447 matches
-
eu am insistat și el mi-a adus-o. După cum am mai spus, aluatul acela era cât un pumnișor de copil și era evident că nu putea să iasă din el decât - vorba soțului meu - câteva plăcințele pentru furnici. Totuși, Împinsă parcă din spate de cineva, am luat planșeta de făcut prăjituri și am Împărțit aluatul În patru părți. În clipa când am Început să Întind prima parte (mai mică decât o zarzăre) am observat uluită cum coca se Întindea și
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
Sandu, disperarea ta m-a făcut nenorocită, dar în același timp m-a și bucurat: aveam dovada că te mai gândești la mine. Și eu, care credeam că s-a terminat cu viața mea! Hotărârea deznădăjduită pe care o luasem, împinsă mai ales de cei de primprejur, trebuia să puie capăt durerilor mele. Aveam, în sfârșit, prilejul să mă duc la Sinaia, unde am fost fericită și unde îmi lăsasem viața toată, și apoi, de pe vârful unei stânci unde ne îmbrățișasem
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
la iveală. — A fost îngrozitor, Alan. Nu-mi mai trecuse niciodată prin cap așa ceva. Nu m-am mai gândit până acum la grămadă ca la o chestie sexuală. Mă refer la toți bărbații aceia îmbrățișați, strânși laolaltă. Și apoi mingea împinsă înăuntru... ca o... ca o... Bull nu reușise să spună cuvântul, dar Alan își dăduse seama la ce se gândea. În orice caz, odată intrată în grămadă, mingea a căzut fix la picioarele mele. Mi-am proptit gheata ca s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
a locuit în el, că l-a subînchiriat. Sunt oameni care nu au stofă deloc. Ar fi trebuit să-i vedeți pe băieții de la garaj, livizi de invidie și plini de admirație, când Fiasco-ul e condus - sau, după caz, împins, tractat sau, cum s-a întâmplat o dată, cărat cu elicopterul - în curtea lor plină de gunoaie. E temperamental Fiasco-ul meu, ca toți caii de curse, poeții și bucătarii șefi. Nu te poți aștepta să se poarte ca un Mistral
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
nicio casă. Nimic. Se hotărî să intre în acel castel. În față era un coridor lung, pietruit cu biscuiți. Și apoi o scară din lemn dulce care ducea sus de tot spre multe camere. Străbătu multe încăperi, dar se simți împins, parcă, de ceva să intre într-o cameră anume. Deschise ușa încet și văzu un pat din vată de zahăr și multe alte obiecte făcute din dulciuri. Pe pervaz era o acadea. Atunci își dădu seama! Era camera surorii lui
ANTOLOGIE:poezie by Anca Gălăţanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_679]
-
puterea e un vultur ce zboară pe cerul verii.“ Gajus Caesar Augustus Germanicus, din Epistulae (pierdute) Vila de la Misenum În cea de-a șaisprezecea zi a lunii martie, în penumbra tristă a vilei de la Misenum, un grup de oameni neliniștiți - împinși însă nu de dragoste - auzi glasul solemn al mai-marelui medicilor împăratului spunând că horcăiala aceea dindărătul ușii fusese ultima suflare a lui Tiberius, după douăzeci și trei de ani de domnie. Gajus stătea în picioare în anticameră, de când medicii îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
puternică, interveni Euthymius. Bârne groase, care se deplasează în față la oscilații. Privește - spuse, continuând să deseneze -, pe laturi vom face un portic și o balustradă frumoasă. Iar aici, jos, vor sta vâslașii. Și când corăbiile unite se vor mișca, împinse sau trase, vor părea un edificiu imens, de peste o sută nouăzeci de picioare, plutind pe lac. Fiindcă și pe a doua corabie vor fi coloane de piatră și de lemn, coloane corintice și răsucite; și plăci de teracotă, protejate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
poeți, criticul se pronunță despre primul roman al lui M. Blecher („Rînduri despre o carte ciudată. M Blecher”, Întîmplări în irealitatea imediată, în Adevărul, 50, nr. 16135, 30 august 1936, pp. 1-2). Sînt apreciate paroxismul „demenței poetice”, explorarea de sine împinsă pînă la „extrema rațiunii umane”, concluzia în privința lui Blecher fiind aceea că „punctul de plecare”, nu forma, „îl apropie de Urmuz, singularizîndu-l în literatura noastră” (sic!). Sînt de evidențiat și lecturile în cheie suprarealistă sau expresionistă ale unor poeți moderniști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
părea dintre cele mai obișnuite: Ai văzut cum cade o pietricică? spuse el. Când se lovește de pământ, dacă e ușoară sare înapoi. Văpaia pe care ai văzut-o se năpustește îndărăt și... luntrea asta, cum o numești tu, sare împinsă înainte. Fiindcă e împinsă fără întrerupere, luntrea sare mereu înainte. Auta vru să spună că începe să înțeleagă, dar tocmai atunci simți un gol în stomac, la fel ca și la săltarea de pe pământ. Acum știa că iar urcă. Bătrânul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
miazănoapte o stea mare țâșnind spre cer, unde rămase apoi o vreme ca un ochi mare, deschis. - Zeii s-au urcat la cer! rosti Mpunzi. - Ne-au părăsit zeii! spuse și Utnapiștim cu mirare și tristețe. Corabia lor era când împinsă, când aruncată ca o găoace. Apa năvălea după ei, vântul îi lovea cu putere. Pânza lor era sfâșiată și ajunsese o zdreanță. Înaintară spre răsărit un număr neștiut de zile și de nopți. Iar într-o dimineață cârmaciul, care cunoștea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sentiment al Împlinirii. Viitorul părea să se Întindă Înainte, luminat de speranțe și posibilități, ca un ocean imens și calm sub razele soarelui de dimineață. Uneori se gândea la Lamb House ca la o navă, al cărei căpitan era, Înaintând Împinsă de aburi către viitor, cu MacAlpine ca secund și micul grup de slujitori pe post de echipaj; dormitorul era cabina, peluza puntea de comandă și Camera Grădinii puntea vasului. Undeva, În viitor, Îl aștepta un proiect măreț: trei romane importante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
aruncaseră de obicei ei doi unul altuia, între ei existase o legătură importantă: nevoia reciprocă a contrariilor. A spus: — Puștiul De-Două-Ori a fost un om dintre cei mai aleși. Irina Cerkasova avea două cuvântări de rostit. Stătea nemișcată, cu bărbia împinsă înainte pe sub văl — arhetipul mândriei rănite. A vorbit scurt despre loialitatea și altruismul lui Norbert Page, iar Alexei Cerkasov a bătut din palme în momentul în care ea i-a rostit numele. Apoi, mutându-se la mormântul soțului ei, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cremenea crăpată, din bazaltul rupt de ploae, Ridica copaci monastici trunchii ce de vânt se-ndoae, Scoțând veche rădăcină din pietrișul sfărâmat; Un vultur s-agață mândru de un pisc cu fruntea ninsă, Nouri lunecă pe ceruri flota lor de vânt împinsă Și răsună-n noaptea lumei cântul mării blând și mat. Și atuncea peste ape fața sfînt-a lunei pline Își ridică discul splendid în imperiul de lumine, Mării mândre poleindu-i pînzăriile-i de-azur. Ea adoarme-ale ei spume, ca mărgăritarul, sure
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Știu, Philip. Violet își plecă fruntea. —Deci, Melanie? Philip Cantley se întoarse către MM. Cu câtă grație fusese lucrată; accentuând pe ideea autonomiei ei, își afirmase cu claritate propriile dorințe. Și totuși, nu credeam că MM avea să se lase împinsă să ia o decizie împotriva voinței sale. Începeam deja să-i iau partea. Am tras cu coada ochiului care Hugo, care urmărea jocul cu un interes vădit. Își ridică o sprânceană către mine și mi-am dat seama că gândeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
oprit. MACABEUS: Coboară? PARASCHIV: Coboară. MACABEUS: S-a oprit? PARASCHIV: S-a așezat jos. MACABEUS (Îndemnându-l pe PARASCHIV.): Dă-i, dă-i una în cap! Să-i luăm varza! (MACABEUS îl împinge de la spate pe PARASCHIV; acesta se lasă împins, cu bara de metal ridicată deasupra capului; picioarele lui PARASCHIV se împleticesc jalnic; în sfârșit, PARASCHIV este în fața INAMICULUI; INAMICUL realizează târziu că are în fața sa un om; PARASCHIV, cu bara ridicată deasupra capului, îl privește pe INAMIC; INAMICUL îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
feței celui culcat pe nisip. Trei ani mai târziu, fiind ofițer de cavalerie În armata lui Denikin, Iuri a fost ucis În lupta Împotriva Roșilor, În nordul Crimeii. L-am văzut la Ialta, mort, cu toată partea frontală a craniului Împinsă Înăuntru la impactul cu mai multe gloanțe, care-l loviseră ca placa de fier a unui leagăn monstruos, când, după ce o luase Înaintea detașamentului lui, atacase singur, cu un curaj nesăbuit, un cuib de mitraliere ale Roșilor. Astfel a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
călătorie de neuitat, În ciuda lipsei de spațiu, Încărcați pînă la refuz cum erau cu tot ce avea să le trebuiască pe insule, cu o mare liniștită, cum era de obicei la acele latitudini, și În absența aproape totală a vîntului, Împinși mai mult de un curent suav care venea dinspre coastele peruviene. Același curent Îi devie cu cîteva grade spre sud, Îndepărtîndu-i de direcția prevăzută, dar, la jumătatea celei de-a doua săptămîni, străjerul zări pămînt și În fața lor Începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
vei ști, ghiontită, mi-ai pătrunde pintre uși Și la masă dinaintea împăratului vei pune Ca plocon pentru mireasă astă mână de alune. 41 {EminescuOpVI 42} 595Iară baba, cumu-i baba, dă cu ghiotura să treacă, Mai ghiontită, mai sucită, mai împinsă cîte-o leacă, Intră-n casa unde-i masa, pune-n talger dinainte Testemelul cu alune, făr a zice trei cuvinte. Împăratul pune mâna și alunele sglobie 600Peste fața cea de masă durăind se împrăștie. Dar în mijlocul basmalei un inel în loc
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
sau de botez scrise în numele bebelușului însuși sau prin camerele individuale care îi sînt dedicate încă de la naștere pentru a-i respecta intimitatea de individ în deplinătatea condițiilor sale. Ieșirea din copilărie va fi astfel cu atît mai nedorită și împinsă cît se poate mai tîrziu. Nimeni nu vrea să crească, ne amintește Tobie Nathan, ieșirea din copilărie este dureroasă, drept care societățile „primitive” impuneau rituri de trecere dureroase și cu dată fixă membrilor lor. În lipsa acestora, experiența plăcerii tinde să fie
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
am mai răspuns. Nimic nu se potrivea cu nimic. Petre îmi mai arunca din când în când o căutătură, tot mai piezișă. Vedeam că face eforturi mari de gândire. Brusc a tras de hățuri, eu am venit în față ca împins, iar el a sărit jos cu o iuțeală care dovedea un lung exercițiu. Eram într-un pâlc de pomi cu zăpadă prinsă pe trunchiuri, ca un mușchi alb. Pe jos, un trup care zăcea pe spate. Nu-l observasem. — Alta-acum
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
difuzat ziarul nostru de uzină Rulmentul care a fost pista de zbor către cărțile de mai târziu ale noastre și ale colaboratorilor noștri ( ing. Năstase Haralambie, de exemplu p.36-37). Acum, de ce să nu recunoaștem, mulți dintre noi ne simțim împinși alături cu viața când vedem că nu mai avem industrie și agricultură performante, că actul de cultură este așa și așa, ziaristica nu-și mai justifică denumirea, iar un coleg, lam numit pe Ioan Mititelu de la Vaslui, priceput nevoie mare
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93023]
-
meritul de a fi extrem de concisă. În cazul lui Martin Ceccaldi, pare oportun să evocăm o dimensiune istorică și socială, punând accentul nu atât pe trăsăturile personale ale individului, cât pe evoluția societății pentru care el constituie un element simptomatic. Împinși, pe de o parte, de evoluția istorică a epocii lor, la care de altfel aderă, indivizii simptomatici au În general o existență simplă și fericită; povestea unei vieți poate atunci, de regulă, să Încapă Într-o pagină sau două. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
întîlnisem pe coridor doi foști colegi de facultate. Bine dispuși, intrarăm tustrei, fără să ne anunțăm, în cabinet. De la toate mesele, pe loc se ridicară priviri alarmate. Din spatele unui birou aflat în mijlocul încăperii, un soi de javră creață și fălcoasă, împinsă parcă de resort, se proiectă în poziție de drepți. După ce ne-am prezentat îndreptările, într-o clipă același resort depuse javra pe scaunul devenit tron. O mască demnă, plină de nemulțumire, i se zbîrci pe chip. În aceeași zi trenul
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
decât pe cel din capul mesei, perfect treaz, necruțător, plictisit. Dar undeva la cealaltă masă lungă s-ar putea înălța chipul ei ferm și osos, cu nasul și buzele puternice și bărbia căreia timpul i-a circumscris curbele, rectangulară acum, împinsă puțin înainte. Tăcută, impunătoare, ocrotită de lentilele în care dioptriile scobesc un vârtej telescopic. — Vezi, și Sia era așa în tinerețe, se șoptește în apropiere. Grație, în același timp sobrietate. Distincție, suavitate, nu scad misterul. Încărcătura statică și obscură, până la
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Toate puterile adunate într-un gâfâit. Scâncetul încearcă și izbutește bolboroseala : intră, intră, Lena. Nu e Lena, sunt eu, Ortansa... vine vocea îngroșată. Nu mai e de glumit, trei scurte salturi de cangur până în tavan, până la scaun, până la ușa dulapului împinsă repede, cu cotul. Învelit cu pătura până la gât, până la creier. Cadranul de pe mâna stângă : aproape ora unu, ohoho, cât mai lenevise ! Gâfâie, trezit, cu ochii spre gaura cheii : — Poți intra. Intră, dacă vrei. Doamna pătrunde, demnă, sobru îmbrăcată pentru asemenea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]