489 matches
-
Lissy... ce mai pot să fac acum ? Ce ? — Du-te, spune și mă privește neliniștită. Încă mai poți să-l prinzi. Du-te. Mă năpustesc pe ușă, apoi În curte, gîfÎind, cu plămînii arzîndu-mi. CÎnd ajung la șosea mă uit Înnebunită În stînga și-n dreapta. Apoi Îl văd, un pic mai departe. — Jack, stai. Merge cu pași mari, cu mobilul la ureche și, În clipa În care Îmi aude vocea, se Întoarce spre mine cu chipul Încordat. — Deci de-asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
ai greșit, și eu te-am iertat. Nici măcar nu se uită la mine. Nu-mi dă nici măcar o șansă. Mașina argintie oprește lîngă bordură și el deschide portiera. Mă străbate un atac de panică. — Jack, eu nu sînt așa, spun Înnebunită. Nu sînt așa. Trebuie să mă crezi. Nu de-asta te-am Întrebat despre Scoția ! Nu am avut nici cea mai mică intenție... de a-ți vinde secretul ! Lacrimile Încep să-mi șiroiască pe obraji și mi le șterg dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
respiră haosul din jur: polițiști, cioburi de sticlă. O ambulanță intrase cu spatele prin vitrina spartă și Încărca cadavre. Bud White striga ordine. O fetiță Într-o rochiță Împroșcată cu sînge mînca o gogoașă. Tomberon a venit Înapoi și mai Înnebunit. — Trenul a plecat din L.A. acum zece minute. Treizeci și doi de deținuți Într-un vagon, iar telefonul de la bord nu funcționează. L-am sunat pe Kleckner și i-am spus să o caute pe Dot Rothstein. A fost o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
o casă aseismică, n-o să fie nevoiți să iasă afară În timpul cutremurelor, nici măcar n-o să le simtă. Lui Juan Lucas Îi plăcu grozav de mult ideea asta și spuse că În timpul cutremurului o să iasă la fereastră ca să vadă lumea fugind Înnebunită de spaimă și noi o să stăm și-o să ne uităm ca la o procesiune. Au rîs și au băut pentru a sărbători terminarea planurilor; apoi trecură imediat În sufragerie. Julius veni și el, fiindcă de cîteva zile Îl acceptaseră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
șovăit o clipă. Carax Încuviință. — De-aici nu pleacă nimeni, i-o reteză Fumero. Palacios, predă-mi revolverul dumitale. Palacios rămase tăcut. — Palacios, repetă Fumero, Întinzînd mîna plină de sînge În așteptarea armei. Nu, șopti Palacios, scrîșnind din dinți. Ochii Înnebuniți ai lui Fumero se umplură de dispreț și de furie. Înșfăcă arma lui Palacios și Îl Împinse cît colo. Am Încrucișat o privire cu Palacios și am știut ce urma să se Întîmple. Fumero ridică pistolul Încet. MÎna Îi tremura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nostalgia însăși devine geometrie, stâncile par fluide față de împietrirea vagului sufletesc și nuanțele sânt mai prăpăstioase decât munții. Atunci nu-ți mai trebuie decât tremurul și privirea câinilor călcați, și-un ceas hodorogit din alte secole - pernă a unei frunți înnebunite. De câte ori mă primblu prin ceață, mă dezvăluiesc mai ușor mie însumi. Soarele te înstrăinează, căci descoperindu-ți lumea, te leagă înșelăciunilor ei. Dar ceața este culoarea amărăciunii. Accesele de milă sânt precedate de o stare de slăbire generală, în care
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Plictiseala bântuie un suflet erotic ce nu găsește absolutul în dragoste. Pentru a acoperi cu fast drama viețuirii, aruncă prin spirit un foc de artificii; întreține-l din zori în noapte; creează în preajma ta strălucirea efemeră și eternă a inteligenței înnebunite în propriul ei joc; fă din viață o scânteiere pe un cimitir. Căci nu-i sufletul omului un mormânt în flăcări? Dă un curs genial senzațiilor; impune trupului vecinătatea aștrilor; carnea, ridic-o prin grație sau crimă până la cer; - simbolul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cu un torent de scîntei vîscoase. Mickey veni și o ajută, și după o clipă, un bărbat și o fată ieșiră dintr-o casă și li se alăturară: toți goneau pe stradă, În sus și În jos, ca niște fotbaliști Înnebuniți... Dar unele din bombele incediare căzuseră pe acoperișuri și În grădini, unde nu le puteau ajunge; una se cuibărise pe un indicator De Închiriat, din lemn, care Începuse deja să ardă. — Unde naiba vă e gardianul? Îl Întrebă Kay pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
o Închidea acum. Viv se forță să se ridice În capul oaselor. — Așteaptă, zise ea. Unde-i Reggie? — Reggie? Întrebă Kay. — Soțul ei! spuse bătrîna. Dumnezeule, am uitat de el cu totul. L-am văzut strecurîndu-se și.... — Reggie! strigă Viv Înnebunită. O curea Îi ținea strîns coapsele. Începu să tragă de ea. Reggie! — E aici? Întrebă Kay. — Nu cred, răspunse Mickey. Vrei să mă duc și să-l caut? Viv Încă se lupta cu cureaua. — Bine, spuse Kay, dar fă-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
fost Într-adevăr trasă de frînghii strînse. Își ridică iar capul și-și lipi gura de a Juliei, și cînd Începu să geamă, o făcu În gura ei, pe buzele și obrazul ei. — Taci! zise Julia, deși ea Însăși Împingea Înnebunită. Se gîndea la oamenii din apartamentele apropiate. Taci, Helen! Taci! — Îmi pare rău, zise Helen fără suflare, și gemu din nou. Nu semăna deloc cu felul lejer În care făcuseră dragoste Înainte. După aceea, Helen rămase tremurînd, Încercînd să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
N-o să poți face nimic. — Helen e acolo! Nu Înțelegi? — Firește că Înțeleg. De-aia am și venit. Dar... — Kay, spuse Mickey, luînd-o din nou de braț. Hughes are dreptate. E prea departe. Nu-mi pasă, le zise Kay aproape Înnebunită. O să alerg. O să... Apoi văzu ambulanța. O să iau dubița, adăugă ea mai ferm. — Kay, nu! — Kay... — Hei, zise gardianul, care asistase la scenă tot timpul. Ce faceți cu cadavrele astea? — La naiba cu ele, spuse Kay. Deja o luase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cum ar fi arta, chestii dintr-astea, ar trebui să fie lăsați să locuiască undeva, și la naiba cu Hitler... Dădu cu piciorul Într-unul dintre pantofii lui Duncan, apoi reîncepu să se Învîrtă prin cameră, mușcîndu-și degetele. Le mușca Înnebunit, scuturîndu-și mîna cînd o bucățică de piele sau unghie era roasă, trecînd apoi la alta. Își fixă privirea, dar nu asupra unui obiect anume. Fața i se albi din nou și ochii Înroșiți Îi ardeau ca ai unui nebun. Duncan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
suliței lungi de nouă picioare, până la trofeul cu colți mari, curbați, montat deasupra patului său din cantonament. Nimic, după cum spunea el, nu-l incita mai mult decât strigătul șefului vânătorilor, „Woh jata hai“ pe măsură ce masculul cel mare începea să alerge înnebunit. Dacă în toată popota nu găsea nici un ascultător, PC începea să-și imagineze scene cu porci, ca în teatrul de umbre, în timp ce se odihnea, întins sub plasa de țânțari, după paradă. Degetele i se transformau în rânduri de călăreți, aliniate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
strâns frâiele pentru a încerca să-l calmeze și să evite căderea de la mai mult de 2 metri. - Gata, Donny, țipă ea încercând totodată să mângâie gâtul calului. Donny, băiete, e totul bine. Gata! Și totuși continua să se cabreze înnebunit. Oare s-a lovit la ochi când s-a izbit de acea pasăre? Grija ei pentru cal era amestecată în acele momente cu frica proprie, căci se vedeau pietre ascuțite pe fiecare parte a aleii. Dacă Donny continua să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Cu ochii închiși pentru totdeauna. Mâinile îi erau împreunate pe piept. Purta rochia de dimineață, de culoarea piersicii coapte, și pantofi maro ca pământul crăpat de soare care se transformă în praf fin. Un fluture de noapte zbura pe deasupra ei, înnebunit, lovindu-se de gemulețul întredeschis și revenind în cercuri tremurătoare spre chipul ei pentru a se ciocni din nou de geam și a-și relua dansul care aducea cu o pavană atroce. Gulerul rochiei tinerei fete, puțin desfăcut, lăsa să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
greu, căldură era înăbușitoare. I se părea că devenise dintr- odată extrem de matură, apartamentul unchiului era cam strâmt, dormea în același pat cu verișoară Lăură și avea impresia că nu are suficient aer. Simțea adesea nevoia să înoate și caută înnebunita o piscină în care să se simtă ca o nimfa a mării. Dulcea nostalgie a vacanței fusese franța brusc de emoțiile unui examen greu cu sute de candidați pe câteva locuri. Era hotărâtă că, în caz de eșec, să renunțe
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
de a gândi era tipic provincial sau era “impus” de circumstanțe. În drum spre Universitate, Lăură îi pomeni iarăși despre prietena ei, Irina, care avea acum un iubit, un pictor mediocru cu care rămăsese însărcinată din prima și acum era înnebunita. El o sfătui circumspect să ia legătura în secret cu tata Irinei și să „nu facă prostii”, iar ea se conforma. Ea nu-i mărturisise niciodată Irinei de unde făcuse rost de bani, spunându-i că i-a dat bani din
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
amigdalele inflamate, nu te cred, scroafă ce ești, ai fost să te fuți, ai fost să îți primești pula pe care eu nu ți-am putut-o da, eu îl privesc uluită, cum îi voi putea dovedi că se înșală. Înnebunită, murmur, toată ziua am fost la serviciu, nu am nici un chef să mă culc cu cineva, el strigă, mincinoaso, am văzut cât erai de disperată azi-dimineață, nu îți pasă că asta mă îmbolnăvește, important este să îți primești tu pula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Nimeni nu avu timp să remarce că Burke se grăbea spre singurul culoar încă deschis: pasajul dintre centrul de exploatare și circa medicală. Jeturile de napalm luminau haosul și incinerau atacanții pe rând. Câteodată, creaturile în flăcări se poticneau urlând înnebunite, fapt ce amplifica confuzia și violența incendiului. Dar strigătele lor exprimau mai multă furie decât suferință. Acidul șiroia din corpurile calcinate și deschidea cavități mari în podea, ceea ce mărea pericolul. ― Secțiunea medicală! strigă Ripley, bătând ușor în retragere împreună cu Newt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
cornute!) și veninoase. Așadar, bunicii de la Chiștelnița, ca să-și apere sărăcia-glia și nevoile și neamul..., prinseseră de șfichiurile harapnicelor curnuți; loveau numai În cai; și numai la părțile sensibile - asta sigur am citit-o. Dar nu În Creangă. Firește, caii, Înnebuniți, au luat-o la sănătoasa: peste-un ceas, păgânătatea e ca pleava vânturată / Iar În urmă se Întinde falnic armia, În fine, română, doar se chema, cu acte, Popescu. - L-a rușinat pe Grecotei, vaaai, dar cum l-a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
eram copleșit de tot ce se întâmpla în jurul meu. Ca jurnalist trebuie să te ții pe poziții, dar acolo am trecut prin situații absolut incredibile pe care. noi am ajuns acolo când se dădeau alarmele, sunau sirenele în sat, lumea înnebunită, m-am dus cu jandarmii, cu tractoare, îi ajutam pe bătrânei să iasă din case... a fost... și acum mi se face pielea găină, cum ar zice cineva de la un celebru concurs televizat din zilele noastre. Așa, ca transmisiuni memorabile
TRANSMISIUNEA ÎN DIRECT by ANA-MARIA NEAGU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/861_a_1560]
-
nimeni în urmă. Nici soț, nici copii, nimic. Părinții ei trebuie să fie supărați, totuși. — Da. Și avea o soră care a dat un interviu pentru Sunday World în legătură cu tragedia. O fată foarte drăguță. Ruth cred că o chema. Părea înnebunită de durere, săraca! Doamne, Katie, încetează! — Nici măcar nu mă asculți. Mike îmi atinge genunchiul când ne oprim la semafor. —Scuze. Revin imediat în lumea celor vii. Mă las dusă de val uneori. — Te întrebam dacă vezi ceva în viitorul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
ca domnul care a închiriat odaia respectivă să bage de seamă acest lucru, că e supravegheat, să intre în panică și să-l obligi așa să ia legătura cu șeful său, oricine are un șef!, șeful pe care îl caută înnebunite trei birouri fără să-i dea de urmă. Iar dacă i-ai fi spus inspectorului, om isteț de altfel, cum erau toți amploiații Serviciului, de asta era sigur, nici chiar George Stan, singurul care umbla cu pistolul la el zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dacă tot am plecat n-aș vrea să mă fac de rîs", teamă, "dacă o să vomit?" Odată, cu Emilia, împrumutasem o mașină și, amândoi beți, am gonit, cu farurile aprinse, pe șosea până ce am călcat un iepure care alergase orbit, înnebunit, ca să scape. După ce l-am călcat și am oprit, ne-am dat jos, am văzut bucata de carne însîngerată de pe șosea, apoi m-am dus în spatele mașinii ca să urinez și acolo am vomat cu silă. Când am revenit, am observat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
o parte, nu vedeți că se întinde focul?" Am aruncat pătura de pe mine și am ieșit în pijama pe coridor. Ardeau bălăriile uscate din spatele azilului și întrucît vântul începuse să bată înspre azil, gonind flăcările ca pe o turmă roșie, înnebunită, situația amenința să devină critică. Focul se întinsese până la magazia veche de scânduri de lângă morgă. Bătrânii se călcau în picioare pe coridoarele pline de fum, încurcîndu-i, prin panica lor, și pe cei care aveau treabă, să scoată din magazie gălețile
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]