962 matches
-
înghețase deja din cauza stării de totală goliciune în care se găsea. Lumina din camera copilului era aprinsă. Peste pătuțul lui Theo, care era așezat într-unul din colțurile camerei, era aplecat un spate lat absolut familiar. În timp ce Hugo se holba, împietrit în loc din cauza groazei, spatele s-a întors, iar Hugo s-a trezit fixat de o privire exoftalmică, oripilată, produsă de niște ochi care parcă erau fierți. Domnule Fine! a gâfâit asistenta Harris ducând o palmă uriașă la piept. Hugo s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
În luptă. Își imagina, aproape involuntar, manevrele de atac, de Învăluire, de hărțuire, sunetul cornului de zimbru și șarjele nebune ale Apărătorilor, mai departe, tot mai departe spre sud, spre limanul de apă al Dunării. Îi revenea În memorie chipul Împietrit al căpitanului când simțea primejdia, gestul lin, calm, cu care Își scotea spada, transformarea lui instantanee Într-o mașină de luptă, care vedea tot și lua decizii mereu neașteptate, schimbând soarta luptei, apăsând mereu talgerul victoriei voievodului. Nu existase victorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
strivitoare a verii. Micul cortegiu plecase din fața porții și mersese până dincolo de herghelie, pe malul unui pârâu căruia nimeni nu se ostenise să-i dea un nume. Erau săteni, toți bătrâni, toți slujitori sau prieteni ai marelui logofăt. Aveau chipuri Împietrite, fără lacrimi. Nu spuneau nimic. Nu vorbeau Între ei. Știau că sunt priviți și că orice gest al lor era o posibilă trădare. Ceremonia Înmormântării era Înconjurată de ieniceri. Trupele sultanului acoperiseră ținuturile Murgenilor și tălăzuiseră mai departe, spre nord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Ștefănel și lipindu-și frunțile de pământ. Opriți lupta! strigă căpitanul. Copitele cailor trecând printre ienicerii neclintiți, gata să se lase uciși. Printre sutele de cadavre ale răzeșilor și ale turcilor. La cinci pași În fața voievodului, Ștefănel, cu același chip Împietrit, ambele mâini duse În față, ținând cele două săbii ușor Înclinate, ochii aproape Închiși, simțind orice mișcare din jur. Alexandru, apropiindu-se de el și neîndrăznind să-l atingă. Săbiile duse În teaca de la spate, cu un gest fulgerător, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de perspectivele unui război ruso-chinez. Deși sîntem departe de a contesta importanța unui personaj atât de însemnat ca Abdur-Rahman, viitorul emir al Afganistanului, sau gravitatea conflictului de graniță între Rusia și Împărăția Mijlocului, deși inima noastră nu este cu totul împietrită față cu tendințele de progres ale iaponejilor, totuși grija esclusivă pe care confrații din Iași păreau a o fi conceput pentru țări cât se poate de depărtate, când binele e atât de aproape, era un problem psicologic demn de luare-aminte
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
fațadă la parter, iar la etaj cu cariatide, statuete grațioase, în stil rococo, în basorelief, între ferestre. În fața clădirii, pe pavajul larg și neted ca o uriașă oglindă de mozaic lucios se află două tunuri așezate simetric, ca două santinele împietrite și eterne. Ne oprim lângă acest palat, alături de o mulțime pestriță de turiști, veniți cine știe din ce țări străine să asiste, ca și noi, la ceea ce va urma. Am ajuns la vreme, ne explică Gertrud. Peste câtva timp urmează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
vă rog, fratelui...! Dumnezeu s-o ierte! Pe la amiază ne-am dus amândoi la Bițu. Nici n-am sunat. Aveam și noi o cheie. Sosise de câteva minute de la spital. I-am prezentat condoleanțe, plângând. Ne-a privit, oarecum absent, împietrit. Ne-a servit cu un rom jamaican, apoi ne-a grăit: Dragii mei! Gata-i cu plânsul! Morții cu morții, viii cu viii! N-avem vreme de bocit! Veruța, tu ia stiloul și scrie pe hârtie tot ce ne trebuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
se afla acum acolo, În fața lui, iar Comedia Își găsea În sfârșit epilogul. - Asta a fost scris de Dumnezeu În natura imensei străluciri, asta va zugrăvi cuvântul meu pe pergamente, asta vor citi oamenii ca ultimă pildă! Guido Bonatti părea Împietrit. - Nu... nu e cu putință! bâigui, venind spre el. Bâjbâia cu mâinile În gol, ca și când ar fi vrut să prindă razele de lumină și să le oprească. Poetul se dădu la o parte, pentru a-i oferi ocazia să privească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
decorat sub privirile indiferente ale notabilităților umflase pieptul cu mândrie schimbase macazul protocolar pentru ultima oară pe șinele ruginite circulau doar amintirile niciuna nu m-a luat cu ea am rămas acolo fără bilet de peron ca un acar păun împietrit în timpul unei ture nesfârșite 25 iunie 2011 Aș vrea să nu mă uiți... Aș vrea să nu mă uiți nici dincolo de moarte, Când nu voi fi cu tine să-ți pară că vorbesc Cu același glas, iubito, puțin nepământesc, Ca și cum
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
cu mâna ei bătrână și scorțoasă, după ce ne spusese vreo două mie și lui Simon, întotdeauna atentă să nu ne scape din mână, încă o restriște pe capul celor încrezători, iubitori și simpli înconjurați de cei cu inima vicleană și împietrită, de natura mereu în război, cu păsări și râme, și de omenirea disperată lipsită de sentimente. Ilustrată de Georgie. Dar principala ilustrare nu era Georgie, ci Mama, în servitutea ei indusă de dragoste, săracă cu duhul, abandonată cu trei copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
arbitru, care și-a pus mâinile în jurul capului și și-a acoperit urechile. Nails a ieșit din ring îndoit de durere, cu ochi morți în scânteierile albe ale luminii electrice și cu un mușchi ud de favoriți crescuți pe buretele împietrit al obrazului. L-am ajutat să se îmbrace și l-am dus înapoi la Asociația Tinerilor Creștini, unde l-am pus în pat și l-am închis în cameră, iar apoi l-am așteptat afară în stradă pe Dingbat ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
îngrijorare și în secret. N-am negat nimic din ce spunea: am confirmat și am lăsat-o să se entuziasmeze. M-a dojenit chiar că nu mai veneam să o vizitez. Dar eu mi-am amintit cum arăta cu chipul împietrit, cum parcă ar fi dorit să ne ia la toți capul, și mi-am amintit și de micul dejun dinainte de înmormântare când am ajutat la servit în bucătărie. Bavatsky a fost cel care a făcut cafeaua. Einhorn, istovit însă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
procedeze ca măcar să fi salvat banii lui Arthur - și pe-ai lui Dingbat. În plus, era și problema razei de acțiune, redusă la o singură stradă și un singur loc, acum că pierduse tot restul proprietăților, iar tăcerea îngroșată și împietrită, de mașinărie care nu mai funcționează, și care îl înconjura din toate direcțiile, se așternea mai ales peste această lipsă și deprimare, secondată de faptul că acum nu-și mai număra dolarii, ci cenții. Iar el, un paralitic care îmbătrânea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
prezentam - din cauza doamnei Renling - de parcă Dumnezeu nu precupețise nici unul din darurile sale și eu arătam întregii lumi cât de generos fusese El cu mine: înfățișare plăcută, garderobă excelentă, maniere rafinate, nonșalanță, spirit, zâmbete care ar fi înmuiat și o inimă împietrită, talent la dans și la conversație cu doamnele - toate învelite în cea mai proaspătă foiță de aur. Și problema este că de fapt aveam referințe falsificate, ca să zic așa. Și eram foarte îngrijorat că Esther Fenchel ar putea afla acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
acru și dur, din Place Clichy, imediat de lângă Monmartre, și din ce mi-a povestit reieșea că servea de momeală în public pentru luptătorii de la bâlci în timp ce studia această profesie. Anumite porțiuni de pe fața lui erau la limita umanității, trăsături împietrite și energice, o culoare de ten abruptă, care-ți dădea senzația că i se făcuse injecție. Relația sa cu animalele era o luptă continuă. Încerca să obțină ceva de la ele prin trântă. Nu înțeleg ce anume. Poate să le convingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
și niște scaune, iar în alta nimic altceva decât o saltea pusă direct pe podele. Bătrânele își petreceau vremea la bucătărie gătind, pe un foc de cărbuni, niște femei bătute de vreme, îngreuiate de grăsime, lente, cu fețe inexpresive și împietrite, cărora nici măcar nu le adresa cuvântul. Am mâncat supă cu carne tocată pe fundul castronului și tortilla pe care ne-au adus-o învelită într-un șervet. Terminându-și porția în doi timpi și trei mișcări, Padilla m-a lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
ale acestui fapt - și, sper, unele mai puțin infame - se numără și obișnuita mândrie a supraviețuitorului că el este unicul suflet viu care l-a cunoscut intim și l-a înțeles pe decedat. O, lăsați-i să vină la mine, împietriții și entuziaștii, universitarii, curioșii, cei mari și cei mici și cei atotștiutori! Să vină cu autocarele, cu parașutele, înarmați cu aparate Leica. Îmi roiesc în minte amabile discursuri de bun-venit. O mână mi se și întinde după cutia de detergent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
O minte omenească nu poate să-și Închipuie măcar ce eu am văzut. Trec căruțe. Trec căruțe care Întotdeauna transportau gunoi, azi sunt pline cu cadavre omenești, adică cadavre de evrei. Mai trece Încă una. Încă una, opt, nouă... Ca Împietrită stau și mă uit la căruțele de gunoi, Încărcate cu oameni nevinovați, omorâți numai pentru că au fost evrei. Și căruțele sunt conduse de acei care În fiecare zi strâng gunoiul, Îmbrăcați În haine de sărbătoare, haine scoase de pe victimele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2137_a_3462]
-
des. Îi plăcea însă mai mult să se uite de afară la mobila de modă veche, încremenită, din camerele tăcute, acum atât de întunecate și de singuratice. Cu un plăcut fior de groază, își imagina că vede o făptură ciudată, împietrită, care se afla înăuntru și privea afară. După aceea se porni să inspecteze diverși copaci, fagul arămiu și mestecenii și bradul al cărui falnic trunchi roșcat se avânta în sus, abia vizibil, ici-colo, printre masele de ace negre. Îi plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mulțumire pentru cadoul de nuntă, foarte scump, expediat lui și Lindei. Dar, firește, nu era nevoie să i se spună cine era „el“. Nu rosti nici un cuvânt și strecură scrisoarea în poșetă. Își continuă drumul, alături de Ruby, amândouă cu fețele împietrite, ca două zeități în mers. Robin Osmore, care își scoase pălăria, salutându-le, neobservat, de pe celălalt trotuar, se întoarse și privi în urma lor. Stella McCaffrey, născută Henriques, zăcea pe canapeaua din salonul casei lui Brian și a lui Gabriel. Brian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în vânt. Îi venea să plângă. Își înălță capul și își pironi privirile pe un punct fix întrebându-se ce naiba căuta ea, ea, în locul ăsta și printre oamenii ăștia. „Vanitatea, își spuse în sinea ei, nici măcar mândria, ci vanitatea. Sunt împietrită de vanitate, ultima mea zdreanță de orgoliu nu-mi îngăduie să mă arăt doborâtă. M-am măritat cu George din vanitate, și am rămas lângă el din vanitate.“ Și totuși, Stella îl iubea pe George. De multe ori poate și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
simți mirosul puternic, înfricoșător și știu ce înseamna asemenea apariție. Recunoscu, așa cum nu i se mai întâmplase niciodată, dușmanul absolut. Oamenii înfuriați și câinii arțăgoși erau inamici întâmplători. De astă-dată, însă, era cu totul altceva. Zet, oprindu-se în loc ca împietrit, își simți brusc singurătatea și, împreună cu ea, calitatea lui de câine în care zăceau acum toate șansele sale de salvare. Nu-i trecu nici o clipă prin minte să latre după ajutor. De fapt, în timp ce ochișorii lui negri priveau fix în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Spre muzică vă înălțați, Iadul s-a spart și dracii-s îmbătați... Efectul asupra chefliilor a fost cu adevărat magic. Încremeniră pe dată în tăcere. Ar fi fost cu neputință să articuleze vreun cuvânt pe fundalul acelei voci. Rămaseră cu toții împietriți, ca niște statui, unii chiar în atitudinea în care-i surprinsese izbucnirea glasului, așezați într-un genunchi, sau ținând o mână în sus. S-ar fi zis că toți își țineau răsuflarea. Fețele, atât cât se deslușeau pe sub copacii poleiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
brusc să gâfâie de emoție, să-și despletească, inconștient, coada împletită și să-și descheie nasturii de la gât, mutându-și, frenetic, privirea de la fața mare, boțită de furie și de amărăciune a lui John Robert, la cea înghețată, cu privirea împietrită, a lui Pearl. Pearl refuza să se uite la ea. Ești un copil. Îi spuse John Robert și se pare că nu-ți dai seama de răul pe care ți l-au făcut băiatul ăsta și fratele lui. Nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fac? John Robert se îndreptă spre ușă, continuând să-și muște încheieturile degetelor. Pearl se dădu la o parte ca să-i facă loc și intrară împreună în hol, continuând să lase ușa deschisă. Fața smeadă a lui Pearl era la fel de împietrită, nasul ei subțire părea un vârf de cuțit. — Pentru moment poți încă rămâne aici; ai să împachetezi, desigur, restul lucrurilor lui Hattie și ai să pregătești totul în vederea mutării. — Unde ne mutăm? întrebă Pearl. Vocea îi suna ferm, deși nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]