7,806 matches
-
pervertit-o iremediabil. Cine este prin urmare Mizantropul lui Molière? Un om de bine ce detestă moravurile secolului său și răutatea contemporanilor lui; care, tocmai fiindcă-și iubește semenii, urăște în ei relele pe care și le fac reciproc și viciile care rezultă din aceste rele. Dacă ar fi mai puțin impresionat de erorile umanității, mai puțin indignat de nelegiuirile pe care le vede, ar fi mai uman el însuși? Asta ar fi ca și cum ai susține că un tată duios îi
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spectatorul va primi lecții ce-l vor readuce pe drumul virtuții amintindu-i-se neîncetat îndatoririle. "Îndatoririle oamenilor, scrie Diderot, în 1758, în Discursul despre Poezia dramatică, sunt un fond destul de bogat pentru poetul dramatic, ca și aspectele ridicole și viciile lor; iar piesele oneste și serioase vor reuși pretutindeni, dar cu mult mai sigur la un popor corupt decât altundeva. Prin mersul la teatru vor fi ei salvați din tovărășia celor răi din jurul lor; acolo îi vor găsi ei pe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
firesc, încât par să fi fost făcute special pentru ca să-mi inspire atâtea subiecte pentru grațioase și instructive Comedii: ea îmi reprezintă semnele, forța, efectele tuturor pasiunilor umane: mă aprovizionează cu evenimente curioase: mă informează cu privire la moravurile curente: mă instruiește asupra viciilor și defectelor cele mai obișnuite ale secolului nostru și ale Națiunii noastre care ar merita dezaprobarea și bătaia de joc a Înțelepților; și, în același timp, îmi arată în câte o persoană virtuoasă, mijloacele prin care Virtutea rezistă acestor corupții
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ea îl interesa pe spectator într-un mod sensibil și conform cu natura. Eroii mei erau oameni, și nu semizei, pasiunile lor aveau gradul de noblețe potrivit rangului lor, dar făceau umanitatea să pară așa cum o cunoaștem, și nu exagerau în privința viciilor și virtuților." Îndrăgostit de actualitate, Goldoni este un observator fără pereche, fin clinician, ca și tatăl său care profesa medicina, priceput în cunoașterea sufletului uman prin studiile sale de drept și prin meseria de ajutor adjunct la Cancelaria criminalității, pe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu totul deosebit Mizantropul. Așa cum va face mult mai târziu Planchon, el citește, în teatrul lui Molière, un tablou al moravurilor franceze. "Autorii comici, vechi și moderni, scrie el în partea a treia a Memoriilor, puseseră până atunci în scenă viciile și defectele umanității în general; Molière a fost primul care a îndrăznit să joace despre moravurile și aspectele ridicole ale secolului său și ale țării sale." Goldoni proslăvește un teatru național, precedând astfel pe scena europeană experiențele lui Lessing și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din Chioggia. "Unii vor spune poate că autorii de comedie trebuie să imite efectiv natura, însă cea frumoasă și nu cea vulgară și imperfectă. Eu spun, dimpotrivă, că totul poate constitui materie pentru comedie, în afara imperfecțiunilor care întristează și a viciilor care șochează. Un om care vorbește repede și înghite cuvintele vorbind are o imperfecțiune ciudată, care devine comică, când este folosită cu măsură, ca acel balbuziente (bâlbâitul) și acel tartaglia (cel care bâiguie). Nu același lucru s-ar întâmpla cu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
om rău într-o comedie, este prezentat din lateral și nu din față, ceea ce înseamnă același lucru cu a spune că nu va apărea decât când și când, și în contrast cu personajul virtuos, pentru ca, pe cât posibil, virtutea să fie lăudată, iar viciul defăimat." (II, 4) În schimb, personajele care încearcă să-și readucă partenerii pe drumul cel bun, abundă în teatrul său. În La Serva amorosa, Coralina, care este un model de virtute, încearcă să trezească la stăpânul său Pantalone un sentiment
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să corecteze moravurile. "Le-am propus spectatorilor mei un model de imitat, scrie el în cea de-a doua parte a Memoriilor. Cu condiția să inspiri probitate, nu este mai preferabil să câștigi inimile prin calitățile virtuții, decât prin oroarea viciului? Când vorbesc de virtute, nu înțeleg această virtute eroică, impresionantă prin dezastrele sale și lacrimogenă prin dicția sa. Aceste lucrări cărora în Franța li se dă denumirea de drame, își au cu siguranță meritul, este un gen de reprezentare teatrală
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Francisc I în desfrâul său, crescându-și în secret fiica în puritate. El făurește, prin curtezana îndrăgostită reconvertită prin dragoste, Marion de Lorme sau Tisbé, corespondentul feminin al bufonului. Musset, cu Lorenzaccio, dă naștere unui personaj care reunește în el viciul cel mai atroce și puritatea cea mai exigentă. Totuși teatrul romantic, deviind de la scopurile sale teoretice, preferă, în realizările sale, sublimul în raport cu grotescul. Sublimul va asigura triumful lui Hernani, atât în 1830, cât și la reluarea din 1838. Théophile Gautier
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de criminalitate, nu înseamnă asta să fim lucrătorii cei mai utili și cei mai morali ai genului uman? De aceea s-a indignat adesea în fața nedreptății acuzației contemporanilor săi ce-i taxau opera de imoralitate sub pretextul că zugrăvește acolo viciul. Dacă se străduiește să descrie mizeria și nebunia umană sub toate formele sale, o face în scopul moral de a descoperi cauzele răului social, cu speranța de a le eradica. În Prefața la Cârciuma (L'Assommoir), în 1877, el exclamă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ordoneze imensitatea materialului în 12 categorii: 1. lucruri care prin noutate stârnesc un sentiment de teamă în amestec nelămurit cu plăcerea: bizarul, straniul, extravagantul, fantasticul; 2. vechiul asociat cu grotescul și bufonul; 3. diformitățile fizice și de alt tip; 4. viciile morale; 5. o infracțiune de la ordine și regulă; 6. micile nenorociri ale unui individ sau ale mai multora; 7. indecentul și obscenul; 8. echivocul simulării de tip afectare sau deghizare; 9. ignoranța, naivitatea; 10. raporturile de inconsecvență, disproporțiile, inadecvarea, incoerența
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Caragiale și că "râsul voios, orientat spre bufon domină"13, în schimb, Gherea, G. Ibrăileanu, E. Lovinescu, Pompiliu Constantinescu au văzut în autorul Momentelor un cinic decis să anihileze cu aciditatea vervei satirice societatea în care a trăit, moravurile și viciile unei lumi infernale cu instituții caricaturale și hibride care îi stimulau malițiozitatea râsului "vitriolant". Explicații caracterologice pentru prevalența satirei în opera lui Caragiale găsim, de pildă, la Garabet Ibrăileanu: ,,Bineînțeles Caragiale nu este un satiric din cauza obiectului zugrăvit, ci din cauza
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cartea Ruxandrei Cesereanu, Imaginarul violent al românilor, interesează ca ghid de orientare diacronică, de la izbucnirile de "profet mânios"36 ale lui Eminescu de la Timpul, în calitate de "castrator lingvistic"37 al liberalilor radicali, al greco-bulgărimii și al evreilor, la Caragiale, care sancționează viciile nației prin "înghimpare"38, la autorul Florilor de mucegai care se folosește cu predilecție de registrul "putrefact-excremențial"39, până la "fratricidul lingvistic"40 concretizat atât în revistele extremei drepte, cât și în cele prin care comuniștii apelau la imaginarul "castrator și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
45, amintește de Caragiale mai întâi prin virulența pamfletară din tablete sau "bilete de papagal". Pe linia inaugurată de "Moftul român" și uzând de aproximativ aceleași dimensiuni care subliniază o comună repulsie pentru "spanacografie", Arghezi trece de la simpla "înghimpare" a viciilor nației, la folosirea cu predilecție a registrului "putrefact-excremențial"46 în efuziuni sarcastice pentru sancționarea acelorași vicii. Constatăm, de pildă, aceeași atitudine critică necruțătoare față de parazitismul și impostura literară în De vorbă cu mine însumi de I. Minulescu și aceeași repulsie
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
linia inaugurată de "Moftul român" și uzând de aproximativ aceleași dimensiuni care subliniază o comună repulsie pentru "spanacografie", Arghezi trece de la simpla "înghimpare" a viciilor nației, la folosirea cu predilecție a registrului "putrefact-excremențial"46 în efuziuni sarcastice pentru sancționarea acelorași vicii. Constatăm, de pildă, aceeași atitudine critică necruțătoare față de parazitismul și impostura literară în De vorbă cu mine însumi de I. Minulescu și aceeași repulsie față de poezia modernă și simbolistă "a căreia supremă originalitate rezidă în răscăcărarea tipografică a strofei pe
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
omului"). Autorul cu talent umoristic îmbină tandrețea cu veselia, gravitatea cu surâsul, convertește spiritul în predică jovială, se erijează în moralist bonom care nu sancționează, ca satiricul și nici nu neagă și polemizează duplicitar, ca ironistul, ci acceptă defectele și viciile drept slăbiciuni inofensive alături de veritabile însușiri, privește așadar lumea prin prisma iubirii și a toleranței, reușind, în esență, să amuze fără să rănească. Între definițiile care nu pot fi acuzate de sobrietate didactică, descoperim la Addison (The Spectator, 10 V
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
este reprezentat la Tudor Mușatescu și sub forma înfloriturilor de spirit adunate în emblematicele "mușatisme" publicate săptămânal în revista "Contemporanul" din 1965 până în 1970, prin comprimarea paradoxală, recurgând la calambur, a unor teme recurente precum prostia, efemeritatea dragostei, moartea, diverse vicii (beția), condiția artistului. Unele aforisme amintesc de cugetările caragialiene: "Ce deștepți ar fi proștii dacă s-ar solidariza între ei"216 inversează, de fapt, observația caragialiană care deplângea lipsa de colaborare a celor inteligenți: Dacă și între oamenii cuminți s-
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Ei sunt personificări etice. În teatrul lui Caragiale nu avem, de exemplu oameni meschini, ci meschinăria. Nu oameni proști, ci prostia. Teatrul lui Molière e un teatrul cu tipuri de oameni. Teatrul lui Caragiale e un teatru cu "tipuri de vicii". Personajele caragialești sunt personificările acestor atribute etice (virtuți sau vicii). De aceea, ele nu reprezintă nici tipuri umane în genere, nici tipuri "naționale" în speță.[...] Ele reprezintă niște alienate așa cum vor proceda mai târziu și dramaturgii teatrului absurdului, abstracțiuni morale
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de exemplu oameni meschini, ci meschinăria. Nu oameni proști, ci prostia. Teatrul lui Molière e un teatrul cu tipuri de oameni. Teatrul lui Caragiale e un teatru cu "tipuri de vicii". Personajele caragialești sunt personificările acestor atribute etice (virtuți sau vicii). De aceea, ele nu reprezintă nici tipuri umane în genere, nici tipuri "naționale" în speță.[...] Ele reprezintă niște alienate așa cum vor proceda mai târziu și dramaturgii teatrului absurdului, abstracțiuni morale angrenate în situații cu adânc înțeles uman și cu o
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a acestui etalon este realizată pe un plan superior de către Mircea Eliade, prin includerea unei neașteptate dimensiuni metafizice în caracterul personajului de această factură. Dacă la mediocrul Nae, iubirea simultană a două femei e un simplu capriciu aparent periculos, un viciu care-i stimulează șiretenia instinctului de conservare, la cerebralul Pavel Anicet din Întoarcerea din rai, divizarea pasiunii între Una și Ghighi echivalează cu pierderea unității sinelui prin scindare, este deci generatoare de o suferință percepută acut de lucid ca înrobire
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a personajului și de distorsionare a limbajului, îndreptățesc utilizarea termenului de "nonaristotelism" pentru caracterizarea operei dramatice a lui Caragiale. Mai exact, este adevărat că sursa comediei caragialiene, ca și în teatrul comic de factură clasică, provine din discrepanțele evidente între vicii universale prostia, vanitatea, ipocrizia etc. și veșmântul acestora. Însă la Caragiale mai întotdeauna se întrevede în subsidiar, ca origine a conflictului, tocmai relația dintre individ și sistem, relație care va deveni centrală în farsa tragică. Un alt aspect care marcheză
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
furia previzibilă a cherestegiului Titircă Inimă-Rea. În afara cuplului de amici, un tip de factură caragialiană certă este cel al politicianului. Descoperim la Urmuz o inedită imagine a acestui tip comic în ipostaza lui Ismail, hidosul personaj care își satisface numeroase vicii "la adăpost de orice răspundere penală"56. Comportamentul anormal al acestui bizar travestit, zoofil și canibal cu influență și imunitate, este unul potrivit în "lumea pe dos" a politicii. Absurdul activităților sale diurne și nocturne poate fi eclipsat de interpretarea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
foarte gingașă, Ba chiar era mofturoasă; Va pleca mai departe După ce absolut toate, Vor fi curate, curate! Știți cum lucra ? Ca melcul încet, cu răbdare, Doar știți ce avea în ...spinare! Ce ciudățenie, Nenorocitul principiu De... curățenie! Era cred, un viciu Care timpu-i fura, Timp ce nu mai...era! Cu tristețe vă spun, în sfârșit, Că de muncă-n zădar s-a și-mbolnăvit.. Adormea târziu, ades ne-nvelită, Bolnavă, frustrată și răvășită Oricum se vedea de departe, Că de fapt...nu mai
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
ajut prin tine, la nevoie, Dă-mi doar nesomnul marilor păcate Și un sărut, atunci când este voie. Să mi te rupi în multe sacrificii De parcă te-ai desface în versete, În lungi fâșii de vorbe desuete, În interese, nebunii sau vicii. Să mi te uiți atunci când vrei iubire, Te voi resuscita prin sărutare, Prin deteriorata adorare, Prin incomensurabila trăire. Să mi te urci, iubita mea, pe viață, Ca pe Golgota marelui supliciu, Făcându-ți chiar și ție un serviciu, La ceas
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
acest timp arheologii au scos din țărână, în locul unde fac săpături, un șarpe de piatră sau un zeu cu picioarele zdrobite. taina lui Moctezuma Autocrații n-au voie să fie melancolici. Deoarece calitățile lor îi pot pierde mai sigur decât viciile lor. În palatul său din Tenochtitlan, Moctezuma studia zilnic, în amurg, la miezul nopții și în zori, semnele destinului pe cer. Când spaniolii au debarcat pe coastă, el a fost convins, poate cel dintâi, că se împlinea o profeție a
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]