1,478 matches
-
oare că și eu am încercat să-mi fac datoria? Orgoliu de ultima oră? Probabil! A greși e omenește, a da vina pe alții e politică. Trecerea anilor ne aduce cu ea înțelepciunea de a iubi și de a cultiva îngăduința. Pentru cei mai mulți dintre noi însă viața este imprevizibilă, are legi ciudate și continuă să rămână un mister. Cât este de adevărat că, nu contează anii din viața ta, ci viața din anii tăi! Rodica Elena LUPU Din volumul LUME MULTĂ
CLIPA... de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 1955 din 08 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/382620_a_383949]
-
lumii această suferință personală precum Becali a cărui dreaptă nu este suficient de lungă spre a vedea lumea ce smerit se închină. Dumnezeu este în noi înșine, este una cu conștiința noastră. Este sufletul care te îndeamnă la muncă și îngăduință față de semeni nu la parada unei credințe oarbe. Este adevărat că plecarea în neființă a susținătorului sau a unei ființe dragi creează o suferință și mici probleme de viitor. Dar afișarea pe balcon a rufăriei, chiar și după spălare nu
PA, TIBIC MIC! de EMIL WAGNER în ediţia nr. 2022 din 14 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383911_a_385240]
-
Delia află de la o fostă colegă de serviciu că amanta soțului ar fi însărcinată. Un soare anemic încerca să dea puțină viață aerului rece, un rece uscat ce-ți lipea nările. Delia privi în sus spre cer, cerșind parcă puțină îngăduință naturii. Îi era dor de zăpada albă, să-și curețe sufletul de suferință. În jur nimic nu părea să aibă milă de ea. Poate zăpada m-ar scoate din tristețe. Aici în acest minunat oraș unde am cunoscut dragostea pătimașă
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1953 din 06 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/383543_a_384872]
-
a băiatului. Juca tare, chiar dacă putea fi bătut își asuma riscul. A fost ca o înfruntare între doi cocoși, s-au măsurat, s-au rotit unul pe lângă altul întinzându-și fiecare aripa, cel mai bătrân dintre cocoși a privit cu îngăduință spre cocoșul tânăr, considerând în sinea lui că junele nu poate fi un pericol pentru el. -De astăzi ești prietenul meu, ați auzit mă, a strigat spre ceilalți copii care erau în cameră. El este Gilă, nimeni nu are voie
DOI PRIETENI, MIHAI ȘI GILĂ IX de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2251 din 28 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/385344_a_386673]
-
organízate în trecut, grija neîntreruptă față de copiii și tinerii noștri, și căldura cu care-i înconjuram pe cei în vârstă, si mai ales, și în general frumusețea dumnezeiasca a slujbelor și rugăciunilor noastre duminicale cu atmosfera lor specifică de dragoste, îngăduința, pace și bucuria de a fi împreună și de a crește împreună duhovnicește și românește, toate aceste activități și împliniri pe larg descrise anual în raportul meu de activitate precum și altele nementioanate acum, toate reprezintă firul roșu al existenței noastre
Prezentarea activitătilor religios-culturale de la Institutul Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă şi Capela “Sf. Apostoli Petru şi Pavel” pe anii 2013 – 2014 [Corola-blog/BlogPost/92407_a_93699]
-
realitate?... Realitatea bate filmul propagandei, oricum ridicole, de la București. Înainte de a explica această afirmație să ne reamintim câteva date, insignifiante pentru opinia publică, dar relevante, pentru cei cărora le pasă de soarta Forțelor Armate ale României, după decembrie 1989. Cu îngăduința dumneavoastră, ca simplu rezervist, vă propun, doar numai dacă vă permite timpul și aveți necesara dispoziție, ca să trecem în revistă pe cei ce au avut onoarea și șansa de a fi fost, după decembrie 1989, pe postul, de mare demnitate
Apelul de seară, în Armata României, fără politicienii de ieri şi de azi [Corola-blog/BlogPost/92865_a_94157]
-
spirite de glumă despre ei, despre olteni, lăsându-se ironizați, tachinați, ,,luați în balon” și ne-uitând să se autoironizeze cei dintâi, cu inteligență eclatantă. Felicitându-i - și on line, pe pagina UZPR - pentru rodnica lor creație, cerem răbdătoriului cititor îngăduința de a vă propune două zâmbete (catrene) de final. Primul aparține prahoveanului Virgil Petcu: ,,Umorul nostru strămoșesc E autentic oltenesc. Probabil că s-a revărsat Din carul ce s-a răsturnat”. Al doilea, în replică, este creat de domnul George
Oltenească, primăvara umorului românesc [Corola-blog/BlogPost/92930_a_94222]
-
din 62, format A5. Cele două evocări - semnate de Arhimandrit Ioachim Pârvulescu, Stareț al Mânăstirii Lainici și Exarh al Arhiepiscopiei Craiovei (din 2009), respectiv, de George Crăsnean - sunt însoțite de șapte fotografii-document și de o Cronologie, binevenite întrutotul. Ne luăm îngăduința de a spicui, mai întâi, din evocarea ,,Părintele profesor și Arhimandrit Vasile Prescure - un munte de moralitate”, scrisă de monahul Ioachim Pârvulescu. Născut la 11 octombrie 1927 (în satul Boholț, comuna Beclean, județul Brașov - în Țara Făgărașului), Vasile Prescure urmează
Naşterea în cer a Profesorului Arhimandrit VASILE PRESCURE, Ucenicul Sfântului de la Prislop: Arsenie Boca [Corola-blog/BlogPost/93338_a_94630]
-
mlădiță, un lujer înalt, la capătul căruia se legăna o eflorescență de un alb imaculat. Fusese surprins, nu-și amintea să mai fi văzut vreodată așa ceva. Apoi știuse. Acesta era indubitabil semnul că putea să se întoarcă. Îi ceruse fetei îngăduința să se așeze pe banca de alături. Dacă nu era ocupată, firește!... adăugase, încercând să facă pe spiritualul. Ce stupid mai putea fi la vârsta aceea! Poftim! consimțise ea cu voce neutră, ridicându-și mâna stângă în dreptul gurii - gestul mamei
CALUL NEGRU de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2242 din 19 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383141_a_384470]
-
să provoace tristețe celui invidiat, „rănile acestuia devin ale invidiosului”, spunea el. În cartea Mitropolitului Hierotheos Vlachos - teolog grec născut în 1945 - intitulată „Psihoterapia Ortodoxă” se spune că primul lucru care este necesar în lupta contra invidiei este răbdarea și îngăduința, fiindcă cel care înțeapă pe careva, în același timp se distruge, la fel și patima invidiei distruge mai întâi pe cel care o are și al doilea lucru, recomandat de învățătura patristică, este, să evităm conviețuirea și decăderea prin conviețuire
DESPRE INVIDIE ȘI POPULISM de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2205 din 13 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383302_a_384631]
-
se restrânsese la o singură persoană? Bună și aia... - Chiar credeți că aș putea rata o asemenea șansă? Nici nu vă imaginați ce spirit aventurier zace sub aparența mea de tip casnic și cu frica lui Dumnezeu.Vă cer doar Îngăduința să dau un telefon scurt operatorului meu să nu mă aștepte, ci să-și facă liniștiți de cap - el și restul echipei - până la noi ordine. O să-i pun În vedere și că, Între timp, are interdicție absolută să mă sune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și să trăiască sentimentul claustrării, să fie măcinat de neliniște și de dorința de a evada. Toate astea se știu; din acest motiv, tentativa ta de a părăsi Centrul În maniera În care ai făcut-o a fost privită cu Îngăduință și Înțelegere. Dincolo de anumite privațiuni inerente și de frustrarea pe care o induce lipsa contactului cu exteriorul, cu lumea, În general, trebuie să fii de acord cu mine că Centrul nu este nici o pușcărie, nici o cazarmă sau o celulă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mărunte, că între ele personajele se simt mai lejer, mai vorbesc, mai scapă câte-o chestie și uite-așa se umflă epicul. Dar uite că înaintea noastră se văd porțile Stambulului. Ne strângem uneltele, ne spălăm pe mâini și cu îngăduința ta, mărite Cetitoriule, în fața luminilor gălbui pe care le aruncă spre noi cupolele moscheilor și turnurile minaretelor, sfârșim aici acest episod mai slab. Stambul, deschide-te! Episodul 32 RĂSĂRITUL SEMILUNII. LA STAMBUL La începutul secolului al XVII-lea, pe ulițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dați dovadă, să vă numesc „oameni buni”. — Preacuvioșia-ta - răspunse Stănciuiescu Vasile - numește-ne matale cum vrei. Că ne vei zice „fraților”, cum nu vrei să ne zici, că ne vei zice „oameni buni”, cum văd că ți-ai luat îngăduința s-o faci, tot una e. Noi - și când spun „noi” mă gândesc și la fratele Demeter - nu ducem grija numelui. Alta e buba: ne doare că oamenii pe care îi prindem nu vor să stea de vorbă cu noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dificilă frază. Vrând să-și repare greșeala, Iovănuț își îndreptă frumoșii lui ochi spre Despina și spuse încet cu blândețe: Episodul 90 TATONĂRI — Dacă eu, preabună jupâniță, nepoftit de nimeni, ci numai dând ascultare unui ghes lăuntric, mi-aș lua îngăduința a vă întreba ceva, domnia-voastră v-ați lua îngăduința a-mi răspunde? — De nu cumva întrebarea dumitale, preacuvioase călugăr, iese din hotarele firești ale bunei-cuviințe, fiți încredințat că v-aș răspunde - zise Despina împurpurându-se ușor. — întrucât - zise Iovănuț - din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
îndreptă frumoșii lui ochi spre Despina și spuse încet cu blândețe: Episodul 90 TATONĂRI — Dacă eu, preabună jupâniță, nepoftit de nimeni, ci numai dând ascultare unui ghes lăuntric, mi-aș lua îngăduința a vă întreba ceva, domnia-voastră v-ați lua îngăduința a-mi răspunde? — De nu cumva întrebarea dumitale, preacuvioase călugăr, iese din hotarele firești ale bunei-cuviințe, fiți încredințat că v-aș răspunde - zise Despina împurpurându-se ușor. — întrucât - zise Iovănuț - din câte mă știu, niciodată nu mi-am dorit altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ne deschide sufletul înaintea luminăției și bunătății voastre, îngăduiți-ne, mie, nevrednicului Metodiu, și mai tânărului meu frate întru credință, Iovănuț, să mulțumim cu capetele plecate că din prea plinul, obștescul timp al sfințeniei voastre ați avut veșnic de lăudata îngăduință de a desprinde un mic răgaz pentru a ne primi și asculta păsurile. Nu vom uita aceasta niciodată. Frumos vorbești, padre Metodiu - zise uimit papa. Să aibă acele ținuturi din care-ați purces așa școli bune de retorică? — Școli nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu vom uita aceste cuvinte niciodată - spuse Metodiu. Și chiar îl rog pe mai tânărul meu frate Iovănuț să-și deschidă urechile și să le țină bine minte, căci are a se folosi de ele și-apoi, în afară de asta, cu îngăduința Voastră, el ar fi întâiul pe care am dori să-l lăsăm aici la Roma a se adăsta la cereasca învățătură. — Oho! - exclamă binevoitor Grigorie al XV-lea. Va să zică, iată că avem deja un elev! Și ia spune-mi, tinere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
a făcut cel mai frumos compliment... auzi, Împărăteaso! Nu am putut pătrunde nici În cealaltă lume importantă. Mă refer la cei de origine sănătoasă, dar cu funcții. Aici era și mai rău. Dacă lumea bună mă privea cu simpatie și Îngăduință ca pe un exemplar pitoresc, cei cu funcții nu-mi acordau nici o șansă; pentru ei eram un corp străin și nociv pe care orice organism normal Îl respinge. Plîngîndu-mă o dată unui prieten, acesta mi-a spus: „Nu căuta alte explicații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
imaginez un microroman cu aceste personaje - „altădată carnea mea visa“, spunea atît de frumos un tînăr poet. Un tratat despre toleranță, o toleranță religioasă, o casă de toleranță - și iată că aici apare handicapul. Ce este de fapt toleranța? Citesc: Îngăduință, indulgență, interval de variație admis pentru o anumită mărime sau dimensiune caracteristică țgreutate, volum etc.) a unui material, piesă sau obiect. Nu mă lămuresc. Între catolici și protestanți, Între iezuiți și janseniști, Între părinți și copii, Între prostituatele și clienții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
fără nici o semnificație, de lumina ciudată a unui bec fluorescent Într-o gară. Poemele mele, hieroglifele lor anacronice sub ochii voștri - mușchiul acestui picioruș de broască conectat la o sursă electrică, țopăiala lui caraghioasă producîndu-vă brusc o bună dispoziție, o Îngăduință, un fel de iubire. Poate atunci, din acea depărtare, o mînă răsfoind o carte va trece prin părul meu ca adierea unei Îndelungi așteptări. De cîțiva ani Încoace ni se fac daruri. De la rude, de la prieteni, de la cunoștințele Îndepărtate, de peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
După toate acestea, când termina, el prezenta un rezumat strălucit al celor spuse, sugerându-ne clar că, deși ne povestește tot ce ne povestește, în realitate el, Stein, un om al veacului nostru, coboară de undeva de sus și are îngăduință față de oamenii veacurilor trecute. Mai dădea de înțeles că, dacă el, care se folosește și de automobil, și de aeroplan, și de încălzirea centrală, și de societatea internațională a vagoanelor de dormit, se consideră pe sine deplin îndreptățit să privească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
el ce era! Pentru nașterea copiilor nelegitimi de către fete mari și de femei văduve, în evul mediu românescă se plătea „dușegubina”, o amendă „pe suflet”. Tocmai folosirea sintagmei „copil din flori”, în locul altora, folosite de alte popoare, arată, nu atât îngăduința pentru abaterea de la norma încetățenită, cât împăcare cu ce-a dat Dumnezeu, noua viață, ca toate celelalte, sunt date de Divinitate și acceptate ca atare. Femeia însărcinată, „rămasă grea”, „groasă”, era protejată de soț și de familie, fiind scutită de
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
cu ochi albi, cei mai triști ochi pe care i-am văzut vreodată. — În realitate, experta În Julián Carax este Clara, de aceea am adus-o, a spus Barceló. Ba chiar, dacă stau bine și mă gîndesc, cred că, cu Îngăduința voastră, eu am să mă retrag În altă sală să inspectez volumul acesta, În timp ce voi vorbiți de ale voastre. De acord? L-am privit, uluit. Librarul, pirat bătrîn și străin de reținerile mele, s-a mărginit să mă bată ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
lui. Dar apropierea sărbătorilor îl umplea de sentimente blânde și acum îl chinuia gândul că Strickland ar putea să petreacă Crăciunul în singurătate. Îi atribuia acestuia propriile lui emoții și nu putea suporta ca într-o zi destinată înțelegerii și îngăduinței între oameni, pictorul singuratic să fie lăsat pradă propriei sale melancolii. Stroeve făcuse un pom de Crăciun în atelier și bănuiam că o să găsim și eu, și Strickland mici cadouri absurde atârnând de ramurile impodobite festiv. Dar Stroeve se jena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]