1,615 matches
-
2340 din 28 mai 2017. Nu mai sunt scrutări fatale! Și se-ntâmpină cu cerul Ceară peste gând - petale, Tainele din tot misterul. Tremurând, către plafon, Răsucea câte-o idee, Ca un vechi magnetofon, Tânguind pentr-o femeie. Trist să-ngân cu el refrenul - Mulți obraji aveau nevoie Lacrimi, care vin cu trenul... Găzduiți de bunăvoie. Așezată în genunchi, Aveam mâinile uscate, Răvășită din rărunchi - Buze de tăceri sudate. Și privirea lui - redută, Peste umeri - un cuvânt, Pân-atunci, foarte pierdută
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
Și îmi număra ... Citește mai mult Nu mai sunt scrutări fatale! Și se-ntâmpină cu cerulCeară peste gând - petale,Tainele din tot misterul.Tremurând, către plafon,Răsucea câte-o idee,Ca un vechi magnetofon, Tânguind pentr-o femeie.Trist să-ngân cu el refrenul -Mulți obraji aveau nevoieLacrimi, care vin cu trenul...Găzduiți de bunăvoie.Așezată în genunchi,Aveam mâinile uscate,Răvășită din rărunchi -Buze de tăceri sudate.Și privirea lui - redută,Peste umeri - un cuvânt,Pân-atunci, foarte pierdutăLespede grea
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
ceva inutil ce ne „întunecă” viitorul, o punem într-un ungher la bucătărie printre blidele nespălate... Murim noi ca oameni demni de respect, dar nicicând nu va apune Limba Română. Or, Ea dăinuiește în eternitatea eminesciană, în doine și balade îngânate de izvoare, iarbă și frunze, dacă vocea omenească a urmașilor celor ce-au fost odată români va înceta să le cânte. Mult aș vrea să pot spune, așa cum am scris în repetate rânduri pe parcursul anilor, că la acest început de
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92332_a_93624]
-
George FILIP VULTURUL CREȘTIN de fapt eu sunt un vultur carpatin cu aripi de la Dunăre la Tisa, să cânt pe românește, să mă-nchin pe unde-n veac românul plânsu-mi-sa. In limba românească pot doini, Hora unirii peste plai se-ngână, În românește voi mărșălui Încolonat în armia română. Să îmi iubesc femeia-n limba mea Când muguri noi în grai mi s-or aprinde, De sărbători, când magii vin din stea, feciorii-n limba mea să mă colinde. La Sfânta
ZIUA LIMBII ROMÂNE LA MONTREAL PE 31 AUGUST, 2013 [Corola-blog/BlogPost/93475_a_94767]
-
alunecând peste potecile adânc pitite sub zăpadă, indiferentă la chemările de dor, iubiri ce mor, gânduri ce rătăcesc istovitor... Geme pădurea lung sub cerul de plumb. Ca-ntr-un somn nesfârșit, liniștea pământu' a-nvăluit și nicio umbră cu vântul se-ngână, niciun glas de om nu răsună, niciun cânt nu se aude trecând și niciun lup flămând nu privește la lună urlând... Geme pădurea lung sub cerul de plumb, a nins nefiresc de mult, ca-ntr-o poveste, copil fiind într-
DOINA PĂDURII ÎN IARNĂ de NINA DRAGU în ediţia nr. 2214 din 22 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383160_a_384489]
-
Strofe > Simpatie > ZÂMBET DE IARNĂ Autor: Valentina Geambașu Publicat în: Ediția nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 Toate Articolele Autorului ZÂMBET DE IARNĂ Desculță de așteptări caut colțul ierbii În iarna cu chiciură pe ram, În tăcere ascult cum se-ngână cerbii Când țurțurii dezgoliți mustesc la geam. Clipe haotice se zvârcolesc în iarna albă Prin gânduri răvășite în besmetice căutări, Cu vise înșir speranțe în aleasă salbă Peste oceane întinse, mări de așteptări. Cu raze cerul sărută gândul troienit de
ZÂMBET DE IARNĂ de VALENTINA GEAMBAȘU în ediţia nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383177_a_384506]
-
celor mai tandre trăiri. Gândurile sale ard intens împletindu-se în ode profunde, iar stelele îi vorbesc lăsându-i pe prispa amintirilor cele mai sensible suveniruri. “Ceru-ntreg parcă se-nvârte” în cetatea viselor sale și doar necuprinsul îl poate îngâna. Poezia lui Sandu Cătinean vibrează de iubire, dor și jale. Adânc recunoscător Domnului pentru tot ceea ce poartă în sinea sa, acesta scrie cu sufletul pe clipe neostenite poeme care prind orizonturi nebănuite. “Când clopetele bat a-nchinăciune” și poetul se înclină
SANDU CĂTINEAN, “CEL CARE VINE DIN BRAZI” de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383219_a_384548]
-
asfințitul sub cerga de-ntuneric Acolo, în tărie, sub licărul feeric Al aurei divine, pornirea-mi de rebel Mi-o schimbă Dumnezeul în aurit inel. Cu fiecare noapte îmi redevii mireasă, Din depărtarea vremii, cu voia ta aleasă. Când se îngână zorii, strivit în așternut, Te mai pețesc odată cu ultimul sărut. *** Referință Bibliografică: Mireasă-n fiecare noapte / Ovidiu Oana Pârâu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1924, Anul VI, 07 aprilie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Ovidiu Oana Pârâu : Toate
MIREASĂ-N FIECARE NOAPTE de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1924 din 07 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383321_a_384650]
-
eu copleșită de emoție. „E corect, a spus el mulțumit. Și știi ce trebuie să faci aici?” „Nu, luminăția-ta”. „încearcă să afli cum și de ce ți-a făcut rost viziriul de origine turcă”. „Așa voi face, luminăția-ta”, am îngânat eu. „Corect, a zis el. De-acum înainte poți să-mi spui simplu: Mehmet. Spune.” Mi-a fost frică să-l numesc așa intim, dar el a început să-și miște a nerăbdare degetul cu inelul. „Mehmet” am șoptit. în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
că din încăpățânare nu vreau să contribui la costurile educației mele erau cei mai indulgenți. Doi dintre educatorii noștri au fost de părere că obiecțiile mele se îndreptau tocmai împotriva monumentului. Probabil că și la orele de cor abia dacă îngânam ceva, sabotând astfel textele patriotice. Leșinurile mele repetate erau dovada cea mai elocventă a atitudinii mele apolitice și reacționare. Mulțumită istețimii Adélei, aceste insinuări au rămas fără urmări. Dar nu a putut să împiedice apariția celor două caricaturi. Într-una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
câteva beri, așa că mă întrebam cum o să se descurce. Și-a dat jos pantofii, din cauza tocului, s-a urcat pe scenă și a vorbit cu cei din trupă un minut sau cam așa. Apoi s-a auzit pianul, care a îngânat câteva note. Tanti Mae a dat din cap. Vioara cea mare a scos câteva sunete groase, după care pianul a început din nou, de data asta împreună cu banjo-ul. Tanti Mae s-a întors. “Domnișoară din Saint Louis cu inele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Ăsta nu e principalul motiv. Nu, nu. îl sperie de moarte gândul că dacă lumea află despre ea că are o aventură cu o femeie, vor deveni curioși în legătură cu el. Cu ce face el. —Și ce face el? l-am îngânat din reflex. Atmosfera era liniștită, dar în spatele liniștii plana ceva rău. Pentru prima oară, Walter controla conversația. Toată lumea face ceva, a spus Walter pe un ton malițios. Știu eu ce face. S-a uitat cu atenție la mine, cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ați scos-o? Pur și simplu, a doua zi dimineața i-am trimis lui Vadim un bilețel și niște flori. Asta-i tot. — Flori? întrebă Iag. — Aha, încuviință Sonia. — Lui? întrebă Iag, întinzând degetul mare în direcția mea. — Lui? îl îngână Sonia, privind drept în ochii mei. Privirea ei pătrunzătoare pe fața zâmbitoare (era privirea cu care de obicei copiii sunt speriați în glumă) mă avertiza: iubirea m-a făcut să fac tot ceea ce am făcut atunci; iubirea este aceea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
acoperite cu vegetație. Jos, în parcare, puțin mai la dreapta de locul unde se afla ieșirea din galerie, Godunov ținea permanent o mașină cu plinul făcut, pregătită pentru orice eventu alitate. Soarele încă nu răsărise când ajunseseră în port. Se îngâna ziua cu noaptea iar înspre est, deasupra orizontului, cerul începea să se coloreze în roșu. Godunov se repezise în cabină ca să pornească motoarele în timp ce Vlad desfăcea parâmele de amarare la mal. Fără să aprindă luminile de navigație și cu motoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
decât să se îngrijească să nu-l vadă cineva pe drumul până la casa bătrânului ori la întoarcere. Din acest punct de vedere însă nu-și făcea griji, nu era nimeni mai priceput ca el să se strecoare pe nesimțite. Se îngâna ziua cu noaptea când ajunsese la casa lui Calistrat. În mai puțin de un sfert de oră, întunericul urma să fie deplin. Ocolise prin pădure și ajunsese în partea din spate a curții. Ascuns între copacii din marginea lizierei, Boris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Simon se afla, deseori, pe urma pașilor lor din bătătura vreunui sat. În miezul zilei era o tihnă deplină În sat, sfîșiată uneori de lătrat de cîine sau de behăitul oilor. Ca, deodată, să răzbată voci, sfredelitoare și năvalnice, cam Îngînate; erau apostolii, cățărați pe cîte un butoi, propovăduind desăvîrșirea lumii și creația lui Dumnezeu. Așteptîndu-i să dispară, pitit la umbra unei colibe, Simon ieșea degrabă după ei, Înainte ca lumea să apuce să se Împrăștie. Atunci se pornea și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ca și de tusea Înfundată și smiorcăielile docherilor, că Bandura nu mai știa ce să creadă, dacă era chiar tuse sau bocetul amarnic al marinarului, un surogat de plîns bărbătesc, precum erzațul său de oftături și lacrimi cu care-și Îngîna vorbele ( Își auzea glasul cu detașare, ca pe un fonograf strident, iar În sinea sa răsfoia albumul acela de familie În rînduiala lui cronologică, de la prima sa Întîlnire cu Marieta).PRIVATE O zărise Într-o seară tîrzie a anului o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ar fi putut trezi pe păgînii somnolenți, pe lunaticii adunați În grotă ca să-și slăvească zeitățile păgîne, căci, de bună seamă, afară era lună plină. 8. Nu s-ar fi Încumetat să scoată un sunet, În afară de rugăciunea pe care-o Îngîna Întruna În sinea sa, abia mișcîndu-și buzele uscate, căci se temea că el Însuși s-ar fi putut trezi din vraja lunatică, Încît toți s-ar fi prăvălit În adîncurile neguroase pe deasupra cărora bîjbîiau acum purtătorii săi cu tălpile goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ferecat „cu lanțuri duble ca niște ancore“. Această fiică era totuși În stare, cu intuiția pe care o au doar copiii și psihopații, să-i presimtă Încă de la ușă pornirea de a rosti vorbele fatale, pe care el și le Îngînase Întruna În drum spre casă, precum un elev Înaintea examenului, dar stînd În pat, sprijinită În perne, Îl urmărea cu o privire obidită, Încerca să-i spună ceva care se finaliza cu un teribil muget. Atunci M.O., sfîșiat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
O., sfîșiat de regrete, se așeza lîngă ea, Îi lua mîna În palmele sale, și În locul discursului pregătit, Își lăsa capul În poalele soției sale legitime. „Dumnezeu mi-a dat pe lîngă talent acest copil, ca să nu mă copleșească trufia“, Îngîna printre hohote de plîns. Înfrînt, se refugia În literatură. Pămîntul făgăduinței. (Și cînd Îmi amintesc că din pricina poeziilor sale a fost atît de dușmănit și atît de hulit!) La un moment dat am luat hotărîrea de a ne despărți. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Datorită șperaclului divagărilor, somnul reușise să deschidă o ușă, să se furișeze pe un coridor și apoi să-l facă pe comisar să viseze că ministrul de interne îi ceruse fotografia ca să înfigă un ac în ochii soției medicului, în timp ce îngâna un descântec vrăjitoresc, Oarbă n-ai fost, oarbă vei fi, alb ai avut, negru vei vedea, cu acest țep te înțep, prin față și prin spate. Agitat, scăldat în sudoare, simțind că inima îi bătea să-i sară din piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
și ochi albaștri ațintiți în pământ. Nu știu dacă m-a auzit venind, dar când i-am vorbit, nu a părut surprins. — Tu ai ucis-o pe micuță? l-am întrebat. Se opri din cântat și, fără să ridice privirea, îngână pe ritmul melodiei: „Da, eu am fost, da, eu am fost“. Îi spusei: Nu sunt judecătorul, nici colonelul, nu trebuie să-ți fie frică, mie poți să-mi spui. În acel moment mă privi cu un zâmbet absent, de parcă venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
am răspuns eu fără ezitare. De data asta, femeia rămase fără grai; am auzit-o scoțând un oftat lung. Ce spuneți? Ce nenorocire! Am impresia că asta murmura, pentru că nu am auzit-o clar. Apoi se puse pe plâns și Îngână Între două reprize de hohotit: „E din cauza fetei ăleia... fata aia...“. Nu știam cum trebuie să reacționez, Îmi simțeam inima bătând cu putere, mai să-mi iasă din piept. Stăteam cu urechea lipită de receptor și așteptam să-și revină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
puteam Împiedica să nu mă preocupe persoana ei sau ce anume se afla dincolo de privirea aceea atât de intensă. Privirile celor patru clienți care tocmai intraseră În bar erau ațintite asupra ei, privind-o cum Își bea cocktailul. — Păi... am Îngânat eu. Vocea mea se topea În fața acelui chip de personaj de manga, cu voce de prezentatoare de emisiuni pentru copii. Da, spuse ea, Îndreptându-și privirile către mine. Mi-am simțit amorțite extremitățile degetelor de la mâini și de la picioare, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Becker îl strânse în joacă de obraz cu degetele și adăugă: Asta înseamnă că ești arestat, grăsan futăcios în cur ce ești. — Dar este inadmisibil. N-am scris niciodată nici o scrisoare nimănui. Și nu sunt homosexual. Nu ești homosexual, îl îngână Becker, mârâind. Iar eu nu mă piș cu puța. Din buzunarul de la haină scoase cele două scrisori pe care i le dădusem eu și le agită prin fața lui Lange: — Să presupun că pe astea i le-ai scris Zânei Măseluță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]