KorAP: Find »[drukola/base=zăcea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...138 139 140 ...218 >

5,438 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687

părul ondulat blond-castaniu, cu vârfuri decolorate. E îmbrăcat în jeanși vechi și un tricou rupt și are cele mai pline de pământ cizme pe care le-am văzut vreodată. Privirea îi zăbovește curioasă asupra celor zece codri de pâine ce zac printre firimituri, după care se mută la paharul meu de vin. — Bună, zice într-un final. Ești noua bucătăreasă, specialista în cordon bleu ? — Ăă... da ! Categoric ! Îmi netezesc uniforma. Sunt Samantha, noua menajeră. Bună. — Eu sunt Nathaniel. Îmi întinde mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
înclin automat în clipa în care Trish dispare și îl aud pe Nathaniel pufnind din nas. — Faci reverențe, văd, spune. — Da, fac reverențe, zic sfidătoare. Ai ceva împotrivă ? Privirea lui Nathaniel se oprește din nou asupra codrilor de pâine ce zac pe blatul de bucătărie. — Sunt pentru prânz ? spune. — Nu, nu sunt pentru prânz, i-o tai scurt, fâstâcită. Ești te rog drăguț să mă lași singură în bucătărie ? Am nevoie de spațiu, ca să mă pot desfășura. El ridică din sprânceană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
spune, ridicând o tavă cu mâna cu manichiură. Și șorț ? — Atâta m-a dus inspirația, spune Iris, făcându-mi subtil cu ochiul. Aici erai, Samantha. Melissa îmi întinde un set cu șampon cadou de la Body Shop care știu precis că zăcea în dulapul din baie lui Trish de când am venit eu. — Mersi, spun politicoasă. Nu trebuia. — Și Melissa, intervine și Trish, pierzându-și brusc orice interes pentru tăvile de pâine, te rog să nu-i mai dai și alte treburi suplimentare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

și cu mormanul de blănuri, după care ne repezirăm În urma lui. Se ridică și Enkim cu totul, de parcă apa ar fi dorit să-l Înghită, dar În clipa următoare, bulumacul o luă la vale, agățând culcușul din crengi În care zăcea Enkim și târându-ne pe toți pe firul bezmetic al apei. Doar atunci am zărit pe mal, chiar lângă locul În care stătuse Întins prietenul meu, un morman de mâl precum un mormânt de prunc abia născut, În care erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
un loc pe care Vinas să nu-l dibuiască nicicum. - Acolo, spuse Runa deodată și ne arătă o stâncă găunoasă și mare, pe care abia dacă se putea urca un om Întreg, darămite unul ca Enkim. Numai că peste stâncă zăcea un copac prăvălit, găunos și uscat. - Zi-i lui Tatăl cum știi tu, mă Îndemnă Enkim. Zi-i ca atunci, În apa cea mare! Hai, Krog! Of, of, Tată! N-am să fiu țanțoș și n-o să spun tocmai acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
soi de copaci cu trunchiul gros și răsucit, În care creșteau niște fructe verzi, precum boașele de berbecuț, numai că erau mai mici. Aveau un sâmbure tare În care era să-mi rup dinții și erau grase de ziceai că zăcuseră În untură. Erau gustoase și țineau de foame. Apoi, În locul prundișului, pe mal apărură stânci greu de trecut, așa că am fost nevoiți s-o luăm prin pădure. Pe urmă, pădurea s-a rărit și, când pe mâna noastră tare au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
la vale. Nu știam unde, căci Încă nu vedeam nimic. Runa mormăi ceva, iar oamenii aceia o scoaseră și pe ea din adăpost și-o târâră iute prin nisip... ... m-am trezit din cauza durerilor - soarele dogorea din nou, iar eu zăceam pe burtă Într-o luntre ce luneca pe o apă care curgea mereu. Când și când, adia o boare răcoroasă. După cât de lânced era mirosul din jur, cred că apa era verde și mâloasă. Am dat să mă răsucesc cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
astfel Încât, oriunde te aflai, să se stârnească o boare plăcută ce adia ușor Între o casă și alta, chiar dacă văzduhul de afară era fierbinte și nemișcat. La capătul unei astfel de peșteri Îi găsii pe Unu și pe Runa, care zăceau Întinși pe blănuri, În timp ce Gula Îi stropea de zor cu o apă urât mirositoare. La căpătâiul lor, un pumn de tăciuni ardea mocnit, iar fumul se ridica printr-un fel de lujeri, goi pe dinăuntru, ce ieșeau afară din casă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Mai vreau ca toată lumea să afle că pe Hadat, deși e muma lui Dupna, o ținem În cea mai mare cinste, căci mi-a adus pruncii pe lume. Cât despre noi, să afle toți că pornim spre Muntele Mamă, unde zac oasele lui Kron. - Și lupta de sânge? Întrebă Barra. - Nu câștigăm nimic dacă o dăm acum. Gupal căscă ochii și, după ce se mai codi o vreme, spuse că pusesem la cale un lucru tare bun, numai că din cauza acestui lucru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
vor să vină, spuseră oamenii munților, supărați. - Ba, eu cred că Scept ăsta nu e prost, a zis Tek. Ne-am uitat În jur și abia atunci am văzut cât de mare era valea - era Într-atât de mare Încât zăceau În ea de-a valma munți Întregi cum sunt cei de pe la noi. Nenumărate ape se repezeau de pe niște povârnișuri pe care abia cum le dezveliseră cețurile și, când privirăm În sus, rămaserăm muți de spaimă. Un munte mai uriaș decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
milă de Înfometatul ăla de Unu? - Vreau să-i vorbesc lui Logon, am schimbat atunci vorba. Ai mei Îi săpaseră o groapă adâncă pe care o acoperiseră cu crengi Înfrunzite. Legat cu aceeași frânghie de mâini și de picioare, Logon zăcea chircit În fundul gropii, slăbit, abia respirând, cu coastele ce Îi jucau sub piele de ziceai că-i un câine fugărit. O altă frânghie, trecută prin jurul gâtului, cât să nu-i ia răsuflarea, Îl ținea legat de un bulumac noduros. Mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
mers În tăcere, petrecut de cei din neamul meu, lupi neînduplecați care scoteau până și ursul cel mai mare din bârlog. - Și n-a mai rămas nimeni de pe vremea lui Moru? am Întrebat când am ajuns lângă colina În care zăcuseră dintotdeauna Vindecătorii neamului meu. - Ba da. Vreo două femei, că ele o duc mai mult decât oamenii, zise Zarge, făcându-i pe toți să râdă. - Sunt și ele pe aici? - Cum să nu? Tocmai ele să lipsească În ziua În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469

Împrumuta bani, despre târgurile și tranzacțiile pe care le făcea amanetându‑și comorile, ceainicul Jensen și farfuriile antice din porțelan Quimper. După ce am urmărit, mai curând cu exasperare decât cu interes, odiseea prețiosului său ceainic de argint Jensen care a zăcut cinci ani În mâinile lui Cecil Moers, unul dintre propriii lui doctori În filozofie, dat ca gaj pentru un Împrumut de 5000 de dolari (și până la urmă vândut de doctorul În filozofie, unui negustor, pe zece mii de dolari) i‑am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
Boston sunt cei mai buni specialiști. - Nu te lăsa niciodată În mâinile Împuțiților de specialiști. Vei fi sacrificat pe altarul tehnicii lor Înalte. Igiena Îl agasa. Țigările pe care le aprindea erau fără număr. Uita de cele mai multe sau le rupea. Zăceau ca niște bețișoare de cretă În scrumierele de cristal. Dar și organismul lui șchiopăta. Meteahna sa biologică era predispoziția spre o inimă slabă și plămâni șubrezi. Prelungirea vieții nu constituia Însă unul din țelurile lui Ravelstein. Riscul, limitele, umbra morții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
rău o eczemă. - Zona zoster. Fără Îndoială. O inflamație a nervului. Foarte supărătoare și dureroasă. Adeseori se Întinde la nervii spinali și cranieni. Am mai văzut asemenea cazuri. Cuvintele lui mi‑au readus În minte imaginea lui Ravelstein. Îl vedeam zăcând tăcut sub plapuma de puf. Ochii Întunecați Îi erau Înfundați În orbite. Capul Îi era Îngropat În perne. Atitudinea lui Îți sugera că s‑ar odihni. Dar nu se odihnea. - Asta i‑a trecut, nu? a stăruit Battle. Dar n

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
substitui pe Rakhmiel lui Ravelstein, astfel Încât să nu mă mai gândesc la moartea acestuia din urmă. Preferam să mă gândesc la moartea lui Rakhmiel. Așadar, i‑am trecut În revistă viața și opera ca să‑i schițez un portret, În timp ce Ravelstein zăcea pe pernă cu ochii Închiși, gândindu‑și gândurile lui. Rakhmiel era, sau fusese cândva, un roșcovan, dar părul roșu Îi căzuse și nu‑i mai rămăsese decât o față roșie - În fiziologia medievală, sanguină: aprinsă și uscată. Sau, mai corect

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
jurat că ai să scrii despre el”, sau „Probabil că e dezamăgit acolo, pe lumea cealaltă”. Dar Rosamund Înțelegea că eu Îmi repetam singur toate cuvintele astea și că mă mustram destul de des. Uneori mi‑l Închipuiam Înfășurat În giulgiu, zăcând lângă tatăl lui pe care‑l urâse. Ravelstein obișnuia să spună: - Istericul ăla care mă bătea la fundul gol și scotea țipete bălmăjite, - și mai târziu, oricâte succese aș fi avut, Îmi reproșa că nu intrasem la Phi Beta Kappa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
tot mai rare acum. De cele mai multe ori părea a fi În comă - și Rosamund Îmi șoptea Îngrijorată: - E Încă printre noi? Adeseori nu‑i puteam răspunde cu certitudine. Ni se repetase de nenumărate ori că nu va putea supraviețui și zăcea, respirând neregulat, cu o măsuță Încărcată de sticluțe medicinale lângă capul Încadrat de urechile mari, care‑ți săreau În ochi. Uneori aveai impresia că prefera să moțăie În drum spre moarte. Poate că va urmări un șir de gânduri pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
așa Încât am considerat că e bine să mă adresez lui Herbst pentru o călăuzire. Dar dacă aș fi Început să‑i pun Întrebări, ar fi trebuit să mă implic Într‑o autojustificare și nu aveam chef de așa ceva. Ravelstein murea - zăcea Înfășurat În așternuturi, cu ochii Închiși. Sau dormea sau se gândea la ce te gândești În ultimele tale clipe. Senzația mea era că Încerca să facă tot ce putea face În momentele sfârșitului - adică pentru cei cărora le purta de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
terasă admirând priveliștile. Dar ce mare lucru era de văzut? Sau de făcut? Ne Începeam ziua cumpărând cele necesare pentru masă. Pe urmă Înotam. Oglinda golfului era arareori tulburată de valuri. Puteai să plutești ore Întregi pe spate sau să zaci În nisip, uscându‑te. Sau puteai hoinări pe țărm, ca să te uiți la femeile fără sutien - care se bronzau sau Își etalau sânii. Cu naturalețe, presupun. Dar ochii acestor femei Îți spuneau că, dacă li te‑ai adresa, nu ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
Îmi poruncea să tușesc. Îi vizitasem adeseori pe Ravelstein și pe alți prieteni sau rude În săli de terapie intensivă din diversele spitale și, cu acea stupiditate firească omului teafăr, sănătos, m‑am gândit cum ar fi dacă eu aș zăcea lungit acolo, conectat la tot felul de mașinării care te mențin În viață. Și iată că acum eu eram muribundul. Plămânii Îmi cedaseră. Un aparat respira În locul meu. Fiind inconștient, nu știam mai multe despre moarte decât știu morții. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
dar le‑am silit să se supună voinței mele. Pe urmă am căzut pe spate. La Început nu am simțit nici o durere. Ce mă enerva era faptul că nu puteam să mă desprind și să mă duc la fereastră. În timp ce zăceam neajutorat, un infirmier a intrat și a strigat la mine: - Am auzit că ne faci numai necazuri! Unul dintre doctori a spus că spatele mi‑era atât de inflamat Încât semăna cu un foc de pădure văzut de sus. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
să te convingă de perena stabilitate a dolarului. Dar marmura era totodată și fațada unui depozit de păstrare la rece - sau a unei cripte. Curată nebunie. Trupul tău va fi depozitat, Împreună cu trupurile altor investitori, dincolo de fațada de marmură. O să zaci Într‑un laborator vegheat de niște preoți‑tehnicieni care te vor asista, generație după generație, reglând temperatura, umiditatea, și Înregistrându‑ți condiția pe fișe. - O să revii la viață, m‑a asigurat Vela. Imaginează‑ți dobânda compusă la o investiție de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
să‑mi văd Înainte de viața mea. Și dacă n‑ar fi fost articolul despre Howard Hughes, Vela nu s‑ar fi gândit că a mă congela pe timp de un secol ar fi o idee excelentă - că În timp ce eu aș zăcea refrigerat, un bloc de gheață, așteptând resuscitarea sau resurecția, ea și‑ar face de cap cu tânărul spaniol (care n‑a catadicsit să‑mi spună nici măcar bună‑dimineața). Și nu m‑am Îndoit nici o clipă de realitatea acelei bănci, acelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
cu doctorul Bakst din rațiuni care, ca să fiu sincer, nu prea aveau de‑a face cu medicina. Ca să mă exprim pe șleau, trebuia să decid dacă să fac sau să nu fac eforturi pentru a mă Însănătoși. Săptămâni la rând zăcusem inconștient, trupul meu era dărâmat - de nerecunoscut. Sfincterele mi se zăpăciseră și mai mult mă Împleticeam decât mergeam - sprijinindu‑mă pe un cadru de metal. Cândva fusesem mezinul Într‑o familie numeroasă. Acum copiii mei erau adulți. Când veneau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]