415 matches
-
una dintre colile acelea. I-o întinse lui Băcănel. - Autentică! exclamă Goncea. E chiar de la vremea ei, că la noi totul s-a păstrat. Ce nu s-a mai păstrat, s-a făcut din nou ca la mama lor! Bătrânul înlemnise. Era sigur că în scurt timp au să năvălească în odaie o ceată din ăia și avea să fie ridicat. Provocarea era evidentă. Aveau să spună că găsiseră toate acestea la el. Poate mai aveau ticluite și hârtii cu vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
așa? Că trebuie să vii, da. Nu mi-a spus, însă, ce rol vei avea tu în toate astea. Uitucul, zise dojenitor cu jumătate de glas. Rolul meu în toate astea este de a continua ceea ce tu scrii deja, Davirum! Înlemnisem în acel moment. Se referea fără îndoială la ceea ce voi scrie, la aceste rânduri pe care le completez acum. N-ar trebui să te miri, spuse calm observând reacția mea, care era, probabil, prea vizibilă pentru a fi trecută cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
sau patru pași, nu mai mult, când începu totul. Iar Vasco Borden era iritat. Asistenta lui credincioasă se înmuia chiar sub ochii lui. Puștiul strigase „Mamă! „ și ea îi dăduse drumul. Stătea pur și simplu pe loc. Ca și cum ar fi înlemnit. Ține-l, fir-ar să fie, zise Vaco. Ce naiba faci? Ea nu răspunse. — Mamă! Mamă! Exact de ce mă temeam, își spuse Vasco. Avea un puști de opt ani care striga după maică-sa și toate femeile acelea în halate mergând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
de pe scaun și-mi strâng lucrurile care sunt acum pe jos. Dar ce-i cu rahaturile astea? Încep să ridic hârtiile, și apoi ceva îmi atrage atenția: dau câteva hârtii la o parte cu piciorul să văd ce e. Și înlemnesc. Nu. Nu poate fi adevărat. Pentru câteva momente, lumea pare să stea în loc și trebuie să-mi închid ochii pentru că poate, e doar un vis urât. Când o să-i deschid din nou, chestiile alea vor fi dispărut și nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
uscase. Nu mai avea salivă în gură și avea senzația că se sufocă. Bătrâna făcuse un pas înainte cu piciorul drept, îndoindu-și în același timp piciorul stâng. Încalecă și ține-te cu mâinile de coama mea! Tudorel a rămas înlemnit pentru moment. Nu mai punea la îndoială că vocea care l-a îndemnat era a Bătrânei. Asemenea unui robot ori a unui somnambul, s-a apropiat de ea, a prins coama cu o mână și cu cealaltă s-a sprijinit
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
când se va întoarce. Pe sală nimeni. O secundă, atât mi-a trebuit să mă strecor în odaie. Am închis ușa cu precauție și m-am ascuns după garderob. O așteptam cu sufletul la gură. Deodată, un gând m-a înlemnit: " Dacă se duce la Cici și se întoarce peste o oră, două, ce' fac?" Din fericire îmi scapără prin minte și antidotul: " Plecînd la Cici, ar fi închis ușa cu cheia. Or, ea o lăsase deschisă: deci se dusese după
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
hazardul acesta miraculos îmi venise a doua oară în ajutor. Într-adevăr Mihaela avea un plic în mână. În clipa când îl rupse dădu cu ochii de mine. I-am făcut semn să nu strige. Ea nu strigă, ramase locului înlemnită de spaimă, privindu-mă țintă și trudindu-se să înțeleagă. (Sînt unele lucruri neprevăzute, care ne cer un răgaz până să le pricepem.) Momentul critic trecuse cu bine: groaza, încleștîndu-i gura, îi paralizase țipătul. ― Nu-ți fac nici un rău. Trebuie
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
mai ales fără cruțare. ― Ce s-o fi întîmplat? Cu siguranță că s-a întîmplat un accident. Altă explicație nu e! M-am apropiat de telefon, am pus mâna pe receptor să întreb la Salvare. O frică paralizantă m-a înlemnit... Am învins-o până la urmă, căci îndoiala era mai greu de îndurat. Nimic. Cineva de acolo m-a sfătuit să mă adresez Prefecturii de Poliție. ― Pentru numele lui Dumnezeu, ce-o fi pățit? strigam tulburat cu glasul gândului. Și tocmai
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
picioare. Doar nu urmează o oră de muzică? am întrebat eu și, în chip de răspuns, Adél aproape că m-a pălmuit. Dar până la urmă n-a mai făcut-o. Nimeni nu se poate schimba într-atât. Gestul i-a înlemnit, mâna și-a schimbat intenția și m-a strâns la pieptul ei. Ne era teamă. Eram puțini. Afară se însera, iar Mulțimea a devenit tot mai compactă. Unii vorbeau la megafon, dar nu-i cunoșteam. Apoi a vorbit profesorul Angelo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Căiță și, într-o zi, cum stătea cu coatele pe fereastră și se gândea, se așează pe umărul lui o ființă care-i glăsuiește: -Dacă vrei să-ți afli ursita să știi că sunt gata să te ajut. Căiță a înlemnit. La multe aiureli s-a gândit dar la așa ceva nu. A coborât coatele de pe fereastră a făcut câțiva pași înapoi cât să-i permită să se îndepărteze de fereastră și de laița care stătea acolo unde îi era locul lângă
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
ai să întâmpini fiara sălbatică, sau, dimpotrivă, dacă ai să găsești doar un loc cald și sigur de refugiu! Dar, dintr-odată, i se păru că a ajuns unde trebuia să ajungă și că a văzut ceea ce trebuia să vadă. Înlemni. Adriana stătea în fața unei mari ferestre, ce era deschisă larg. Era limpede pentru oricine că dorește să se arunce în gol. Arăta ca o fragilă statuie de piatră, ce stă gata să cadă, din clipă în clipă, de pe soclul său
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
săptămânal și nu era nevoie de o autorizație de îmbarcare. Se aplecă și manevră receptorul. Dar, fiind încă în pijama, lăsă stinsă placa video. - Aici Gosseyn. spuse. - Domnule Gosseyn. se auzi un glas de bărbat, aici Institutul de emigrare. Gosseyn înlemni. Știa că astăzi se va hotărî, și o anumită nuanță în glasul acesta nu-i plăcu. - Cine-i la aparat? întrebă el inexpresiv. - Janasen. - A! Gosseyn se posomorî. Era omul care-i pusese atâtea bețe în roate, insistând să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
prin camere, răsucindu-și șoldurile, cu picioarele depărtate și fesierii încordați. Se aplecă spre ușă, încercând veselă câteva croșee. Afară se auzeau roțile grele ale tomberoanelor pline cu deșeurile din Melrose Mansions huruind pe asfalt spre camionul de gunoi. Carol înlemni. Poate, se gândi ea, poate ar trebui să ies să mă vadă. Până la urmă, nu e vina mea, nu are de ce să îmi fie rușine. Și, cine știe, poate că or să mă considere atrăgătoare... Pun pariu că toți visează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
E singura explicație. Scriitorul făcu o pauză, lăsând să-i curgă un firicel melodramatic de sânge din gură. - Iartă-mă, puștiule, te rog. Dacă mai poți. Ești mai bun, ai câștigat. Recunosc. - Dar eu nici nu voiam să câștig... Scriitorul înlemni. Durerea pricinuită de ultimele cuvinte ale puștiului era totală pentru el, imposibil de suportat. Înfrângerea și umilința erau cu mult prea mari, dar în aceste clipe un lucru îi apăru ca sigur: nu putea muri tocmai acum. Nu-i venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
orice imaginație, afirma el, tocmai terminând o discuție aprinsă cu o altă persoană. Numai că deodată se întoarse spre aparatul de filmat: - Azi am descoperit, practic, nemurirea, spuse el, iluminat de o forță colosală care îi răzbătea din privire. Bogdan înlemni, deși abia se mai putea mișca. Apoi, Ray Kurzweil se întoarse spre un tabel electronic care se afla în spatele său și pe care era afișată o structură moleculară tridimensională. - Iată, zise el, indicând forma respectivă. Manipulând acest grup de cromozomi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
toată viața la momentul când urma să se suie pe virgine, iată, tocmai acum trebuia să-l oprească cineva sau ceva. - Auzi, întrebă deodată tânărul în halat. Spune-mi, tu ești cretin? Voi, ăștia care puneți bombe, sunteți cretini? Abdulah înlemni. - Cum adică? Dar profetul, dar Yusuf, dar Islamul care ne învață pe noi, muslimii... - Taci bă, boule. Yusuf ăla e un cretin, încearcă să vă manipuleze ca pe niște idioți, mai ales pe cei mai idioți dintre voi. - Poftim? - Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
îl huidui Cioran, cu mult mai scârbit decât înainte. Ce pula mea vrei? - Exact asta vreau, Emile, exact asta vreau, îți vreau pula, să sug pula, asta vreau!! se tângui Luca, cu mult mai breaz, parcă, decât până atunci. Cioran înlemni. Trăia totuși un vis urât, la care nu se gândise în nici una dintre diatribele sale. - Tu vorbești serios? - Da, lăcrimă cel de lângă el. - Să-m’ bag pula, murmură Cioran, ca pentru sine. Ăsta chiar vorbește serios. Nu glumește. - Da, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
geniul. Dă-mi pula-napoi, dobitocule! Și nu mai mușca din ea!! Ai zis c-o sugi doar!! Luca îl privi parșiv. - Vrei să nu mai mușc dân ea? Bănuiesc că știi ce trebuie să faci pentru asta, nu? Cioran înlemni. Cunoștea acest gen de șantaj chiar de la Luca, pentru că-l mai amenințase de câteva ori în acest fel. Acum însă treaba era mult prea serioasă. Pula chiar îi trebuia, pentru că altfel nu mai putea fute absolut nici o curvă, niciodată. - O.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Șioran, se bucură franțuzul. Soaie bienvenu, je vuz anvite, tralala etc. - Bună ziua, spuse și Cioran, negru la chip. Dânsul e Luca. Franțuzul se bucură de acest lucru. - Trece tot ce-am scris pe numele lui, se hotărî Emil. Tot. Redactorul înlemni, dar când află că tocmai pula lui Cioran stă în joc, își dădu seama instantaneu de gravitatea situației. Transpirat, tremurând, scoase pana din călimară și semnă actul care îl făcea din acea clipă pe Luca Dinulescu autorul tuturor scrierilor lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
panicat. Nu-mi imaginasem nici o clipă că se va ajunge atât de departe. Încercarăm să mai înaintăm câțiva pași, numai că cei din fața noastră nici nu se clinteau, ba mai mult, se înfuriară cumplit văzând că nu ne opream. Maro înlemni brusc, el, speranța mea, iar pentru mine acesta, nu altul, a fost semnul că suntem pierduți. Nu-mi venea să cred că se oprise. - Ce înseamnă asta? făcu Maro, cu glasul tremurat de emoție. Vă rog să ne dați voie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
n-am să mă mai întorc niciodată... Ah, nu, pentru Dumnezeu! Cineva să-mi spună că nu e adevărat! Făcând prostia de a mă uita la ceas, chiar așa, cu sângele șiroind în valuri pe podelele sanatoriului, am crezut că înlemnesc și acum îmi dau seama că acest criminal, timpul, e de două ori vinovat în fața mea în această seară fără precedent. Altminteri probabil nu mi-ar indica, sec, rău și absolut vrăjitoresc, spre moartea sufletului meu, faptul că ne aflăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pierde onoarea! Cinstea voastră născută nu din virtute, ci tot din frică! Șobolani împuțiți! Vă pișați pe voi...” L-au înșfăcat imediat. Și tot atît de repede i-au dat drumul. Două împușcături, una după alta, au răsunat peste mulțime, înlemnind-o. Șeful postului de jandarmi, urcat pe o bornă, era pregătit să tragă iar. Înfundase pe mulți; apăra târgul; cei ce jefuiseră Banca nu aveau cum să-i scape, târgoveții erau siguri. „Lăsați-l!” a răcnit de pe piatră. „Nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
pentru noi decât niște obiecte de lux, ca automobilele lus truite din vitrinele magazinelor „Volvo“ sau „Maserati“: nu ne imaginam cu adevărat că vom avea și noi una vreodată. Prin dreptul cinematografului Patria am zărit o tipă trăznitoare. Am rămas înlemniți: ce pulpe în ciorapi de plasă neagră, ce fund rotund și ce mijloc subțire, ce țoale pe ea, ce plete de sârmă roșie, răsucită în mii de feluri... Ne-am învârtit în jurul ei ca s-o vedem și din față
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
tânără și foarte frumoasă, cum ieșea în fugă dintr-o cameră, venea în spatele lui Germanicus, lua mesajul și citea în grabă câteva rânduri, înainte ca el s-o împiedice. Atunci, pentru prima dată, o văzu pe mama lui plângând și înlemni; ea își luase fața în mâini și încerca să-și înăbușe hohotele, gata să se sufoce. Împotriva oricărei reguli, și ofițerul de gardă rămăsese nemișcat în fața ferestruicii. Dar femeia plânse puțin și, când își ridică frumosul chip, pe el nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
stat liniștiți. Să vadă,întâi, despre ce este vorba. După ce au văzut, Ion i-a șoptit, Linei: bagă capul sub manta, și astupă ți urechile. A slobozit, apoi, la scurtă vreme, două focuri de armă, unul după altul. Braconierii au înlemnit. Unul dintre ei, șeful, și-a revenit repede, și a întrebat: care tragi, acolo, mă, fără să ne avertizezi? Iaca eu, a răspuns,întrebării, Ion. Tu, mă, ne bagi în sperieți? Da,eu. Da’de ce? Ca să pot, mai apoi, să
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]