36,240 matches
-
însărcinată cu dezvoltarea tunului autopropulsat la începutul anului 1942. Din cauza timpului scurt alocat proiectării și a nevoilor urgente de pe front, noul vehicul trebuia să folosească un sașiu aflat deja în producție. Inginerii sovietici au fost nevoiti sa foloseasca sașiul țancurilor ușoare ale armatei pentru prototipuri. Primul prototip, OSU-76 ("Opytnaya Samokhodnaya Ustanovka" - afetul autopropulsat experimental), folosea sașiul țancului ușor Ț-60 și tunul ZiS-3 de calibru 76,2 mm. În urma testelor, prototipul nu s-a dovedit a fi o soluție viabilă, fiind
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
viabilă, fiind instabil din cauza sașiului mult prea mic. În primăvara anului 1942, echipa condusă de generalul Grabin de la Fabrica Nr. 92 din Gorki, în cooperare cu echipa din Kirov, a dezvoltat un prototip bazat pe un sașiu extins al țancului ușor Ț-70. Noul sașiu avea un galet suplimentar pentru fiecare senila. O suprastructura complet închisă proteja echipajul și tunul. Prototipul, denumit ȘU-12, a fost testat cu succes în vara anului 1942. Producția a început în luna decembrie a anului 1942
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
cu două motoare GAZ 203 în linie, denumită oficial ȘU-76M, a fost adoptată. Aceasta avea o suprastructura deschisă, spre deosebire de prima serie. La nevoie, în caz de vreme rea, suprastructura putea fi acoperită cu o prelata gudronata. ȘU-76 avea un blindaj ușor. Suprastructura avea o grosime de 10 mm, iar în rest blindajul varia între 7 mm și 35 mm. Varianta ȘU-76M beneficia și de o mitralieră Degtyaryov de calibru 7,62 mm. GAZ a fost principalul producător al tunului autopropulsat ȘU-76
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
76,2 mm montat într-o suprastructura nouă, de tip cazemata. Aproximativ 1200 de autotunuri ȘU-76i au fost transformate la Fabrica Nr. 38. ȘU-76 a fost proiectat pentru a fi folosit ca vânător de tancuri, ca un tun de asalt ușor și că artilerie autopropulsata. Totuși, tunul ZiS-3 de 76,2 mm era deja depășit când ȘU-76 a ajuns pe front. Tunul nu putea perfora blindajul frontal al țancurilor medii germane. În cazul confruntărilor cu tancurile grele, echipajele erau instruite să
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
de aproape 13 kilometri. Proiectilul exploziv nu era însă suficient de performant pentru acest rol, desi autotunul avea cea mai mare bătaie dintre toate tunurile de asalt sovietice. ȘU-76 a înlocuit tancurile de sprijin ale infanteriei. Că tun de asalt ușor, vehiculul era foarte apreciat de infanteria sovietică, fiind mult mai bine înarmat decât tancurile ușoare ale Armatei Roșii, desi folosea un sașiu similar. Fiindcă suprastructura era deschisă, echipajul comunica rapid și eficient cu soldații. Principalul dezavantaj al suprastructurii deschise era
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
desi autotunul avea cea mai mare bătaie dintre toate tunurile de asalt sovietice. ȘU-76 a înlocuit tancurile de sprijin ale infanteriei. Că tun de asalt ușor, vehiculul era foarte apreciat de infanteria sovietică, fiind mult mai bine înarmat decât tancurile ușoare ale Armatei Roșii, desi folosea un sașiu similar. Fiindcă suprastructura era deschisă, echipajul comunica rapid și eficient cu soldații. Principalul dezavantaj al suprastructurii deschise era vulnerabilitatea echipajului în cazul grenadelor, gloanțelor și schijelor. Blindajul era foarte subțire, iar vehiculul nu
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
de schimb pentru tancuri și platforme specifice, în proporție de 80%). După 1970, MFA a declanșat un proces de diversificare a gamei de produse și servicii cu specific militar, trecând la etapa de dezvoltare a producției de mașini de luptă ușoare pe șenile. Astfel, toate mașinile de luptă pe șenile din primele serii aflate în dotarea Armatei Romane sunt fabricate la Mizil. a făcut parte până în 2001, ca subunitate, din cadrul Regia Autonomă Arsenalul Armatei, iar din 2001, fabrica a avut statutul
MFA Mizil () [Corola-website/Science/321072_a_322401]
-
Edward era la Nottingham, dar, fie că așa s-a întâmplat, fie că altfel, Edward a organizat rapid un contraatac. Până la sosirea lui Edward, însă, lancastrienii, conduși de Somerset și de Richard Woodville, Lord Rivers întărise podul și pusese forțele ușoare pe malul sudic al Aire-ului pentru a întârzia avansul yorkiștilor. Când a sosit Edward cu grosul armatei sale, ea nu a putut recuceri trecerea, în ciuda unei bătălii grele care a durat de la prânz până la ora 6:00 p.m., în care
Bătălia de la Towton () [Corola-website/Science/321069_a_322398]
-
Cel mai crunt măcel a avut loc la Bloody Meadow, unde se spune că s-a traversat râul Cock pe podul format de trupurile celor căzuți. De la Towton până la Tadcaster câmpul era plin de cadavre. Lancastrienii în retragere erau ținte ușoare pentru călăreții și pedestrașii yorkiști, care au ucis pe mulți care își abandonaseră armele și își aruncaseră coifurile pentru a putea respira în alergare. La Tadcaster, unii lancastrieni au încercat să mai opună rezistență și au murit. Dezastrul a durat
Bătălia de la Towton () [Corola-website/Science/321069_a_322398]
-
DVD+R să stocheze o cantitate considerabilă de date - pana 8,54 GB per disc, comparat cu 4,7 GB pentru discurile cu un singur strat. Viteza de scriere este mai mică în comparație cu cea a DVD-urilor normale și o ușoară tranziție între straturi poate fi observată. Un disc cu dublu strat diferă de un DVD obișnuit prin adăugarea unul al doilea strat fizic în interiorul discului. Acest strat secundar poate fi accesat prin aplicarea unui laser prin primul strat semitransparent. Există
Dispozitive optice de stocare () [Corola-website/Science/321150_a_322479]
-
l-a avut pe Boris Karloff în rolul principal. Inițial s-a intenționat să facă parte dintr-un serial horror cu buget redus, dar în final s-a transformat într-un film de aventură de succes pe teme de groază ușoare. Filmările au început în Marrakech (Maroc), pe 4 mai 1998 și au durat șaptesprezece săptămâni; echipa a trebuit să îndure deshidratare, furtuni de nisip și șerpi în timp ce filmau în Sahara. Efectele vizuale au fost furnizate de Industrial Light & Magic, care
Mumia (film din 1999) () [Corola-website/Science/321176_a_322505]
-
a avut încasări de 43 de milioane de $ în 3.210 de cinematografe; încasările globale s-au ridicat la 416 milioane de dolari. Recepția față de film a fost amestecată, cu critici care au lăudat sau au criticat efectele speciale, natura ușoară a poveștii și personajelor și răufăcători stereotipici. Succesul de la casele de bilete au dus la o continuare în anul 2001, "Mumia revine", precum și "" și filmul separat "Regele Scorpion". Șapte ani mai târziu, al treilea film, "", a fost lansat la 1
Mumia (film din 1999) () [Corola-website/Science/321176_a_322505]
-
sub mări": trei membri ai unui club aeronautic american sunt răpiți de un personaj misterios care îi poartă în jurul lumii la bordul unei mașini zburătoare gigantice, asemănătoare unui elicopter. Cu acest roman, Jules Verne intră în disputa dintre aparatele mai ușoare decât aerul și cele mai grele, fără a-și ascunde afecțiunea pentru cele din urmă. În ciuda acestei intenții, romanul nu are vigoarea epică prezentă în alte romane de anticipație ale lui Jules Verne. Uncle Prudent și Phil Evans sunt președintele
Robur Cuceritorul () [Corola-website/Science/321237_a_322566]
-
zborul aparatelor mai grele decât aerul era considerat o utopie de majoritatea savanților, după cum reiese și din articolul "Smintiții navigației aeriene", publicat de W. de Fonvielle: ""Facultatea de a-ți lua zborul ca un simplu porumbel presupune construirea unui motor ușor și puternic, care nu există. Să vrei să te lipsești de el, e mai rău decât să pui căruța înaintea boilor."" Romanul a fost ecranizat în 1961 în filmul, "Master of the World", cu Vincent Price în rolul lui Robur
Robur Cuceritorul () [Corola-website/Science/321237_a_322566]
-
au putut să folosească nave de transport mari și lente pentru a aduce soldați și echipamente pe insulă. Astfel că au folosit nave de război care aveau baza la Rabaul sau pe Insulele Shortland. Navele de război japoneze, cele mai multe crucișătoare ușoare și distrugătoare aparținând Flotei a 8-a, aflată sub comanda vice-amiralului Gunichi Mikawa, puteau să facă drumul dus întors până în Guadalcanal într-o singură noapte, micșorând astfel riscul de a fi atacate. Pentru că trupele erau transportate în acest fel, o
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
mare decât experimentatul Scott, astfel că a fost pus la comandă. Callaghan și-a pregătit armata pentru a se opune japonezilor în aceeași noapte în zona Savo Sound. Flota sa cuprindea două crucișătoare grele, "San Francisco" și "Portland", trei crucișătoare ușoare, "Helena", "Juneau" și "Atlanta", opt distrugătoare: "Cushing", "Laffey", "Sterett", "O’Bannon", "Aaron Ward", "Barton", "Monssen" și "Fletcher". Callaghan era la comandă pe crucișătorul "San Francisco". În timpul apropierii de Guadalcanal, flota japoneză a trecut printr-o zonă cu ploaie în rafale
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
și căpitanul Gilbert Hoover (căpitanul crucișătorului "Helena" și ofițerul cu cel mai mare grad care a supraviețuit acestei lupte) au ordonat retragerea. Amiralul Abe avea un cuirasat ("Kirishima"), un crucișător ușor ("Nagara"), patru distrugătoare ("Asagumo", "Teruzuki", "Yukikaze" și "Harusame") avariate ușor și patru distrugătoare ("Inazuma", "Ikazuchi", "Murasame" și "Samidare") cu avarii moderate. Statele Unite nu mai aveau decât un crucișător ușor ("Helena") și un distrugător ("Fletcher") care mai erau capabile să lupte. Deși poate era neclar pentru Abe, acesta avea posibilitatea să
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
sale, pentru a se întâlni cu flota lui Kondo în largul insulelor Truk și a forma o nouă unitate de bombardament. Flota a 8-a crucișătoare, aflată sub comanda vice-amiralului Gunichi Mikawa includea crucișătoarele grele "Chōkai", "Kinugasa", "Maya", "Suzuya", crucișătoarele ușoare "Isuzu", "Tenryū" și șase distrugătoare. Flota comandată de Mikawa a putut să se strecoare în zona Guadalcanal fără probleme, pentru că navele americane se retrăseseră. "Suzuya" și "Maya", sub comanda lui Shōji Nishimura, au bombardat aerodromul Henderson Field, în timp ce restul navelor
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
a apropiat de Guadalcanal venind prin Strâmtoarea Indispensable aproape de miezul nopții pe 14 noiembrie, iar luna aflată în primul pătrar făcea ca vizibilitatea să fie de aproximativ 7 km. Flota era compusă din: cuirasatul "Kirishima", crucișătoarele grele "Atago", "Takao", crucișătoarele ușoare "Nagara" și "Sendai" și nouă distrugătoare, unele dintre acestea fiind distrugătoarele din escorta cuirasatului "Kirishima" și a crucișătorului "Nagara" care supraviețuiseră primei bătălii, din 13 noiembrie. Kondo își comanda flota de pe crucișătorul "Atago". Pentru că nu prea mai avea nave apte
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
Dakota" a încercat să îl urmeze, dar a trebuit să se întoarcă spre dreapta pentru a-l evita pe "Benham". Această manevră a făcut ca silueta crucișătorului să se profileze în fața incendiilor de pe distrugătoare, iar nava a devenit o țintă ușoară pentru japonezi. Primind rapoarte despre avariile produse distrugătoarelor americane de la "Ayanami" și de la alte nave, Kondo și-a îndreptat forța de bombardament către Guadalcanal, crezând că flota americană fusese învinsă. Flota japoneză și cele două cuirasate americane se aflau acum
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
-și mări atracția față de mișcarea lor. Țăranii, motivați de loialitatea față de monarhie, s-au raliat treptat cauzei FUNK. Farmecul personal al lui Sihanouk, comportamentul mai onest al trupelor comuniste și bombardamentele aliaților au facilitat recrutarea. Misiunea a fost și mai ușoară pentru comuniști după 9 octombrie 1970, când Lon Nol a abolit monarhia ușor federalistă și a proclamat un stat centralizat denumit Republica Khmerilor. Lon Nol nu a aruncat Cambodgia în război imediat după lovitura de stat. El a făcut apel
Războiul Civil Cambodgian () [Corola-website/Science/321212_a_322541]
-
khmeră avea 171 de vase; forțele aeriene dispuneau de 211 avioane, inclusiv 64 de T-28s de fabricație nord-americană, 14 vase înarmate Douglas AC-47 și 44 de elicoptere. Împotriva acestei forțe armate incapabile se afla una dintre cele mai bune infanterii ușoare din lume la acea vreme - Armata Populară Vietnameză. Când forțele lor erau înlocuite, ele erau înlocuite cu armata de țărani rigid indoctrinați de Khmerii Roșii cu nucleul lor de lideri militari încercați, susținuți acum în întregime de Hanoi. Forțele Khmerilor
Războiul Civil Cambodgian () [Corola-website/Science/321212_a_322541]
-
cârmele blocate, "Bismarck" se putea deplasa doar ca un tramvai, pe o direcție prestabilită. Din nefericire, această direcție era tocmai cea din care se apropiau unitățile grele ale HOme Fleet - cuirasatele King George Vth, Rodney, 2 crucișătoare grele, 1 crucișător ușor, escortate de 4 distrugătoare. Ultima noapte Crucișătorul ușor Sheffield l-a interceptat pe Bismarck în seara zilei de 26 mai. De la 12 km, Bismarck a deschis foc cu turelele prova, încadrând instantaneu nava britanică. Deși nici un proiectil nu l-a
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
un tramvai, pe o direcție prestabilită. Din nefericire, această direcție era tocmai cea din care se apropiau unitățile grele ale HOme Fleet - cuirasatele King George Vth, Rodney, 2 crucișătoare grele, 1 crucișător ușor, escortate de 4 distrugătoare. Ultima noapte Crucișătorul ușor Sheffield l-a interceptat pe Bismarck în seara zilei de 26 mai. De la 12 km, Bismarck a deschis foc cu turelele prova, încadrând instantaneu nava britanică. Deși nici un proiectil nu l-a lovit direct, schije de obuz au perforat armura
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
cele 4 distrugătoare din escorta escadrei grele au realizat atacuri cu tunurile și torpilele. Focul de pe Bismarck le-a ținut la distanță de peste 6 km, iar atacul cu torpile a fost în consecință ineficient. Două dintre distrugătoare au suferit avarii ușoare, din cauza schijelor. Ultima bătălie - 27 Mai 1941 După respingerea a 3 valuri de avioane și a atacurilor de noapte, echipajul de pe Bismarck era extenuat (practic nu dormiseră deloc din seara de 24 mai). Starea mării s-a înrăutățit, o furtună
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]