KorAP: Find »[drukola/base=încuviința & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...13 14 15 ...377 >

9,411 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

o să-l folosesc ca să sparg una dintre ferestrele din cealaltă parte a secției. O să vii cu mine, luând în drum și laptopul lui Nimeni. Ai priceput? Țigara îmi ridica fuioare de fum în ochi. Am strâns din pleoape și am încuviințat. — Bine. O să trebuiască să alergi cât de tare te țin picioarele. Ai grijă să intri și să ieși repede din lumina lămpii. Aleargă fără să te oprești, nu te uita în jos mai mult decât e nevoie și nu te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
te țin picioarele. Ai grijă să intri și să ieși repede din lumina lămpii. Aleargă fără să te oprești, nu te uita în jos mai mult decât e nevoie și nu te uita deloc în spate. Ai înțeles totul? Am încuviințat din nou. — Bun. Ești pregătit să încercăm? — Da. — Unu. Doi. Trei. M-am avântat spre cercul de lumină cât de repede am putut, dar fata mi-a luat-o înainte cu câțiva pași, țâșnind din loc într-un adevărat sprint

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
mele și-o pereche de pantaloni largi, cu cureaua legată într-un soi de nod. Își uscase părul negru uscase frecându-l cu prosopul și acum era umflat și încâlcit. — Să nu spui nimic, zise ea. Ai o perie? Am încuviințat și-am arătat cu degetul spre scrin. — Mă cheamă Scout, spuse ea, întorcându-se și trecându-și peria mea prin păr. — Aveam de gând să întreb, am zis. Eu sunt Eric. — Eric Sanderson, știu. — Știi? M-am sprijinit în coate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
erai? Cine altcineva? N-am spus nimic. — Nici nu știam dacă m-ai auzit, așa că am făcut cale întoarsă pân-aici în speranța că te voi găsi la timp. N-a fost ușor cu toate inundațiile astea. — Nu, am spus, încuviințând din cap. Mersi. Dar... - m-am oprit să mă gândesc dacă nu era cumva o întrebare prostească și, neajungând la nici o concluzie, am pus-o totuși - Vreau să spun, de ce? — De ce ce? — De ce ce? De ce totul. De ce ești aici? De unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
o carafă mică de lapte. În orice caz, voi vedeți-vă de masă. Se pare că ați avut o zi grea. — E simpatică, zise Scout, urmărind-o pe Ruth întorcându-se în bucătărie. Ai un pisoi pe nume Ian? Am încuviințat. Ea râse. — Excelent. Știam că la un moment sau altul va trebui să mă revanșez față de motan pentru incidentul de mai devreme. Mai știam și că atunci când Ian avea să vadă că avem un nou tovarăș de călătorie, erau puține

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
erau puține șase să-l cuprindă o dispoziție veselă sau iertătoare. Îmi puteam imagina deja dezgustul fulgerător și dezamăgirea zugrăvite pe toată fața lui mare, turtită și roșcovană. — E un afurisit, am spus, gândindu-mă în continuare la el. Scout încuviință, zâmbind, în timp ce-și turna o cană de ceai. Păi, asta caută oamenii la o pisică. M-am gândit și am dat aprobator din cap. — Mda, dacă tot veni vorba, asta caută. Scout se avântă asupra mâncării de parcă n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-o pentru a folosi împotriva lui Nimeni, nu-i așa? — Ori-ori, se eschivă Scout, ridicând din umeri, dar i-am surprins ușoara iritare, șoapta fantomatică a tensiunii. Am simțit că mi se încordează toți mușchii. — Cine era el? — Nimeni? Am încuviințat. Scout împunse resturile din farfurie. Cred că-mi plăceai mai mult când nu vorbeai. Cred că-mi plăceai mai mult când nu ascundeai nimic. — Dar nu ascund nimic, zise, ridicând ochii spre mine, iar profunzimea personalității ei mă lovi ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
că trebuia să... John flutură mâna în semn de nu-ți face probleme. Sper că nu te deranjează c-o spun. Ești prins într-o luptă, nu-i așa, băiete? Urmă o clipă de tăcere. — Da, am spus simplu. El încuviință. — Te-am citit de când ai venit. Și Ruth la fel. Presupun că ți-a spus cineva de accidentul ăla de mașină. — Da, am auzit. — Ei bine, Ruth recunoaște un luptător atunci când îl vede. E o femeie curajoasă. — Da, am spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
sau ceva de genul ăsta? I-am spus că erau două în rucsac și, în vreme ce scotocea, mă întrebă de ce mă interesa asta. Nu știam sincer cum să-i răspund. — Doar fiindcă îmi amintește de cineva, am spus într-un târziu. Încuviință vag din cap, ca și când n-ar fi ascultat cu adevărat sau n-ar fi interesat-o o poveste lungă și încâlcită din trecutul meu. Am zâmbit în sinea mea; nu era cazul să-și facă probleme din pricina asta. — De ce ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
privirea, Scout se uita la mine. Zăream ceva călduros pe chipul ei, ceva bine pitit în spatele expresiei obișnuite, dar totuși, era ceva acolo, chiar în spatele buzelor și ochilor ei. Tu n-o să sfârșești ca el, să știi, zise ea. Am încuviințat încet din cap - Știu - dar n-am reușit să-mi conving și ochii să aprobe. Preț de o clipă, ca umbra unui nor alunecând în goană peste pământ, căldura de pe fața lui Scout dispăru, se transformă în răceală, nu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
povestea asta plictisitoare, cred c-ar fi mai bine să nu-ți spun. Se uită la mine cu un zâmbet în colțul buzelor. — Asta pentru moment. Din spatele jeepului galben simțeam rânjetul pisicesc al lui Ian. — Pot să deschid radioul? Am încuviințat. — Spuneai că azi îmi vei răspunde la toate întrebările. Ce s-a întâmplat cu promisiunea asta? — Păi, n-am stabilit o limită de timp, nu? N-am spus: „Promit să-ți răspund la toate întrebările la treizeci de secunde după ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
nu era pentru oricine. Nu puteai pur și simplu să împingi o ușă și să intri nepăsător în așa ceva; ceva fundamental ar dispărea înainte să termini de răsucit mânerul. — E ceva religios, parcă, am zis în cele din urmă. Scout încuviință. — Locurile capătă o aură de sfințenie atunci când sunt lăsate de capul lor o vreme. E ceva ce ține de liniște, poate. — Și ce facem, acum că suntem aici? — Găsim H-urile. — Cărțile care încep cu H? — Romanele. Romanele autorilor care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
rușinat, revenindu-mi în simțiri, dându-mi seama că timpul trecuse puțin cam ciudat pentru mine și că strângeam încă inutil hainele făcute ghem la piept. — Hei, făcu ea și ridică din sprâncene. Am glumit. Te iau peste picior. Am încuviințat. Încerca să fie amabilă și eu mă simțeam și mai prost ca înainte. Scout puse plasa cu mâncare în rucsacul ei, apoi începu să lege laptopul lui Nimeni în spate. Eu am îndesat în rucsacul meu hainele pe care le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
era un accident. — Continuă, spuse Scout, și mi s-a părut că surprind ceva asemănător la ea, din nou acea răceală, umbra de peste câmpie. — Știu, am zis, nu făceam decât să mă distrez prefăcându-mă că sunt o persoană normală. Încuviință încet, ferindu-și privirea și uitându-se la vâlvătaie și la umbre. Nu mai aveam de ales. — Bine, atunci. O să întreb eu. Cine-i el, angajatorul lui Nimeni? Mulțumesc că încerci să nu-mi rănești sentimentele. Se uită în altă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
lângă foc, îmi voi dori să nu renunț la acea încredere. Dansul lui Ian spunea că, în ceea ce-l privea pe el, ea era una dintre noi. Și eu voiam ca ea să fie una dintre noi. — Ești bine? Scout încuviință. — Mi-am găsit un prieten. — Poate pentru că ai fost așa de convingătoare când i-ai vorbit despre tonul ăla. Ea zâmbi. Am desfăcut o conservă și i-am servit-o lui Ian pe fundul gamelei răsturnate a lui Scout, umplând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
pe fundul gamelei răsturnate a lui Scout, umplând capacul cu puțină apă. — Ți-am spus c-o să se întoarcă, zise, așezându-se din nou lângă foc. Ian torcea, dând din cap în ritmul fălcilor care mestecau lacome. — Așa-i, am încuviințat. Apoi am zis: Tocmai mă gândeam că n-am adus votca. Ea se crispă. — O scăpare. Dar nu face nimic, o să-ncerc să spun povestea cu mintea limpede. O pauză. — Nu știu cu ce să încep. — Păi... începe cu începutul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
arunc o privire și următorul lucru pe care mi-l amintesc e că după cinci minute, a început să-mi fie rău, să mă simt amețită și mă uit țintă la mesajul SEMNAL PIERDUT de pe monitor. — Așa, pur și simplu? Încuviință. — Am dat fuga în baie și am vomitat. S-a dovedit că Polly, sora mea mai mică, scosese cablul ca să dea un telefon și întrerupsese programul de „aranjament“. — Uau. — Știu. Întotdeauna făcea așa. Ne certam de multe ori pe chestia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
defect al meu. Uite ce-i. Voiam să merg la facultate, doar că mă hotărâsem să nu merg la aia. Putem lăsa acum în pace felul pripit în care iau decizii, te rog? — Scuze. Am rămas la fuga ta? Ea încuviință. — Toată vara am călătorit, încercând să nu ies în evidență. Am luat laptopul specialistului cu mine și din el am aflat unele dintre lucrurile pe care voiam să le știu, dar nu-i înțelegeam software-ul. Butonând la voia întâmplării

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Simt că am ieșit din rândul lumii, spuse Scout. Ai vreodată senzația asta? Am scuturat din cap. — Pentru mine e ca și când toți ceilalți ar fi ieșit și ne-ar fi lăsat pe mine și pe Ian de capul nostru. Scout încuviință ușor, uitându-se la foc fără să spună nimic. Mi-am închipuit șase miliarde de oameni rotindu-se încet prin spațiu, o sumedenie de stele mici pe cerul unei planete aproape pustii. O dâră vaporoasă de fantome. 21 Aha... Stăteam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
tăcere o vreme, cu spatele lipit de-un raft cu cărți groase, de geografie. Ian era bine, morocănos și furios, dar în principiu bine. După ce mârâi câteva minute, ne întoarse spatele, prefăcându-se că doarme. — La naiba, am spus. Scout încuviință din cap, cu niște ochi neliniștiți, uitându-se drept în față. Am tăcut vreme de trei sau patru minute. — Scout? — Hmmm? — Ai spus că ai o soră. Vrei să-mi vorbești despre ea? — De ce? — Doar ca să nu mă mai gândesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
posibil. Am râs, un râs normal de data asta. — Mă bucur că ești aici. — Fac și eu ce pot. — Doar că nu te deranjează nimic din toate astea, nu? — Așa-s eu. Nu mă deranjează niciodată, până când mă deranjează. Am încuviințat. — După cum văd eu lucrurile, spuse ea, întotdeauna se întâmplă ceva. Uneori, ceva ce nimeni n-a crezut că e posibil pur și simplu se întâmplă. Înainte, toți spun asta-i imposibil sau cât trăiesc eu n-o să văd așa ceva, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
cu rame groase și-i frecă meticulos cu mâneca halatului. Bătrân și ostenit, acum că furia dispăruse, își strânse rădăcina nasului cu degetul mare și cel arătător înainte să-și pună ochelarii la loc. — Ei bine, spuse el încet. Da, încuviință Scout. Mi s-a părut că era mai bine să tac. — Ei bine, repetă Fidorous, uitându-se în jur și părând să observe pentru prima dată că era îngropat până la coapse în hârtii. Presupun că toate astea te cam șochează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
plin sezon, migrează. Toate tunelurile trebuie să fie închise. — Ce se întâmplă? O, Doamne, ludovicianul? Nu, zise Scout, fry... peștișori ideatici. Inofensivi luați în parte, dar dacă intră prea mulți, există posibilitatea să le ia urma ceva mai mare. Doctorul încuviință. — ... iar dacă au ajuns deja la centrul de cercetare... Scout, trebuie să te întorci și să închizi intrarea pe care ați venit. Vreau să verifici și tunelurile Milo și Io, în caz că vin pe acolo. Eu îl iau pe Eric cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
să... Alarma țipă mai departe. Scout se uită la el, apoi la mine. N-am putut decât să ridic palmele într-un gest de spune-mi ce să fac. Cu o expresie serioasă, Scout păru să ajungă la o concluzie. Încuviință din cap spre doctor, apoi se întoarse spre mine și își strecură mâna pe după mijlocul meu. Din nou întunecimea din ea. Ești bine? am întrebat-o din priviri. Îmi aruncă un zâmbet strâmb, apoi vârî mâna în buzunarul meu și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
central, strigă doctorul acoperind zgomotul. E prea puternic pentru ei, îi aruncă afară din... Nota se opri. — ... tuneluri, țipă doctorul, luat prin surprindere de tăcere. — Îi aruncă afară din tuneluri, repetă el, mai încet, încercând să-și recapete calmul. Am încuviințat, luând degetele de pe taste. Doctorul își verifică ecranul, apăsă câteva taste. — Așa. Cred că s-a rezolvat. — Excelent, am zis, nevrând să par la fel de confuz pe când eram. Fidorous se uită la mine un moment, apoi își îndreptă atenția la monitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]