792 matches
-
sună, ce bine ar fi dacă aș putea, dar înăuntrul meu nu există pace, Zohara, din contră, adesea am impresia că există mai multă pace în lumea amețitoare care se învârte în jurul meu, decât în mine. Rușinată stau în fața ușii încuiate a casei mele, cineva o cumpărase în urmă cu mulți ani, dar nu locuise aici niciodată și câtă vreme încăperile sale nu vor fi populate, vor dăinui acolo inimile noastre frânte, bântuind printre țiglele tremurânde, atingând urma termometrului de pe perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mai știu exact. Mai sunt și asemenea lucruri de făcut din când în când. Până la ora cinci. Reiko a intrat în clădirea marcată cu „C-7“, a urcat scările din capătul holului și a deschis ușa din dreapta, care nu era încuiată. Mi-a arătat apartamentul, care era cochet, deși destul de simplu - cameră de zi, dormitor, bucătărie și baie. Nu era încărcat cu mobilă sau cu ornamente, dar nici nu era excesiv de sobru. Nu avea nimic special, și totuși îmi plăcea, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
au încurcat... Mi s-a întunecat mintea... de tot. Aveam douăzeci și patru de ani și de data aceasta am stat șapte luni la un sanatoriu. Nu era ca aici, nici vorbă, ci un spital de nebuni, cu ziduri înalte și porți încuiate, un loc scârbos în care nu exista nici un pian. Nu știam ce să mă fac. Tot ce știam era că vroiam să ies cât mai repede de acolo, așa că am făcut eforturi disperate să mă vindec repede. Șapte luni... șapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
tata: — Du-te, Îmi spuse, dacă vrei. M-am luat după ei. Stăteau În ușa toaletei. — Vreau să intru singur, spuse prizonierul. — Ba nu, nu intri singur nicăieri. Hai, lasă-mă să intru singur. — Nu. — De ce? Poți să ții ușa Încuiată. — Nu-ți scot cătușele. — Hai, dom’ sergent. Lasă-mă să intru singur. — Hai să vedem cum e Înănuntru. Intrară și sergentul Închise ușa. Eu mă așezasem pe un scaun din fața ușii. M-am uitat la tata, care era pe culoar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
fiind încuiată. A scris un bilet în fugă, cu mențiunea pentru Alexandru, în care îl anunța despre plecare. Alexandru, văzând că nu mai sosește pe plajă, era îngrijorat. N-a avut răbdare și avenit la vilă. Găsind ușa camerei Teofanei încuiată, chiar și-a făcut probleme. A plecat în oraș, s-a întâlinit cu colegii lui de cameră, au mers la masă, dar era absent la discuții. Întorcându-se după prânz la vilă, a găsit biletul strecurat sub ușa lui de
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
sau încotro s-o apuce. Logofătul Leonte Bumbu, un țăran dezghețat, înalt și osos, cu o înfățișare energică de sergent reangajat, l-a plimbat puțin prin curtea cea mare și i-a arătat la repezeală grajdurile cailor și un șopron încuiat, care fusese transformat în garaj pentru automobilul coniței Nadina, când venea la țară. Dar se vedea că omul are alte treburi, ca și ceilalți de la conac. Se chibzui c-ar fi mai înțelept să dea o raită prin sat în loc să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
o timidă bătaie în ușă, după care, fără să mai aștepte răspuns, intră Marioara. ― Vă rog să mă scuzați, zise ea puțin speriată mai ales observând pe Tanța, căci de doamna Alexandrescu nu se jena. Venii pentru lecție și găsii încuiat și... ― E cheia în ușă, dragă Marioară! sări Titu roșindu-se și vrând să meargă spre ea. ― Așa? N-am observat... Atunci trec dincolo... Scuzați! făcu fata dând ușor din cap și retrăgîndu-se cu un mic surâs către Herdelea. Cum
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mîngîindu-i șoldurile cu brațele. Ea se simțea mâhnită că i-a lăsat întrebarea fără răspuns și începu să-și plimbe nervos degetele prin părul lui. Ochii el priveau în neștire jocul funigeilor în fereastră, prin creieri îi trecea necontenit ușa încuiată și gândul că trebuie să plece numaidecât. În aceeași vreme totuși buzele ei șopteau strîns: ― Titule drag, te rog mult, fii cuminte... foarte cuminte... Îmi promiți ?... Promite-mi! El se sculă brusc, ca și cum s-ar fi trezit din vis și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
după ce a văzut prin toate satele din calea lor țăranii cu mutrele fioroase, în pâlcuri șoptind cine știe ce și complotând la lumina zilei și sub ochii lumii... Toată noaptea s-a zvârcolit fără somn, cercetând de nenumărate ori dacă e bine încuiată ușa și tresărind de groază la fiece zgomot de afară. Nu avea mare încredere nici în arendaș, oricât se arăta de amabil. Cine garantează că nu e și dânsul înțeles cu țăranii în taină, să se pomenească deodată cu tâlharii
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nimănui, oameni buni, și... Ileana, fata lui Dumitru Ciulici, se culcase la ușa Nadinei, în odăița dintre dormitor și sufragerie. Cucoana o pusese să zăvorască toate ușile, ba le-a mai și încercat ea însăși, să vază dacă sunt bine încuiate. I-a spus că i-e frică de tâlhari și fata a râs. Acuma, dimineața, Ileana s-a trezit și a ieșit binișor în sufragerie, să nu tulbure odihna cucoanei. Deschise ușa cerdacului și ferestrele de la salon și sufragerie; voia
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vechiturile alea, am dat de primele trepte ale unei scări care ducea la etaj. Le-am urcat încet, bocănind. Prin colțuri, păianjenii pândeau în pânzele lor dese, încremeniți, uriași. La etaj, la capătul altor culoare, am dat de o ușă încuiată, cu clanță boantă de alamă coclită sub care se vedea, indecentă, gaura cheii. Tensiunea din mine, frica aceea, curiozitatea, dorința aceea, răul acela ajunseseră la culme. Am privit cheia de aur. Eram sigură că se potrivește. Și chiar atunci m-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nu izbutesc. Nu izbutesc nici în doi ani, nici în patru sau cinci: pur și simplu, nu izbutesc... Întoarse capul și văzu că, în fundul coridorului, luminile începeau să se stingă. - Trebuie să mergem, adaogă, că altminteri riscăm să găsim poarta încuiată. Înainta totuși agale, ținîndu-și violoncelul în mâna stângă și încercînd, cu dreapta, să-și ridice gulerul pardesiului. - Înțelegi ce vreau să spun. Într-o bună zi mi-am dat seama că nu izbutesc să-i ajut, adică să-i fac
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
perete. Încredință lanterna lui Iconaru, și scoase din buzunar o verigă cu chei vechi. Începu să le încerce la nemereală, fără prea mare convingere. La răstimpuri, scutura cu putere lacătul, parcă ar fi vrut să verifice dacă era cu adevărat încuiat. - Fii mai cu băgare de seamă, șopti Iconaru, că faci prea mult zgomot. Și poate ne aude cineva... Ieronim îl privi surprins, încruntîndu-se, apoi clătină din cap, ca și cum și-ar fi dat deodată seama că băiatul avea dreptate. - Atunci, stinge
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu vrei ceva ? Vrei, calule, ovăz ? îi era ei foame de mult, de mult îi ghiorăia mațele de foame, da ce să zici într-o casă străină ? Madam Ioaniu scotea cheia din buzunaru rochiei - ea tăia și spânzura, ea ținea încuiate toate în casă -, descuia bufetu și scotea platoul de prăjituri. La vremea aia, când madam Ioaniu mai era-n putere, găseai totdeauna de mâncare la ele. Și când pleca, încă-i mai vâra-n țoașcă ce mai găsea prin bucătărie
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Mi i-o fi luat ăia de vine noaptea și sare gardu, vine ! Dacă-ți spui ! Ăsta-i năravu care l-ai luat, că tot nu vrei să crezi ce-ți spune omu ! Noaptea vine ăia. Și dacă e poarta încuiată, sare gardu !... Bine, haidi, haidi, lasă ! Lasă astea, vorbim altele, vorbim ce trebuie... C-acu zice ăștia să pleci, și noi nici n-am apucat să vorbim ! Și nu m-am săturat și io de tine ! Da ca să vezi ce
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
în atitudini de total abandon; pentru ca dintr-odată să se zbenguie nebunatic, exprimând prin întreaga-i făptură concentrată cea mai pură dintre bucuriile pure. Când Adam se sătură să conducă Rollsul, o zbughi pe pajiște, spre Papuc, care era, firește, încuiat, așa încât se mulțumi să se uite pe geam. Fusese el și înăuntru, dar nu prea des. Îi plăcea însă mai mult să se uite de afară la mobila de modă veche, încremenită, din camerele tăcute, acum atât de întunecate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe urmă, când recunoscu câinele, îl văzu și pe Adam pășind prin iarbă în direcția garajului, atingând din mers mesteacănul și bradul. Adam nu intrase niciodată până atunci în grădină decât cu învoire de la Belmont. Poarta din spate fusese permanent încuiată. Dar imediat apărură și alte siluete pe sub copaci, pe lângă Papuc. Se auzeau și glasuri. Alex îi recunoscu pe Brian, pe Gabriel, pe Pearl Scotney, apoi i se ivi în raza vizuală și blestemul ăla de preot în sutana lui. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ele bronz prin care se ajungea la izvor și care constituiau totodată drumul cel mai scurt și mai direct de la promenadă la Camere. Rotonda sau „Baptisteriul“, cum i se spunea, avea două uși, una de fiecare parte, în mod obișnuit încuiate. Totuși, uneori, din cauza lucrărilor de întreținere, una sau alta dintre uși putea fi găsită deschisă. În această zi (după-amiaza zilei la care ne-am referit), George găsi ambele uși laterale descuiate, așa încât reuși să treacă direct din promenadă spre Camere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Nu reușea să își găsească batista (răceala lui persista). Când se apropie de ușă, simți că i se face rău de emoție. Prin vitraliu răzbătea un fir de lumină, totuși nu reuși să descopere soneria. Încercă mânerul ușii; nu era încuiată. O deschise fără zgomot și păși în hol. Rămase o clipă nemișcat, uitându-se la niște roze fanate, dintr-un vas înalt, mov, și receptând deplina liniște a casei care, un moment, i se păru c-ar fi părăsită. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în fața ușii bisericii și la acel câine atât de urât și la lătratul lui amenințător. Nu știu ce să zic; or fi păcatele mele așa de grele și urâte ce m-au apăsat așa de tare în fața bisericii cu ușa încuiată? Iar câinele acela o fi un simbol al diavolului? Imi continui drumul îngândurat și încercând să mă gândesc la altceva. Cu timpul, seninătatea mi-a revenit în suflet și așa, înainte de amiază am ajuns la Marciac, un orășel cu o
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
pastorală. Mai vorbim de una, de alta, iar la ora 18.30 mergem la biserică, sperând să putem concelebra sf. Liturghie, așa cum este indicat în orarul afișat afară, pe perete. Dar poarta spre intrarea în biserică, din fier forjat, rămâne încuiată, iar un domn de la magazinul din apropiere ne spune că preotul nu vine și doar el are cheile. Intre timp mai sosesc și alți pelerini la biserică și fiindcă nu putem participa la sf. Liturghie, ne așezăm lângă biserică pe
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
a treia se mutau în sala de dincolo de intrarea principală. Pe ușa intrării principale nu intra nimeni și nici nu ieșea. Nici chiar profesorii, care foloseau și ei intrarea dinspre curte. Trei trepte coborau dinspre holul central către ușa veșnic încuiată, cu geamuri mate, ce da în Strada Principală. De acolo se filtra, venind dinspre stradă, o lumină odihnitoare, care se reflecta, gălbuie, în luciul pardoselii cu careuri negre și albe. Într-o zi în clasă și-a făcut apariția un
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
după aceea aveam să le dau în vileag. Totodată însă puteam să mă și distrez un pic, nu? Cât despre femei... Dar nu, subiectul ăsta n-am de gând să-l abordez. Așa că reiau. Cum puteam pătrunde într-o încăpere încuiată? O puteam face pândind momentul când însuși proprietarul intra în respectiva încăpere: când el descuia ușa (și asta se întâmpla neapărat seara, când luminile de pe coridor erau aprinse), eu mă strecuram cu agilitate, nevăzut, pe lângă el. Și mă întrebam: oare
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de aceea să nu mă clatin. După o vreme a dispărut toropeala. M-am întors, dar paiațele de paie nu mai erau acolo. Am ocolit toată miriștea și nimic... În noaptea următoare am dat parcă de o poartă ruginită și încuiată. M-am chinuit destul de mult s-o împing, s-o forțez. În zadar. Era înțepenită zdravăn. Și tocmai în gaura cheii își făcuse pânza un păianjen, așa că nu puteam vedea ce era dincolo. Dar, spre uimirea mea, am descoperit prin
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a schimbat aproape nimic "acolo", în afară de faptul că panourile pe care scrie "acces interzis" sunt acum fosforescente, ca să le vezi și noaptea. Reședința e păzită în continuare de jur-împrejur. Pe oriunde încerci să te apropii, te izbești de o poartă încuiată, de un avertisment sau de un jandarm înarmat care-ți poruncește scurt să-ți vezi de drum. Misterul "spațiului interzis" a căpătat, însă, ceva decrepit. N-am văzut pe nimeni care să înlăture gunoaiele și spuma murdară pe care valurile
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]