542 matches
-
frânturi de imagini. Ieri s-a întors din campanie. De unde? Cu fruntea încrețită, încearcă să se reculeagă. Din Illyricum! țâșnește într-un final răspunsul. S-a încheiat războiul dalmato illyric ce s-a tărăgănat trei ani de zile. Se scutură înfiorat. Trei ani care au zgâlțâit imperiul din temelii. Probabil cel mai mare pericol la adresa Romei de la războiul cu Hannibal încoace. Slăbiciunea a fost alarmantă. Fundațiile pe care Augustus și-a construit politica lui ambițioasă s-au dovedit firave și nesigure
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
să fie consultate Cărțile Sibiline. Un demagog ieftin, gata oricând să toarne paie pe foc, dacă prin asta își poate face capital electoral. Migrena a mai dispărut. Răsuflă ușurat și se sprijină mai comod pe perne, când tresare dintr odată, înfiorat. Ca o lamă de cuțit, cuvintele lui Nerva îi sfârtecă creierii, și așa dureroși. I-a spus că vrea să se sinucidă. Își rotește privirea, buimac. Mizantropie de bețiv? Că alte motive n-ar prea avea. O arsură în coșul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
foarte frumoasă și m-am gândit că trebuie să fiți o actriță. ― Mulțumesc, îi spun eu, cu un zâmbet veritabil de data asta. Atunci când complimentele au fost întotdeauna lucruri de care au avut parte alții, chiar te simți ridicol de înfiorată când începi să le primești și tu. ― Dar nu sunt, mai adaug, și mă întorc. Dacă la început am crezut că poate era șoferul lui Brad, sau cineva trimis de el să mă ia de la aeroport, îmi dau destul de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
se aruncă unii peste alții, puștile răzbubuie, spăngile se-nroșesc în piepturi. Călătorul obosit din urmă, însetat adineaori poate ca și lupul din pădure, acum e și el o fiară. Pe luciul de oțel al puștii lui se prelinge sângele. Înfiorată, raza călătorește mai departe. Când vrei să rătăcești, ai unde. Așa, raza ajunge deasupra unui târg. Într-o casă mare, bogată, într-un salon o mulțime de femei și de bărbați sorb ceaiul aromat. Râs, vorbă și-un vals molatic
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
În creier. Moff se apropie de căsuțele din copac. Când Își dădu seama ce erau, o chemă entuziasmat pe Heidi. Arătă către rădăcinile mari: —Sunt smochini strangulatori adulți. Am mai văzut În America de Sud, dar ăștia sunt uriași. —Strangulatori, spuse Heidi Înfiorată. —Vezi acolo sus? Și apoi Moff Îi explică cum semințele prindeau rădăcini sus, În crăpăturile pline cu tot felul de depuneri ale copacilor gazdă. Rădăcinile aeriene creșteau În jos și Încolăceau copacul gazdă, iar pe măsură ce gazda creștea, rădăcinile pline de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
față de mine și a-i împiedica sau a-i întîrzia, măcar, planurile perverse. În curte, la miezul zilei, i-am spus o dată ca să-l încerc: - Pentru mine, senzualitatea nu joacă rol prea mare. - Ba eu sunt senzual! Și-l văd înfiorat, sclipind la soare, umflîndu-se: pe la începutul aventurii, pe când căpătase o femeie curată și de familie bună, oricând la dispoziție, după ce escapadele lui se făcuseră printre dame și printre slugi. - N-am noroc, îi spusei. Am avut o metresă care îmi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
care Khaba și Odolgan îl împinseseră între timp către el. — El e? întrebă. Marcomanul, cuprins de groază, nu era în stare să-și ia ochii de la sinistrul spectacol ce i se oferea privirilor. — El e? insistă Balamber. E Waldomar? Tresărind înfiorat, Audbert încuviință frenetic. — Da... da. El e, da, bâigui. Gualfard păru jignit. — Bineînțeles că e Waldomar! Ce-ți închipuiai, hunule? Că-ți pun în brațe un mort oarecare? — Vrei să-l vezi mai bine? spuse Geremar și, imediat, luând o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care-ți picuri veninul de moarte pe sufletele înstrăinate, oprește-ți amarul, îneacă-l într-un suspin înainte ca speranța să moară înainte ca trecerea ta, prea tare să doară. Ești departe... Dimineața își prelinge, razele de lumină pe trupul înfiorat, al zilei, ploaia de rouă, spală norii de zgură, iar stelele se sting, în infinitul univers. Privesc cerul senin, îmi inchipui că ești, printre albastrele astre, mi-e dor de chipul tău... pierdut în neguri de vreme, în frunzișul pădurilor
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
grădină. Aveam un cireș mare, cu rod bogat, la marginea viei. Parcă era din Abecedar. Nu-l puteam cuprinde cu brațele amândouă și mă lipeam cu obrazul de el, și-l mângâiam cu amândouă mâinile pe coajă, până mă simțeam înfiorat. Când știam că voi lua bătaie, și asta se întâmpla atât de des (maică-mea mă bătea mereu, din te miri ce: după standardele astea occidentale sunt un copil abuzat, supraabuzat), fugeam repede prin curte, direct în grădină, îl cuprindeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
la căsuța de pe mal, mă întorceam domol, gânditor, cu inima grea; dacă lumina era aprinsă, mă străbătea în suflet ca o undă de fericire. Veneam încet, pe jos, cu calul după mine, cu frâul trecut prin stânga, și glasul moale, înfiorat, întreba ca totdeauna, aproape, îndărătul ușii de brad: —Dumneata ești, taică? Și inima mi se zbătea tare în piept ca o pasere rănită. Pe urmă, tinereța noastră nu putu răbda diminețile când gazornița trebuia să rămână stânsă. Într-o coșcovă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
stăpânul cel vechi al moșiei... Acuma, parcă-i un blestem!... Începu a râde întorcându-și fața spre mine: Lasă, Niculiță, nu-i nimic; poate n-o să mai afle nimeni! Și închise ochii, plecându-se spre mine, ca s-o sărut. Înfiorat, amețit de dragoste, pornii spre Sărățeni călare, prin lumina nehotărâtă a zorilor. Și în minte deodată, într-o lumină de vis, răsări mama Chivei, o umbră, și fantoma boierului bătrân. A fost atunci, demult, o dragoste care poate semăna cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu puteau să-mi oprească drumul de a doua zi noaptea, spre Iezer. Mă dusei și a doua zi, ca-n totdeauna, cu puțină neliniște, cu puțină grijă, făcând un înconjur mai mare. Și Chiva aștepta cu ochii lucitori, caldă, înfiorată, gemând ca de durere când o strângeam în brațe... Neliniștea se risipi ca fumul. A treia zi însă, când Corbu dădu pe obișnuita cărare de lângă trestii, începu a ciuli urechile. Îl oprii și descălecai, cu mâna pe pușcă. Și prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și pe gură. Glasuri și tropote porniră dintrodată pe afară, capete de femei se arătară la geamuri, cineva zgâlțâi clampa ușii. Rusu întrebă: Cine-i acela? Știe el de copil? Spune-mi cine-i?... Dar copila nu putea răspunde. Gemea înfiorată și abia se zbătea. —Domnu picher! domnu picher! se auzeau glasuri de afară. N-o omorî, domnule Ioane!... Ce este? răcni el întorcându-se cu mânie. Ce vă boldiți pe ferești! Porniți și vă căutați de treabă... Se repezi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de lângă grajd, unde o aștepta pădurarul. Cum deschise, îl și cuprinse cu amândouă mânile de grumaz. Și dintrodată se simți strânsă lângă tașca cea înflorită cu alămuri. Cu răsuflarea pierită, i se păru că moare. Dar învie îndată, fericită și înfiorată. — Avem în podul grajdului, în fân, un loc ascuns... îi șopti ea. Și se sui întăi ea pe scară în pod; și pătrunse după dânsa, în mirodenia fânului, și Costandin, căutând-o cu brațele întinse prin întuneric. De această dragoste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu mai zâmbea. Și-a pus urechea la inima ei. Inima aceea, care bătuse pentru dânsul, a contenit. O clipă Culi închide ochii. Rânjește strâmb. Își smuncește din cap pălăria și o aruncă. C-o atenție prefăcută și cu mișcări înfiorate, caută sub fân și sub moartă, în fundul săniei. A tras securicea pe care o poartă de obicei acolo. Nana Floarea nu mai are răsuflet; feciorul ei a ajuns acum pentru dânsa numai spaimă. — Ce faci năcăjitule? Lume bună, lume dragă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mâna și i-o mângâia ușor, abia atins, șoptindu-le parcă degetelor lui Ester, degetelor ei prelungi, fiecăruia în parte, dojenindu-le parcă: „Fată, fată, de ce-ai fugit de sub cruce... Nu știi că locul tău acolo este?“. Ester râdea înfiorată de o astfel de dojană, ca și cum Teodora îi descânta sau îi ghicea. Am încercat să o întreb atunci ce-i cu Mocofanul acela pe care tot îl urmărea. Abia catadicsi Teodora să mă privească și-mi aruncă, peste umăr, dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Dumnezeu. Dacă voi reuși ca măcar puțin din acestea să ajungă la cel care mă citește, cred că mi-am împlinit menirea. Coborârea în text împlini-se-va. Dimineață mieroasă de toamnă, cu lumină leneșă, de curvă trezindu-se zgribulită, înfiorată, adulmecându-și contururile și storcând amintirii voluptăți răvășite, închipuind alte și alte minuni în ziua care începe să se reverse. Nu am chef de nimic în astfel de dimineți. Acasă, la țară, ieșeam în grădină și pur și simplu stăteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
comică”, trecerea de la securitate de la alarmă, gelozie. Situația există și în final când după toată „noaptea furtunoasă”, când totul părea că s-a lămurit, Jupân Dumitrache își amintește că a găsit ceva pe patul consoartei sale. Secvența care urmează („Chiriac (înfiorat): Ceai găsit jupâne?...”) evidențiază caracterul comic al personajului Chiriac (trivial iritabil, susceptibil, cinic). Chiriac este ilustrarea unei anume nuanțe de comic: cel de pe treapta de jos a trivialului. După părerea lui George Munteanu, Chiriac este prototipul „mahalalei sufletești”: „În substratul
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
apăsat: ― Ascultă, frumoaso! Cât ai să mă arzi așa pe foc mocnit? Da’ ce, crezi că eu îs de lemn? Vreau ca într-o noapte să vii la bordeiul meu din pădure. Hangița l-a privit în adâncul ochilor, murmurând înfiorată: ― Cum să ies din casă, bădie? Nu se poate. Dacă se trezește bărbatul meu?... După o scurtă gândire, bărbatul a vorbit tainic: ― Lasă că îl fac eu să doarmă neîntors cât îi noaptea de lungă. Am eu ac de cojocul
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
ascunse taverne, afumate, duhnind a licori fermentate, si acum spațiul unui teatru de varå. Diferite popasuri în care-și deschisese cartea, mereu aceeași pentru mereu alți cåutåtori de sensuri neștiute ale drumului. Filele, unduite într-o parte și alta, așteptau înfiorate momentele deslușirii semnelor celor tainice. Rågazul creat de surprinzåtoarea apariție a lui în culisele åstui teatru se apropia de sfârșit. Dialogurile se topeau încet, måsurate de lini¿tea care avea darul, întotdeauna, de a iscă întrebåri nerostite. Așteptarea, tåcere mascând
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1650]
-
se crăpase bine de ziuă când 63 GUSTUL LIBERTĂȚII am plecat de-acolo. Nu am luat decât un cactus și un sac de plastic în care aveam două pulovere și periuța de dinți. Unde te-ai dus? am întrebat-o înfiorată. — M-am refugiat la un hotel unde ședea un cuplu de prieteni de-ai mei, aflați și ei în exil. Locul era oribil, odaia lor nu avea duș, toaletele, de o murdărie nemai pomenită, erau pe culoar. A doua zi
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
acolo se Întâmplă ceva neînțeles, tătarul năvăli asupra căpitanului, ienicerii Îl opriră, dar arcașii traseră. Simion Își ținu răsuflarea. Nu era nici o Îndoială. Căpitanul fusese lovit. Nu căzuse Încă, dar avea săgeți În umăr, braț și picior. -Dumnezeule... murmură Simion, Înfiorat. Dumnezeule mare... ce-am făcut cu căpitanul?... Cui l-am lăsat, Doamne? Arcașul simți un tremur În tot corpul și, pentru câteva clipe, fu incapabil să ia vreo decizie. Ceea ce vedea nu putea fi adevărat. Ridică din nou capul. Căpitanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
să-i facă o fotografie bună, el își va primi banii și i se va permite să plece. Dacă eșuează și de data asta, nu le va mai fi de nici un folos. Tăcerea dintre vorbe este grea, întunecată. Pran înțelege înfiorat că nu mai are de ales. Va fi și mai nefericit dacă s-ar întâmpla să dea peste acel individ care se plimbă în voie pe coridoarele palatului. Jean Loup străbate aceste coridoare, ca un hoinar fără un scop anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
casa. Nici nu se crăpase bine de ziuă când am plecat de-acolo. Nu am luat decât un cactus și un sac de plastic în care aveam două pulovere și periuța de dinți. Unde te-ai dus? am întrebat-o înfiorată. — M-am refugiat la un hotel unde ședea un cuplu de prieteni de-ai mei, aflați și ei în exil. Locul era oribil, odaia lor nu avea duș, toaletele, de o murdărie nemai pomenită, erau pe culoar. A doua zi
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
iubirea formelor câmpenești. Am absolvit Liceul Pedagogic din Slobozia, apoi Facultatea de Matematică a Universității din București, cu dedicație spre inimi de copii și tineri elevi, cu acces sufletesc la universul de cărți și semne, domeniul visului Și al memoriei înfiorate, comun matematicii și poeziei. Poezia mea este dezordinea de ieri, apărută după pierderea părinților din lumea aceasta și rezolvată în liniștea mea de mâine. Memoria mea, marcată de amintirea simplității gestului de rupere a pâinii pentru patru frați, zilnic, de
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]