KorAP: Find »[drukola/base=îndărăt & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...13 14 15 ...57 >

1,417 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263

era un clopot electric care scotea un sunet șuierat, conspirativ) și tresări. Era prea devreme ca să-i fi sosit musafirul așteptat. Se ridică și privi prin perdelele de dantelă. La ușă se afla George McCaffrey. John Robert se trase brusc îndărăt. Nu obișnuia să înjure, educația lui metodistă nu i-ar fi permis asemenea vulgaritate. Se încruntă ușor și își clătină capul dintr-o parte în alta. Nu-i trecu nici o clipă prin minte să nu răspundă la sonerie. Ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
la ușa lui. John Robert. Hotărârea îl umplea de o ciudată emoție ațâțătoare; se sculase din așternutul șifonat de pe canapea și începuse să rătăcească, plin de neastâmpăr și de energie, din sufragerie în camera de zi, apoi în bucătărie și îndărăt. Simțise nevoia să facă ceva, ca și cum ar fi fost ceva de făcut în casă, o treabă pe care o lăsase neîmplinită. Se pomenise din nou în bucătărie, deschizând un sertar și scoțând un ciocan. Se uitase la ciocan, legănându-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
de-a lungul naosului. Se așezară unul lângă celălalt, preotul ținându-i mâna și frecându-i-o ușor. — Ei bine, micuțo? Diane îi strânse mâna cu putere, ținându-i-o un moment prelungit, apoi i-o eliberă și se trase îndărăt. Îl găsea pe preot atrăgător, dar foarte straniu; era atât de diferit de ceilalți bărbați, atât de lipsit de grosolănia caracteristică bărbaților! Îi plăcea să-l atingă, dar era întotdeauna nervoasă, temându-se ca nu cumva George, a cărui prezență

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
spune ce gândești. Dar eu... Părintele Bernard își spuse că ar fi nepoliticos să protesteze. Și apoi acum se temea cu febrilitate ca nu cumva formidabilul său vizitator să se răzgândească. Adăugă: — Aveți nevoie de cineva care să vă arunce îndărăt mingea? Da. E o imagine care... da! — Asta nu înseamnă că sunt un partener de joc potrivit pentru dumneavoastră, ca să ne menținem la aceeași metaforă. — E un lucru lipsit de importanță. — Am să încerc. — Frumos din partea dumitale. Când putem începe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
Emma, complet îmbrăcat și din ce în ce mai ud, pentru că nu-și redeschisese umbrela, înaintară de-a lungul unei laturi a bazinului, apoi se îndreptară spre George, care stătea de unul singur, întrucât ploaia, acum puternică și șfichiuitoare, îi alungase pe toți înotătorii îndărăt în apă. George își dădu seama că cineva se apropie de el, apoi își dădu seama că e Tom, și își întoarse, foarte încet, capul. — George, hello...! George rămase cu capul întors, iar privirile ochilor lui mari, distanțați, lunecară spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
calitatea nefirească a lui George, neplăcută ca mirosul unui strigoi. — George, aș vrea să ți-l prezint pe prietenul meu, Emmanuel Scarlett-Taylor, îi dădu înainte Tom. George nu rosti nici un cuvânt. Făcu o mișcare, și Tom se dădu un pas îndărăt. Apoi, tot fără să se uite la Tom, înșfăcă brațul băiatului, îl strivi aproape în strânsoarea lui de clește, pe urmă îl împinse puternic, cu palma mâinii întinse, și se întoarse încet la postura lui contemplativă. Tom se împletici îndărăt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
îndărăt. Apoi, tot fără să se uite la Tom, înșfăcă brațul băiatului, îl strivi aproape în strânsoarea lui de clește, pe urmă îl împinse puternic, cu palma mâinii întinse, și se întoarse încet la postura lui contemplativă. Tom se împletici îndărăt, dădu peste Emma, apoi își recăpătă echilibrul. — Fir-ar să fie! — Îmi pare rău... — Ei, ai văzut ce fel de om e? Sau mai curând n-ai văzut. — Și, mă rog, ce fel de om e? — Dă-l dracului! Mor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
de râs. Apoi, alergând la grilaj, îngenunche, și își vârî cu forță un genunchi ferm printre bare. Emma își așeză un picior pe genunchiul lui, reuși să se agațe cu mâinile de marginea de sus a unei bare și sări îndărăt, în libertate. Aplauze și ovații îi salutară salvarea. Vânăt de furie, Emma se și îndreptase spre ieșire. Tom alergă după el; — Hei, ți-ai uitat umbrela înăuntru! Să mă duc să ți-o iau? Emma înainta într-o tăcere îndârjită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
dintr-o sursă pură, ca răspuns la iubirea dumitale imperfectă, ca răspuns la frenetica dumitale dorință de iubire - și pentru că această iluzie te încălzește, afirmi că ai certitudinea. Presupun că asta-i ceea ce se numește credință. Simți totul răsfrângându-se îndărăt, asupra dumitale. Dar ar fi nevoie de Dumnezeul în care nu crezi pentru ca toate astea să devină o realitate. Nu e decât același lucru imperfect, agitat încoace și încolo, în ambele direcții. Aștepți un răspuns. Și cum nu poți primi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
cetățenii noștri vrednici de dispreț! Rozanov rămase locului, cu poalele pardesiu lui fluturând în vânt, cu gura deschisă și fața contractată de durere. Preotul îl privi un moment, apoi se hazardă să-l tragă de mânecă, pentru a-l grăbi îndărăt, în direcția orașului. Când începură să coboare panta, se porni o ploaie măruntă deși, în depărtare, raze fugitive aprindeau scântei în cupola aurită a Sălii Mari și în girueta aurie de pe biserica St. Olaf. — Ce regreți cel mai mult în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
cineva intră înăuntru. Alex își duse o mână la inimă. Era Ruby. Femeia o văzu pe Alex prin ușa deschisă a camerei de zi și veni repede spre ea, cu brațul întins. Alex se cutremură și se trase un pas îndărăt, pe urmă luă scrisoarea pe care i-o întindea Ruby. Un moment, avusese senzația că bătrâna ei servitoare se repezea spre ea ca s-o lovească. Impresia fusese atât de puternică, încât nu avu puterea să rostească acel „mulțumesc“, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
lui momente“, un moment de elan subit. Șovăi doar o clipă, apoi se îndreptă spre George și-l sărută pe obraz. George rămase vizibil uluit, de parcă nu-și dădea seama dacă primise o sărutare sau o plamă. Făcu un pas îndărăt. Apoi, cu o privire rătăcită și fără să se uite la preot, îl ocoli și ieși din cameră, lăsând ușa deschisă. Părintele Bernard o închise. John Robert era enervat. Enervat de el însuși, de George, și acum de părintele Bernard

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
George păru ușurat. Se rezemă de speteaza scaunului, lăsându-și gândurile să rătăcească. Acum era rândul lui Alex să se învârtească prin cameră. Și cum o mai duci tu cu Rozanov? — Eu? Mă iubește, mă urăște, mă îmbătrânește, mă trage îndărăt. Vechea poveste. Cum o să se termine? Oricum, în curând o să moară. Bătrânii sunt măturați din cale. Îi aruncă o privire răutăcioasă lui Alex. Noi, cei care rămânem, avem și noi necazurile noastre. Hei, nuni, nuni, nu! Alex care se apropiase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
asemănător al lui George. Gestul îi deșteptase un vechi simțământ că George era primejdios pentru Adam. Așa încât îl mârâise (ceea ce iarăși i se întâmpla foarte rar) și apoi, satisfăcut de asemenea performanță, o luase la fugă cât îl țineau picioarele, îndărăt spre stăpânul lui. Adam, care se găsea încă în garaj, închisese ușa, drept care Zet porni din nou să alerge prin grădină. Atunci se pomeni față-n fată cu vulpea. Era vulpea cea mare, masculul. Zet nu văzuse în viața lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
Apăsă încă o dată, mai lung și cu mai multă forță, și soneria emise un șuierat strident, impertinent. Ușa se deschise și întreg cadrul ei se umplu de silueta masivă, groasă, a filozofului. John Robert nu spuse nimic, dar se dădu îndărăt, cu stângăcie, în holul întunecos, pentru a-i face loc lui Tom, care păși, cu aceeași stângăcie, în spațiul din fața lui. Afară, lumina scânteietoare de aprilie dezvăluia un cer albastru, pufuri de nori albi, grăbiți, mărul din grădină torturat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
mărite și m-a ales pe MINE. Nu-i o nebunie, nu-i un banc bun? Tom izbucni în râs și continuă să râdă în timp ce-și vârî brațul sub cel al prietenului său și începu să-l conducă îndărăt, spre Travancore Avenue. Emma își retrase brațul. Dar cum... deci o cunoști pe fată? Nu. N-am văzut-o în viața mea. Cred că n-a fost niciodată aici, a crescut în America. Se vede că-i nebun. Nebun de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
încet. George rămase o clipă nemișcat, în timp ce simțurile i se învârtejeau într-un caleidoscop nebunesc; era incapabil să-și concentreze văzul asupra camerei, după ce scrutase cu atâta intensitate pagina scrisă. Apoi se îndreptă tiptil spre ușă și, fără să privească îndărăt, ieși în coridor, orbit din nou de obscuritate, după lumina soarelui din dormitor. Clipi și privi în dreapta și în stânga. Nu era țipenie de om. Ba da, era cineva, o femeie, rezemată de zid, alături de ușa pe care scria „Intrarea strict

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
o văzu pe Hattie. În aceeași secundă, Pearl veni alergând, cu un prosop în mână. Ce-i asta? Ca să vă uscați părul. A! Stând în pragul camerei de zi, își frecă zdravăn părul, fața și gâtul, apoi îi zvârli prosopul îndărăt lui Pearl, fără să-și întoarcă măcar ochii spre ea, după care intră în cameră, închizând ușa în urma lui. Dintre cele trei persoane angrenate în această scenă sau ceremonial al sosirii, nu s-ar putea spune că John Robert Rozanov

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
Bea, o îndemnă el și când rosti acest cuvânt se simți ca un bătrân vrăjitor, un făcător de farmece. Hattie sorbi și ea o înghițitură. I se ridică și ei pe dată la cap. Oh! John Robert își târșâi picioarele îndărăt spre banchetă și amândoi se așezară din nou. E bun, spuse Hattie. Ți-e dor de America? o întrebă. Nu-i punea adeseori asemenea întrebări directe sau chiar interesante. Avea acum impresia că niciodată nu-i pusese cu adevărat întrebări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
dorul chinuitor după prețioasa făptură pierdută. Speranța îl amăgea mereu cu petice de spumă albă, printre valuri. Începu să scoată țipete isterice. Își spuse: „Am nevoie de ajutor, trebuie să-i fac să vină!“. Porni să înoate, cu îngrozitoare încetineală, îndărăt, spre țărm. Emma lăsă fetele să i-o ia înainte. În absența lui Tom, tovărășia lor îl stânjenea și, evident, erau și ele stingherite. Pearl și Hattie începură să zburde ca niște școlărițe în vacanță, râzând în gura mare, probabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
să mulțumim cerului. După masa de prânz, George se depărtase de grup. Porni pe aleea asfaltată, întâi în direcția opusă casei Maryvile, unde drumul cotea spre uscat și se pierdea într-o pădurice (aceasta era „plimbarea lui Brian“), și apoi îndărăt, în direcția Maryville, (când îl întâlnise pe Tom, pe la jumătatea drumului), lăsând în dreapta lui casa și promontoriul și coborând spre stâncile de unde era „imposibil să intri în mare“. George se simțea atât de nefericit, încât se întreba cum de poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
nou pe Zet, îl ajunse și, călcând prin apă, îl prinse. Făptura udă îi atârna moale în mâini, dar ochișorii negri-albăstrui se uitau cu inteligență conștientă drept în ochii lui George. Acesta din urmă își spuse: „Nu mă pot cățăra îndărăt pe stâncă ținându-l pe Zet într-o mână. Și-apoi ei trebuie să fie înnebuniți. Cum o fi ajuns drăcușorul ăsta până aici? Trebuie să fac ocolul stâncii și să înot până la plajă. Dacă mă țin pe lângă mal, evit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
uită la fata care chicotea, evident cam amețită, scuturându-și părul lung, blond. Era înaltă și purta o rochie elegantă, lungă, dintr-o mătase multicoloră. Se apropie de el, aruncându-i-se aproape la piept. Tom se dădu un pas îndărăt și o privi din nou, mai atent. Emma! Păcătosule! Asta-i prea mult! Și ești beat, duhnești a whisky. Bea și tu un pic, am adus sticla cu mine, haide să ne așezăm undeva. Ești beat turtă. De unde ai știut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
fi martorul ocular al urmărilor. Curând se adună o mică mulțime în fața casei Belmont. Poliția a sosit când a fost prea târziu. Efectul vizibil asupra lui George a putut fi urmărit până în cele mai mici amănunte. Se dădu câțiva pași îndărăt; pe față îi apăru întâi o expresie de fâstâceală și iritare, apoi de extremă panică. Cei care nu se tem de dezaprobarea publică pot fi în schimb speriați, în mod abject, de ridicol. Combinația dintre brațul lui Hattie întins cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
cap și mi-e o frică de moarte că Rozanov o să afle. Doamne, dacă n-ai fi beat... Te-am scăpat sau nu de George? Da, da, a fost o idee admirabilă... dar acum... mai inventează ceva. Emma se trase îndărăt cu mișcarea unui atlet sau a unui dansator gata să se avânte, perfect sigur de sine. Se răsuci pe trei sferturi, își întinse brațele în lături și începu să cânte. De astă-dată dădu drumul din plin vocii lui, cu acea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]