2,268 matches
-
scris sau scotocea în pupitru până ce atenția clasei trecea asupra următorului chemat la lecție. Când, în timpul pauzei, se povestea ceva nostim, dacă momentul hohotului de râs general îl prindea pe Stein în bancă, acesta își lăsa capul pe spate, se încrunta și închidea ochii cu o expresie plină de suferință. Între timp, însă, bătea mărunt, mărunt cu pumnul în bancă de parcă ar fi dorit să se elibereze astfel de râsul care-l sufoca. Dar râsul chiar îl sufoca: stătea cu buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
omul pe pământ. Clasa își ținea respirația. În sală eram aproape treizeci de elevi, dar auzeam clar cum în buzunarul vecinului țăcăne ceasul interzis de direcție. Profesorul de istorie stătea la catedră, uitându-se cu ochii mijiți într-o revistă, încruntându-se când și când și pieptănându-și barba cu toate cele cinci degete, de parcă ar fi spus: „zi înainte, rățușca mea urâtă“. Burkeviț își termina răspunsul, referindu-se la boala care, de-a lungul veacurilor, a cuprins treptat societatea umană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pe care n-a apucat să le spună. Dar cu cât privește mai mult tabla de șah, cu atât mai încordată i se face privirea, iar atenția îi cuprinde chipul precum apa sugativa. Cu ochii fixați pe tablă, jucătorul se încruntă, scărpinându-se la ceafa, își prinde nasul cu mâna sau își ridică sprâncenele întrebător, țuguindu-și sau mușcându-și buzele. Apoi chipul i se schimbă complet, furat de gânduri și liniștit. În sfârșit, pune punct efortului și se luminează de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
văd - în acest moment vântul îi întoarse din nou borurile pălăriei -, văd în ochii tăi - striga el - dorul nemuritor al disperatului. Și, mormăind ceva, pare-se, nu căuta sau ceva de felul acesta, care se pierdu în vânt -, Iag se încruntă de efort și se lăsă pe spate ca să poată umbla în buzunar. Trase de acolo câteva hârtii de o sută de ruble făcute sul și, scoțând o bancnotă, mi-o îndesă în mână. - Ia, ia, strigă el cu hotărâre, prevenindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
o barcă lăsată peste noapte legată de ponton. Da, asta ar fi cel mai probabil și ar explica și sunetele metalice pe care le-am auzit. Ce ar mai fi? întrebă Cristian privind spre Ileana. Ileana nu mai zâmbea. Își încruntase sprâncenele, nemulțu mită. Cum îți explici că, imediat ce am intrat în oraș, ceața a dispărut? Ba mai mult, nici în spatele nostru nu se mai vedea nimic. S-a risipit, ridică inspectorul din umeri. Și pașii care se auzeau în urma noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cercetați? spuse plin de obidă starostele. Dacă era să găsiți ceva, o făceați până acum. Habar n-aveți ce s-a întâmplat cu bietul Rândunel. Toată șatra se dăduse jos din căruțe și se strânsese în jurul lui Toma, privindu-l încruntați. Apoi femeile începură să țipe și să amenințe cu pumnii ridicați în aer. Una dintre ele, cu fața descom pusă de durere, se trânti pe jos. Se zvârcolea și bătea cu brațele în pământ, scoțând țipete de jale. Își smulgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
când se trezi seră cu el la sediul companiei. De fapt, acesta era și motivul ce declanșase discuția dintre cei doi basarabeni. Calistrat stătea proțăpit în fața birourilor, de data aceasta tăcut, fără să scoată nici un cuvânt. Se mulțumea să privească încruntat spre geamurile clădirii. De parcă ar fi știut că cei doi se află dincolo de jaluzele, ținea toiagul ridicat, arătând acuzator cu vârful spre ei. Gata, am terminat! curmă brusc conversația Vlad. Vorbea acum cu voce liniștită însă Godunov știa că în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nou mîna, ca să-mi recuperez cartea. Barceló și-a arcuit sprîncenele, Însă mi-a Înapoiat-o cu un zîmbet glacial. — Unde ai găsit-o, puștiulică? — E secret, am replicat, știind că tata probabil zîmbea În sinea lui. Barceló s-a Încruntat și și-a Îndreptat privirea spre tata. — Amice Sempere, fiindcă e vorba de dumneata, pentru toată stima ce-ți port și În numele Îndelungatei și profundei prietenii ce ne leagă ca pe niște frați, s-o lăsăm la patruzeci de duros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
la poanta lui. Barceló m-a privit satisfăcut, scoțîndu-și portofelul din piele. A numărat cei patruzeci de duros, care pe atunci Însemnau o avere, și mi i-a Întins. Eu m-am mărginit să refuz În tăcere. Barceló s-a Încruntat. — Vezi că lăcomia e un păcat mortal de necesitate, nu? a zis. Hai, șaizeci de duros și Îți deschizi un carnet de economii, că doar la vîrsta ta trebuie să te gîndești la viitor. Am refuzat din nou. Barceló i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Cabestany era acela al pesetei, de restul Îl durea În cot. Cabestany se gîndise că, poate, printr-o lovitură a norocului, va izbuti să introducă vreo cîteva mii de exemplare din Carax pe piața spaniolă. — Și a izbutit? Isaac se Încruntă, turnîndu-mi Încă puțin din poșirca lui Întremătoare. — Mi se pare că din cea mai tare, Casa roșie, a vîndut vreo nouăzeci. — Dar a continuat să-l publice pe Carax, deși pierdea bani, am observat eu. — Așa e. Adevărul e că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
puneai atîtea Întrebări și nu știai nimic. — Cine era individul ăsta? — Un anume Aubert sau Coubert, nu-mi amintesc prea bine. — Laín Coubert? — Îți sună cunoscut? — E numele unui personaj din Umbra vîntului, ultimul roman al lui Carax. Isaac se Încruntă. — Un personaj de ficțiune? — În roman, Laín Coubert e numele folosit de diavol. — Cam teatral, aș zice. Însă, oricine ar fi fost, cel puțin avea simțul umorului, estimă Isaac. Eu, care aveam Încă proaspătă În amintire Întîlnirea cu acel personaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ciorapi trei sferturi de culoarea cărnii. Am considerat de la sine Înțeles că era portăreasa imobilului. — Prăvălia e de Închiriat? am Întrebat. — Nu pentru asta ați venit? — În principiu nu, dar nu se știe niciodată, poate că mă interesează. Portăreasa se Încruntă, cumpănind dacă să mă catalogheze drept un bețiv pe care l-a cuprins dimineața sau să-mi acorde privilegiul Îndoielii. Am adoptat cel mai Îngeresc surîs. — E de mult Închisă prăvălia? — De cel puțin doișpe ani, de cînd a murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mereu În picioare. N-aveți cumva, din Întîmplare, un chiștoc? — Regret, dar vă pot oferi o bomboană Sugus de lămîie, care e dovedit că are tot atîta nicotină cît un Montecristo și, În plus, o grămadă de vitamine. Portarul se Încruntă cu oarecare neîncredere, Însă acceptă. I-am Întins Sugus-ul de lămîie pe care mi-l dăduse Fermín În urmă cu o eternitate și pe care Îl descoperisem În căptușeala buzunarului. Am sperat să nu se fi stricat. — E bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
nu o dată. Mi se pare că Învățaseră Împreună la colegiul San Gabriel și, uneori, de referea la el ca și cînd ar fi fost cel mai bun prieten al lui. Știți că Jorge Aldaya era fratele Penélopei? Nuria Monfort se Încruntă, deconcertată. — I-ați dat lui Aldaya adresa lui Julián de la Paris? — Nu. Mi s-a părut suspect. — El ce-a zis? — A rîs de mine, mi-a spus că o va găsi el pe altă filieră și a Închis telefonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
scrisoarea și, de acolo, să încerc să văd ce vede el, Oricum, o săptămână de urmărire mi se pare prea mult timp, spuse primul adjutant, dacă lucrăm bine, după trei zile îl avem pe punctul de a exploda. Șeful își încruntă sprâncenele, era pe punctul de a insista O săptămână, am spus că va fi o săptămână și va fi o săptămână, dar își aminti de ministrul de interne, nu-și aducea aminte dacă el ceruse în mod expres rezultate rapide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
o pauză și apoi am adăugat: Vrea să picteze. — Ce vrei să spui? strigă dna Strickland uimită la culme. — N-ați știut că e pasionat de un asemenea lucru? — Cred că e nebun de legat! exclamă colonelul. Dna Strickland se încruntă puțin. Își scormonea amintirile. Îmi aduc aminte că înainte de a ne căsători se juca așa, copilărește, cu o cutie cu vopsele. Dar cred că în viața dumitale n-ai văzut niște lucruri mai pocite decât alea. Noi îl luam în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
într-un târziu dna MacAndrew, înseamnă că lucrurile nu stau chiar așa de prost cum credeam eu. Dna Strickland îi aruncă o privire, dar nu spuse nimic. Acum era iarăși foarte palidă și fruntea ei frumoasă se întunecase și se încruntase. Nu-i puteam înțelege expresia feței. Dna MacAndrew continuă: — Dacă e doar un capriciu, o să-i treacă. — Amy, de ce nu te duci tu la el? zise cu oarecare curaj colonelul. Nu văd nici un motiv pentru care n-ai putea trăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
făcea să mă scutur tot de râs și asta o irită și mai tare pe dna Stroeve: — Parcă ți-ar plăcea să te faci de râs, zise ea. Ochii lui rotunzi se făcură și mai rotunzi și fruntea i se încruntă de mirare și spaimă că ea s-a supărat: — Iubito, te-am necăjit cumva? Nu mai iau alte purgative. Am luat doar pentru că mă supăra bila. Duc o viață sedentară, nu fac destulă mișcare. De trei zile nu mai avusesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
îmbrățișarea lui și se șterse la ochi. — Lasă-mă în pace! zise ea, dar cu oarecare blândețe. Iar apoi mi se adresă mie, încercând să zâmbească: Ce părere ți-ai făcut despre mine? Stroeve, privind-o perplex, șovăi. I se încruntase fruntea și gura roșie se bosumflase. Îmi amintea în mod ciudat de un cobai agitat. Va să zică răspunsul tău e nu, iubito? zise el în cele din urmă. Ea făcu un gest de plictiseală. Era istovită. — Atelierul e al tău. Totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ale naturii. Era o obsesie atât de totală, încât nu mai rămânea în sufletul lui loc și pentru prudență ori gratitudine. — Atunci de ce ai vrut s-o iei cu tine? l-am întrebat. — N-am vrut, mi-a răspuns el încruntându-se. Când a spus că vine am fost aproape la fel de surprins ca și Stroeve. I-am spus că de îndată ce-o să mă satur de ea o să trebuiască să plece și ea a zis că-și asumă acest risc. Strickland
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mine. Zău că-i enervant. Dacă Încerc s-o prind pe una de mână, râde de mine și mi-o lasă, ca și cum n-ar face parte din trupul ei. De cum pun mâna pe o mână, o deconectează de ce mai au. — Încruntă-te, l-a sfătuit Amory. Dă-le de Înțeles că ești neîmblânzit și fă-le să te domesticească - pleacă acasă furios - Întoarce-te după o jumătate de oră - sperie-le. Kerry a clătinat din cap. — Nici o șansă. Anul trecut i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cuplu frumos și părea că se abandonează exclusiv acelei izolări, În timp ce frumuseți mai puțin izbitoare se foiau și pălăvrăgeau la parter. Băieții care treceau prin fața ușii le aruncau priviri invidioase; fetele care treceau se mulțumeau să râdă și să se Încrunte, devenind mai Înțelepte În sinea lor. Ajunseseră acum la un stadiu bine definit. Schimbaseră informații despre cursul vieții lor de la ultima Întâlnire și Isabelle ascultase multe lucruri auzite și cu alte prilejuri. Amory era student În anul al doilea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
are și să caute imposibilul - ceea ce și‑ar dori și Anna să fie, imposibilul în persoană, numai că Sophie și‑a adjudecat deja acest statut. Rahat. Rahat. Din partea ei, Sophie n‑are decât să crape. Sophie simte ceva și se încruntă. Rainer o întreabă pe Sophie dacă nu‑i de părere că, dintre ei toți, Hans ar trebui să aibă cea mai mare aspirație către neobișnuit, din moment ce el e cel mai obișnuit în gândire dintre toți. Nu crezi? Anna spune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
alungită, cu obrajii rotunjiți În două curbe ușoare, expresia ei nu denota aroganță, ci mai degrabă distincție. De câte ori spunea câte ceva, de câte ori Își schimba poziția corpului, chipul ei Își modifica expresia, transmițând o infinitate de nuanțe. Fie enervată, fie melancolică, fie Încruntându-se cu un aer de superioritate, expresia i se transforma imperceptibil. Îmi dădea impresia unei femei instabile și, tocmai de aceea, oarecum periculoase. Nu era genul de femeie pe care să o vezi În reclamele de la televizor sau În pictorialele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
un sanatoriu? Când vine înapoi? — La sfârșitul săptămânii. Sunteți pacientul doctorului Kindermann, Herr Strauss? — Nu, nu sunt, dar pentru optzeci de mărci pe zi, speram că îi voi fi. — Doctorul Meyer e un medic foarte competent, vă asigur. S-a încruntat nervoasă la mine când și-a dat seama că încă nu schițasem nici o mișcare ca să mă dezbrac și a început să scoată un zgomot dezaprobator care suna ca și cum ar fi încercat să fie drăguță cu un papagal cacadu. Bătând scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]