3,598 matches
-
O. Să lămurim un lucru: Traian Băsescu este un om care se gândește doar la sine, nu și la ceilalți. Cei care reușesc să își pătreze cumpătul când au puterea în mână sunt puțini. Băsescu este avid de putere, este îmbătat. Din păcate, acest drog nu îți omoară trupul, ci sufletul. Pentru el Cotroceniul este ceea ce consideră că i se cuvine. Nu vrea să renunțe la straie, la avantaje, la un loc în care deține controlul. R: În cartea dumneavostră, "Adevărata
Interviu eveniment - Marius Oprea: Traian Băsescu este o copie jalnică a unui dictator () [Corola-journal/Journalistic/43143_a_44468]
-
oară pe împăratul „ei”, plângea lângă trenul cu perne sfâșiate de junghere. De pe terasa conacului vechi pe care și-l cumpărase în Salzburg, Zweig putea zări Berchtesgaden. Putea să vadă „războiul berii în timpul celor două inflații” - bavarezii veniți să se îmbete la Salzburg și apoi, invers, austriecii chefuind în Bavaria. Valul de modernitate, aparent irezistibil: „Dintr-o dată, generația de după război s-a lepădat cu brutalitate de toate valorile de până atunci și a întors spatele oricărei tradiții... O lume cu desăvârșire
Culorile Europei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4327_a_5652]
-
l-a ajutat, îl lăsase să se bucure, doar intraseră în sărbătorile de iarnă. Era sărbătoare și pentru Gheorghe. Ziua de Crăciun sau de Bobotează le-a sărbătorit întotdeauna cu Elena și câțiva prieteni apropiați. În unii ani, când se îmbăta, primea chiar și colindători de Crăciun, iar o dată i-a poftit și în casă și le-a povestit de satul lui... Mai toți activiștii făceau așa, de la cel mai mic până la cel mai mare, dar de recunoscut nici morți n-
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
opri imediat, dezorientată de privirea de gheață a cumnatului. O tâmpenie pentru tâmpiți! Asta dau ei pe post... Ce terorist? Un bețiv nenorocit sau un amărât bolnav... Aflați de la mine, un adevărat terorist nici nu se droghează, nici nu se îmbată ca un porc când e în misiune. Dar teroriști există, neau invadat pe la unguri și pe la ruși, umblă prin prostime, în stradă, îi instigă, sparg geamuri și fură împreună cu ei, așa cum au făcut și la Timișoara... Dumnezeii mamei lor de
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
Nu îi fusese ușor lui Petrache să găsească oameni care să ducă pomenile. Trebuise să meargă până în satul vecin, să aducă vreo patru bărbați, care nu erau la muncă. Unde îi găsise ? „La crâșmă, unde în altă parte? Unde se îmbată din alocația copiilor sau pe datorie, pe caiet, cum spun ei...” După preoți nu a umblat, au venit singuri, nu unul sau doi, ci patru, din alte sate în care s-a aflat de moartea mamei domnilor din București. O
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
o zmucitură, o îndepărtează pe Lulu de lângă mine și-o ia la fugă. Se oprește. Încep să respir din nou. Te-am mințit, îi citesc pe buze, amețită. Nu sunt mut. Bețele i le-am furat călugărului după ce l-am îmbătat în tren. Nici nu știi că te urmăresc de trei luni, n-am vrut decât broasca ta. E ultima femelă din rasa ei. Îmi face cu ochiul și fuge mai departe. Am rămas singură, cu degetul mic sângerând peste bețele
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
de Centrul vechi. După ce am ieșit din 74, în două ore am făcut KO tot grupul de cheflii, că io îs din Suceava și noi ținem la băutură (în afară de frate-miu). Faza aiurea e că de fiecare dată când se îmbată ăia, mie parcă de-abia îmi pornesc motoarele, așa că am rămas singur și năuc de cap un pic, încercând să mai iau de undeva un vinuț, ceva. Și atunci mă pâsâie ăștia. Îs vreo patru și arată toți ca niște
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
negre pe umeri, mândră și închisă, cum pășește, îmbrăcată în rochia înflorată, numai șolduri și picioare, foșnind prin miresme, de-o sănătate și un orgoliu fără seamăn. Ce tâmpit! Uite-așa-l apucă și nu-l mai slăbește! Parcă se-mbată! Parcă se-mbată cu propriile lui vorbe și închipuiri! Numai să întinzi mâna și să le culegi din aer. Să te lași fără împotrivire topit de șuvoaiele tainice care curg de peste tot și acoperă totul. Trupul cu sângele lui se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
mândră și închisă, cum pășește, îmbrăcată în rochia înflorată, numai șolduri și picioare, foșnind prin miresme, de-o sănătate și un orgoliu fără seamăn. Ce tâmpit! Uite-așa-l apucă și nu-l mai slăbește! Parcă se-mbată! Parcă se-mbată cu propriile lui vorbe și închipuiri! Numai să întinzi mâna și să le culegi din aer. Să te lași fără împotrivire topit de șuvoaiele tainice care curg de peste tot și acoperă totul. Trupul cu sângele lui se-ncărca necontenit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
IDEILOR" Firma mare, de tablă portocalie, atârna sub geamul fetelor. Ce atrăgea toate privirile încă din piață erau cele două sticle de un chil montate-n tablă și două pahare lunguiețe, pe care le credeai umplute cu bere. Când se-mbăta și se-mbăta destul de des, mai ales sâmbăta și duminica seara asta era distracția preferată a uneia dintre fete, a nemțoaicei, să arunce cu sticle goale, dacă putea ochi pomii grădinii. Unele sticle cădeau și se făceau zob în fața cârciumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de tablă portocalie, atârna sub geamul fetelor. Ce atrăgea toate privirile încă din piață erau cele două sticle de un chil montate-n tablă și două pahare lunguiețe, pe care le credeai umplute cu bere. Când se-mbăta și se-mbăta destul de des, mai ales sâmbăta și duminica seara asta era distracția preferată a uneia dintre fete, a nemțoaicei, să arunce cu sticle goale, dacă putea ochi pomii grădinii. Unele sticle cădeau și se făceau zob în fața cârciumii, numai cioburi erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și mănunchiurile dese din miriște. Era uimitoare cât de repede i se mișcau mâinile și cât de vioaie se făcuse! parcă ceva din pământ ar fi urcat până la ea, o forță necunoscută, și mâinile vânoase, cu palmele bătucite și aspre, îmbătate de puterea aceea tânără, ar fi lucrat de la sine, fără nici o legătură cu trupul bicisnic și ostenit. Și ce era și mai uimitor, aproape de necrezut, nu se ridica deloc să se odihnească, să-și tragă răsuflarea, părând că nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
împietrită o aștepta cineva și avea cu cine se-ntîlni, către cine-și grăbi pașii. Cât vedea cu ochii, pământul era pustiu, toropit, și cufundat, biruit de arșița de peste zi. Se aplecă îngenunchind în ierburile răscoapte sunând metalic și se ridică îmbătată de arome, cu florile calde, lipite de obraz. Așa se apropie, cu băgare de seamă, și se arătă lui Tudor. Avea înfățișarea nopții însăși, cu fața nobilă, arcuită pe gâtul înalt, părul stufos dat pe spate, o tufă de liliac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Limbajul obiectelor provoacă o "ruptură de sistem" (Carlos Bousoño), transgresând codurile obișnuite pentru a ajunge la un alt limbaj, etern, al poeziei lor imanente. Lucrurile au culoarea eternității" este un vers emblematic din poezia Episod. Alăturat versului " Lucrurile s-au îmbătat cu nectarul plictiselii" (Un domn bine) ajungem să ne întrebăm dacă nu cumva există totuși un regizor al acestui spectacol cosmic, dacă o privire din exterior nu poleiește pe ascuns totul cu o aură nesperată de pace? Deși se simte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
fundamental polisemantică, populată de viziuni. Prin implozia naturii (absență dusă la paroxism) se videază scena. Actorul lipsit de scenă (spațiu sacru!), ca și de recuzită, este un nonsens: Dar unde-i marea pe care o blestemau pescuitorii și uraganul nebun, îmbătat de victorii? Jocul actorului este în sine o dramă. El e conștient de efemerul artei sale și totuși continuă să joace... eternitatea. Observam că decorul bacovian se ridică la nivel de spectacol. În poezia Goliatului dezolării înseși obiectele ajung să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
sleit pe ei înșiși de viață, ci și-au înmulțit potențialul de energie, secătuind universul, unul de mare, altul de noapte".63 Văd prin ochean malul și colibele. Dar unde-i marea pe care o blestemau pescuitorii și uraganul nebun, îmbătat de victorii? (...) Înecatul a cuprins marea în brațe, A înfășurat-o în uragan ca într-un șal de mătase Și s-a tot dus sub zodii mai norocoase. (Jaf) Poezia are o structură biplană: de o parte, retorica întrebărilor, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ajuns chiabur, mi-am făcut și crâșmă ca să-i jupoi și mai tare și le luam bruma lor de agoniseală pe lioarca de vin. Așa am ajuns cel mai temut. Alte păcate, fiule, ai mai făcut? Făcut, părinte, făcut ... am îmbătat-o pe mama, părinte, apoi am forțat-o să facă dragoste cu mine. Am regulat pe toate surorile mele ... după ce le-am îmbătat, că doar aveam crâșmă și ele nu spuneau, ca nu cumva să le lase bărbații lor. Mi-
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
vin. Așa am ajuns cel mai temut. Alte păcate, fiule, ai mai făcut? Făcut, părinte, făcut ... am îmbătat-o pe mama, părinte, apoi am forțat-o să facă dragoste cu mine. Am regulat pe toate surorile mele ... după ce le-am îmbătat, că doar aveam crâșmă și ele nu spuneau, ca nu cumva să le lase bărbații lor. Mi-am regulat fetele, toate nurorile și pe unele nepoate, nu pe toate, că acum nu mai pot, că de altfel nu le-aș
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
așteptăm să vină și să ne cheme cel care rost mai are în ultimul popas. Tristețea-n agonie se strămuta în mine în plină zi cu soare și cu brățări de aur. Era licoarea urii, iubirea suferindă, în chin te îmbăta ca un pahar cu vin, dar ce frumos era să treci peste nisip, să mai poți vedea o lacrimă fierbinte, rămasă fără chip... Și va mai trece o vreme, și va mai trece-un ceas, va râde clipa în minutare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
în colțul ochilor altare strivite în lumea aceasta cu treptele trecătoare. Frumosul chip al tatălui meu veghea sever un destin îngenuncheat. Au trecut de la unul la altul un pahar, dar eu n-am băut avar din licoare, nu m-am îmbătat. Angela, vara mea, de mică înțelegea suferința; fără mare popas, am rămas cu tristețea somnului greu, respirând odată cu trupul și sufletul ei și al meu. Simțurile nu mă înșeală, mireasma lor mă învăluie protector ele îmi spun dacă trăiesc sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
cumult mai în vârstă. Nu pune preț pe propria intuiție, dar nici nu crede că o cercetare sociologică ar da cine știe ce rezultate. Mai la îndemână îi este referința culturală. Primul gând îl duce la fiicele lui Lot, acelea care îl îmbată pe bătrân pentru a-l atrage la utila treabă a fecundării, dată fiind „necesitatea istorică” de „a-și păstra sămânța”. Dacă oamenii străvechi nu erau convinși nici măcar de nocivitatea legăturilor incestuoase, cu atât mai puțin ar fi făcut caz de
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
luminoase, înfrumusețând un instinct care, la drept vorbind, îl face solidar cu toate bestiile? Simplu! crede scriitorul. Printr-un joc erotic complex, dirijat parțial de rațiune, deci prin conștientizare și control. Animalul adulmecă, omul admiră. Desigur, ajunge și să se îmbete cu parfumul celuilalt, dar, în același timp, își percepe beția, plasînd-o într-o rețea de trăiri, de sentimente și gânduri, astfel creând fondul, care poate contura un complex numit de poeți „arta de a iubi”. Oare Ovidiu, autor al operei
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
două scaune curbate, două noptiere și un pat dublu ce scârțâie la fiecare mișcare. Bărbatul este volubil, are multe de spus, continuând parcă lungile discuții din trenul în care s-au cunoscut și au călătorit de câteva ori împreună. Se îmbată de prezența ei ca la început, povestește, face asociații surprinzătoare, „punctate” de ea cu umor, cu trimiteri anecdotice. Totul premerge bucuria apropierii depline, cu încântarea de nedescris pentru trupul gol al celuilalt, cu mângâieri în părți știute și locuri noi
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
prin excelență ale misterului, împrumută aripile lor fiecărui lucru spre a-l trece de cealaltă parte, pentru că "aici în această apă stătută, comedie de bucurii și chinuri... rezerva de adevăr s-a istovit". Este uluitoare descrierea mișcării pancosmice. Cu aripile îmbătate de spiritul furtunii, lebedele supun cerul, cu râsul lor vesel trezesc talazuri de încântare în mările aerului. Pământul, oceanele, astrele, munții pădurile toate capătă aripi și se avântă în iureșul înălțării magnetizată de chemarea acelui Dincolo care se depărtează neîncetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
morții întru renaștere, ciclu repetat la nesfârșit, nicăieri oprire, mereu altundeva: ...Dintr-odată la această oră și în cerul serii Pe vastul abis, izbucnirea, fulgerul sunetului Care lunecă aerian de la un capăt la altul: O, nour de Lebede ! Aripile voastre îmbătate de duhul furtunii Supuneau cerul cu râsul lor voios și sălbatic Și trezeau valuri de uimire în oceanul văzduhului ! Se părea că mesajul aripilor Pentru o clipă aducea o sete nebună de mișcare În inima munților mereu neclătinați. Colinele deveneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]