tot atâtea rezultate, la Ion Vartic, ale unei ingeniozități de veritabil “șahist” al criticii literare. După ce propune “revizuirea” critică a cazului insolitului casier Anghelache din caragialiana Inspecțiune, prin integrarea sa într-o altă serie caracterologică (adică într-o “viață paralelă” cu
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
de plastic etc. etc. - ajung acolo unde trebuie. Un adevărat personaj de film acest Hans - pitoresc, încăpățânat și plin de viață - un bătrânel care, dacă n-ar fi existat ar fi trebuit inventat, pentru a ne învăța să fim omenoși. Tot o poveste românească se spune și în scurt-metrajul “Green Oaks”: într-un colț pierdut din Romania, la orfelinatul din “Stejarii verzi”, sosește o familie de elvețieni pentru a înfia o fetiță... doar că aceasta are un frate mai mare. Povestea
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
interes, trădând temperamente regizorale autentice și multă prospețime a tonului și două scurt-metraje-filme de diplomă: acidul “Meyers” al lui Steven Hayers și tandrul “Pas de deux” semnat de Lawrence Grimm, ambii studenți la Hochschule fur Gestaltung und Kunst din Zürich. Tot o absolventă a școlii de film de la Zürich este și Anna Luif, realizatoarea filmului “Little Girl Blue”, - Sandra și Mike, o primă iubire la 13 ani, complicată de ecourile iubirii de tinerețe ale mamei băiatului cu tatăl fetei. Ar fi
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
asemeni unui roman, pe capitole, este turnat ca un documentar, autorii mărturisind că nu au avut un scenariu prestabilit, nici o linie definită a acțiunii, totul fiind improvizat, actorii construindu-și personajele în funcție de reacția partenerilor lor (metoda Mike Leigh face prozeliți!). Tot despre o călătorie este vorba și în filmul “Au sud des nuages”, realizat de Jean - Francois Amiguet: Adrien, un fermier de 70 de ani își părăsește vacile și satul din Alpi, pentru a vedea China. Un drum lung în care
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
și neființei, fiecare parte dovedindu-se atrasă către cealaltă: „Eu sînt mereu și ceea ce nu sînt” (Balans). Bucuria sa e fără putință de fixare, aeriană, dezorientată, relevînd mai curînd puritatea morții decît cea a vieții: „O bucurie vie fără casă/ tot dau să prind și ea se îneacă/ fără de drum în nici o parte/ o bucurie vie fără casă/ tot dau să cînt și ea îmi scapă/ de mine-ndestulată ca-ntr-o moarte/ alienată și pură” (ibidem). O negare ontologică separă ceea ce
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
sa e fără putință de fixare, aeriană, dezorientată, relevînd mai curînd puritatea morții decît cea a vieții: „O bucurie vie fără casă/ tot dau să prind și ea se îneacă/ fără de drum în nici o parte/ o bucurie vie fără casă/ tot dau să cînt și ea îmi scapă/ de mine-ndestulată ca-ntr-o moarte/ alienată și pură” (ibidem). O negare ontologică separă ceea ce pare indisociabil: „o legătură numai o negare/ cînd s-ar desface ochiul să separe/ apa de rîu/ și
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
ne imaginam. Nici biografia, nici opera lui Teodor Scorțescu nu erau afectate de complicații politice. În prefață am făcut referințe suficient de ample la activitatea poetică și dramaturgică a scriitorului ieșean: debutează cu sonete în 1914 în „Viața românească” și tot aici publică în 1921 o piesă de teatru, tradusă din limba franceză, după cum se menționează. Dramaturgul se bucură de mici succese, căci piesele sale se joacă pe scena Teatrului Național din Iași, în două stagiuni, în anii 1925-1926. Nu intru
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]
-
lui de echilibrare sau de salvare din criză e în dragostea pentru mult mai tânăra Ioana, fiica unui prieten al său, stabilit definitiv la Istanbul și pe cale de a se converti la budism. Ioana, frumoasă și altruistă, își consacră aproape tot timpul îngrijirii bolnavilor din Galata și chiar îl ia la ea pe un tânăr grec paralizat, ignorat de logodnica lui până la intenția de a-l părăsi datorită infirmității irecuperabile. Între Ștefan și Ioana (parc-am vorbi de două personaje din
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]
-
istorie. - Istorii care, toate la un loc, îți dau acea Istorie mai mult virtuală. Guizot spunea, acum un secol și jumătate, că există 100 de feluri de a face istoria. El o știa prea bine și nu știu de ce se tot minunează unii astăzi, în special la noi, unde nu există suficientă cultură istorică și deschidere către dezbaterea istorică din Occident. Asta e, poate să nu ne placă, dar n-am ce să-i fac istoriei ! Țin să transmit această știre
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
forma oameni care gândesc, urmăresc și raționamentul altuia, care cred în propriile idei dar sunt, în același timp, deschiși și spre ideile altora. Cred că asemenea oameni vrem să formăm. Sau ar trebui să vrem. - De fapt, știți ce istorie tot încerc eu să propun ? O istorie inteligentă care este de preferat, zic eu, celei neinteligente. Istoricul e omul care trebuie să-și pună întrebări fără încetare. Și nu e vorba aici de a spune neapărat altceva, în ciuda anumitor instanțe intelectuale
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
să capete sens. Cu siguranță, istoria capătă mai mult sens în construcțiile noastre, decât are în realitate. De fapt, istoria este un exercițiu de coerență. Pentru asta, însă, trebuie să pui o doză de inteligență și trebuie să fii conștient tot timpul că o anumită deformare față de realitate se petrece. - Trebuie conștientizate limitele demersului istoriografic. - E complicat aici. Pe de o parte, trebuie să crezi în capacitatea ta de a afla adevărul sau de a te apropia cât mai mult de
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
și când s-a mizat foarte mult pe istorie. S-ar putea ca lumea spre care ne îndreptăm să aducă o eclipsă a istoriei; totuși, nu o eclipsă totală, pentru că oamenii se vor interesa întotdeauna de trecut. - Istoria reală merge tot mai repede și, în multe privințe, ne “rupem” de trecut. Sau, dacă vorba e prea tare, trecutul devine, oricum, mai puțin semnificativ. - Ne despărțim de trecut... râzând, vorba lui Marx ? - Și râzând, și plângând. În istorie, întotdeauna s-a râs
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
nou tip de civilizație” - În fine, trăgând linie, rămâne faptul că civilizația occidentală este marea civilizație a ultimului mileniu și că nu există astăzi alternativă rezonabilă la modelul occidental. Se creează chiar sub ochii noștri un nou tip de civilizație. Tot timpul oamenii au făcut altceva, a existat o evoluție care s-a accelerat treptat, începând cu secolul al XVIII-lea, dar nu existau rupturi radicale de la o generație la alta, cea mai mare parte a moștenirii trecutului fiind preluată. Acum
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
trecut. - Ceva de genul: dorim Europa, deci trebuie să existe ! Numai că nu întotdeauna lucrurile ies așa cum ni le dorim. - Până la urmă, asta este istoria: un complex de condiții materiale, care reprezintă partea de inerție, iar pe de altă parte, tot ceea ce avem noi în cap și de unde rezultă voluntarismul istoric. Sigur că nu poți să faci chiar tot ce-ți trece prin cap și bineînțeles că multe lucruri se materializează deformat, chiar pervers (și aici avem exemplul utopiei comuniste). Avem
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
ceea ce avem noi în cap și de unde rezultă voluntarismul istoric. Sigur că nu poți să faci chiar tot ce-ți trece prin cap și bineînțeles că multe lucruri se materializează deformat, chiar pervers (și aici avem exemplul utopiei comuniste). Avem tot felul de proiecte, dintre care unele pot să fie chiar absurde; dar foarte multe dintre aceste proiecte au o noimă și se și realizează. Așa și cu Europa: dacă se dorește să existe o Europă, se va face, cu toate
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]