265,125 matches
-
chemate să aproximeze starea lirică și obiectele ei încă puțin numeroase, dar reverberante pentru fantezia mobilă, deja greu de disciplinat, a acelei prime cărți. Ceea ce a urmat a fost, cum se știe, o suită de transformări spectaculoase ale scrisului său, înregistrând tot atâtea impulsuri și răsfrângeri ale unei sensibilități deschise, disponibile ca la puțini alții, față de tot ce propunea mai atrăgător peisajul poetic european al momentului. Cu mici decalaje, desigur, explicabile în contextul socio-literar local, pe care tânărul timid, devenit militant
Centenar Ilarie Voronca “Miliardarul de imagini” by Ion Paul Sebastian () [Corola-journal/Journalistic/13282_a_14607]
-
de Apollinaire în celebra Zonă, apoi programele unor Jules Romains, Georges Duhamel și, mai ales, amplele poeme-reportaj ale lui Blaise Cendrars, Valery Larbaud sau Paul Morand, deschise spre “lumea întreagă”, cu o curiozitate excitată și o retină mereu gata să înregistreze evenimente, obiecte, mișcări, imagini, proiecții ale fanteziei, se potrivea de minune sensibilității sale, imaginației lui “imperialiste”. I-a venit exact la momentul oportun definiția deja citată a “imaginii poetice” ca ecuație între elemente cât mai îndepărtate între ele sau, zicea
Centenar Ilarie Voronca “Miliardarul de imagini” by Ion Paul Sebastian () [Corola-journal/Journalistic/13282_a_14607]
-
Istoria sa la capitolul... Tradiționaliștii. Poezia roadelor, în baza unui criteriu mai degrabă tematic, de altfel restrictiv, identificând ecoul pillatian, nu foarte important. Marele critic, care se întreba, contrariat, dacă Voronca e un futurist, un dadaist ori un suprarealist, îi înregistra, totuși, pertinent, un număr de trăsături aproximate la media acestor orientări, recunoscându-i puterea de “a ridica la rang poetic oprice percepție” și un “simț al plasticei cuvântului, excelent”. Astăzi, poziția sa în istoria poeziei românești pare mai exact considerată
Centenar Ilarie Voronca “Miliardarul de imagini” by Ion Paul Sebastian () [Corola-journal/Journalistic/13282_a_14607]
-
înspăimîntat mai tare regimul comunist de la București decît Monica Lovinescu. Nici cînd era criticată în New York Times, Le Monde sau Times, oficialitatea ceaușistă nu reacționa mai violent. Și, iată, aniversînd-o pe Monica Lovinescu și lansîndu-i o nouă carte (aceea care înregistrează cele dintîi întîlniri cu intelectualii români din țară în condiții de neclandestinitate), a trebuit să spun participanților la „Gaudeamus” că întîmplarea face (dacă întîmplare este) ca tocmai acum să aflăm că „Europa liberă” nu mai este. Rațiunea Congresului american care
„Europa liberă“ nu mai este by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13308_a_14633]
-
opinie pe Internet, realizat ad-hoc, peste 70% dintre repondenți au fost de părere că Europa Liberă trebuia să emită în continuare spre România. Iar dintr-un sondaj de opinie realizat în acest an de IMAS reiese că Europa Liberă a înregistrat în acest an o creștere de audiență cu 3%, ajungînd la peste opt procente, cu tendință de creștere în continuare. Și asta în condițiile în care numai în București există în afară de Radio România cîteva zeci de alte posturi de radio
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13333_a_14658]
-
sau lexicale ale unui grai, tradiția literară alege doar unele pentru a le transforma în mărci de identificare. Chiar și puținele alese sînt însă adesea ambigue. Aspirația vocalelor inițiale - haripă, hasta - este, de exemplu, în română, un fenomen reprezentat contradictoriu: înregistrat în descrierile lingvistice ca o trăsătură fonetică regională (în special muntenească), dar utilizat în literatură mai ales ca marcă a vorbirii țiganilor. Atestările literare ale fenomenului sînt destul de vechi. Ambiguitatea mărcii se manifestă mai întâi în Țiganiada lui Ion Budai-Deleanu
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
harendă”, „grecul hăla”, „hăl mai tînăr”, „nu-ți vorbeam tot halea și tot halea”, „ține inelul hăsta” etc. Și Sextil Pușcariu, în Limba română, II - Rostirea, arată că adaosul lui h la începutul cuvîntului înainte de vocale - haripă, hașchie, harap - se înregistrează pe o arie destul de mare; foarte răspîndite fiind formele aspirate ale demonstrativelor - hăla, hasta, hăl. Pușcariu atestă însă și cealaltă manifestare a fenomenului, legând-o de obișnuințele de pronunție ale limbii țigănești: „Aspirația se aude cu deosebire în țigănește, unde
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
un sens bine precizat, dar nu transparent; căruia este deci de presupus că o serie de vorbitori ar simți nevoia să-i caute definiția. În dicționarul academic - DLR, tomul X, Litera S, partea a 5-a, 1994 - forma struțocămilă e înregistrată, dar ca simplă variantă a substantivului stratocamil. Stratocamilul sau stratocamila - variante care atestă filiera slavonă de pătrundere în română a termenului grecesc pentru struț (strouthokamelos) - sînt ilustrate cu citate din secolul al XVII-lea. Despre pasăre se vorbea în Fiziolog
Struțocămila by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13326_a_14651]
-
tipărit sub supravegherea lui G. Pienescu, conform indicațiilor autorului și normelor ortografice stabilite pentru seria Opere.” Volumul 13, Vremuri și oameni, apare în 1988, însoțit de o prefață semnată de Dumitru Micu, sub îngrijirea lui Victor Iova. Enumerarea publicării lor înregistrează următoarele date. Volumul 14, Vremuri și oameni, Lumea Nouă (1989). Acesta este singurul lipsit de „nota asupra ediției”, fiind parte din trilogia Vremuri și oameni. Dacă volumul 13 este însoțit de „nota editorului”, Victor Iova, celelalte, în continuare, 15, Prăbușirea
Ineditele Agârbiceanu by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13344_a_14669]
-
Rodica Zafiu Tratatele și studiile care se ocupă de formarea cuvintelor înregistrează omonimia existentă în română între prefixul para-, de circulație internațională și uz preponderent științific - cu sensul „adiacent”, „asemănător” - și dubletul său familiar, identic ca formă, împrumutat direct din grecește, cu sens superlativ, intensiv: “puternic”. Primul para-, cu sensul fundamental „lîngă
Paralei, paranormali by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13364_a_14689]
-
date” (fotomagazin.ro). Cu totul nouă e astăzi amploarea de folosire a termenului paranormal și a dezvoltărilor sale lexicale. Împrumutat din limbi moderne, de circulație internațională, dar analizabil în română, cuvîntul e absent din prima ediție a Dicționarului explicativ (1975); înregistrat în DCR (1982), a fost introdus în Supliment și în ediția DEX 1996. Prezent azi în titluri de reviste, pagini de Internet, emisiuni de televiziune - constituie un domeniu (și comercial) înfloritor. Din punct de vedere etimologic și în uzul său
Paralei, paranormali by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13364_a_14689]
-
sie (alături de care se întîlnesc uneori variantele învechite șie, sieși sau șieși)”. Într-o lucrare similară, Gramatica limbii române (1997), Dumitru Irimia cuprinde doar forma șie (ilustrată prin citate din Eminescu). În Gramatica limbii române („Gramatica Academiei”) din 1966 erau înregistrate ca forme standard atît sie, cît și sieși (șie și șieși fiind considerate învechite). Între gramatici apar deci diferențe notabile în aprecierea și recomandarea formelor; nu altfel stau lucrurile în dicționare. În DEX sînt incluse, ca forme egal îndreptățite, șie
„Asupra sieși” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13386_a_14711]
-
consilieri, avocați, specialiști și alți băgători de seamă. Posibil. Dar acum nu i-a avut?! O revistă atât de importantă în jocurile strategice ale partidului e lăsată chiar în voia sorții? Sau, pur și simplu, Vadim n-a putut să înregistreze „România Mare” pentru că nu mai era de mult a lui? E cunoscut scandalul de-acum un an și ceva, când ziarele de la București au publicat un document prin care se vorbea de vânzarea „României Mari” unui presupus iranian, Reza Kaja
Monte-Cristo, varianta în zdrențe by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13356_a_14681]
-
comentat de curînd, în această rubrică, situația unor cuvinte precum mămici (= „tinere mame”), formă utilizată chiar și în limbajul politic, sau iconițe (engl. icons), din jargonul informatic. Se poate constata o anumită discrepanță între situația din dicționarele noastre generale, care înregistrează diminutive din limbajul popular, adesea ieșite din uz - și uzul actual, care impune alte diminutive, specifice limbajului familiar orășenesc. Absente din DEX, dar frecvente în textele actuale sînt, de exemplu, substantivele glumiță și animăluț. Glumița este mai ales o glumă
„Spirit de miniatură” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13400_a_14725]
-
Centrul Național de Conservare a Culturii Populare, sosește, în vara anului 2000, la Fundătura, un sat de pe valea Zeletinului, pierdut printre colinele județului Bacău. Descoperă aici cîțiva oameni interesanți și le ascultă poveștile. Transcrie, cu destulă fidelitate, ceea ce banda magnetică înregistrase: istorii de viață, spectaculoase și totuși comune, reale și totuși fictive. Dublate de jurnalul cercetării și de comentarii care, la prima vedere, par abia schițate, acestea alcătuiesc o carte interesantă, greu de încadrat într-un gen anume. Mi-ar fi
Povestea altor copilării by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13378_a_14703]
-
scutirii acestora de taxele fiscale corespunzătoare bunurilor stipulate în actul de donație) în favoarea Muzeului Național de Artă din Paris, arhiva aflată până atunci în păstrarea celor doi moștenitori menționați. Dacă, în mod firesc, operele brâncușiene aflate în atelier au fost înregistrate și cotate cu prioritate din necesitatea de a fie expuse, arhivei, bibliotecii și discotecii nu li s-a acordat atenție decât treizeci de ani mai tarziu. Astfel că, de-abia odată cu redeschiderea atelierului din Impasse Ronsin în forma actuală, întreg
Brâncuși în secolul XXI by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12012_a_13337]
-
chiar mai scurte de un deceniu. Nu știu dacă sîntem deja în etapa belea, nici dacă termenul va continua să se răspîndească; dar posibilitatea există. Oricum, fenomenul e recent: belea, cu sensul "formidabil, cel mai bun, cel mai grozav", este înregistrat deocamdată doar în ediția a II-a (din 2003) a Dicționarului de argou al limbii române de Nina Croitoru Bobârniche. În orice caz, belea coexistă cu termenii mai vechi: "marfă ești belea oana ține-o tot așa!" (mesaj cu punctuație
"De belea..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12050_a_13375]
-
o nouă relansare a interesului criticii din 1990 încoace, când multe elemente ale atmosferei de tranziție spre capitalism rezonează profund cu criza idealului din opera bacoviană. Criticul prefigurează această diagramă a receptării, de care se va ocupa în volumul următor. Înregistrează o modificare radicală în propria atitudine critică, după patru decenii de familiaritate cu biografia și opera bacoviană: Pentru a-l înțelege, în 1964 simțeam nevoia de bibliografie. Acum trăiesc poezia sa. Bacovia mi-e contemporan" (p. 424). Se observă acum
Un expert în Bacovia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12027_a_13352]
-
să ofere accesul spre calea de înțelegere din interior. Cu puțină perspicacitate, se pot observa în carte stratificările exegezei în timp, ca depunerile succesive de rocă, depistate la o investigație de structură a solului. Textul critic s-a îmbogățit progresiv, înregistrând și acumulând profitabil sedimentările. Eliberat în mare parte de obligația unui instrumentar, criticul scrie acum fără bibliografia cea mai recentă, cu unicul scop de a-l cunoaște pe Bacovia fără intermediari și fără teorii preconcepute sau adăugate. Nu-l interesează
Un expert în Bacovia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12027_a_13352]
-
Vianu și Arghezi, dar și Cioran sau Noica, Iorga sau Pătrășcanu. Pe Z. Ornea îl interesau nu numai edițiile sau exegeza literară, dar și istoriografia, sociologia, filosofia, memorialistica, drama Basarabiei etc. Falimentul Editurii Minerva e ultima dintre problemele de actualitate înregistrate în volum, o situație dureroasă care l-a afectat profund pe încercatul editor al clasicilor, care se vedea neputincios în fața pierderii (adică a distrugerii) unei instituții culturale ce fusese principalul instrument de realizare a unui program de importanță națională în
Gestiunea patrimoniului literar by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12069_a_13394]
-
XVII-lea - al XVIII-lea, în texte se întîlneau mai ales formele în iei și ii (iii). Concurența formelor a fost descrisă și de Mariana Costinescu, în Normele limbii literare în gramaticile românești (1979). Iar în textele dialectale contemporane e înregistrat adesea un genitiv-dativ neconform normelor academice. Iorgu Iordan, în Limba română actuală. O gramatică a greșelilor (ediția a II-a, 1948), se arăta convins de motivarea fundamental estetică a unei norme care ținea în primul rînd de scriere, nu de
Normă și eufonie by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12072_a_13397]
-
lumea desacralizată - este vorba despre bine-cunoscutul "biografism" american sau, în variantă mai livrescă ori mai crudă, despre un biografism "autoficțional", nouăzeciștii - și mă gîndesc acum, alături de Marian Drăghici la Paul Vinicius, Daniel Bănulescu și mai ales la Ioan Es. Pop - înregistrează un cotidian gata investit de sacru, plin de lumini și umbre, copleșit de "nebunia" pauliniană a apostaziei. Nouăzeciștii sînt noii poeți maudits. Ei nu se mai mulțumesc cu vînătoarea de sacru prin intermediul cuvintelor care nu fac decit să amîne întîlnirea
Ludicul și autoironia by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12070_a_13395]
-
de istorie literară dinainte de 1990 nu o pomenesc, nici Ov. S. Crohmălniceanu, nici Al. Piru, nici alți cercetători. E ignorată până și de Dicționarul cronologic al literaturii române, apărut în 1979 sub coordonarea lui I. C. Chițimia și Al. Dima, care înregistrează aspecte și evenimente mult mai mărunte. (Apropo: iată o lucrare de sinteză a literaturii române în date, foarte necesară și astăzi, care ar trebui revizuită substanțial, completată, actualizată și reeditată.) După 1990, Vintilă Horia, care a murit în Spania în
Depășirea respectuoasă a gândirismului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12111_a_13436]
-
lui căzută se unduia umil pe podeaua întunecată. - Am exact poveștile care vă trebuie. Prima se cheamă Fetița care iubea prea mult chibriturile, scrisă de un discret filozof canadian, pe numele său Gaétan Soucy. - E contemporană? Cataloagele noastre nu au înregistrat-o încă, deși îmi pare familiară, m-a întrerupt dracul neascunzându-și curiozitatea și interesul. - O să vedeți de ce. Acum, ascultați numai! Un anume domn Soissons, rămas văduv își crește singur cei doi copii pe un domeniu de la marginea unei păduri
Orori între copertele Bibliotecii Iad by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12103_a_13428]
-
și Jurgon Wagner nu au atins-o, în partea lor solistică din Temă cu variațiuni. Am o înregistrare a acestei lucrări, cu Gelsey Kirkland și Mihail Barâșnikov, care are cu totul altă valoare. Așa cum Celibidache nu vroia să i se înregistreze concertele, Balanchine nu dorea ca piesele create de el pe anumiți dansatori să fie preluate de alții. Dar dorința nu i-a fost respectată. Mult mai aproape de adevărul creației lui Balanchine au fost Simona Noja și partenerul ei Boris Nebyla
Dans by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/12165_a_13490]