3,113 matches
-
palidă de parcă nu fusese văzută niciodată de soare. Părul era șaten și neregulat, ca și cum și l-ar fi tăiat singur. Dar ceea ce mi-a atras atenția a fost privirea lui, ochii purtau o strălucire malefică ascunsă; ochi alungiți, un pic înclinați, sub sprâncene perfect drepte, de o culoare imprecisă, albastru sau gri, dar deschiși la culoare pe lângă paloarea pielii. Nu i-am putut citi expresia feței. Era ceva îngropat în spatele privirii, ceva ce voiam să scot la lumină. Am simțit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
dintr-o dată bătrânul. Asta de unde o mai știi? Știu. Nu uita că vâlva a fost eliberată. Ileana rămăsese tăcută, privind în gol. Cei trei se aflau la baza zonei acoperite cu iarbă. Ieșiseră din pădure în soarele puternic de pe platoul înclinat. În momentul acela, Cristian se simți ca și cum ar fi primit o lovitură în moalele capului. Frica îl paralizase total. Ceva copleșitor îl amenința fiind gata să se prăbușească peste el. Orice instinct de conservare dispăruse și el încremenise pe loc.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Era dificil de mers pe acolo, mai ales că pe jos se așternuse un covor gros de frunze veștede, umezite de ceața ce tocmai se ridicase. Între muntele din dreapta lui și crăpătura adâncă din stânga era numai o fâșie îngustă și înclinată pe care abia reușea să pună piciorul. Era ca și cum mergea pe lângă zidul unei cetăți medievale înconjurat de șanțul de apărare. Câțiva pinteni de stâncă se desprindeau din trupul muntelui ca niște contraforți naturali. Ca să treacă de ei, trebuia să îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Stânca Adevărului. Se ridica dintr-o mare de nisip negru peste care se scurseseră din versant grohotișuri mărunte de calcar. Culoarea albicioasă, pătată cu tente roșiatice a acestora, contrasta puternic cu negrul de dedesubt. El însuși stătea pe un platou înclinat, acoperit și el de pietre mici cu muchii tăioase. Deși în jurul lui totul era încremenit, știa că toată grămada aceea de roci se afla într-un echilibru extrem de fragil. Nu mai îndrăznea să facă nici o mișcare, de teamă să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
locul unde fusese adîncitura de la poalele unui palmier uriaș, se ivi o movilă aidoma dunei de nisip. Petru se urcă pe movilă, Își Înălță brațele la cer și Începu să murmure o rugăciune. Cu ochii Închiși, cu capul gol ușor Înclinat, dădea impresia că ar auzi voci Îndepărtate. VÎntul de peste zi ștersese deja urmele tălpilor și crepidelor de pe nisipul mișcător. După trei zile, Într-o vineri, mormîntul urma să fie dezgropat. Acum se adunase mult mai multă lume decît la Îngropare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mărci poștale, mai la bătrînețe, este interpretată ca o compensație la Îndelungata-i imobilitate. Pentru ei era evident faptul că studierea timbrelor cu lupa era o explozie a fanteziei Înăbușite care adesea mocnește la firile liniștite și statornice, mai puțin Înclinate călătoriilor și aventurilor; era de fapt acel tăinuit romantism mic-burghez care i-a determinat relația lui față de mare. (Fiindcă el va Înlocui deplasările și orizonturile Îndepărtate prin călătoriile tihnite ale gîndului, iar interesul primului nepoțel față de lumea fluturașilor de timbre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și chiar În fața sa.) Asta era deci extremitatea peisajului său spiritual care se afla la un pas de vărsarea rîului, unde se aflau Înmormîntați prietenii, iar cei apropiați lor Îi urmau cu atîta repeziciune Încît orice om - chiar mai puțin Înclinat meditației decît tata - devine filosof, În măsura În care filosofia Înseamnă reflecție asupra sensului existenței umane. Nemulțumit de viață, ros de melancolia bătrîneții care nu putea fi cu nimic potolită, nici cu afecțiunea copiilor, nici cu niște nepoței minunați, nici cu liniștea Împăcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
oprise lîngă el la intrarea În galeria Îngustă, ca să le dea Întîietate celor care-l purtau, care se Încovoiaseră pînă la pămînt, mergînd aproape de-a bușilea; iar el, Dionisie, parcă plutea pe deasupra stîncilor, stînd În șezut, cu capul ușor Înclinat și proptit pe pieptul unuia din cei care purtau, abia auzindu-i răsuflarea stăpînită. Nu mai era nici băiatul și nici Kitmir, căci băiatul rămăsese În fundătură, ca să-i lase pe cei care-i purtau pe cei trei, adică pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
nici starea de asediu nu se ridica, nici problemele de aprovizionare nu se rezolvau. Zilele trecură, dificultățile mergeau în crescendo continuu, se agravau și se înmulțeau, răsăreau sub picioare ca ciupercile după ploaie, dar fermitatea morală a populației nu părea înclinată să se plece, nici să renunțe la ceea ce considerase drept și exprimase prin vot, simplul drept de a nu urma nici o opinie stabilită prin consens. Unii observatori, în general corespondenți ai mijloacelor de comunicare străine trimiși în grabă pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
deja. Comisarul se duse să mănânce în alt loc, puțin și fără să dea nici o atenție mâncării pe care i-o puseseră în față, la ora trei se afla din nou în parc uitându-se la statuia femeii cu găleata înclinată, ca și cum încă mai aștepta miracolul reînnoirii apei. La ora trei și jumătate se ridică de pe banca unde se așezase și se duse pe jos la ziar. Avea timp, nu trebuia să folosească un taxi în care, chiar fără să vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
deși căldura nu era atât de mare. Nu putea să meargă toată ziua pe străzile astea așteptând să treacă timpul fără să știe pentru ce, brusc simți o dorință imensă de a se duce la parcul cu femeia cu găleata înclinată, să se așeze pe marginea bazinului, să mângâie apa verde cu vârfurile degetelor și să le ducă la gură. Și apoi, ce fac după asta, întrebă el. Apoi, nimic, întoarcerea în labirintul străzilor, să se rătăcească, să se piardă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
firimitură, inclusiv cafeaua cu lapte, care era mai bună ca cea din ajun, iar când ajunse la sfârșitul mesei, cum corpul era refăcut, spiritul îi aminti că de ieri era dator parcului și lacului, apei verzi și femeii cu găleata înclinată, Ai dorit atât de mult să te duci acolo și, până la urmă, n-ai fost, Ei bine, chiar acum mă duc, răspunse comisarul. Plăti, adună ziarele și porni la drum. Putea să fi luat un taxi, dar preferă să meargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
de făcut și era un mod de a-și pierde timpul. Când ajunse în parc, se așeză pe banca unde stătuse cu soția medicului și-l cunoscuse cu adevărat pe câinele lacrimilor. De acolo vedea lacul și femeia cu găleata înclinată. Sub pom era încă un pic răcoare. Își acoperi picioarele cu poalele pardesiului și se așeză comod suspinând de satisfacție. Bărbatul cu cravata albastră cu buline albe veni prin spate și-i trase un glonț în cap. După două ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
să arunce o privire de partea cealaltă. La vreo treizeci de pași, o siluetă Întunecată zăcea Împotmolită pe prund, parțial ascunsă de vegetație. - Era adevărat... iat-o, bâigui bargello. Și lui Dante Îi venea greu să Își creadă ochilor. Ușor Înclinată Într-o rână, o galeră de război zăcea rezemată de malul râului, cu Întregul rând de vâsle Întinse, pregătită parcă să o pornească În larg. - Pesemne că diavolul a călăuzit-o până aici, murmură bargello Înfiorându-se. Dante nu izbuti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu plumb din aur masiv... străvechi... - Dar hârtiile lui, planurile construcției, unde sunt? - Nu știu... Când am intrat În odaia lui, totul era răvășit... și apoi priveliștea aceea cumplită... Dar nu era nimic, În afară de instrumente, Îți jur! Dante se simțea Înclinat să-l creadă. Asasinul neglijase obiectele de valoare, ca să ia o hârtie. Dar poate că hârtia aceea valora și mai mult. O comoară, Între fetru și fetru. - Eliberați-l pe omul acesta, ordonă el. Șeful gărzilor ascultase Înmărmurit. Cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un parfum subtil Îi năvălea pe nări. Un freamăt Îl scutură. Urcată la locul ei, Amara se lăsase pe micul spătar. Vălul se coborâse, dezvăluindu-i chipul de alabastru, care părea Încă și mai palid În lumina lunii. Trupul ei Înclinat transpărea sub țesătura ușoară a veșmântului cu o plinătate nebănuită. Dante era fascinat de mlădierea șoldurilor ei, de gambele lungi și nervoase, de gura Întredeschisă, În care o picătură de salivă lucea slab la colțul buzelor. Dante Își trase brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îmbrățișarea lor, și prin mulțimea de vânzători desprinși să Își potrivească tejghelele chiar și printre mormintele vechiului cimitir, care Încă mai supraviețuia. Bătrânul medic era În picioare, În lumina uneia dintre ferestre. Părea adâncit Într-o meditație profundă, cu capul Înclinat și cu ochii Închiși. Pe fața sa, marcată de vreme, rețeaua de riduri parcă se accentuase În ultimele ceasuri, săpând brazde până la os. O grimasă de suferință Îi altera expresia ce purta Îndeobște pecetea unei seninătăți conferite de o viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
opera lui și să le dea forma unei călătorii a spiritului, din bezna disperării până În lumina unei ordini regăsite, soț al ordinii. Și să fie Încoronat poet În San Giovanni! Se apropie până când atinse umărul bărbatului. Arrigo Își ținea capul Înclinat, ca și când ar fi dormit, cu mâna abandonată peste hârtia din față. Dante alergă spre fereastră, deschizând oblonul ca să prindă puțina lumină din exterior. Ultima lumină a serii se revărsă În spațiul restrâns, abia mai risipind umbrele. Era mort. În fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
voce. Nici un zgomot de pahare ciocnite. Nici un fum de pipă. Nici un miros de bucătărie. Doar un foc mic în vatra imensă. Și Bourrache lângă ea, așezat pe un taburet de spiriduș, cu picioarele întinse spre cenușa din vatră, cu capul înclinat, înclinat spre vid. Un uriaș mort. Nu mă auzise venind. Am rămas în picioare lângă el și am rostit cuvintele. Nu s-a mișcat, nu a răspuns nimic. Am privit focul bătând din aripă, ultimele flăcări micșorându-se, deformându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Dragostea mea, bietul de tine... Cât timp va mai dura? Te îmbrățișez cu tandrețe. Îți aștept scrisorile. Lyse a ta, care te iubește XXV În carnețelul cu coperte de piele roșie, erau o sumedenie de pagini acoperite cu un scris înclinat, ce semăna cu o friză delicată. Multe pagini ce reproduceau numeroasele scrisori trimise de Lysia Verhareine celui pe care-l iubea și pe care-l urmase. Îl chema Bastien Francœur, de douăzeci și patru de ani, caporal în regimentul 27 infanterie. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
discutăm. I-am spus că nici nu știe ce pierde, că nu-i cer nimic, vreau doar să-l văd din când în când, mă machiasem invizibil, pletele mi se zbăteau artistic, erau deschise ambele geamuri la portiere, țineam capul înclinat puțin, ca o icoană, știam că tinerețea iese biruitoare și nu mă grăbeam, am patetizat puțin, ploua, era cam frig, dar eu îmi scosesem haina de piele cu ținte, acuma nu mai eram în hainele tricotate ale mamei, îmi pusesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
prea obraznic, cenzorul trufiei și distribuitorul de umor satiric de o calitate rară. Amory a pus pe masa viitoarei lor prietenii toate ideile sale despre ce Însemna și ce ar fi trebuit să Însemne anii de colegiu. Kerry, de loc Înclinat să ia pentru moment lucrurile În serios, Îl mustra blând pentru că, În acest moment nepotrivit, manifesta curiozitate față de complexitățile sistemului social. Îi plăcea Însă foarte mult de Amory, care-l interesa și distra În același timp. Burne, bălai, tăcut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
aibă loc o identificare, i-am spus. Nu e nevoie să fie făcută chiar acum. Poate mai încolo nițel, după ce vă mai adunați un pic. Am așteptat ca Frau Ganz să se topească, dar, pentru moment cel puțin, ea păru înclinată să rămână în stare solidă. Oare era din cauză că era asistentă medicală și era mai imună la suferință și la durere? Chiar și la a ei proprie? — Putem să ne așezăm? Da, vă rog, zise Ganz. I-am spus lui Becker
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
își va ieși din minți. Și cine poate să-l condamne? Întreaga idee e o batjocură la adresa oricărei planificări economice. Dar așa cum spui și tu, Gunther, dacă Himmler ar fi convins de păcăleala lui Weisthor, atunci va fi cu siguranță înclinat să ridice acea protecție a poliției. Caz în care ar trebui să fiu de acord cu această poziție. Așa că trebuie să fim atenți cum ne ocupăm de asta. Himmler este un prost, dar este un prost periculos. Trebuie să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
-n Tine Biruitor pustiul scurma... Și ne-am oprit Să cercetăm o clipă răspântia și bruma Și-am stat, și-am stat sub neguri, de asprul țărm legați: Doi arbori singuratici și desfrunziți de-acuma, Pe unda nenturnată a orei înclinați. Ne prăbușeam ... Când iată că, înclinînd privirea Acolo, jos, pe crusta de caldarâm și lut, Zărirăm două umbre unite: contopirea Sălbatecă, informă, a marelui Sărut. Păreau a nu cunoaște nici piedici nici osândă. Zăgazuri pământene n-aveau... Alt Demiurg Le
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]