507 matches
-
sunt doar forme ale admirației, ci și ale lacunei. New York, decembrie 1999 (Familia, nr. 1/2000) Post-scriptum tc "Post‑scriptum " În primăvara 2003, În biroul lui Ernest Wichner de la Literatur Haus din Berlin, am primit știrea năprasnică a morții Poetei. Înmărmurit, regăseam greu nefirescul firesc al zilei. Îl priveam, năuc, pe Ernest și vroiam să schimb cât mai repede vorba, să trecem la altceva, Într-atât de insuportabilă era imaginea lui Madi, moartă, În cada de baie. „Petrecuse cu niște prieteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
era chiar animatoarea discuției, o strălucită studentă, pasionată de literatură, provenind din pașnic provinciala Middle-America unde Învățase singură, la perfecție, germana și care știa mai multe despre Aschenbach și Thomas Mann decât și fi putut eu Însumi oferi colegilor ei Înmărmuriți. Acești tineri, deja ai secolului XXI, au răspuns inteligent și intens chemării, dialogând dezinhibat despre relația Între existență și creație, Între frumusețe și solitudine, Între boală, iubire și moarte. Evocarea Bătrânei Doamne, Veneția, pendulând Între Orient și Occident, Între realitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
trăznet, vine vestea. Trântind poarta, plutonierul major Bălălău, care locuiește În camera de la mansardă, urlă indignat că, „acum o jumătate de oră la Dallas, În Texas, președintele Kennedy a fost asasinat”. Te arunci afară, În pasta după-amiezii de noiembrie și, Înmărmurit, asculți cum lumea ieșită din curți ca după cutremur discută despre Kennedy. Cel mai tare discută madam Flory, asasina de câini. Despre Kennedy e voie să discuți, desper Eisenhower nu era voie, despre el se făceau caricaturi, Îl făcea Nell
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
și m-ai târât în barul ăla oribil. Oricum, se pare că ne plac aceleași lucruri și ne dorim aceleași lucruri. Iar ieri l-am întrebat dacă ar vrea să se mute la mine și el a zis da. Eram înmărmurită. — Și mă acuzai pe mine că am luat-o razna! După trei săptămâni vă mutați împreună. E o nebunie! Maria ridică din sprâncene. — După cincisprezece ani în care ați păstrat două apartamente în Londra, ai decis că în sfârșit îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
Brâncoveanu îl repetă cuvânt cu cuvânt. Îl mirui și-i dădu crucea să o sărute. Dinspre strana din stânga, capugiul îi aruncă pe umeri caftanul domnesc. Noul domn Io Constantin Brâncoveanu se întoarse și pentru o clipă îmbrățișă cu privirea adunarea înmărmurită. Înaintă spre ea, se opri și făcu un semn spre mitropolit, acesta îl înțelese, se închină la cele două mari icoane, se îndreptă spre domn și alături merseră până în mijlocul naosului; acolo se despărțiră pentru ca să se așeze, unul pe tronul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mici. Atunci, Bălașa întoarse capul spre el, ridică ochii luminați de lumânare și-l învălui într-o privire fericită. Zâmbea cumva fără să-și încordeze buzele și era tare frumoasă. Călugării ajunseseră la sfârșitul Prohodului. Acum povesteau cum „neamurile toate” înmărmurite asistă la înmormântarea Celui fără de moarte. La ocolitul bisericii în urma epitafului, familia Brâncovenilor venea prima, apoi Bălăcenii și Cantacuzinii deopotrivă. Pe urmă ceilalți. Domnul îi simțea pe toți venind în urma lui cu fețele grave. În special tinerii. Fusese și el
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
a fi preluați cât mai repede. Sub soarele călduț, mirosul prafului umed de la ploaia scurtă care tocmai sfârșise se înfășoară cu cel al cauciucurilor înfierbântate și al iodului turnat peste rănile purulente. În mașina parcată ceva mai departe, Smaranda privește înmărmurită, fără să poată scoate nici un cuvânt. Este războiul, abject și grotesc așa cum numai fețele livide, umbrite de durere și deznădejde ale răniților îl pot arăta. Și pentru o clipă are sentimentul de spaimă a omului fără nici o rădăcină în fața timpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
brusc și s-a cățărat într-un pom. Mă aplecasem prea mult ca să evit căderea. M-am dus pe asfalt și am alunecat ca pe gheață. Când m-am oprit, mă aflam deja în mijlocul mai multor soldați care mă priveau înmărmuriți. Prin turela unui tanc, un ofițer cu gura căscată a holbat ochii. Apoi a dat un ordin și doi oameni m-au prins de brațe. Mă țineau ei pe mine, dar de fapt se uitau la pisică. Cu copilul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
suntem aceeași copii sau adolescenți de odinioară, dintr-o vacanță de vară, pe o terasă îmbrăcată în viță-de- vie, foșnind în vânt, în care, sub soarele blând de august, ni se relevă pentru prima oară existența lui Dumnezeu... Am rămas înmărmurită. — De unde știți despre măgina ?... Pentru că pot vedea, șopti Père Joseph, închizând ochii. Pot vedea în sufletul și destinul omului... — E locul copilăriei mele... — Am văzut un loc în care nu îți era teamă de nimic, pentru că știai că Dumnezeu e
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
o voce sugrumată de durere. Tremurând, își scoase haina și începu să o împăturească cu mișcări febrile pe patul meu. mâna îi tremura. — Iartă-mă, spuse, dar trebuie să execut unul dintre ritualurile mele ca să mă pot liniști. Îl priveam înmărmurită. Nu văzusem niciodată un maniac obsesiv în plină criză, și să văd unul chiar în camera mea, la miezul nopții, într-un hotel de la capătul lumii era ultimul lucru la care mă așteptasem. m-am ridicat de pe scaun vrând să
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
AM SPUS EU SĂ NU MAI JOCI? NU ȚI-AM SPUS? Se apucă acum de-a binelea de rochie. Luă tivul În mâini și din gâtul ei Începură să iasă văicăreli arhaice din Orientul Apropiat: ― ULIULIULIULIULIULIU! ULIULIULIULIULIULIU! Bunicul meu privi Înmărmurit cum soția lui cea pudică Își făcea zdrențe Îmbrăcămintea sub ochii lui poalele rochiei, talia, pieptul, gulerul. Cu o ultimă sfâșiere, rochia se despică În două și Desdemona se Întinse pe linoleum, arătându-și lenjeria ei jalnică: sutienul cu balene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ar fi fost apa. Căci exact acolo, stând În colțul Încăperii, e bunicul meu! Îl văd preț de-o secundă, stând aplecat Într-o parte... râde? e supărat?... și apoi aburul se ridică și Îl estompează din nou. Sunt prea Înmărmurită ca să mă mișc sau să vorbesc. De când e acolo? Ce a văzut? ― Făceam doar balet În apă, spune stins Clementine. Aburul se dă la o parte din nou. Lefty nu s-a mișcat. Stă exact ca Înainte, cu capul Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
că era o femeie frumoasă, care avusese parte de mai mulți bărbați memorabili și de mai multe clipe memorabile. Și că el nu era decât cel mai nou. Dar părea momentul perfect pentru o ofertă. Ea se retrase. El rămase Înmărmurit. — Ce e? Întrebă el. Ce s-a Întâmplat? Te-ai plictisit deja de mine? Atât de repede? o Întrebă el ironic. — Nu m-am plictisit, iubitul meu. Sunt nebună după tine. — Atunci? Dintr-odată, zâmbetul lui larg o enerva. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
oră cu o tavă pe care se afla așezat un Înghețat curcan de dimensiuni incredibile. Îl arătă mesenilor, zâmbind câinește. „Dacă vă place cum arată, sunt la a Dv. dispoziție...!!” O parte din clienții localului izbucniră În râs, În timp ce ei rămaseră Înmărmuriți. Înțelegând rapid gluma proastă oferită de ospătar, Gică Popescu Îl ridiculiză pe obraznnicul ospătar. „Ascultă tovarășe, cum Îți permiți dumneata să faci cu noi pe deșteptul? Trimete responsabilul să facă nota de plată iar dumneata să dispari din fața ochilor mei
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
găsit-o încuiată cu toată grija, și pe păzitori stînd în picioare la uși; dar, cînd am deschis, n-am găsit pe nimeni înlăuntru." 24. Cînd au auzit aceste vorbe, căpitanul Templului și preoții cei mai de seamă au rămas înmărmuriți, și nu știau ce să creadă despre apostoli și despre urmările acestei întîmplări. 25. Cineva a venit și le-a spus: "Iată că oamenii, pe care i-ați băgat în temniță, stau în Templu, și învață pe norod." 26. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85087_a_85874]
-
să-L caute. 46. După trei zile, L-au găsit în Templu, șezînd în mijlocul învățătorilor, ascultîndu-i și punîndu-le întrebări. 47. Toți care-L auzeau rămîneau uimiți de priceperea și răspunsurile Lui. 48. Cînd L-au văzut părinții Lui, au rămas înmărmuriți; și mama Lui I-a zis: "Fiule, pentru ce Te-ai purtat așa cu noi? Iată că tatăl Tău și eu Te-am căutat cu îngrijorare." 49. El le-a zis: "De ce M-ați căutat? Oare nu știați că trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]
-
șaptea e la parter, domnule!” îi răspunse el cuviincios. Iorgu se repezi în fugă pe scări și ajunse în fața clasei lui Emil. ”- Nu, nu mai este demult în școala noastră. A plecat! ” îi spuse un elev. Iorgu rămase fără glas, înmărmurit, cu cravata în mână în fața ușii... O presimțire rea îl mușcă de inimă, prin minte trecându-i cele mai urâte gânduri. Trăsnetul să fi căzut lângă el și surpriza n-ar fi fost mai mare. ”- Nu, nu se poate... nu
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
singur...! îi șopti rar un gând. Singurătatea și tăcerea, ăsta-i destinul tău!”. Avea dreptate ”gândul”... toate amintirile și durerile lui erau cuprinse în tăcere și singurătate. ”- Vei fi și mai singur, de cât ești!”, auzi șoptindu-i alt gând. Înmărmurit, Iorgu asista la dialogul altora dintrînsul... Se simți căzând ca într-un hău... deși, avea ochii deschiși. - Doamne!... rosti el cu glas tare. De ce ai dat sufletului meu mai puțin tărie decât trupului?!... Dă-mi, Doamne, tăria să nu cad
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
sunetele unui pian. Înaintă prudent prin semiîntuneric și ajunse în camera unde era pianul. Percepu o siluetă de femeie. Se opri în prag și se uită. Sesizând o oarecare mișcare în spatele ei, silueta se întoarse către el și Petre rămase înmărmurit. Simți că leșină, că i se moaie picioarele. Se sprijini de tocul ușii. Femeia înaintă către el. Era frumoasă, blondă, cu părul bogat revărsat pe umeri, cu ochii mari ațintiți asupra lui. Auzi: Tu ești, Petre? Și el șopti: Clotilde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Inscripții Pe obrazul tău aleargă umbră mea tăcută Lasă-mă să-ți cuprind privirea înmărmurita, Să dansez cu ochii tăi ce au închis marea în ei, Să-mi văd viitorul alb prin trupul transparent. Mă topesc pe buzele tale pătate de spini Le sărut în cădere și scluptez pasărea sufletului meu, Tu îmi atingi melancolic
A doua oară unu by Huţanu Mădalina () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92934]
-
din îmbulzeală se dumiri că era mai ușor cu zece kilograme, adică taman greutatea tăbuiocului cu mălai, care se evapoase cu ajutorul unor hoți de meserie ce iau tăiat baierele pe nesimțite și dispăruseră cu sac cu tot. Săracul Sile rămase înmărmurit și înfricoșat de primirea ce-l aștepta la întoarcerea acasă, dar ce să-i mai faci unui furt împlinit și bine regizat: „prinde orbul, scoate-i ochii”! Nu de puține ori, bunicul, ajutat la lucru de Sile și de alți
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
în curte, să se plimbe. Abia atunci își aduse aminte de Simion. - Cum îi mai este bătrînului? întrebă el pe Marina. - Eh, bătrînul! zise aceasta, disprețuitoare. Ai mai văzutdumneata drac mort? Uite-l, bătrânul se plimbă prin curte. Felix rămase înmărmurit. Aruncă ochii peste gard și într-adevăr zări pe Simion, care se plimba cu mâinile la spate și cu capul în pământ, foarte agitat. Crezu de cuviință să treacă dincolo, să se intereseze de sănătatea lui. Simion îl văzu și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
părul tare și negru, cu bărbuța maioresciană și care vorbea cu accent moldovenesc excesiv. - Domnule Dumbravă, se ridicase unul din ei (era în clasaa VI-a), colegii mei vă roagă, prin mine, să ne explicați ce este Dumnezeu. Dumbravă rămase înmărmurit. - Da ci, bre, voi v-ați zărghit? Valeu! D-apăi aveți răbdare, bre, până la anul macar, când v-o veni mintea. Ci vrai, sî mă bat cu părintele? Totuși le schițase câteva aspecte ale problemei. Felix își aminti acei ani și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un cuceritor de marcă. Dacă v-aș spune eu ce are el la activul lui, v-ați schimba opinia. - Bolnav ai fost vreodată? întrebă serios domnișoara dela pian. Toți izbucniră în râs (e drept, Stănică mai puțin), în vreme ce Felix rămase înmărmurit, nevoind să înțeleagă. - Vai, dragă, ce ochi face! spuse autoarea spiritului către ceilalți, ca și când Felix ar fi fost un intrus amuzant în propria lui casă. Il faut absolument le deniaiser! 1. Propoziția franceză jigni și mai mult pe Felix, fiindcă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-mă să-mi regăsesc echilibrul. De ce o fi făcut la stînga ? Mă uit pe geam, deja enervată la gîndul că poate mă lasă prea departe și clipesc, uimită. Doar nu... Nu se poate să... Ba da, se poate. Mă uit Înmărmurită pe geam. Ne aflăm chiar pe străduța mea. Iar acum oprim chiar În fața casei mele. Pornesc În goană pe scări, aproape scrîntindu-mi glezna și mă uit blocată la șofer. — Ellerwood Road, numărul 41, spune cu un gest Înflorit al mîinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]