35,501 matches
-
valorile de tip religiozitate și autoritate joacă rolul culorilor principale), în vreme ce tușa "deschidere la schimbare" este mai ștearsă. Plastic am putea spune că avem un tren care merge, să zicem, de la vest spre est (spre tradiționalism). Pe parcurs, unii tineri coboară din tren (cei care ies din plaja de vârste 18-35 de ani), alții urcă (cei care împlinesc între timp 18 ani). Cei care rămân în tren și cei care urcă deplasează treptat zonele de aglomerație din tren către capetele acestuia
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
nimic, unde-i Vîrful cu Dor, edenul pictat de Mirea? unde-s larii legitimi? aici, ha-ha-ha-ha-ha, fantomele își fîlfîie trenele, sîntem aici, iarăși aici, miroase tare a santal... Seara, în holul de la Cumpătu, văd la televizor cum, pe scara avionului, coboară principesa Ileana, sora lui Carol al II-lea. În urma ei, fiicele lui Mihai I. Incredibil. 15 mai Azi e zi de primire la madam Chiriță, Chirițescu după... revoluție, e vineri, ea-și ține deschisă casa din Vovidenie vinerea, la aceeași
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Am dat colțul în Pallady și din fundacul de pe dreapta a apărut o fată, ieșea probabil de undeva, pentru că se-ncheia, s-a uitat în dreapta, în stînga, m-a văzut, și-a tras eșarfa la piept și a-nceput să coboare. În dreptul Caramanilor m-am oprit. Din același fundac... da, din același fundac a ieșit un ins în cămașă, probabil albă, s-a uitat în sus, în jos, deși mă lipisem de grilaj, m-a văzut și a luat-o după
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de valoare (cel puțin documentară). Dacă, nu cumva, e prea tîrziu. 1994 Adio, "căruță cu paiațe"! 16 noiembrie Am bîntuit o viață Teatrul Național. Am stat în stal, în lojă, la galerie, în culise, am urcat în podul celest, am coborît în subsolurile lui Hades. Tot atît de împătimit am bîntuit și sufletele actorilor, multe din ele fiindu-mi foarte aproape, la un pahar sau la un vernisaj. Eram convins, în anii crunți, că făceam parte din aceeași lume care suferă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Momentul cel mai al picturii românești, coitul ei astral a fost atunci cînd Sabin Bălașa, Bășin Sălașa, pardon, în anagrama cam groasă a sublimului gușter Ion Frunzetti, concepea imensa compoziție în care Nicolae și Elena Ceaușescu, ținîndu- se de mînă, coborau, ca Făt-Frumos și Ileana Cosînzeana, drumul potopit de flori de la eden pînă la iadul nostru. Fără să știu că din buricele stelare ale frumosului pictor chiar atunci ieșea în lume edenica pînză, stăteam gol-goluț sub un salcîm din dealul Socolei
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
mergem la sediul Uniunii Artiștilor Plastici? (fusese deja programată la nouă o întîlnire cu spaniolul). Nuuu, mi-a răspuns Picasso, ferindu-se de o cioară care venea din sens opus, nu, mergem în Turnul Goliei. Aha! am zis. Și am coborît în curtea Goliei. Pe lîngă noi a trecut, închinîndu-se, Femeia cu pălăria - pește. Am salutat-o amîndoi cu respect: era teribil de șic și mirosea tare a verni. Pe scări, hăp, hăp, sus, în turn, lîngă marele clopot pe care
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
o clipă înainte de-a adormi: noi, românii, suferim (încă) de hemoroizii lui Marx. Sorb un bitter (mic) în bărulețul de la Economat. Chelnerul, viezure cu ochelari candizi, revine aici pentru comenzile cu băutură. Ei? îl întreb iar. De cîte ori coboară din restaurant, trece pe lîngă mine mirat-amuzat: A mai cerut și-o ciorbă de burtă (e o bătrînică, sus, care comandă fără contenire și tot zice cîte una, la care viezurele moare de plăcere, o și văd: e Nebunica Virginiei
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
una, cineva, perorînd catedratic, îl rîcîia pe Cioran care fierbea, tot încercînd formule detonatoare. Văzînd că nu reușește, scoate ultima petardă: Noi sîntem moștenitorii deșeurilor unor cotropitori. Stupoare generală și indignarea colerică a vizatului. Totul se sparge, soareaua se dezintegrează. Coborînd scările, aproape satisfăcut, Cioran îi șoptește lui Ierunca: O făcui și pe asta. Cioara mă-sii! 22 ianuarie După detunătura din decembrie '89, am putut intra, întîmplător, în frumoasa casă burgheză de pe strada Pinului, în care s-au lăfăit, în
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de recunoscută valoare, care să pătrundă în ambasadele noastre din străinătate. Foarte bine. Pictorii, muți prin definiție, tac. Nu-i interesează diplomația. Îi interesează pictura. E bine și-așa. Bubuitură sub fereastra atelierului: s-au ciocnit două Mercedesuri. Cei doi coboară, calmi, se privesc în ochi, după care își dau mîna, se urcă la volan și pleacă. Lume bună! 22 februarie Lumea bună a literelor românești a picat într-un soi de lamento din care se înțelege că schimbîndu-se, după '89
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
regele țiganilor, așișderea pe catafalc, deci după aceste imagini pe care nu le mai credeam intrînd în casele noastre, atît de bîntuite, jumătate de secol, de coșmaruri, s-a ivit, ca o minune mai ieri nesperată, imaginea cu Regele Mihai coborînd scara avionului ce-l aducea, în sfîrșit, în țară ca cetățean român. Coborînd scara și începînd să plîngă. În fața mulțimii ce-l aștepta de cincizeci de ani. Ce imagine! Regele plîngînd? Cum se poate asta? Altcineva (cine?) și-ar fi
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
mai credeam intrînd în casele noastre, atît de bîntuite, jumătate de secol, de coșmaruri, s-a ivit, ca o minune mai ieri nesperată, imaginea cu Regele Mihai coborînd scara avionului ce-l aducea, în sfîrșit, în țară ca cetățean român. Coborînd scara și începînd să plîngă. În fața mulțimii ce-l aștepta de cincizeci de ani. Ce imagine! Regele plîngînd? Cum se poate asta? Altcineva (cine?) și-ar fi reprimat slăbiciunea, atît de omenească în fond, și ar fi rîs, ar fi
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ocupant ce, ajutat de slugile autohtone, l-a alungat mișelește, adolescentul, apoi omul matur trăind între străini atîta amar de ani, dar neîncetînd, o clipă, să se gîndească la pămîntul natal, omul matur, apoi bătrînul frumos și impunător. Acest om, coborînd scara avionului și întîlnind mulțimea care-l ovaționa, a derulat fulgerător filmul vieții lui dramatice, ajunsă, iată, la ora ei astrală: reprimirea în sînul patriei. Cum să nu i se umezească ochii acestui bărbat autentic? Cum să nu plîngă (de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
fi vrut să evite un cîine? Cu viteză de satelit a ras întîi bornele galben-negre de pe marginea trotuarului, a spulberat gardul din piatră masivă, secular, al bisericii și s-a oprit în curte. Era un Ford. Strada a-ncremenit. Insul a coborît, s-a scuturat ca o găină de colb, și a grăit: sculă americană, dom'le! Mi-a stat pe limbă: dată dracului! Dar era biserica... Sosește, în sfîrșit, Salvarea și-l ridică. Era mort (de beat). În timp ce-l aburcă în
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
face să-i calc acum pragul, în dimineața asta cu ploaie reavănă. Reflex vechi, traumatizant: să frînez la poartă și să aștept. Nimeni. Intru, înaintez cu prudență. Nimeni. Doar un cotei vagabond, făcînd ceva pe burlanul prin care iese șuvoiu-nspumat. Cobor și urc treptele peronului. M-aștept să fiu întîmpinat de vreun pistolar, ceva. Prostii. N-apare nimeni. Intru. Somptuoasul hol, c-o imensă masă pe care așteaptă gustările unui breakfast. Pentru cine? Văd un pliant: conclav național de stomatologie. Cum
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
1 ianuarie O tempora! ... o Moritz! zicea minunatul pictor Craiu, bonomul, ut pictura... ut pictura... aveam să-l aud tot drumul. Era Ajunul și urma să trec pe la el, s-o rog pe distinsa doamnă mamă să-l învoiască, să coborîm pe la Observatorul lui Stere, pe la Pompieri, pe la Bojdeucă, în jos, hop-țop. hop-țop... Ningea ca-ntr-un tablou de Cămăruț. Craiu mă aștepta în antret cu lumînarea aprinsă. I-am întins dreapta, cu stînga i-am stins blînd lumînarea: meștere, sîntem
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
mă aștepta în antret cu lumînarea aprinsă. I-am întins dreapta, cu stînga i-am stins blînd lumînarea: meștere, sîntem în ajun, pînă la Înviere mai sînt patru luni. Și-a pus lumînarea-n sîn și și-a aprins mărășeasca. Puteam coborî. Am luat-o pe la Observator, pe la Pompieri, în urma noastră veneau, dinspre Cîrlig, mascații, hău-hău, hău-hău, a trecut fîlfîind un înger dolofan, mirosind a cozonac, am tăiat-o pe la Bojdeucă, s-ajungem jos, în Veneția, și de-acolo, pieptiș, la Cuciureanu
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
chestiune istorică, lasă pe cei doi moderatori, umeziți de plăcere (dar și pe noi, recunoaștem), să înțelegem că elocința domniei-sale e una cu mantinelă: capodopera vieții proprii este pînza în care "odioșii", ținîndu-se de mînă Făt Frumos și Ileana Cosînzeana -, coboară de undeva, dintr-un eden potopit de flori, spre noi, aducîndu-ne, adicătelea, și nouă, ceva din paradisul acela. De ce, dom'le? Chiar de ce? par a bilabia, nu numai noi, naivii secolului, nu numai păsăroiul cu nas adulmecător, ci și cei
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
asta scurtă, de la o zi la alta, eon blestemat! 4 noiembrie Vestea a șocat marea lume literară: excepționala Iris Murdoch, romanciera, s-a afundat în smîrcurile fără speranță ale bolii Alzheimer. Mintea asta care produsese atîta frumusețe și inteligență a coborît subit în beznă. Ce mai rămăsese din ea? Soțul ilustrei nefericite, spirit la fel de dotat, coleg, la Oxford, întru filosofie al celei de lîngă el, de-o viață, a notat, într-un înfrigurat jurnal, devenit imediat celebru, tot ce se întîmpla
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
capul, gest aproape cazon. Cît de vecină era gestica aceasta sumară cu asprimea din anturajul Führerului! Dacă sărutatul mîinii a cunoscut undeva apogeul, asta s-a întîmplat la noi, în acea Românie galantă sărut mînușițele... cu doamne și domni eleganți, coborînd afabili din Forduri și lunecînd pe marmoratele trepte, în briantele baluri. Brațul poporului (adică al Securității) e lung! Așa suna, în anii crînceni, metaforicul avertisment al piticilor bruneți, cu mîini mici și lucioase, de barbugii, blazonate cu epoleți ascunși, adresat
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Liberi. Cu pînze enorme, mai defel cunoscute în marile albume internaționale. Oferindu-se parcă doar ție, acum, într-o mult favorizată exclusivitate. Ieșim, în lumina unui crepuscul de vitraliu gotic, din refectoriul de la Casa Cardinal Piazza, unde bucatele maicilor, monaca, coborîseră parcă atunci de la o cerească cină, ieșim deci în întîmpinarea nopții și, cînd să trecem unul din inombrabilele poduri, privirea ne cade în dreapta, pe o astfel de catedrală: Madonna dell' Orto. Sub imperiul aceleiași impuse obișnuințe, intrăm. Minune: opt pînze
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
premierului (după ce, eventual, a fost regalat cu o masă de vis), panaceul: Aveți o mină bună azi! răsună ca un refrișant afrodiziac în urechile avide ale celor ce vor să audă chiar asta. Stilul Pirozynski deci. Cînd însă din Porche coboară Brânzei, sinopticul indică ploaie mocănească. Amîndouă descinderile continuînd, pînă la urmă, tratamentul de urmat. Cu care pacientul s-a obișnuit deja. Dacă rîsul din pînza olandezului Hals e unul contaminant, Vara lui insolîndu-și figurile cu bonomie civilizată, în schimb, Zaporojenii
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
momente ale istoriei românești să concedem că 1848, 1859 sînt (și ele) mișcări inspirate de scenarii deja parafate continental. Asta neînsemnînd nicicum doar umilă obediență, dimpotrivă, mișcări fericite de însușirea marii șanse și, de aici, punerea în lucrare a consecințelor. Coborînd ștacheta și apropiindu-ne de pulsiunile momentului actual, să constatăm ce bulversare a habitudinilor se produce cînd noul scenariu european la care România se arată (în sondaje) dornică a se include impune, prin multe altele, și soluția regionalizării. Schimele perplexe
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
nălucă îi cucerise realmente și la repetiții și, iată, îi cucerea și acum, în concert.) La reluare, Arleziana lui Bizet a amplificat spectacolul magiei. N-ar fi fost înmărmurită mirare dacă, în final, la Valsul lui Ravel, năluca ar fi coborît de pe scenă și ar fi invitat la dans una din frumoasele din primele rînduri. Sau, de ce nu, pe una din nu mai puțin frumoasele din orchestră. Încă un amănunt: fantastul dirijor n-a avut nevoie de obișnuitul podium. (De pe acesta
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
praful de pe ele e praful unui vulcan rece, vînăt. Dacă-i cade din mînă pensula, norul iscat învăluie totul ca-n prima zi a lumii. Alături, bunul vecin, cu pînzele lui imense, abstracte, de are cumva de șmirgheluit o ramă, coboară etajele, în curte, și-și face acolo treaba: în atelier nu-i fir de praf. Între cei doi, perete-n perete, propriu-mi atelier. La mijloc, adică. Chilia lui Petru Comarnescu păgîn monahală greu de descris. Se putea face, eventual
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
se-nțelege). Că nu toate județele reușiseră, pînă la împușcatul din decembrie '89, să pună în practică sarcina, asta-i altă chestiune (ținînd de imprevizibilul istoriei). Cei care însă s-au hărnicit, au îndeplinit integral sarcina trasată și mai unde coborai din tren, dădeai de-o universitate. Una mai prestigioasă decît alta. Cu rector, cu profesori, cu asistenți, chiar și cu studenți: totul cu acte în regulă. Să te fi tot pregătit la alesele instituții! Era, ca-ntr-un David Lodge
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]