703 matches
-
desfăcu. Printre pete galbene, cu litere mari de tipar, era scris cu cretă colorată roșie cuvântul ÎNAINTE. Dedesubt, caligrafiat migălos cu albastru, se putea citi: Cruciadă pentru Demnitatea Maură. — Mă-ntreb cine-o fi dormit pe zdreanță aia, spuse femeia îndârjită care se pricepea la imnuri religioase și urma să fie conducătoarea corului. Maică Doamne! Câțiva alți răsculați în perspectivă își exprimară, cu vorbe mai buruienoase, aceeași curiozitate în privința petelor de pe cearșaf. — Acum liniște, spuse Ignatius, bătând puternic cu piciorul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
spre el. — Nu pot să înțeleg ce faci, îi spuse șeful de birou lui Ignatius. Ia mai taci din gură, mongoloidule, stârpitură pocită! — Noi ne întoarcem în fabrică, îi spuse furioasă lui Ignatius purtătoarea de cuvânt a corului, doamna cea îndârjită. Ești un om rău. Nu mă mir că te cată poliția. — Da, da, o susținură și alte voci. — Așteptați o clipă, le rugă Ignatius. Cineva trebuie să-l atace pe Gonzalez. Se uită lung spre batalionul de luptă. Hei, tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Îmbrățișarea suferinței. („Copiii Săi“, nici măcar nu e vorba de mine, e vorba de el și de mama.) Tăcerea noastră voia să Însemne: Doamne, Înțelegem, și În trupurile noastre doborîte acceptăm cu bucurie - o bucurie Îndoliată, Învăluită În negru, austeră și Îndîrjită, dar totuși o bucurie - această suferință pe care ai voit-o spre a ne aduce mai aproape de iubirea Ta. (Conceptul de „bucurie Îndoliată“ mă lasă cu gura căscată, eu care i-am citit totuși pe Tertulian, Pascal, Kierkegaard, Kafka, Schopenhauer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
printr-un act de supunere necondiționată care avea valoarea unei capitulări. Mi-am încleștat imediat buzele și mi-am înfipt unghiile în carne ca să nu mai spun nici un cuvânt din rugăciune. Eram gata chiar să scot un urlet de fiară îndârjită, ca să-mi dau curaj, când am auzit un sunet cunoscut, a cărui proveniență n-o puteam totuși preciza. Am ciulit urechile, m-am concentrat îndelung și în cele din urmă m-am lămurit. Erau valurile unei mări. Dincolo de zid se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
poruncit încă o dată: „N-auzi? Ce stai acolo și te uiți la mine? Leagă-l odată, cum îți zic”. Așa că Dinu s-a trezit legat cu o frânghie de piciorul patului. „Bate-l cu cureaua acum, a strigat maică-sa îndârjită, bate-l până-i vine mintea la cap”. Înverșunându-se și el, frate-său și-a smuls cureaua de la pantaloni și a început să-l bată cu ea. Simțea loviturile pe mâini, pe umeri, pe spate și a descoperit îngrozit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am golit sticla aproape pe nerăsuflate, m-am îmbătat năpraznic și am început să strig: „Pușca! Adu-mi mai repede pușca!” Marta mi-a întins-o ștergându-și cu cealaltă mână lacrimile; plângea de necaz și de rușine. Beat și îndârjit, m-am dus la cafenea. Acolo, m-am sprijinit de una din mese, ca să nu mă clatin și să-mi dau curaj și i-am întrebat pe pescari, încercând să par sigur de mine, deși vorbeam greu și mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
construiască În computer corpul romanesc al inițierii. Astfel se convertește abisal frivolitatea genului polițist prin amplificarea cadrului investigat. Tradiția și-a inventat labirintice scenarii inițiatice, prin care ascunde cu strictețe ceea ce trebuie să rămână secret. Cu cât căutarea e mai Îndârjită, cu atât secretul rămâne mai impenetrabil. Scopul inițiaților, al celor numiți În roman „Superiorii Necunoscuți“ („I Superiori Sconosciuti“) care ar constitui faimoasa „cavalerie spirituală“ este să apere, așa cum spune Agliè, secretul Secretului: „La Grande Fraternitâ Bianca, li chiami Rosa-Croce, li
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
terci“. Se uită după tatăl ei și în cele din urmă îl zări în celălalt capăt, cu un aer răzvrătit, cu micul dejun neatins în față. — O să-l mănânc când vine soția mea, insista el cu o demnitate fermă și îndârjită, adresându-se unui îngrijitor. — Ei bine, o să cam ai de așteptat, pentru că n-a trecut pe-aici săptămâna asta, așa e? îi râse în față îngrijitorul. Chipul lui Ralph păru descompus de durere și panică. Nu? întrebă el. Nu reușesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
iar o pornesc pe jos/Curcubeul leagă orașele...”, Stimmung-ul imaginilor elaborate fiind preferat dicteului. Poemele mai radicale formal și tematic sînt postdatate: cel mai „insurgent” (deși doar în aparență) este mult-comentatul „Cosmopolis“, inclus în majoritatea antologiilor noastre de avangardă („...Danț îndîrjit al vremii care moare”), „Subiect“, datat „1916” (anul debutului Dada), pornește de la „pretextul” comentării revistei Cabaret Voltaire: „Emmy Hennings a scris:/«fata pescarului din Batavia»/(Prin vreme de război simplă veste/de la prietenii mei din Svițera/1915 data cabaret Voltaire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Cuvîntul ăsta nu l-am rostit. *** Marie stătea așezată la volan, cu capul peste brațele Îndoite, cînd Lucas deschise portiera și se așeză alături, punîndu-i o mînă amicală pe umăr și șoptind că Îi părea rău. TÎnăra femeie Înălță capul, Îndîrjită. Ochii Îi străluceau de lacrimi reținute și de furie. - Niciodată n-au să mă facă să cred că Nico l-a ucis pe Gildas, niciodată. Era unchiul lui, Îl adora. - Știu, zise el blînd. Dar fuga nu pledează În favoarea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
au adunat în jurul gropii urmărind ascensiunea lui GRUBI.) MAMA (Țipând isteric.): Chemați pe cineva! Dați un telefon! CĂLĂTORUL GRĂBIT: Omul ăsta a suferit vreodată de ceva? BRUNO: Era cam surmenat de câteva zile... MAJORDOMUL: Grubi! Mă auzi? GRUBI (De sus, îndârjit.): Las’ că mai auziți voi de mine! (Plasatoarele, mașiniștii, sufleorul, decoratorii, ceilalți oameni din corpul auxiliar al teatrului s-au adunat în jurul gropii.) — Ce se-ntâmplă? — Ce vrea? — L-ați anunțat pe dom’ director? — O să cadă! — Ce naiba, dom’ne, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
beau pe îndelete? PARASCHIV: Nu știu. (Începe să mănânce.) Bea-l și gata... MACABEUS (Îi răstoarnă dintr-o lovitură castronul cu mâncare.): Ascultă-mă și pe mine puțin... E destul de important... Pur și simplu nu mă pot hotărâ... PARASCHIV (Adună îndârjit de pe jos.): Lasă-l pe mâine. E mai bine să-l lași pe mâine. MACABEUS: Iar mâine? Mâine îl las pe poimâine... Și tot așa... Ca să-l am tot timpul în față... PARASCHIV: Unde ai pus sarea? Niciodată nu găsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
sarea? Niciodată nu găsesc sarea... MACABEUS: Am să-l beau, totuși... Am să-l beau în sănătatea ta... PARASCHIV (Începe să mănânce.): Or să vină să ne caute. MACABEUS: De ce nu răspunzi? Vreau să beau cu tine... Noroc! PARASCHIV (Mănâncă îndârjit.): Or să vină să ne caute. MACABEUS: De fapt... de ce să beau eu în sănătatea ta? Mai bine bei tu în sănătatea mea... PARASCHIV: Cum?! MACABEUS (Îi întinde paharul.): Hai, bea-l! Bea-l și pe ăsta. PARASCHIV: Nu vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Ba da... Puteți lustrui cealaltă șină. O să vă treacă timpul mai repede. (Cei doi sunt așezați, călare, pe câte o șină și lustruiesc; câteva zeci de secunde de tăcere; se aud sunetele ritmice ale muncii lor.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Lucrând îndârjit.): De fapt... de ce trebuie să le lustruim? HAMALUL: Nu știu. Așa zice domnul Kapunta. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da... E bine să fie lustruite. (Alte secunde de muncă încordată.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Întinzându-și spatele.) Până unde le lustruim? HAMALUL: Până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Fiecare inspira suflul celuilalt cu jind, ținându-l cât mai mult în plămâni. În al lor glob de sticlă, trăiau dependeți unul de celălalt. Grav, o lovitură de tobă ne surprinde: De ce azi? De ce nu ieri, de ce nu mâine? murmură îndârjit, printre dinți, Ion. Se plimbă energic prin salon, lăsând senzația dramatismului, cu mâinile la spate, impunător, oprindu-se uneori să dezaprobe cu gesturi repezite. Ușorul tremur al vocii releva năduful abia stăpânit. Părea, cu hainele negre care-l ascuțeau și
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
benevolența universală, ci Își urmărea foarte precis pro priile interese, fiind capabil să profite de oportunită- țile pe lângă care mulți ar trece fărĂ să le bage În seamă. Pe cât de pasional fusese În iubirea lui, pe atât de necruțătoare și Îndârjită se dovedise a fi fiara din el, rănită. Probabil că, În parte, tocmai din cauza ei mă Îndrăgostisem de el și tot din cauza ei Îl părĂsisem. Ea era ceea ce Îl făcea imperfect, intere- sant, posibil de salvat. Salvându-l pe el
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
cultiva benevolența universală, ci își urmărea foarte precis pro priile interese, fiind capabil să profite de oportunitățile pe lângă care mulți ar trece fără să le bage în seamă. Pe cât de pasional fusese în iubirea lui, pe atât de necruțătoare și îndârjită se dovedise a fi fiara din el, rănită. Probabil că, în parte, tocmai din cauza ei mă îndrăgostisem de el și tot din cauza ei îl părăsisem. Ea era ceea ce îl făcea imperfect, intere sant, posibil de salvat. Salvându-l pe el
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
care nu vom fi în stare vreodată să le depășim. Drumul nostru ne-a apărut în adevărata sa lumină, lent, ezitant, intermitent. Ceea ce am visat, acest chip botezat înconjurat de o aureolă, cu siguranță nu este al nostru. Acest soldat îndârjit și curat, neobosit și mereu disponibil; acest contemplativ pus pe fapte, participant la bătăliile cele mai aprige, ce-și păstrează indispensabila distanță mistică; acest făcător de pace capabil să înfrunte fără ranchiună conflictele lumii; acest creștin deschis oricărei noutăți și
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
mereu că n-am afecțiune. Singură, Otilia medită mult la Felix și-și repetă pentru ea argumentul. Îl iubea, într-adevăr, pe tânăr. Totuși, simțea că Felix nu era pentru ea. Îl admira, îi purta grijă de soră, dar ținuta îndîrjită a acestuia în viață o înfricoșa. Deși tânăr, Felix avea priviri prea bărbătești. Otilia era o râzgâiată, conștientă de vițiul ei, care se simțea bine când o protejau oameni delicați ca Pascalopol, care îi dădeau imposibilul, fără să-i ceară
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Și care să-ți zică: "Bruță, astăzi hai să ne facem albiniști! Lasă-mă pentru ca să-ți sui la dobitoc". Adică la creirul mic. Avansau și ei de-a lungul parterului înalt, angajîndu-se când în escaladarea unor surplombe pitice, când gâfâind îndîrjiți. Le hârâia saliva pe gâtlej, ca boaba de nisip pe hârtie. - Bruță... - Hep! - Ciohordoaica ta e dilie? Din spirala descrisă de șobolanul vioriu, fosforescent, se putea deduce că negriciosul pusese brusc frână pe zid și-și scărpina de zor rufăria
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
își dublau volumul sânilor, înmuindu- și-i în parafină, îi caligrafiau, cu verde, pe tencuială, cuvinte dezlânate și-i declarau că poate să plece unde vrea, fiindcă ele fie or să-l aștepte, fie nu. Proletcultistele se dovedeau cele mai îndîrjite. Îi solicitau rapoarte amănunțite despre stările sufletești încercate în munca la strung. Îi înaintau notițe informative despre activitatea soților lor. Trebuia să le coboare cu forța de pe lampă, acolo unde se cățărau pentru a scanda, cică-se, pentru pace, înhățîndu-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
măcar într-un tuci?! - Nu știm, arză-ne focul, să ne arză! Vai de păcatele noastre. Habar n-avem, Înălțimea Ta!... Consumăm prea mult ulei. Sîntem prea proști. - Să vă fac atunci niște minuni? se ridică, încă nici pe jumătate îndîrjit, Doru-ucenicul, observîndu-se abia acum că nu mai era înveșmîntat în pijamaua sa băiețească. Ci, dimpotrivă, apărea înspumat într-un cămășoi alb de noapte, prelung și străveziu, recomandabil numai muierilor cu forme atât de năpraznice, de ți-ar fi furat, ca
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dintr-o singură frază, Ceaușescu nu pierdu ocazia și îi destitui pe toți secretarii cu propaganda, mici și mari, ai Bucureștiului, începînd să-i salte, chiar din acea clipă, în funcțiile lor, pe alții, cu mult mai înfometați și mai îndîrjiți. Nici nu apucaseră bine pistolarii Partidului să debaraseze Sala Palatului de activiștii decedați, înjugîndu-li-se la furca picioarelor și remorcîndu-i apoi de copitele pantofilor stas, că, prin aceleași uși laterale pe care unii ieșeau, își făcură apariția, săltând, înmărmurind și mai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
umplut, miroși și tot mai vrei, ma...hie de la Laur! Cred c-o înghiți cu halba! - Da, numai pe a lui o servesc! zise Flora indignată și scurt către Laur, - Să mergem! Încheind disputa pentru amândoi. Marinică dispare iritat și îndârjit prin oraș. După acest incident Flora, tristă, îi mărturisește sfârșită: - Bărbatul meu vine mâine! Laur a rămas uluit, fără grai, simțea cum îi bubuie creierul care-l prevenea repetat atenție, primejdie! Trebuia să ia o decizie care întârzia să îi
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
de acum nu mai ținea de părinți, ci de omul ăsta ursuz și puternic. Într-o zi a îndrăznit, după îndemnul mă-si, să-l întrebe: - Ce-ai făcut cu actele? M-ai scris și pe mine? întîi el tăcuse îndîrjit, apoi rostise scurt: - Te-ai făcut și tu a dracului? 93 De atunci nu se mai încumetase să-l întrebe ceva. Îl simțise multă vreme ca pe un străin, dușmănos. La vreo săptămână, într-o seară, pe când ședeau amândoi la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]