3,618 matches
-
îi alimentează fanteziile. Legenda lui Tristan și a Isoldei, romanul La răscruce de vânturi, ca și atât de controversatul Diable au corps al lui Raymond Radiguet sau Le Blé en herbe de Colette o obsedează. Când citește aceste opere, "îi vibrează toate simțurile". Bab se simte "copleșită de iubire și cu brațele ca de plumb". Scenele săruturilor fierbinți, voluptuoase pe care le pune în prim-plan cinematografia epocii respective o exaltă în cel mai înalt grad. Emoția pe care o trezesc
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
și apoi se căsătoresc, iar Bab acceptă în sfârșit! să se dăruiască fără rezerve. Erotica violului Până atunci totuși, Bab se zbate, ca atâtea alte tinere, între propriile contradicții. Toate flirturile o trezesc, o dezvăluie sieși. La 18 ani, fata vibrează de o senzualitate explozivă. Se simte "apăsată de greutatea cărnii"152, ar "vrea să se debaraseze de sânii săi în mâinile cuiva". Însă o rețin o sumedenie de tabuuri și de inhibiții. Toate filmele și romanele din care se hrănesc
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
cadre și ipostaze ale cruzimii infantile, mistere impenetrabile țesute în jurul unor figuri nubile, intruzini nocturne ale virilității, fantasme în crescendo, invadând, în aglomerări piramidale de corpuri, aceleași interioare domestice. Membrana ce desparte realul de viața ascunsă a subconștientului tresare și vibrează la fiecare semn: în Eine Kleine Nachtmusik (1943), o floare a soarelui gigantică zace, învinsă, la podea. În coridorul unui hotel/ cămin de fete, colapsând în neumărate uși și infinite încăperi, floarea sălbatică pare a fi pierdut lupta cu două
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
eliberator, pregătesc opresiunea drept o libertate. Paradoxul ar fi: libertatea face apel la tiranie. Rațiunea e pedeapsa politicii iar politica mormîntul rațiunii. Pe scurt, conducătorilor de acest fel le lipsește instinctul, singurul care le-ar permite să înțeleagă masele, să vibreze la unison cu speranțele lor, să asculte vocea puternică a norodului, nu șușotelile consilierilor și lingușitorilor. N-au niciodată pe buze vorba potrivită, nu fac niciodată gestul cuvenit la momentul și-n locul cuvenit. Le lipsește voința de putere, deși
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
lumea, cu proclamarea vremurile viitoare ce cîntă clipa în care Franța va fi îngenunchiată, teritoriul ei amputat iar armata învinsă?! Comuna întruchipează suficient de bine legătura ce unește înfrîngerea și ridicarea maselor, prăbușirea puterii Statului și rebeliunea cetățenilor. Intelectualii au vibrat la unison cu burghezia doar nu erau fiii ei? dinaintea umilirii națiunii. În același timp, și-au înălțat glasul împotriva pericolului reprezentat în exterior de dușmanul ereditar, Germania, și în interior de ereditatea dușmănoasă: Revoluția franceză rămasă neterminată de mai
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
un conducător trebuie să fie spontan. El iese din sine pentru a intra mai bine în mintea publicului. Se înduioșează o dată cu mulțimea pentru a fi cît se poate de convingător. Și în felul acesta seducînd-o, el se seduce pe sine. Vibrează la unison cu masele, le însuflețește amintirile, le iluminează idealurile, simte tot ce simt și ele, pentru ca mai apoi să le întoarcă și să încerce să le aducă la limanul propriilor lui opinii. Aș merge mai departe decît îmi permite
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
supravețuiește și ne interesează în continuare. Sunt dator deci să justific în ce măsură ea ne privește și de ce o vom reține cu statutul de ipoteză centrală în cele ce urmează. Englezii ar spune despre ea rings a bell. Ea face să vibreze în noi o coardă care nu ne îngăduie să o dăm deoparte fără a o judeca. O coardă care vibrează în versurile lui Shakespeare: fiecare dintre ele, în universul lui tragic, ne vorbește despre omorîrea regelui de către unul dintre fii
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
cu statutul de ipoteză centrală în cele ce urmează. Englezii ar spune despre ea rings a bell. Ea face să vibreze în noi o coardă care nu ne îngăduie să o dăm deoparte fără a o judeca. O coardă care vibrează în versurile lui Shakespeare: fiecare dintre ele, în universul lui tragic, ne vorbește despre omorîrea regelui de către unul dintre fii și despre învierea lui din morți, cînd vremurile s-au schimbat, sub trăsăturile altui fiu. O auzim vibrînd în inima
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
coardă care vibrează în versurile lui Shakespeare: fiecare dintre ele, în universul lui tragic, ne vorbește despre omorîrea regelui de către unul dintre fii și despre învierea lui din morți, cînd vremurile s-au schimbat, sub trăsăturile altui fiu. O auzim vibrînd în inima culturii noastre în strigătul adresat nouă cu violență de Nietzsche: "Dumnezeu a murit! Dumnezeu rămîne mort! Noi l-am ucis". La care Freud replică: "Ceea ce am ucis era tatăl, divinitatea noastră. Și asta de multă vreme, în zorii
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
ținînd cont de ascensiunea maselor în Istorie. Ea își îndeplinește rolul arătînd că influența lor revoluționează exercitarea puterii. Ea ne aduce aminte că nu vom salva libertatea repetînd în continuare formule depășite în fața unei realități în schimbare sau făcînd să vibreze sentimente desuete în limitele anesteziate prin anonimat și număr. Această parte a demonstrației făcute de ea, este cel mai greu de suportat. Ea minează încrederea noastră în legea maselor și speranța noastră într-un viitor ai cărui stăpîni am fi
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
fi dezolantă.” „Fără ea, ar fi raiul pustiu.” Erosul se împlinește în Sărmanul Dionis numai în planul oniric. Femeia este cea care „declanșează deopotrivă visul treaz și colorează, senzual, visul nocturn, fiind deopotrivă, provocatoare de beatitudine aeriană, în care sensibilitatea vibrează cu o intensitate ce trece de la registrul elementarității la acela cosmic sau la anxietăți și prăbușiri până în pragul nebuniei”. Numele personajului, ca peste tot în opera eminesciană, este simbolic și reprezintă un element de caracterizare dintre cele mai expresive, concentrând
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
binocular amplitudinea mișcării poate fi măsurată, printr-o adecvată punere la punct a imaginii. După o altă tehnică, similară (a lui F.A. Gelvard), vibratorul este la 100 cps, iar lumina la 101 cps. Se măsoară mișcarea pielii așa cum apare că vibrează în sus și în jos o dată pe secundă. Există vibrometre care produc un număr dat de vibrații, de o intensitate reglabilă, care, la maximum este ca aceea a unui bun diapazon, imediat după punerea lui energetică în funcțiune. La persoanele
by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
Și ziua aceea,/ Amânată de veacuri,/ O să vină/ Se apropie,/ Se și aude/ Pulsul ei, bătând,/ Între zări,/ O să vină ea,/ Se simte, în aer,/ Nu mai poate întârzia,/ Nu vă îndoiți, o să vină/ Ziua aceea/ Orbitoare ca o sabie,/ Vibrând în lumină" (Dies ille, dies irae)62. Prea puține consemnări critice se apleacă, în mod consistent și oficial, spre studiul poeziei interzise a poetei. Lipsa de interes, sau preferința de a lăsa în penumbră acest subiect ar avea ca unică
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
vegherii”, actul de „supraveghere”, deși înrudit, își schimbă statutul și natura. Astfel, veghetorii de noapte pitiți în sală devin „supraveghetori”, ca și cum, în cazul lor, am asista la o întețire a „vegherii”. „Veghetorul” e atent la teatru, la trecutul lui care vibrează încă, la memoria lui care reînvie uneori și la jocurile ce se desfășoară; „supraveghetorul”, și el cufundat în întuneric, spionează ființele, le cântărește, le judecă, dar mai ales dublează, cu propria-i privire, privirea supravegherii ce are loc pe scenă
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
în care starea elegiacă este dublată de durerosul declin biologic: Acel lucid de spaim-al unui ceas/ Mă caută stăruitor prin lume." Există în poezia lui E. Brumaru "elemente balcanice, concretizate în intenții picturale, în cantitatea de natură moartă în care vibrează o lumină ca o muzică, ce dă extaze. Numai de n-ar ajunge la manieră: "Melcul cel mic cu muget lin/ Iubea în taină-un serafim/ Și bea buton după buton/ De bulion cu-n gentilom." Tudor George "Legenda cerbului
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
e posibil prin încercări repetate. Ideile sunt bătătorite, fără încărcătură emoțională, nu ne mai spune nimic. "Sala nervilor", "Răsad de spini" sunt volume în care încă se confesează dramatic și discret. Întâmplări și amintiri întoarse în posibilitate, ca și "Pastelurile", vibrează iarăși în suflet. Constanta Buzea este o poetă inegală, dar poetă. Ileana Mălăncioiu "Pasărea tăiată", E. P. L., 1967; "Către Ieronim", Eminescu, 1970; "Inima reginei", Eminescu, 1971; "Poezii", Editura Cartea Românească, 1973; "Crini pentru domnișoara mireasă", Editura Cartea Românească, 1973. Poemele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
luptei; ea aparține trecutului și viitorului, și totuși: "curg pe lespezi de calcar/ din timp izvoarele de sânge/ și pe un soclu dat cu var/ Jignită o statuie plânge". La Al. Andrițoiu, ca și la Al. Rău, referirile la trecut vibrează în reprezentări în care trecutul nu se constituie decât ca punct de plecare, imaginea fiind construită din perspectiva prezentului; ea se întreține cu eternul și universalul. "Cupa etruscă" a lui Tiberiu Utan este și ea o efigie a trecutului în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cum crește nenorocu-n ea." Uneori, autorul imnelor își asumă ipostaza de nou psalmist: "Tu toate le știi. Doamne, Tu știi că te iubesc." "Imnele bucuriei", sunt poeme ce par a fi rodul unei experiențe poetice singulare în peisajul literaturii contemporane. Vibrează în poezia lui Ioan Alexandru ecouri din poezia lui Coșbuc și Blaga, precum și din Goga. Neliniștea argheziană își face loc și aici. Pe când la Arghezi dominantă era dorința de cunoaștere, nevoia de certitudini, iar tensiunea poetică lua naștere tocmai din
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de incantație: "Părul tău e mai decolorat de soare,/ regina mea de negru și de sare.../ Trec fantome-ale verii în declin,/ corăbiile sufletului meu marin." Poate că volumul "O viziune a sentimentelor" e unul dintre cele mai lirice; universul sensibil vibrează aici într-o taină care fascinează. Ce din noi iubește și cât iubește și cum iubește? Unde și cum simțim iubirea? Dualitatea spirit-trup apare fără crispări, poetul meditează și se îndoiește de ceea ce știm despre spiritul și trupul îndrăgostit, așa
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
buzele, care vor căpăta alte dimensiuni și alte interpretări dedicându-le poeme întregi. Ochiul, de exemplu, este deschiderea trupului spre lumină "Toți oamenii sunt făcuți din carne/ Carnea omenească e noaptea cu mii de lumini ale ochilor/ Gazda lumilor". Urechea vibrează la focul sferei, fruntea devine dealul unui mod cosmic, nasul cu nările sunt semnele grotești ale spaimei și scara de incendiu a inspirației. Tot ciclul "Asediul condiției umane" pulsează obsesiv în senzualitatea izvorâtă dintr-o aglomerare de organe ale simțurilor
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sânge reamintit" ("Fertile tăceri"). Versurile rămân sub constelația unei stări învălmășite, demonstrând un context disperat care l-a făcut să decanteze durerea: "O, disperații cântăreți/ ce rană veche apasă?/ Într-un mileniu târgoveț/ se stinge blând această rasă?" Ei vor vibra în vreme și poetul îi privește cu îngăduință: "Atât au avut de spus/ acești copii prea cântători/ al căror trist și roz apus/ apune de mai multe ori./ El însuși fagure confuz purtând tranșeele-surori/ de lângă groapa lui Isus." În "Fiți
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
o stăpânire de sine ieșită din comun și dovedind mult curaj, el nu se lamentează și nu-și ia măsuri de apărare în momentul în care află de complotul urzit împotriva sa, ci, datorită sensibilității sale, meditează asupra posibilei dispariții, vibrează puternic în fața acestei posibilități a neprevăzutului și își concepe moartea ca pe o nuntă cosmică. Astfel își exprimă atât dragostea față de natură, cât și concepția sa asupra vieții și morții, văzând în moarte o lege a firii, o trecere firească
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
de foi/ îmi spune-o poveste de noi.../ Adio, pustiu, și fior./ Va fi poate odată, amor”)17), sau o dorință („Fereastra e-o poemă de plumb, și de scîntei.../ O zi de promoroacă în cameră pătrunde.../ Sirenele de muncă vibrează, plîngător;/ Orașul e-un ghețar de fum, de clopoței,/ Și de fior.../- Unde... unde?!”)18) Fiorul ca promisiune de dragoste. Despre iubire Ibrăileanu avea dreptate: „cel dintîi sentiment, pe care trebuie să-l căutăm în opera unui poet liric, este
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de alarmă la mănăstire.../ «Căderea dracilor», miazănoapte -/ Ale vremurilor fructe coapte/ închid trecutul ca mîntuire.// Ce zvoane călu1gărești și șoapte,/ Făclii ce fug, se-ntorc în neștire./ Desigur, cu a zorilor ivire/ Vom mai gîndi la această noapte!//... Și clopotul vibrează, vibrează.../ «Satan este-nvins» - nici o îndurare-/ De vremuri noi, e inima trează.// Sunt grele visuri? halucinare? -/ -Pe cer, în fund, se ilustrează/ O conștiință din noaptea mare...” 3) Printre poeții contemporani, Bacovia nu era (și asta ar mai putea constitui
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
alarmă la mănăstire.../ «Căderea dracilor», miazănoapte -/ Ale vremurilor fructe coapte/ închid trecutul ca mîntuire.// Ce zvoane călu1gărești și șoapte,/ Făclii ce fug, se-ntorc în neștire./ Desigur, cu a zorilor ivire/ Vom mai gîndi la această noapte!//... Și clopotul vibrează, vibrează.../ «Satan este-nvins» - nici o îndurare-/ De vremuri noi, e inima trează.// Sunt grele visuri? halucinare? -/ -Pe cer, în fund, se ilustrează/ O conștiință din noaptea mare...” 3) Printre poeții contemporani, Bacovia nu era (și asta ar mai putea constitui o
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]