2,826 matches
-
să faci o încercare cu el, dacă vrei, mă invită Clio. După ce-l cumpăraserăm, merseserăm în portul Naxos să bem ceva. Aveam destul timp de pierdut înainte să vină autobuzul care să ne ducă înapoi la tabără. — Ai putea să îngenunchezi la malul apei și să bagi capul înăuntru. — Pentru o fată care știu că a văzut Fălci de cel puțin două ori, am replicat, ești cam pripită și cam necugetată în privința mării, știi asta? Nu eu sunt cea care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Scout stătea sprijinită de perete, puțin mai încolo, cu laptopul lui Nimeni, Ian în cușca lui, punga cu mâncare și, am observat, un alt rucsac, toate aruncate alandala în jurul ei. Mă așteptase să cobor și, când văzu că am ajuns, îngenunche, deschise noul rucsac și scotoci prin el. — Ăsta-i coridorul electric de acces numărul patru, spuse. Bun venit în ne-spațiu. — Ce-i ăsta? am spus, arătând spre rucsac. Scout scoase din el două suluri bine strânse de material și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
asta o să se întâmple. Avea dreptate. M-am ridicat în genunchi și apoi, arcuindu-mă, în picioare. Cușca lui Ian era așezată aproape de locul unde Scout ședea pe rucsac, uitându-se în continuare în caiet, scriind la lumina lanternei. Am îngenuncheat în fața cuștii lui Ian și m-am uitat printre bare. În întunericul aproape profund am întrezărit doar ochii aceia mari, placizi. Ian, desigur, mă putea vedea perfect. — Așa-i, am spus. O să-ți dau drumul acum, ca să-ți poți face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
adâncimile tumulului am zărit un mic tunel întunecat. Am ridicat privirea spre ea. — Glumești, nu? Scout zâmbi, se aplecă și mă sărută pe frunte. — Mi-e teamă că nu, spuse. Pe-acolo o luăm. 23 O lume de pix Am îngenuncheat amândoi la marginea tumulului cu cușca lui Ian între noi, uitându-ne la tunelul adânc, de hârtie. — Bun, zise Scout. O să procedăm și ca până acum. O să legăm rucsacurile cu sfoară și eu o să-l împing pe Ian în fața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
nu cărțile fără număr din coridoarele de-afară, ci pereți adevărați, tencuiți și vopsiți într-un albastru intens. Dormitorul Primului Eric Sanderson. Te-am găsit, mi-am spus, te-am regăsit. Am traversat încăperea și m-am urcat pe pat, îngenunchind ca să pot ajunge la cărțile de pe raft. — Prea bine, Eric, am rostit în aerul îmbâcsit, nemișcat. Am ajuns aici, așa cum ai vrut, numai că totu-i dat peste cap și prietenul tău, doctorul, mă urăște, așa c-o să trebuiască să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
bine dacă ai încerca să nu cazi în apă și azi. — Mda, și eu mă gândeam la asta. I-am dat pantalonii scurți înapoi. — Mersi, Scout. — Păi, e adevărat. Și-mi pare rău pentru ce s-a întâmplat. — Și mie. Îngenunche pentru a-și lua bluza, dar am cuprins-o cu brațele, am tras-o peste mine și am sărutat-o. — Hei, râse ea, îndepărtându-se și așezându-se pe mine. Am stat așa un moment, eu uitându-mă în sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cabină, Scout reușise să deschidă trapa și ședea pe margine, cu picioarele atârnând în gaură. — Cum arată? am întrebat. Scout ridică privirea. — Nu prea bine. Nu prea bine, cum ar fi...? — Cum ar fi că e plin de apă. Fidorous îngenunche lângă ea, holbându-se în jos. — Motorul s-a stricat și barca se umple mai repede decât o putem goli noi. Ridică ochii măriți spre noi. — Dar nu e posibil. Nu se poate. Ce spuneai despre natura firavă a adevărului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
spre dimineață hăituită de măgar, ce nu mă slăbește din ochi cu privirea elevului din clasa a șasea, care, la rându-i, e urmărit de omul cu banderolă, ce încearcă să-l prindă cu lasoul. Măgarul se împiedică și cade îngenunchind pe picioarele din spate, își deschide gura larg cu gingiile albe și enorme și apucă capul urmăritorului, ce tocmai încearcă să-i pună lasoul în jurul gâtului. Din gura măgarului mă strigă omul cu banderolă. Mă întreabă dacă am folosit creionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
grele sunt judecățile, nu vămile care despart tărâmurile morții. Dar a avut avocat bun și a pledat nevinovat, căpătând clemență, fără să se umilească, expunându-și faptele bune care întreceau în număr și greutate pe cele rele. Viciile l-au îngenuncheat pentru că nu a vrut să fie limitat. I s-au cercetat și expus gândurile pe ecran, care erau îmbibate de intenții, planuri și speranțe golite de oportunism, închinate compasiunii pentru cei care n-aveau ce bea, în timp ce el răsturna cisternele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ai grijă de ea cum s-ar fi cuvenit, ce să-i faci, acuma se pare că totul s-a sfîrșit din punctul ăsta de vedere, îi aruncă Părințelul o privire pe furiș, dar Roja n-o poate observa fiind îngenuncheat. Am încercat să-i explic, că nu era chiar așa un capăt de țară, că s-au mai demolat și alte biserici, iar unele s-au mutat dintr-un loc în altul pe butuci, trailere, în schimb a ta o să
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
îmi spunea Părințele, nu mi-a picat tocmai bine. — Ei, și atunci de ce ai vrea să mai stai alături de o femeie din asta care mereu te-a dus de nas? Ai dreptate, zice Părințelul, și aproape că simte nevoia să îngenuncheze și el, ei, hai nu fii patetic, spune Roja, dă dovadă de puțină coloană vertebrală. — Ce-i așa de greu de înțeles? O să iasă o harababură pe care nimeni n-o s-o descîlcească, un popă disident care aduna oameni la
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
predilect al autoarei. Ea nu vorbește, ci gângurește: „Întâmplarea spune că sentimentele / sunt oglinda nuferilor topiți în adjective / - tărâmuri imaginare ale spiralei!“ (Îndoielile șoaptelor) „Răsărim albi în cuvinte / și ne întristăm regăsindu-ne născuți / printre mugurii punților dureroase / în fața cărora îngenunchem, desăvârșind / - peste câmpiile luminoase - / rugăciunile cerului desfrunzit...“ (Toamna cuvintelor) Dacă încercăm să analizăm aceste versuri, înțelegem că ele nu spun de fapt nimic. Sentimentele sunt oglinda nuferilor topiți în adjective... Cu alte cuvinte, nuferii se topesc întâi în adjective, apoi
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
volumului de versuri Vârtej șoptitor timpului (New Est, Târgu Jiu, 2008), pare cuprinsă de o veșnică agitație. După cum rezultă din versurile sale, simte mereu nevoia să facă ceva: să coboare în ea însăși, să ia de mână lumea cuvintelor, să îngenuncheze lângă umbra iubitului, să spargă cerul și să arunce cioburile pe fundul mării, să adune șoapte de maci, să strângă în jurul ei idei, să își așeze sufletul pe un vulcan etc. Drept urmare, în loc să îl emoționeze pe cititor, îl zăpăcește. Acțiunile
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
fir de ață, ca o omidă; printre fisurile zidului, moartea se îngroșa ca o funie. Lumina, despletită în mii de șerpi fosforescenți, invada biserica. Acoperișul era perforat ca după un bombardament cu mere coapte. Petru a pășit în pronaos, a îngenuncheat în fața Ușilor Împărătești, a plecat fruntea în cenușă, apoi, ca un copil care crede că nu este văzut dacă nu vede, și-a ascuns ochii în palme. Plângea. Bărbia căzută topor deasupra unui braț de vreascuri putrede; ochii descompuși în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ce nu se lasă întinsă și o jumătate de lingură cu gem de caise. În stomac cârtițele făceau tumbe. Gata, bă, auzi? Sărut mâna pentru masă, tovarășe sergent! Așa, așa, încă o dată, mâna mea este ulucul puștii, pupă ulucul, răcar, îngenunchează și pupă ulucul! Pupă, în pizda mă-ti, arma, apleacă-te, arcuiește-ți șalele, ca o vioară te vreau, soldat, ca o vioară. Pluton? Ce pluton sunteți, bă? Un braț de vreascuri uscate, asta sunteți, un braț de vreascuri, trosniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Pregătiți o foaie de hârtie, cărțile închise, fițuicile la coș, palmele la vedere!" ...palmele, două cărări paralele unite într-o singură rugăciune, la capătul celei drepte, palatul Împăratului Roșu, la capătul celei stângi, peștera zmeului. În care pământ să-mi îngenuncheze intențiile? Copile! Dumnezeule, abecedarul acesta despre buchiile cerului îl știu pe de rost! Am nevoie de un strigăt, stăpâne, de un cer crăpat precum un pepene răscopt, de un tremur de stâncă, de o inimă desfăcută! Porunca ta, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de secetă, la început moare în burțile peștilor.) A deschis ușa încet, foarte încet, să nu-i tulbure somnul, a pus lumină în candelă, a pregătit Ceaslovul, Psaltirea, Tipicul, Evanghelia și toate cele necesare la strană pentru Utrenie, apoi a îngenuncheat în fața ei. Fruntea, genunchii, palmele, într-un ghem de rugăciune neîncepută. Trupul, precum o lumânare din ceară curată îndoită o dată și încă o dată. Un fel de treime ce-și plia sângele în fața sângelui. Și era atâta liniște, și sfinții dormeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a intrat în biserică. Iartă-mă, părinte, că am tras cu ochiul pe gaura cheii. A intrat în biserică, a aprins candelele, a pregătit rânduiala Utreniei, s-a rugat în fața Fecioarei. Eu știu că până la înălțare nu se cade să îngenunchem, dar mi-am zis în sinea mea: "Poate este bolnav săracul." Așa face în fiecare dimineață, numai că noaptea asta s-a trezit la două, iar în celelalte nopți se trezea la 4. Părintele Petru avea un șomoiog de lumânări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
subțire ca un fir de ață; printre fisurile zidului, moartea se îngroșa ca o funie. Lumina, despletită în mii de șerpi fosforescenți, invada altarul. Acoperișul era perforat ca după un bombardament cu mere coapte. Petru a pășit în pronaos, a îngenuncheat în fața Ușilor Împărătești, a plecat fruntea în cenușă, apoi, ca un copil ce crede că nu este văzut dacă nu vede, și-a ascuns ochii în palme. Ultimele lacrimi mereu sunt amare sau poate că trupul în sine era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în obscuritatea asta. Și statuile au inimă, Doamne! Sângele statuilor este plumb topit noaptea, focul căutătorilor de comori modelează chipul icoanelor. În obscuritatea asta, Stăpâne, nu-mi mai recunosc umerii, inima, tâmpla. I-a fost frică. 78. O biserică părăsită, îngenuncheată într-o biserică părăsită: Am intrat în casa ta, Doamne, să uit de lume și am uitat de mine. Mi-ai pozat modelul, Doamne, dar după altă fotografie am învățat să imit bătaia inimii. Peste umeri mi-ai suflat zbor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
simțit căldura soarelui pe bot, în gură, în inimă și m-am simțit îndestulat (nu "sătul", ca de la mâncare, ci altfel, cum nu mai fusesem niciodată și nu știam ce înseamnă asta) așa că mi s-au muiat picioarele și am îngenuncheat. Doar așa am cutezat să mă uit mai sus : atunci i-am văzut chipul. Să nu mă întrebați, fiindcă nu știu să vă spun cum arăta. Țin minte doar cum se uita la mine. Nu-mi mai era frică. Știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
a răspuns Îndemnului lui Nicu și a Întors capul... În fața ei, cu ochii plecați și geană umedă, ședea... Despina. ― Cuuum? Tu, scumpa mamii? Tu ai avut atâta tărie? Nuuu... Nu știu ce să fac. Să râd? Să plâng? Să te Îmbrățișez? Să Îngenunchez În fața ta, Despi?... În clipa următoare, trei ființe ședeau Îmbrățișate, cu sufletele vibrând de fericire... Când s au desprins, În colțul ochiului fiecăruia o rază de lumină tremura În boaba de lacrimă a fericirii... În cele din urmă, Lia și-
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
și cei doi băieți mai săltați în vârstă duși la pescuit pe Obi, nu se sufla o vorbă. Simțeam din tăceri, din priviri, din fraze întrerupte și mai ales din timpul lung în care rămâneau toate patru tovarășe ale mele îngenuncheate în fața unicei iconițe ce o aveau, simțeam cât de mult se gândeau și se temeau pentru ei, pentru bărbații și copiii lor. Dar nici un cuvânt, nici o întrebare referitoare la ei nu erau rostite, nici măcar vreunul din numele lor. Și atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
șoaptei Teodorei și imaginea tatălui ei, așa cum îl văzuse ultima oară cu vreo cincisprezece ani în urmă, când reușise să vină la ei, în Franța pentru prima și ultima oară, este clară de parcă l-ar vedea în realitate. Îl vede îngenuncheat împreună cu Dorina, printre jucării, amuzându-se cu un spiriduș care face tumbe ciudate, jucărie simplă din lemn pe care o adusese în dar nepoatei lui. Bunic și nepoată șușotesc complice și râd din toată inima. Dintr-o dată, imaginea se tulbură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Jan Sobieski-Rex, spre a dăinui acolo drept mărturie olografă peste veacuri ca băștinașii să-și amintească de mila creștinească și de faptele glorioase ale Măriei Sale. Vezi, hatmane Turculeț, ce țară minunată îți ofer pe tavă? Da, serenisime! O văd și îngenunchez spre a-i săruta pământul sfânt odată cu pulpana Măriei Tale. Că de la Ștefan-slăvitul acest pământ n-a mai avut hodină și nici stăpân! Numai de ne-ar fi ajunsu cu bine la Iași! Că răzașu aista de Constantin, neștiutor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]