682 matches
-
și trunchiul. Coroana și-o foloseau doar pentru a se apăra de ploaie și de vânt. Ce gândeau era, deocamdată, pentru masterand o enigmă, pe care el Își propuse să o descifreze Într-un viitor apropiat... Scoarța lui Oliver era Încrețită de atâtea gânduri care-l tulburau. Oliver le putea pipăi cu mâna. Gândurile erau moi, călduțe, plăcute la atingere. Mergând, te puteai juca cu ele. Masându-le, masterandul Lawrence le Întinse pe tot corpul, care deveni fosforescent. Era ca și cum mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
minute dintre momentul În care sosesc și momentul În care intră. Nu mi-ar reține numele dacă m-ar vedea În altă parte, departe de cordonul de catifea. Expresia tristă Îi reveni pe față și am observat cum i se Încrețea fruntea când se Încrunta, ceea ce-l făcea și mai drăgălaș. Oftă și am simțit dorința bizară de a-l Îmbrățișa. — Am așa o gură mare... Uită tot ce am spus. Chiar nu iau slujba atât de În serios, așa că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
Calvin Klein. Intră tu prima. Fă ce trebuie să faci ca să treci de următoarele câteva zile - dar să nu-l atingi pe Philip Weston În nici un fel, mod sau formă. Detest ideea că stai În aceeași cameră cu el. Își Încreți buzele În jos, Într-o demonstrație de dezgust și se scutură un pic. —O, da, iar eu mor de fericire când mă gândesc cum te strecori În pat lângă Isabelle, În timp ce-i spui cât de superb arată În noul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
bătu încet în perete. W-urile de sânge pe care le văzuse de când fusese la morgă dispărură când ajunse în camera lui curată și frumos aranjată. Totuși ceva părea în neregulă. Cercetă încăperea cu privirea până când descoperi ce: covorul era încrețit lângă măsuța de cafea, iar el avea întotdeauna grijă să-l netezească înainte de a ieși din casă. Încercă să-și amintească dacă o făcuse și azi-dimineață. Își aminti că se îmbrăcase în Ted Krugman, de la pielea goală până la geaca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
ca să nu i-o dea; atunci profesorul, intrigat și indignat de atitudinea foarte puțin cuviincioasă și nejustificată a elevului său, smulse teza din mâna lui Moscu și se uită să vadă ce a scris... Își ridică sprâncenele, își strâmbă buzele, încrețindu-și fruntea cu adâncă mirare și, adresîndu-se clasei, spuse: ― Două minute, vă rog, ca să vă citesc câteva rânduri din teza la Chimie a colegului dumneavoastră, Moscu, pentru că e foarte interesantă! Clasa, care bănuia că s-a petrecut ceva cu totul
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
cu caracter subversiv și orice hindus furios să fie trimis pe insulele Andaman pe viață, cu toate că opinia lui a fost considerată rezonabilă, a fost primită cu răceală. De-a lungul mesei lungi, mesenii își examinau atent unghiile, iar mustățile lor încrețite sub nasuri ca o perie de dinți căpătaseră un aer de froideur. Privett-Clampe , cu un aer grav, instalat pe figură, nici nu observă că expunerea ajunsese la sfârșit. Era prea absorbit de un vis diurn, în care-i apărea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
O, înțeleg, surâde ea batjocoritor. Presupun că ai fost îndemnat să... — Dar, Astarte... Pe ea n-o interesează explicațiile lui. După ce trage pentru ultima oară de sârmă, își trece piciorul peste șa și pornește pe drum. Rochia i s-a încrețit peste șolduri, iar Jonathan o urmărește cum pleacă, pieptul lui fiind câmpul unor emoții contradictorii. Știe că asta a grăbit sfârșitul, că ea nu-l va ierta niciodată și că toate speranțele i s-au spulberat, dar o privește și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
așternută cu capcane. Asta nu înseamnă că nu știu că e un bărbat de care trebuie să mă tem. Se apropie seara. Cerul se întunecă. Frunzele copacilor devin negre, de parcă verdele ar fi fost stropit cu cerneală. Marginile norilor se încrețesc, închipuind forme felurite. Ciorile se întorc la cuiburile lor de pe crengile înalte, iar croncănitul lor ascuțit pare să anunțe că au avut o zi grea. Îi chem pe servitori și le spun că aș vrea să iau cina. Eunucii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
nu au voie în anumite zone religioase. Sunetul psalmodierii devine din ce în ce mai puternic. Uriașul Buddha din mijlocul sălii zâmbește ambiguu. Pentru o clipă, simțul realității mă părăsește: devin una cu concubinele de pe jos. Mă văd sculptând tărtăcuțe, simt cum mi se încrețește pielea, cum se boțește și se pliază. Părul mi se albește și simt cum îmi cad dinții. Nu! țip eu. Yoo-hoo-loos îmi cad din mână și se împrăștie pe jos. Psalmodierea încetează și sute de capete se întorc spre mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
de dolari să devină, pentru un imens număr de oameni, o obsesie? Oare înainte de apariția acestei sute de dolari oamenii nu trăiau fericiți? Un poet spaniol din generația mea, pe care l-am cunoscut fugitiv aici la noi, avea fruntea încrețită de o neliniște și indignare care i se întipăriseră pe figură parcă pentru totdeauna. Ședea la masă și abia se atingea de feluri, în timp ce colegii săi români, spre a nu-și desminți latinitatea, erau sau păreau veseli nevoie mare, ca și când
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
pentru totdeauna. Ședea la masă și abia se atingea de feluri, în timp ce colegii săi români, spre a nu-și desminți latinitatea, erau sau păreau veseli nevoie mare, ca și când ar fi vrut să spună că alții au motivele lor să-și încrețească frunțile, în timp ce noi, le "aranjăm" noi pe toate și n-avem de ce să ne îngrijorăm. Recunosc că filozofia asta nu e lipsită de temei, deși ar trebui puțin reconsiderată. "Aranjarea" asta ne costă, în momentele de răscruce, vieți omenești. Asta
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
FEBRUARIE Alb Nevåzutul se încrețea dinspre orizont Valuri de spumå apropiindu-se în stop-cadruri regizate de umbrele îmbråțișate gri desenând coapse mângâiate de priviri sau gânduri vânturate peste dunele håituite de ger Albinele pufoase cårau din cer cu osârdie nectar alb și înghețau în fagurele
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1597]
-
pomilor goale de verdeață, Însă pline de smocuri de cireșe și, mai ales, de omizile ce se târau Întruna, În căutarea unui loc cât mai ferit ca să-și țeasă gogoșile, dând impresia ochilor Înspăimântați că ramurile erau vii și-și Încrețeau coaja ca pe o piele sub care colcăia, prin vase proeminente, un soi de sânge cu mișcări leneșe, dar amenințătoare. Se obișnuise, până la urmă, și cu mirosul târâtoarelor strivite În palmă - era cu neputință să te cațeri În pom, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fie Shizugatake, răspunse un membru al statului său major. De fapt, privind în acea direcție, munții erau îngrămădiți unii în alții, astfel că flăcările de pe Muntele Oiwa arătau ca și cum s-ar fi înălțat din Shizugatake. — Nu-mi dau seama, își încreți Niwa fruntea, continuând să privească fix în zare. Premoniția lui era surprinzător de corectă. În zorii acelei zile - a douăsprezecea din lună - primise un mesaj de la fiul său, Nabemaru: În timpul nopții, au avut loc mișcări suspecte în taberele lui Katsuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și alți vasali stăteau așezați într-o cameră. Tocmai li se spunea că se terminase construcția fortificațiilor de pe Muntele Komaki. — Deci, Hideyoshi a venit, murmură Ieyasu. În timp ce el și ceilalți se uitau unii la alții, zâmbi, cu pielea de sub ochi încrețindu-i-se ca a unei broaște țestoase. Totul se întâmpla exact așa cum prevăzuse. Hideyoshi fusese întotdeauna iute la pornire, iar faptul că de data asta nu-și mai manifesta obișnuita repeziciune îi pricinuise lui Ieyasu alte temeri. Oare urma să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
că de abia era jumătatea a doua din Ora Dragonului. Fuseseră oare orele mai lungi sau mai scurte? Nu era o zi când timpul să se măsoare în mod normal. Aveau gâtlejurile uscate, dar nu doreau apă. Nefireasca tăcere le încrețea carnea pe trupuri. O pasăre țipă strident, în timp ce zbura peste vale. Dar nimic mai mult. Toate zburătoarele fugiseră spre alt munte, mai pașnic, lăsând locul în seama oamenilor. Ieyasu părea să fie prea adus de umeri. După patruzeci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
promova titlurile în fața întregii echipe de vânzări - era programată pentru săptămâna următoare. — Cred că ai greșit data, Phil, am răspuns, încercând să-mi păstrez calmul. ședința asta e miercurea viitoare. Phil s-a holbat la mine. Fața i s-a încrețit, de parc-ar fi jucat fotbal la minus zero grade. — Nu se poate - nu-mi vine să cred - Claire, Lulu a trimis luni un e-mail tuturor angajaților, cum că ședința e devansată cu o săptămână. ședința e azi, în zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
vămuiască. Să poată el și alți câțiva supraviețui... Scosese mâinile de sub cearșaf. Le întinsese, paralel, ca o relaxare. Mâini mici, palide, puerile. Insomnia unei nopți bolnave, implorând leacul. Privirea verde, adâncindu-se, flămândă, tot mai întunecată, implorând leacul. Cearșaful se încreți, ca și gura îndurerată, uscată de așteptare. Ghemul de pânză fu zvârlit, înlănțuirea gemu, dăruire și plâns. Într-un târziu, noaptea își regăsi vocea. Arsă, tulbure. E un exemplar instruit precoce în strategii sordide, acest semen al nostru! Răul ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
potrivit evadării. Se cerea, însă, răbdare, curiozitate, modestie, professore. Modestia dialogului și a primejdiilor sale, professore. Nu te-ai fi plictisit în sincopele și capcanele sale. Ai fi aflat că începutul unei noi zile poate readuce același chip de ghips încrețit în fereastra zorilor: Orest Popescu. Fantoma care te așteaptă, cuminte, la fiecare alt gong al calendarului, să-ți amintească subterana în care mișuni. Timpul macerează obsesiile, știi bine, professore. Până și tovarășul Orest Popescu obosește, sub atotputernicia timpului: pasiunea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
prima care închide telefonul. Nu vreau să creadă că nu am o viață personală și că îi sorb fiecare cuvânt cu nesaț. Las telefonul și simt o căldură pe dinăuntru, deși apa din cadă se răcește și pielea mi se încrețește. De îndată ce ies din baie, sună iar telefonul. E Amy, vrând să știe dacă sunt gata. Mai lasă-mă zece minute, îi spun, înainte de a mă înfășura într-un imens și pufos prosop alb, luat direct de pe suportul cu prosoape calde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
spune „Ovare !“ mi se pare pur și simplu cel mai amuzant lucru din lume și, Înainte să-mi dau seama, izbucnesc În râs. Preț de o fracțiune de secundă, Jack pare total bulversat, după care pur și simplu i se Încrețește subit fața și izbucnește Într-un râs nestăvilit. Atunci când râde, i se Încrețește ușor nasul, ca la bebeluși și, cumva, asta face ca totul să pară de o mie de ori mai amuzant. O, Doamne. Acum chiar că nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
lume și, Înainte să-mi dau seama, izbucnesc În râs. Preț de o fracțiune de secundă, Jack pare total bulversat, după care pur și simplu i se Încrețește subit fața și izbucnește Într-un râs nestăvilit. Atunci când râde, i se Încrețește ușor nasul, ca la bebeluși și, cumva, asta face ca totul să pară de o mie de ori mai amuzant. O, Doamne. Acum chiar că nu mă mai pot opri din râs. Din când În când pufnesc și mă apucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
trebuia să facă asta. O, Doamne. O, Doamne. Stai ! mă trezesc strigând după el, și Jack se Întoarce imediat. Vrei... vrei să vii și tu ? Și Încerc cel mai profund sentiment de Încântare, În clipa În care chipul i se Încrețește Într-un surâs. În timp ce traversăm Împreună pietrișul, Îmi adun cu greu curajul de a vorbi. — Jack, și eu vreau să-ți spun ceva. Despre... despre ce-ai zis. Știu că ți-am zis că mi-ai distrus viața. — Îmi amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
ăsta? Hei, Suze! strig. David Barrow ăsta ți‑a spus cine e? — Nu, zice Suze, apărând în hol. A zis doar că să‑l suni. — Am înțeles. Mă uit din nou la mesaj. Dar cum părea după voce? Suze își încrețește puțin nasul. — Cum să‑ți zic. Destul de stilat. Destul de... curtenitor. Formez numărul, intrigată. David Barrow. Mi se pare aproape familiar. Poate e producător de film sau așa ceva! — David Barrow, îi aud vocea - și Suze are dreptate, e un tip stilat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de persoane de la firma de aprovizionare și de chelnerițe, și mă îndrept direct spre cort. Deja zâmbesc fericită la gândul de a‑l vedea, și de a‑i povesti momentul ăla îngrozitor din biserică și de a‑i vedea chipul încrețit de râs... Dar cortul e gol. Complet gol. Rămân acolo, șocată, preț de câteva clipe, apoi ies repede și mă îndrept spre casa părinților mei. Pentru că poate Luke s‑a dus acolo, mă gândesc. Poate nu a înțeles exact ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]