KorAP: Find »[drukola/base=închegare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...13 14 15 ...17 >

422 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

a răspândit alfabetul chirilic, s-a dezvoltat literatura religioasă sud-slavă, mai ales sub țarul Simeon (893-927). Apoi închegarea raporturilor între bisericile bulgară și rusă, integrarea spațiului din nordul Dunării în contextul politic și spiritual (religios) sud-dunărean, presiunea statală catolică (ungurească), închegarea structurilor politice și bisericești superioare ale românilor. 66 Definitivarea creștinismului nostru (secolele IX-X). Ritul bizantino-slav la români În anul 864, hanul Boris (852-889), acest "Clovis al Bulgariei", sub presiunea bizantinilor, înfrânt de ei, se botează împreună cu tot poporul său, luând

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
populația autohtonă a continuat să locuiască în vechile așezări sau în altele noi, înființate în cursul secolelor IV-VI. Ea și-a menținut felul de viață anterior-acel habitatus spiritual specific și tradițiile romane provinciale, și a contribuit astfel substanțial la închegarea unei culturi materiale (civilizații) "de mixtură", prezentă pe pământul fostei Dacii romane în vremea primelor migrații. Este vorba despre civilizația romană nord-danubiană, prezentă peste tot în Transilvania, Oltenia și Banat, în secolele IV-VI. Autohtonii latinofoni și creștini nu au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au rămas în așezămintele supușilor, precum vasul avar de la Sânmiclăușul Mare. Stăpânirea avară a lăsat urme puține și discutabile, a fost cea care a mutat peste Dunăre (sud) pe slavi. Astfel, al doilea popor turanic, după huni, a acționat pentru închegarea și întărirea poporului românesc, în curs de coagulare, prin această "curățire" (Iorga) a unei vetre sigure. În urma prădăciunilor avare, puterea elementului romanic a scăzut în sud, în aceeași măsură în care, prin neadmigrare, acesta crește în nordul Dunării. 27 Avarii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
secolele VII-X Situația etno-demografică Informațiile pe care le deținem, scrise și arheologice, arată că în această perioadă istorică, societatea autohtonă din teritoriile de la nordul Dunării de Jos a cunoscut o serie de transformări social-economice și politice, cu însemnate consecințe pentru închegarea comunităților umane și cristalizarea civilizației medievale. Civilizația autohtonă, în secolele VII-X, cu trăsături pregnant romanice, atestă o numeroasă populație românească, deja închegată etnic și lingvistic. Existența acestei populații autohtone, în spațiul de la Dunăre, Carpați și Mare, este rezultatul unui proces

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Moldova și Transilvania.19 Structuri politice-uniuni de obști, "romanii populare" Organizarea politică în societatea autohtonă carpato-dunăreano-pontică, în epoca "marilor tăceri", a migrațiilor, cristalizarea formațiunilor statale, prin evoluția de la forme inferioare la cele superioare, reprezintă problema fundamentală a permanenței istorice românești. Închegarea statală a fost rezultatul capacității și efortul continuu de organizare politică, pornind de la forme inferioare-obști și uniuni de obști, până la cele superioare-cnezate și voievodate. Aceasta denotă caracterul statornic al populației românești în "mileniul tăcerii". Au fost atestate structurile fundamentale ale

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aceste cetăți-fortificații.27 Organizarea bisericească pe teritoriul românesc Manifestările spirituale menționate mai sus, creștinismul și organizarea bisericească se sincronizează cu prefacerile social-politice de pe teritoriul carpato-dunărean. Creștinismul este o componentă spirituală și instituțională, a continuității istorice și a contribuit decisiv la închegarea personalității spirituale a românilor. Astfel, încă în secolul al IV-lea, între creștinism și romanizare s-a instituit un raport de strânsă condiționare: creștinismul a devenit un factor important de romanizare și cu rol de seamă în procesul de etnogeneză

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
legate de un jupan sau cneaz, cu obligații permanente de întreținere. Comunitățile erau în mare parte daco-romane (române), dovadă o treptată românizare a slavilor, dar așezarea lor nu se mărginește la constituirea clasei stăpânitoare, în nordul Dunării, ci și la închegarea de comunități agricole-obști, care vor deveni și acestea românești. Izvoarele istorice amintesc fără echivoc de existența nobilimii slave și de sate libere locuite de slavi. În același timp, slavii au contribuit la popularea teritoriilor românești și la geneza feudalismului românesc

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
p. 253-254. 25. Ibidem, p. 254-255; C. C. Giurescu, op. cit., p.230-232. 26. C. C. Giurescu, op. cit., p. 232-234. 27. Ibidem, p. 234; Istoria Românilor, vol. III, p. 255. PARTEA A III-A DE LA REVENIREA IMPERIULUI LA DIPLOMA IOANIȚILOR (970-1247) CAPITOLUL VII ÎNCHEGAREA NEAMULUI ROMÂNESC "Este semnificativ că singurul popor care a reușit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat și colonizat țara și le-a impus limba a fost cel ro man, popor al cărui mit genealogic s-a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
căutat să dovedească că românii nu sunt urmașii dacilor romanizați de coloniștii aduși aici, deoarece aceștia, toți sau cea mai mare parte a lor, au fost evacuați de împăratul Aurelian, în 275 d. H., odată cu armata și administrația imperială. După închegarea ca popor, în sudul Dunării, unde se află patria lor originară, românii au migrat ca păstori nomazi în nordul Dunării, în secolele XII-XIII, după pătrunderea și așezarea ungurilor, și colonizarea sașilor în Transilvania. Rezultă, conform teoriei roesleriene, că românii sunt

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
apus a spațiului în care s-a format poporul român. O masă romanică se întindea în provinciile care legau nordul Italiei de apusul Balcanilor, dar acești romanici nu făceau parte din strămoșii direcți ai românilor și nici din romanitatea orientală. Închegarea poporului român nu poate fi înțeleasă fără cunoașterea amănunțită a romanității sud-dunărene-a reduce spațiul etnogenezei românești la regiunile nord-dunărene este o eroare. Prin urmare, poporul român este continuarea etnică a romanității orientale, el s-a format pe un spațiu întins

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
35 Conviețuirea românilor cu slavii Cu privire la capitolul cel mai obscur din trecutul neamului nostru, acel dificil, în aparență iremediabil hiatus, lipsit aproape complet de documente scrise și cu puține materiale arheologice, al perioadei medievale (secolele VII-X-anii 602-970), de formare și închegare a comunității populare românești, trebuie să facem câteva importante sublinieri. După evacuarea Daciei, așa cum arătam, asistăm la dispariția orașelor și a așezărilor mai mari din văi datorită traversării ținuturilor noastre, în urma prăbușirii stăpânirii hunice, de către cetele de războinici supuse anterior

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cad unii peste alții, ostrogoții sălășluiesc aici (la Novae) mai bine de un secol, iar fiscalitatea romană slăbește locuitorii săi supuși și grecismul rezistă, în nordul Dunării, pe malul stâng, în altfel de condiții, de libertate, s-a ajuns la închegarea unui grai romanic, ale cărui caractere, înainte de influența slavă, se pot stabili, ceea ce denotă o întreagă stare de spirit, la un nivel cultural înalt. Această limbă ce se naște acum este a întregului sud-est european, romanic, ce formează o singură

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
apusene), până ce un val slav a luat cu el, poate în scurtă vreme, o mulțime din cuvintele latine și le-a înlocuit, în cea mai mare parte, prin cuvinte slave, fără a putea (totuși) să deromanizeze limba". Ca epocă de închegare a unei limbi specifice acestui sud-est european, ca limită de la care încetează latina vulgară și încep limbile neoromanice, este momentul în care provinciile nu mai pot împrumuta una de la alta, când se închid în regalitățile barbare sau în "romaniile populare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sau al "tăcerii". Cercetarea istorică și arheologică medievală a evidențiat existența unei civilizații evoluate și unitare, pe întregul teritoriu locuit de români, superioară celei din perioada anterioară. Perioada aceasta reprezintă cea mai importantă verigă a lanțului evoluției societății românești spre închegarea civilizației medievale. Și în spațiul românesc asistăm, în acest interval, la o creștere demografică, evidențiată de cercetarea arheologică, sub forma unor concentrări masive de populație. Pe teritoriul locuit de români au fost identificate numeroase așezări omenești, peste 2000 de așezări

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
clasei stăpânitoare a feudalismului românesc provine din diferențierea internă a obștilor autohtone și constituirea unei clase suprapuse, puternice și avute, în sânul acestora. Dubla terminologie în limba română medievală, ce desemnează pe stăpâni și supuși, e o dovadă istorică despre închegarea clasei feudale la români, atât prin aservirea lor de slavi, după instalarea acestora, cât și prin diferențierea internă a obștilor autohtone.13 Nobilimea prestatală românească, cnejii sau juzii Începuturile feudalismului românesc datează din secolul al X-lea, așadar cu patru

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
marchează o nouă treaptă în organizarea politică, prin creșterea în suprafață a uniunilor de obști teritoriale existente. Extinderea lor teritorială s-a făcut prin înțelegere sau constrângere, și prin amplificarea funcțiilor interne și externe ale organismelor politice prestatale. Astfel de închegări statale se manifestă în Europa acestei vremi, atât în vest cât și în est. Structurile politice teritoriale închegate sunt amintite și în izvoarele scrise-cronici, inscripții. Una din cele mai vechi atestări ale românilor din nordul Dunării o datorăm Cronicii lui

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
târziu, mărfuri din sudul Germaniei au fost vândute în Bulgaria și Țara Românească. Dar, trebuie precizat, drumurile de negoț ale Transilvaniei spre sud și est se făceau pe uscat. Drumurile comerciale n-au dus la întemeierea orașelor și nici la închegarea statelor, însă au contribuit la împlantarea de-a lungul lor a unor centre de schimb, care au devenit ulterior orașe. Cel mai vechi drum de negoț (vad comercial), care pornea din Transilvania spre Dunăre și Marea Neagră, conform unui privilegiu de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sud-dunăreană se afla, nominal, sub stăpânirea Imperiului. În perioada aceasta, la românii sud-dunăreni se produsese o diferențiere socială în sânul obștilor de păstori și agricultori, s-au conturat centre militare și comerciale, ceea ce a permis o concentrare teritorială și, ulterior, închegarea de unități etnice și statale. Toate aceste procese social-politice au avut loc în sudul Dunării anterior celor petrecute în nordul regiunii. Vlahii din sud, în primul rând, cei din Macedonia, Munții Pindului și Albania sunt menționați în izvoarele bizantine tocmai

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
atragă stările Transilvaniei în adunările de stări ale regatului, pentru a curma autonomia voievodatului, dar acțiunea sa n-a reușit. Puterea centrală a regatului ungar se fărâmițează în tranziția de la Arpadieni la Angevini, la sfârșitul secolului al XIII-lea, când închegarea nobilimii ca factor politic instituționalizat era încheiată și ireversibilă.39 Societatea transilvană a cunoscut în aceste secole unele prefaceri social-economice. După obiceiurile juridice feudale, teritoriile cucerite erau declarate proprietate a puterii centrale, în cazul Transilvaniei, a regelui Ungariei. Astfel, prin

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
proprietatea și libertatea social-juridică; 2. țărani care au ajuns în stare de dependență feudală; 3. robi, persoane fără pământ și fără libertate (dar în sânul celor trei pături existau nuanțe, trepte intermediare). În această perioadă de transformări economice și de închegare a societății feudale, caracteristică secolelor XI-XIII, păturile țărănimii nu erau încă deplin cristalizate. De aceea, în izvoarele vremii, ele se suprapuneau, iar terminologia era imprecisă. De abia în a doua jumătate a secolului al XIII-lea și în cel de-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Carpați, orașe, în nordul Moldovei și al Munteniei, încă înainte de întemeiere. Apoi, dăinuia de secole o populație densă, cu numeroase sate vechi, în teritoriile extra-carpatice, o societate românească diferențiată în clase, cu o boierime proprie. Prin urmare, toate împrejurările necesare închegării statelor erau întrunite, ceea ce nu exclude ca întemeierea să fi venit din vecinătatea lor, precum voievozii români din Maramureș descălecați în Moldova sau voievodul descins din Făgăraș, Negru Vodă, român sau cuman. Insistând asupra realităților social-politice locale, A. D. Xenopol, care

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
baza unor unități geografice naturale, dar și pe temeiul unor înrudiri de sânge, cf. Panaitescu. Satele constituite prin roire se consideră înrudite, iar ținutul întreg este legat printr-o înrudire de sânge. Aceste organisme social-politice se numesc țări sau voievodate. Închegarea acestora este, împreună cu formarea domeniului cnezial, încă un element social-politic ce a contribuit la întemeierea statului. Peste tot, existau asociații de sate, cu o căpetenie aleasă pentru nevoi militare, ajutat de un sfat de bătrâni. În epoca medievală, mai precis

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
consideră Panaitescu, a fost aspectul geografic al pământului românesc. Astfel, Transilvania, aflată în centrul spațiului locuit de români, a fost cucerită de regii Ungariei, în secolele XI-XIII, înainte de constituirea primului stat românesc, în nordul Dunării, în jurul lui 1300, consecința fiind închegarea a două state, la sud și est de Carpați. Dar nu numai așezarea generală a pământului românesc trebuie avută în vedere, ci și direcția de curgere a apelor sale. Apoi, drumurile ce comerț ce străbăteau cele două țări au stabilit

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și Cehia! Apărute târziu pe harta politică a Europei, țările române sunt și rămân state mici, iar domnii lor sunt vasali ai regilor Ungariei și Poloniei.4 Țara Românească-"prima libertate românească" După aceste considerații istoriografice, să urmărim concret împrejurările închegării celui dintâi stat medieval. Ca să înțelegem mai bine contextul nașterii lui, trebuie să analizăm influența factorilor externi, impactul prezenței Hoardei de Aur și a regatului arpadian în această zonă. După 1241, centrul stăpânirii mongole din Europa era pe Volga, într-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
barbari, "ne-am fi putut aștepta" să înființeze "o formațiune statală mai statornică", dar năvălirea mongolă din 1241 "i-a alungat din părțile noastre pe cei mai mulți din ei. Pe mulți, dar nu pe toți.". Autorul crede că ("îndrăznesc să afirm") închegarea statului românesc medieval la sud de Carpați este urmarea unei "acțiuni viguroase" duse de "un mic grup nobiliar, majoritar, de îndepărtată origine slavă și având în fruntea lui un nucleu de origine cumană", adică de "barbari nomazi". Djuvara consideră că

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]