1,031 matches
-
printre soldații din gardă. Urmându-l pe Rutilius, se apropiară de câțiva războinici îmbrăcați în armuri mai deosebite, sclipitoare, ce discutau cu privirea ațintită spre câmpie, de unde urca până pe taluzuri ecoul unui zgomot continuu, nedeslușit, un soi de huruit sumbru, înăbușit. Rutilius se munci o vreme ca să le atragă atenția și primi în schimb priviri mustrătoare și exclamații de nemulțumire; în final, însă, un bărbat cu fizic impunător, care, sprijinit cu ambele mâini de zid, scruta atent câmpia, le îngădui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu armata lui Flavius Etius. Cortul lui Atila zăcea pe jos, desfăcut deja, iar în jurul lui mișunau o sumedenie de oameni, în vreme ce numeroase care se îndepărtau pe drumul ce ducea spre sud. în aer se auzea, ca un tunet difuz, înăbușit și deformat din cauza distanței, un vuiet nedeslușit. Fremătând de-a dreptul, Vitalius arătă cu degetul înspre armata romană. — Uite, Prefectule! Catafracții! într-adevăr, în compania ce se găsea în apropierea drumului puteau fi recunoscute acum însemnele puternicei cavalerii imperiale cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de bubuitul prelungit al tunetului. Balamber trase de hățuri și își întoarse calul. — Să mergem! ordonă nervos. Spune-ți oamenilor să se grăbească. 23 Soarele apunea când începură să audă în spatele lor ecoul îndepărtat al bătăliei: un fel de duruit înăbușit, ce părea să urmărească mingan-ul împreună cu furtuna. Oamenii își ținură caii și începură să ciulească urechile și să se întrebe unii pe alții din priviri. Balamber și Mandzuk, alarmați, se duseseră deja spre marginea drumului și scrutau peste câmpia punctată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
prin frunziș. Apăsați, însă, de peisajul acela cu care erau foarte puțin obișnuiți și hipnotizați de tăcerea ce domnea acolo mergeau înainte cu armele pregătite și aruncând în permanență în jur priviri temătoare. Singurele zgomote ce se auzeau erau pașii înăbușiți ai cailor pe covorul de frunze moarte, clinchetul pieselor de harnașament, scârțâitul roților de car pe drum. Pe neașteptate, cei din față își opriră caii și, cu mâinile întinse, își îndemnară tovarășii să facă același lucru. Ciulind urechile, Balamber auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tine? glumi Balamber. Locul femeilor e în car. Dacă ai nevoie de dădacă, du-te s-o cauți acolo. — Haide! Numai până la pod! insistă ea, apucând de hățuri. Balamber era pe punctul de a accepta, când auzi în spate duruitul înăbușit al unui galop prin câmpie. întorcându-se, îi văzu înaintând rapid în direcția sa, în linie, pe toți călăreți care până în momentul acela merseseră pe lângă trupele hiung-nu. Strângeau în brațe scuturile, aveau în mâini săbii și javeline și era limpede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
unde putea distinge cu ochiul, câmpia mișuna de oameni înarmați. Dinspre corturile câtă frunză și iarbă, dinspre hoardele în marș pe câmpie sau aflate în așteptare la locurile lor, se înălța un ecou ca un foșnet, în felurite forme, continuu, înăbușit și totuși apăsător; erau mii de glasuri și de zgomote diferite. Era, într-un cuvânt, respirația imensei armate a lui Atila. Magister militum — titlu în armata romană acordat acelora care erau împuterniciți să guverneze în numele Imperiului Roman. Titlul era acordat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu vezi că te iubesc? Întâi a tăcut. Apoi mi-a răspuns cu glas ostenit: - Da, nu mai putem trăi unul fără altul. Și-a lăsat fruntea grea pe mâinile puse pe masă și abia am putut desluși vorbele ei înăbușite: - Lasă-mă singură acuma... te rog... La o mișcare a mea, a ridicat capul. Era albă, parcă fără viață, și numai ochii îi ardeau, imenși. - Cum? Poți pleca? Da, da, du-te. Vino mâine. Nu-mi dai mîna? Îmi învălui
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ei, galoșii ei mici, adorabili, și săculețul ei, din care am scos într-un moment, când era în altă odaie, batista mototolită de mâinile ei și am respirat-o! De câtăva vreme, pe lângă vocea ei obișnuită, înceată și uneori parcă înăbușită, Adela are în unele momente o altă voce, tare, sonoră, categorică, o voce de grande-dame, pe care nu ai recunoaște-o că e a ei dacă ar vorbi fără s-o vezi. Glasul ei încet, cald parcă de căldura pieptului
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
soarta ei îmi sunt atât de scumpe, încît dacă ea ar fi fericită cu oricine altul afară de mine, i-aș urî fericirea cu sălbăticie, atât de mult suntem prieteni! Și dacă mi s-ar impune alternativa de a o vedea înăbușită de patimă în brațele altuia ori neînsuflețită pe catafalc, nu știu ce aș abhora 1 mai puțin, așa de mult îi sunt prieten... Prietenia noastră a murit odată cu cea dintâi bătaie de inimă pentru ea, fiindcă foamea selectivă de femeie, numită impropriu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
că m-ar fi lăsat, atât de mult nu mai avea nici o voință în clipele acele. S-a împotrivit numai la un singur lucru. Cerîndu-i să-mi acorde o favoare, fără să i-o specific, și acordîndu-mi-o cu un "da" înăbușit (ce-o fi crezut?), i-am șoptit: "Dă-mi voie să-ți spun pe nume: Adelina". Ea m-a corijat cu vocea puțin iritată: "Nu, nu! Spunemi Adela!" În adevăr, ceea ce se petrecea între noi nu era gingaș. Iar diminutivul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și cu mine aveam, respectiv, cincisprezece și treisprezece ani, am ieșit într-o seară din camera noastră ca să-i ascultăm, cred, pe Stoopnagle și Budd la radio, și am dat peste o scenă însuflețită, care se desfășura cu glasuri amenințător înăbușite, în living-room. Erau de față numai trei persoane -tata, mama și fratele nostru Waker -,dar am senzația că erau mulți alții mai mititei care trăgeau cu urechea de prin felurite ascunzișuri. Les era oribil de roșu la față, Bessie își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Îngrozit, nu facea nimic În apărarea sa. În secunda următoare monstrul din ochii căreia țâșneau flăcări și Îl priveau dușmănos, făcu un spectaculos salt, se năpustindu-se cu toate tenctaculele Îndreptate asupra lui, hotărât să-l lichideze...!! Scoțând un strigăt Înăbușit, se răsuci speriat acoperindu-și capul cu plapuma - În așteptarea deznodământului...!! A așteptat o veșnicie, poate mai mult ori mai puțin - cine oare putea să-i spună...? Noțiunea timpului dispăruse cu desăvârșire, iar el deschise ochii recapitulând cele Întâmplate. O
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
modernă. Și lăsându-l la o parte pe Augustin, Sammler Întotdeauna Își iubise orașele de la Miazănoapte, mai ales Londra, binecuvântarea Întunecimii ei, a fumului ei de cărbune, a ploilor cenușii și oportunitățile sale mintale și umane de mediu neluminat și Înăbușit. Acolo te resemnai cu obscuritatea, cu tonurile joase, nu cereai deplina limpezime a minții sau a motivelor. Dar acum ciudata afirmație a lui Augustin avea nevoie de o nouă interpretare. Ascultând-o pe Angela atent, Sammler observă diverse dezvoltări. Truda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
de tăcere și apoi a început să sune soneria. Richard stătea cu spatele la ușă și respira greu. Sheba stătea pe podea. Se uitau unul la altul și ascultau sunetele precipitate, lungi, ale soneriei și, abia auzite dincolo de ele, opereta de țipete înăbușite a doamnei Connolly de pe scările de la intrare. * Sheba nu m-a sunat în acea seară, după plecarea doamnei Connolly. Fusese ocupată cu Richard, presupun. A doua zi a ales - înțelept - să stea acasă și să treacă peste întâlnirea stabilită cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
chinuit. primăvara lui o aștept. i-au lăsat coroana neatinsă. sunt prea mici să-i atingă creștetul. taie în neștire ramurile mărului... grădina sărăcește în fiecare zi. crește iarba pe margini de trotuare înguste. pașii mi-i înec în plânsul înăbușit al pământului. e un cer de început de iarnă. transpiră tăcut în visul păsării. pasărea și-a amânat plecarea. a rămas să cânte în locul lebedei cu ciocul rupt. și ea tace. est-nord te salut între două pânze goale. ești atent
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
doream să văd cum se poate trăi și altfel. Poate că nu făcusem mișcarea cea mai inteligentă dispărând fără urmă de acasă, dar mă săturasem de scandaluri interminabile, de vânătăi care nu mai treceau niciodată, de urlete și de plânsul înăbușit al mamei. Hărmălaia câinilor rămăsese în urmă, spre sat și se auzea acum ca un ecou de care mă îndepărteam tot mai mult. Intrasem în pădure și gândurile mele o luaseră razna de frica necunoscutului cu care mă confruntam. Dacă
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
pozez În comerciant În asemenea situații. — Mașina? Bărbatul Își mută privirea de la mine spre ghișeul alăturat ascuns după o perdeluță. Eu n-am auzit de așa ceva, spuse el. — N-avea de ce să-și cumpere mașină, răspunse pe neașteptate o voce Înăbușită, a unei femei Între două vîrste. Se obișnuia ca soțul și soția să lucreze la același oficiu poștal, mai cu seamă În provincie. — Unul care se laudă cu ceasurile deșteptătoare, continuă ea, nu are cum să-și cumpere mașină fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
dau bătut. Dacă ea avea de gînd să Învinuiască pe cineva pentru rea intenție, apoi numai el putea cădea sub acuzația ei... Ce-i cu zgomotul ăla? Se pare că venea din apropierea bucătăriei, chiar de dincolo de draperie... Printre zgomotele acelea Înăbușite se auzea și clinchetul ușor al recipientelor din sticlă... acel sunet ciudat de frecare a aerului cu lichidul. PÎnă acum n-am realizat că berea poate scoate sunete atît de jalnice. — Sper că bei o sticlă de bere. Nu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
o pufoaică și care era beat mort. Cel din stînga, un tip solid cu o bărbie puternică, mă sfredeli cu privirea de sus pînă jos, dar nu zise nimic. Poate-mi căuta și el insigna. Cel Îmbrăcat În pufoaică plîngea Înăbușit, cu suspine, strigînd: — Saké! Saké! Hei, tu! Mă aflu printre cei dispăruți, dați În căutare. Nevastă-mea a scris la primărie să fiu găsit neapărat. — Nu-ți mai bate tu capul atîta! spuse cel mai, mic, un individ chel, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
revenit, da’ tot extratereștri suntem. Îmi amintesc de Mircea Dumitru, întors după cinci ani de doctorat american: - Vai, Mihaela, da’ în România e un ageism groaznic! Deh, ce să-i faci? Când tragi capacul de pe unicul ism, izbucnesc toate ismele înăbușite. Și mi-e jenă de naivitatea noastră. Știi cât de drag mi-ai fost când a venit faxul de la Președinție că aderăm la bombardeaua din Kosovo, și tu le-ai zis în față: - Nu mă faceți, că mă apuc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
că este preocupat îndeosebi de teme sordide precum beția, adulterul și „violența până la criminalitate“, cum a formulat H. Sanielevici, cel mai consecvent critic al lui Sadoveanu. Chiar Călinescu vorbește în Istoria sa despre o „monografie a sufletului redus“, tema „durerii înăbușite“ determinând numeroși comentatori să pună accentul pe critica socială a scrierilor sadoveniene. Începând cu volumul din 1904, Povestiri, și până prin 1928, o dată cu Hanu Ancuței, proza lui Sadoveanu afișează un realism sentimental și un naturalism descriptiv estompate însă progresiv. „Rafinarea povestirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ideologică de astăzi, Sadoveanu era un om cu convingeri socialiste, „de stânga“, derapajul adeziunii la regimul comunist din anii ’50 găsindu-și, astfel, o anume justificare. Propaganda literară imediat postbelică a putut să manipuleze ideologic cu mare ușurință povestirile „durerilor înăbușite“ scrise încă de la începutul secolului. Apropierea inițială de sămănătoriști și de poporaniști, alături de care opune modernității un trecut cvasiromantic, este, așadar, firească la început. Se va îndepărta de ei însă relativ repede, printr-un raționalism moral de tip iluminist, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
trei pahare și părintele Ștefan își așeză cu grijă cârja între picioare. Apoi tuși încet și zise: —Petrache!... a murit! s-a întâmplat, care nu s-a mai văzut așa ceva; dar ce să-i faci? a murit! — A murit? suspină înăbușit Petrache, căscând ochii mari; ce fac eu? —Stăi, ascultă, Petrache, urmă popa! vorba este cum îl îngrijim, da, de bună-samă, cum îl îngrijim! Châm-châm! Aici e totul, Petrache, cu ce-l îngropăm? — Da, zise domnul primar, da! cu ce-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
negre dincolo de apă și iazul sta neclintit, ca o oglindă uriașă, cu luna în fund și c-o dâră de lumină albă din fund până la mal. O pace întinsă stăpânea văzduhul: de departe, dintr-un colț al iazului, venea vâjâitul înăbușit al unui opust. Când se despărțiră, popa zise cu limba grea: —Poate-l chema Vasile, poate-l chema Dumitru... cine știe!... chiar-chiar de bună-samă... numai Dumnezeu știe! Da! întări primarele, numai Dumnezeu! Și se despărțiră. Popa apucă, pe gânduri, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vreme, la întâmplare, mi-am pierdut direcția și m-am îndreptat și eu încotro am apucat. Din când în când, câte-un cristel ori câte-un stol de potârnichi se ridica zbârnâind de prin tufișuri de porumbrei. Trăgeam. Pușca vuia înăbușit în negură. Mă plecam în tăcere, luam paserea sângerată, o aninam în lațurile torbei, apoi porneam tăcut înainte. Câteodată, un iepure roșcat izbucnea dintr-o tufă întunecoasă, trecea ca o nălucă prin pâlcuri de strujeni uscați care pârâiau, și dintrodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]