462 matches
-
ar intui lunga încercare ce-l așteaptă, Bologa se grăbește a reconstrui edificiul inexpugnabil, la prima vedere, al "argumentelor", care fac din condamnarea lui Svoboda un act justificat: "Și numaidecît, ca la poruncă, îi răsăriră în minte argumentele, cu zecile, îmbulzindu-se să-l încredințeze că Svoboda a fost vinovat, a încercat să dezerteze și să trădeze și că prin urmare el, care din întîmplare l-a judecat și l-a osîndit, n-are să-și impute nimic, nimic..." Narațiunea urmărește, încă
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
cînd se sunase de vreo cinci minute, și se apropiase primejdios de hainele lui mirositoare. Bine că ăla n-avea nări de cîine. Nu s-a mai obosit să-i răspundă. Cînd a sunat de ieșire și lumea s-a îmbulzit să dispară cît mai repede din spațiul unde fusese sechestrată atîta timp, Radu s-a strecurat prin mulțimea chiuitoare și tropăitoare, înghiontind și dînd cu pumnii, pînă a ajuns într-o sală de clasă a cărei fereastră dădea înspre terenul
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
Asta după ce pe sens opus trecuse un șir de mașini pe lîngă ei. Locul accidentului era plin de vestele verzi și reflectorizante ale polițiștilor, dintre care unul dirija trecerea, de triunghiuri rutiere, de lumini albastre care se învîrteau. S-au îmbulzit toți copiii la geamuri, cu nasurile turtite de sticlă, să nu scape nimic. Degeaba profii încercau să păstreze ordinea. Marcu filma cu telefonul, încercînd să găsească un unghi cît mai potrivit atît pentru priveliște, cît și reacțiile colegilor lui. Radu
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
în casa părăsită de la antipozi. Ca un Ulise ispitit de sirene, are parte de vedenii fantasmatice tip E.A. Poe, cum ar fi mâna horror cu degete unite printr-o membrană aparținând unor ființe între om, rechin și batracian care se îmbulzeau să ia clădirea cu asalt, să dea buzna peste el. Episodul este relevant nu numai pentru ce-l aștepta, ci și pentru absența predecesorului său. Se baricadează prin succesive linii de apărare, între care una formată din rugul a zeci
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
necesară pentru a plăti 17 locuri - racheta ful - pentru o excursie în lună. Astfel că, pe de o parte, ai casei se străduie să nu-i prea arate iritarea lor, când îl văd că citește sau vin turiști de aiurea, îmbulzindu-se în casa lor, să vadă cum tăticul e absorbit de lectură. Vă spuneam doar chestia aia cu reclama: "Vizitați Chișinăul! Veți vedea un român care citește! Vederea - cu bilet de intrare". Numai că nu a fost să ajungă și
Ultimul cititor în limba română... Lui Gheorghe Grigurcu by Leo Butnaru () [Corola-journal/Imaginative/8532_a_9857]
-
O pată vânătă roșietică acoperea tâmpla dreaptă". Deși instinctul îi spune că trebuie să telefoneze grabnic, pentru a informa autoritățile în privința omuciderii, Costache ezită, sub presiunea unei noi obsesii terifiante: "Din zecile de gânduri care în câteva minute i se îmbulziseră în minte, unul singur stăruia: va fi acuzat că l-a omorât pe Păun cu voință". Argumentul legitimei apărări dispare, desigur, în fața mizei uriașe a moștenirii. Hăituit de propria imaginație, Brumă are halucinații, redate, diegetic, sub forma unei interogații în
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Mia este foarte bucuroasă. Toata clasa se pregătește să meargă la un spectacol de teatru. Au auzit că vor urmări piesa „Cenușăreasa” și toți sunt foarte entuziasmați. Numai că, de bucurie, au cam uitat de buna purtare și s-au îmbulzit la intrarea în sală. Dar de ce nu mai începe odată? Mia se cam plictisește și deja i s-a făcut foame. A scos punga cu biscuiți și a început să ronțăie. Amabilă, a împărțit și celorlalți colegi, să nu spună
JURNALUL BUNELOR MANIERE by RALUCA OTILIA CUCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/1613_a_3049]
-
pe care le-a făcut Mia și scrie cum procedezi tu atunci când mergi la un spectacol. Încercuiește, dintre regulile de mai jos, cifrele corespunzătoare celor pe cele pe care le-ai respectat! 1. La intrarea în sală nu m-am îmbulzit să ajung primul la scaune. 2. Nu am mâncat în sala de spectacol. 3. Am aplaudat actorii atunci când a fost cazul. 4. Am fost punctual și nu i-am deranjat pe alții ca să-mi ocup locul. 5. Nu am vorbit
JURNALUL BUNELOR MANIERE by RALUCA OTILIA CUCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/1613_a_3049]
-
ocazia să vadă cine nu aplică regulile studiate. E foarte curioasă dacă unii colegi vor face iarăși gălăgie ca anul trecut, dacă vor lăsa ambalajele alimentelor pe care le-au mâncat împrăștiate prin tot autobuzul sau dacă se vor mai îmbulzi la intrarea în muzeu. Atunci când mergi într-o excursie trebuie să respecți anumite reguli: Nu sta supărat și nu fi mofturos! Nimănui nu-i plac oamenii fără chef de distracție, mai ales într-o excursie. Bagajul tău să nu fie
JURNALUL BUNELOR MANIERE by RALUCA OTILIA CUCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/1613_a_3049]
-
înde-părtată, ea nu intrase încă în Istorie la momentul cînd a început decăderea Imperiului Roman. Avea să fie antrenată în iureșul invaziilor barbare care s-au revărsat dinspre est spre vest, dinspre nord spre sud, s-au izgonit, s-au îmbulzit, s-au războit, s-au încălecat și s-au amestecat, provocînd în cele din urmă dezintegrarea Imperiului Roman de Apus (476). Cu excepția Imperiului de Răsărit, între secolele al V-lea și al VIII-lea avea să domine un haos de
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
fragmente, profiluri, lumini gesturi, fețe, glasuri, am văzut deodată desprinzându-se mâna Ilenei, palidă cu degetele foarte lungi, aproape transparente. [...] Degetele mi sau părut neobișnuit de însuflețite, parcă ar fi fost singurul lucru viu printre toate acele fragmente de viață îmbulzite în salon.” (p.12) Dacă la prima vedere, insistența asupra acestui detaliu pare a avea o natură lirico-descriptivă, vom vedea în continuare că focalizarea asupra mâinii Ilenei nu este întâmplătoare, ci se află în strânsă legătură cu motivul central al
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
profiluri, lumini gesturi, fețe, glasuri, am văzut deodată desprinzându-se mâna Ilenei, palidă cu degetele foarte lungi, aproape transparente. [...] Degetele mi s-au părut neobișnuit de însuflețite, parcă ar fi fost singurul lucru viu printre toate acele fragmente de viață îmbulzite în salon.” (p.12) Dacă la prima vedere, insistența asupra acestui detaliu pare a avea o natură lirico-descriptivă, vom vedea în continuare că focalizarea asupra mâinii Ilenei nu este întâmplătoare, ci se află în strânsă legătură cu motivul central al
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
dușman pentru a asigura supraviețuirea și succesul libertății"32. Poezia pe care Robert Frost a pregătit-o pentru festivitate, dar pe care nu a putut să o citească, era un omagiu la adresa misiunii Americii: Putem vedea cât de tare se îmbulzesc rasele În goana lor după suveranitate și organizare. Ele sunt gărzile noastre și ne gândim într-o măsură oarecare Pentru moment și cu consimțământul lor, Să-i învățăm sensul democrației în viitor. "Noua ordine a veacurilor" am spus cumva? Dacă
Puternicul și atotputernicul. Reflecții asupra puterii, divinității și relațiilor internaționale by Madeleine Albright () [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
luminii. Poporul ales, înzestrat cu puteri nebănuite, se ridică împotriva cotropitorilor, alungându-i din Eden . Vraciul Ariel împreună cu trădătorii, au fost dezintegrați. Revolta din Eden împotriva adversarilor, aduse din nou pacea, lumina și libertatea împărăției. Oamenii orbiți de putere, se îmbulzesc să apuce fumul amăgitor, uitând și ignorând faptul că puterea pământenilor este efemeră. Timpul macină imperiile și pe uzurpatorii puterii, rezolvând toate infatuările și neînțelegerile oamenilor, aducând veșnicia. Puterea și supremația sunt ale creiatorului.
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
sosit destul de repede. Autobuzul vechi era ca prin minune caleașcă. Atâta timp. Atâta timp scurs de când nu am mai urcat în el. Am tresărit, m-am uitat în jur. Lumea mea. Eu. Timpul scurs. Autobuzul. Am așteptat să se îmbulzească lumea. Mda, nimic nu se schimbase, doar autobuzul. E ciudat cum lumea tehnologică evoluează, în schimb sufletele rămân la fel. Ai crede că cei care construiesc sunt cu un pas înaintea mașinilor, dar nu, încă nu. Ce e din carne
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
gândul i se oprește. Nu e nici apă. Stă în poarta bisericii și așteaptă ploaia. Așa a stat și-a așteptat, în primele sale zile, oamenii din sat să vină la slujbă. Babele, moșnegii, tinerii și copii, cu toții s-au îmbulzit să-l vadă pe noul preot. Apoi ușor, ușor au rămas numai babele și doar la mari sărbători tot satul. Au trecut ani de atunci, de la prima sa apariție în poarta bisericii. Cine să își mai aducă aminte câți? Porcii
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
puhoi pestriț semănat cu ochi și cu guri ce strigau, din care se iveau, ca niște lăncii, puzderie de lumânări, a căror flacără abia de se ghicea în lumina arzătoare a zilei. Dar când procesiunea ajunse aproape și când mulțimea, îmbulzindu-se sub balcon, păru că începe să urce pe' ziduri, d'Arrast își dădu seama că bucătarul lipsește. Sări de la locul lui și, fără să-și mai ceară iertare, părăsi balconul și camera și coborî în goană scara. Se pomeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
adânc, dar se opri. Apoi porni iar, făcu trei pași, se poticni. Piatra îi alunecă pe umăr, crestându-i-l adânc, și-i căzu la picioare. Pierzându-și echilibrul, bucătarul se prăbuși pe o parte. Cei care mergeau înainte se îmbulziră cât ai clipi în jurul lui, scoțând strigăte puternice. Cineva culese de pe jos foaia de plută, în timp ce alți câțiva încercau să ridice piatra spre a i-o pune din nou pe cap. Aplecat peste el, d'Arrast îi ștergea cu palma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
într-adevăr, portretul atât de limpede și bizar al pictorului Piero di Cosimo, din Quattrocento-ul florentin : Simonetta Vespucci, înviată în fața lor ! Grupurile ar tresări, și-ar regăsi cu toții, brusc, vocea, nerăbdarea. Ar porni, din toate părțile. Destinși, curioși, veseli, îmbulzindu-se, râzând, în jurul fetei, s-o cunoască. ...Nu trecuseră decât câteva clipe. Iată, se auzea soneria. Semnalul pornise, prelung, perforând, ca un glonte subțire, pereții. Bărbatul aștepta al treilea țiuit al soneriei. În jur nu se mișcase nimeni. Se îndreptă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Marțială? Căpitanul Cervenko nu mai apucă să răspundă, căci în văzduh țâșni brusc glasul pretorului, mult mai ascuțit și mai tăios ca adineaori: ― Toată lumea trei pași înapoi!... Loc!... Loc!... Oamenii, spăimântați parcă de zgomotul care îndrăznea să străpungă trecerea, se îmbulziră și se retraseră câțiva pași. În locul gol din jurul gropii rămase numai generalul, pe când lângă stâlpul cioplit condamnatul privea drept înainte, mângâind blând digul care închidea orizontul. Bologa, cu inima strânsă, se uita drept în ochii lui mari, negri, fierbinți... Și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
uite ceva pe-aici... În același timp, însă, își dădu seama că i-e frică să rămâie singur cu gîndurile-i proprii și-și răspunse: "Conștiința mea e împăcată"... Și numaidecât, ca la poruncă, îi răsăriră în minte argumentele, cu zecile, îmbulzindu-se să-l încredințeze că Svoboda a fost vinovat, a încercat să dezerteze și să trădeze, și că, prin urmare, el, care din întîmplare l-a judecat și l-a osândit, n-are să-și impute nimic, nimic... Totuși, pe când asculta
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zvârcolea. Ieși pe stradă buimăcit și nimeri tocmai la Domșa acasă. ― Cum, tu? Speranța noastră? Să te bați tu pentru ungurii care ne bat pe noi? Dar când ai o patrie ca a noastră nu ești deloc obligat să te îmbulzești la datorie, ba chiar dimpotrivă! ― Și totuși ideea? zise Apostol fără convingere. ― Ce idee?... Când e viața omului în joc, dai dracului toate ideile... Noi trebuie să așteptăm, Apostole! Lozinca noastră să fie: rezerva... ― Rezerva înseamnă pasivitate și pasivitatea e
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
huzari se sprijinea cu mâinile de pereți, înjurînd furios, în vreme ce Bologa, la câțiva pași înapoi, mergea sigur, liniștit, ca pe o cărare. 3 Trecură printr-un vagon ticsit de militari și civili, amestecați de-a valma. Pe coridorul strâmt se îmbulzeau mai ales țărani cu fețele speriate, păzindu-și desagii sau legăturile, vorbind puțin și încet, parcă s-ar fi temut să nu-i audă cineva. În colțul dinspre vagonul ofițerilor, un preot român, înalt, slab, cu o bărbuță rară și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
prea devreme, șopti cineva lângă Bologa, căci părintele slujește așa fel încît tocmai când se crapă de ziuă să isprăvească liturghia! ― Mai bine prea devreme decât să n-ai loc nici măcar în curtea bicericii, răspunse altul cu imputare. Oamenii se îmbulzeau, șopteau. Ici-colo se stăpâneau râsete înăbușite. Întunericul începea să se îmblînzească. În sfârșit ușa bisericii se lumină și, peste câteva minute, preotul, cu Evanghelia pe braț și cu o lumânare aprinsă în cealaltă mână, se ivi în prag. Zeci de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un rând de acareturi noi. Mai încolo era grădina cu pruni înfloriți, mergând până sub coasta de molifți. În fața șoproanelor, mai mulți soldați spălau două automobile, alături de un întreg parc de motociclete. Prin coridorul și înaintea ușii caselor din stânga se îmbulzeau soldați de toate armele, așteptând ordine și, în așteptare, se trăgeau și se împingeau, pufnind de râs și vorbind în șoapte, căci generalul nu permitea nici un fel de zgomot care să-i tulbure ocupațiile... Lângă fântână, pretorul diviziei stătea de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]