665 matches
-
nouă de presie din cauza sarcinii. — N-ai putea vedea dacă își scriu cumva? insistă tânăra. Se smiorcăie ușor, apoi șuieră pe neașteptate cu o lucire haină în ochi. — Sunt sigură că au găsit o modalitate să comunice. Vipsania simte privirea întrebătoare a Antoniei îndreptată asupra lor. Răbufnește, agasată: Eu nu sunt ghicitoare în stele, dacă asta îți închipui. Nici profet. Suspină încet: Ceea ce disting sunt doar umbre. Luată din scurt, Agrippina se încovoaie și-și sprijină capul de umărul ei. — Recepționez
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și eu la ceas și văd că trebuie s-o șteargă dacă vrea să ajungă la timp la interviu. ― Scuzați-mă, fetelor, zice el, ridicându-se. Trebuie să fug. ― Succes, îi strig, în timp ce Ben se îndepărtează. ― Succes? Geraldine se uită întrebătoare la mine. ― Pentru ce? ― A, un interviu la care se duce azi după-amiază. Bună fată, Jemima, asta vreau să văd, cum gândești de una singură. ― Deci când ai de gând să-l suni pe tip? ― Nu știu, spun eu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
putere. Zăpada era, aici, mai mare, iar ici și colo drumul era poleit cu un strat greu de gheață. Calul, însă, înainta agale și sigur pe el. Fetele îl îndemnau. Diii! Oare, cum l-o fi chemat? Ochii Sorinei privesc întrebători cătră verișoara ei. Dar Alina nu-și poate aminti care-i numele căluțului. Ce-ar fi să-i spunem... Alin? De ce nu Sorin? Pentru că, ă, ă... așa-l cheamă pe frățiorul meu. Cel mai bine ar fi să-i zicem
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
descrie cum mor niște pești. Heidi Își imagină peștii cu gurile căscate pe care tocmai Îi văzuseră. Dar dacă pot să ia oxigen din apă, de ce nu pot branhiile lor să proceseze oxigenul din aer? Marlena Îi aruncă o privire Întrebătoare lui Harry care se grăbi să explice: — Branhiile peștilor sunt ca două arcade subțiri de mătase. În apă ele atârnă deschise la maximum ca pânzele duble ale unei bărci. Când Îi scoți din apă, branhiile se pleoștesc ca o punguță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
așa? Harry se Îmbujoră, confruntat cu adevărul evident care abia recent i se arătase și lui ca atare. Desigur, susținu el ideea, drept cine mă luați? M-am prefăcut tot timpul. Saskia ridică dintr-o sprânceană aruncându-i aceeași privire Întrebătoare pe care o folosise cu ani În urmă, când el negase că flirtase cu alte femei. Anzenberger se uită În dosar. Cum ați știut să-i dați caseta reporterului GNN, Belinda Merkin? —Ea? Ha! Nu e reporter. Harry era fericit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
și bate discret la ușă. Pe perioada așteptării își pregătește atent mimica feții, recapitulându-și în gând textul pe care urmează să-l rostească. Când ușa se întredeschide, atât cât îi permite lanțul, lăsând să apară un ochi surprins și întrebător, el își scoate pălăria, întinde buchetul de flori și intonează răspicat, accentuând fiecare cuvânt, cu o voce sigură și ușor teatrală, un text de genul: Sărut-mânușițele, stimată domnișoară S! Permiteți-mi să vă ofer acest modest buchet de roze din partea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
om tăcut, cu înfățișare respingătoare, spre patruzeci de ani, nu prea încântat de sarcina lui. Când ieșiră din desiș, își opri calul, care avea deja copitele din spate în apă, și așteptă să sosească Balamber. îi aruncă apoi o privire întrebătoare: — Mergem înainte? — Bineînțeles. Traversară repede torentul și continuară prin pădure, urcând valea. Nori negri se strânseseră între timp deasupra; păsările zburau jos și, din când în când, câte o suflare rece de vânt înfiora pe neașteptate iarba, stârnind frunzișul. Cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
prăbușea în mărăcini. Ceva mai departe, un arcaș helvet, țintuit de un copac cu o suliță ce i se înfipsese în stomac, se agăța cu mâinile însângerate de arma care îl străpungea și, alb la față, îl fixa cu ochi întrebători parcă, larg deschiși de uimire, mișcându-și abia perceptibil buzele, ca și cum ar fi spus ceva. Apoi, comandantul hun se întoarse și, rotindu-și sabia, ieși dintr-un pâlc de pini, la câțiva pași de Sebastianus. Amândoi fură luați prin surprindere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
frâu, începea deja să simtă mușcătura deziluziei. Etius îi venise în întâmpinare și îl îmbrățișase cu cordialitate, arătându-i o bucurie a reîntâlnirii fără îndoială sinceră, însă lui, care îl cunoștea bine, nu îi scăpase o sclipire ciudată în ochi, întrebătoare și în același timp ironică. încă de la primul schimb de cuvinte, discuția lor luase o altă direcție decât cea așteptată. Etius nu păruse deosebit de impresionat de necazurile prin care trecuse și nici interesat în vreun fel de ceea ce-i spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ar fi fost și el jignit într-o oarecare măsură de modul cum vorbise Sebastianus despre acela care până acum câteva zile fusese căpetenia sa; la rândul lui, scărpinându-și gânditor barba crescută de mai multe zile, aruncă o privire întrebătoare la Magister militum, iar acesta din urmă, făcându-i un semn de nerăbdare, îl îndemnă să răspundă. — Bine, spuse, în sfârșit, cu stânjeneală. Ceea ce a obținut Eudoxiu de la Atila a fost promisiunea eliberării tuturor sclavilor, a emancipării tuturor colonilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-l avea - ce-l însoțise și se șterse apoi cu șervetul pe care acesta îl ținea pe umăr; după aceea, dezlegându-și de pe frunte panglica albă pe care o purtase în timpul ritului, o fixă încruntat pe Hippolita, care îl privea întrebătoare și îngrijorată: — Drept e să-ți spun, domina, că răspunsul nu e bun. Un mare pericol amenință această casă și împreună cu ea și pe tine. Mâna ca de fildeș a Flaviei se lăsă delicat pe brațul domina-ei; nu era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în avangarda întărită cu câteva centurii de arcași călări: mâine arcașii vor avea un rol decisiv. Dacă aș putea avea centuria pe care i-ai încredințat-o lui Maliban... Etius nu-și mai amintea, astfel că îi aruncă o privire întrebătoare. — Da, Magister, alanul acela care m-a urmat de la Aureliana și pe care l-ai promovat chiar acolo. Etius încuviință: — Bine, o să-l ai pe acest Maliban. Cât despre tine... Se întoarse spre Metronius, care, imediat, instinctiv, se îndreptă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
trebuie să ne îngrijorăm de un bombardament aerian, deoarece ultimul lucru pe care îl dorește Jefferson Dayles este distrugerea ta. Ea ezită. Ce zici de razele acelea care dezintegrează numai materia fără viață? Ochii ei îi aruncară o privire rapidă, întrebătoare. Putem să alimentăm cablul de la cea mai apropiată priză, așa cum am făcut în închisoare. Sau chiar de la un generator mobil. Ezită din nou, apoi spuse: - Le-ar distruge tancurile, blindatele, și i-ar lăsa goi cum s-au născut. Râse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
și bate discret la ușă. Pe perioada așteptării își pregătește atent mimica feții, recapitulându-și în gând textul pe care urmează să-l rostească. Când ușa se întredeschide, atât cât îi permite lanțul, lăsând să apară un ochi surprins și întrebător, el își scoate pălăria, întinde buchetul de flori și intonează răspicat, accentuând fiecare cuvânt, cu o voce sigură și ușor teatrală, un text de genul: Sărut-mânușițele, stimată domnișoară S! Permiteți-mi să vă ofer acest modest buchet de roze din partea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
nici o treabă - în grădină.Și, parcă dezmierdîndu-se, își așeză fără necesitate pala de păr pe jumătatea stângă a frunții. Învins mereu de imaginea ei de pe scări, mobilizând ultimele rezerve ale voinței. Acum mă privea atentă. Expresia figurii ei avea ceva întrebător. Apoi ochii îi deveniră nesiguri. Părea că-și înfrînge greu nevoia de a privi în lături. Își luă însă numaidecât și din plin aerele de grande-dame, dar nu și vocea sonoră, pe care o încerca fără să reușească. Își așeză
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
în care mă băgasem, îngrozită de furia ei, de minciunile mele, de ceea ce dezlănțuisem. Și va trebui să născocesc și mai multe minciuni. Și s-o fac rapid. Este, hm, ceva pe colul uterin. —E cancer? Și-a înclinat capul întrebător și m-a privit un lung răstimp. —Ai cancer? Mesajul era clar: dacă aveam cancer, avea să-mi permită să lipsesc de la prezentare. Nimic altceva nu m-ar fi justificat. Dar n-am fost în stare s-o spun. —Precanceros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
care le aveam în legătură cu recipientul din chihlimbar. Echipa de marketing dorea să vorbească despre designul etichetei. — Te așteaptă multă muncă. — O să programez de îndată întâlnirile. —Mai e ceva..., a zis Ariella. M-am întors și i-am aruncat o privire întrebătoare, care nu era prea departe de exasperare. Hainele tale, a zis. Ne-am pus de acord asupra negrului, am zis. Negru sau renunț. Nu e vorba de asta. Planul tău este o campanie a zvonurilor, nu-i așa? Zvonuri despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
nu se mișcă. Afară se auziră glasuri și pași care se apropiau. — Valerius, îl imploră Maktor. Soldații intrară în celulă fără să-i arunce vreo privire lui Maktor. Numai comandantul escortei lui Vitellius se uită la el cu un aer întrebător. Maktor dădu din umeri descurajat. — N-a vrut. Piața era înțesată de oameni când Valerius ieși din închisoare, sprijinit de doi soldați și înconjurat de alții. Mergea cu capul plecat, fără să opună rezistență. Tăcuți, oamenii se dădeau în lături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
degetele ei și schimbarea care a survenit în casă, pedeapsa, rușinea, când ea a plecat pentru totdeauna. Îmi plăceau mătușa și unchiul meu din Trenton - Lily și Norman. Vera, Lily, surorile: figurile lor din fotografia care s-a pierdut păreau întrebătoare și americane - zâmbete largi, dinții din față aplecați spre interior, oase ciudat modelate, dinții sănătoși. Surorile păreau fericite știind că sunt surori. Citeai pe chipul lor plăcerea unei gene comune. Pentru voi închin acest pahar, îmi venea întotdeauna să spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
normală. Deggle a zâmbit și el. Dependența doamnei Cramm de Deggle creștea neîncetat. Ori de câte ori Vultur-în-Zbor sugera ceva, cum că ar puteasă navigheze pe undeva, să ierneze pe altundeva, sau chiar să mănânce în cutare ori cutare loc, remarca ușoara înclinare întrebătoare a capului ei în direcția lui Deggle înainte de a accepta încântată sau de a refuza grațioasă. Asta îl deranja teribil. Iar hotărârile ei erau definitive. Două fraze îl aduceau de obicei pe Vultur-în-Zbor în culmea enervării. Una îi aparținea Liviei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mâinilor întoarse în sus, cu degetele mijlocii ascunse în pumn, sub degetele mari, și o tufă generoasă de păr ce-i umbrea subsuoara. Restul, gâtul și fața și capul, nevăzute sub văl, erau doar sugerate de acei ochi duri și întrebători. O privi acum în întregime, cu veșmântul negru zăcându-i la picioare ca un giulgiu uitat, căci lumânările de pe podea trimiteau o mulțime de umbre calde care să flirteze cu trupul cel gol, iar haosul și mizeria camerei au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
să zâmbească: — Ce spuneați? m-a întrebat studiindu-mă pentru prima dată cu atenție, concentrată. Am pierdut firul discuției. Cu felul dumneavoastră de a vorbi, așa încifrat... Tot așa și scrieți, cu ocolișuri, cu - a surâs - dopuri și metafore? Zâmbea întrebătoare, concentrată. Știam că se preface, încercând să-și amintească. Nu avea ce-și aminti. Nu era nimic care să fi fost între noi, pentru ca ea să-i poată spune acum vălătucului aceluia venit din cine știe ce străfund sufletesc amintire. Care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zîmbi și se Îndepărtă printre pietoni, spre Ramblas. L-am recunoscut atunci pe agentul de poliție care mă ținuse În timp ce inspectorul Fumero Îl ataca pe Fermín. CÎnd am intrat În librărie, Fermín Își ridică privirea și Îmi aruncă o privire Întrebătoare. — Ce-i cu fața asta? — Fermín, cred că avem o problemă. Chiar În acea seară am pus În aplicare planul de mare intrigă și puțină consistență pe care Îl concepuserăm cu cîteva zile În urmă Împreună cu don Gustavo Barceló. — Primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
vizorului. — Ce doriți la ora asta? — Ori deschideți ușa, ori o dărîmăm În șuturi, domnule Sempere. Nu mă faceți să repet. Am recunoscut glasul lui Fumero și am simțit cum mă năpădește un fior Înghețat. Tata Îmi aruncă o privire Întrebătoare. Am Încuviințat. Înăbușindu-și un suspin, deschise ușa. Siluetele lui Fumero și ale celor doi ciraci se conturau În lumina gălbuie a pragului. Niște pardesie gri tîrÎnd după ele marionete din cenușă. — Unde-i? strigă Fumero, dîndu-l la o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Întotdeauna Îmi amintise de cineva sau de ceva, Însă pînă În clipa aceea nu Înțelesesem de ce anume. 4 Am stins lumînările cu degetele și i-am făcut Beei semn să păstreze tăcere. Mi-a strîns mîna și m-a privit Întrebătoare. Pașii lenți ai lui Fumero se auzeau la picioarele noastre. Am condus-o pe Bea Înapoi În cameră și i-am făcut semn să rămînă acolo, ascunsă după ușă. — Să nu ieși de-aici, orice s-ar Întîmpla, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]