2,365 matches
-
în ordine. Apoi cinăm ceva. Chestia asta are chiar și o terasă. Muntele se vede adânc de pe ea. Dansăm împreună: Ce zici, dansăm? mă întreabă spontan. Îhm, răspund și eu spontan. Nu e de vină atmosfera însă când intrăm mă întristez. Vrei să ne înveselim? Este discotecă în oraș. Ce mai așteptăm? Mergem și ne distrăm. Dansăm și e minunat să fiu cu el. Încerc eu câte ceva, însă e mereu cu ochii pe mine. Așa că ajungem și înapoi. Când să plecăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
frumos, tocmai pentru că nu pare personal. Ca și cum nu ar fi frica de o relație. Pur și simpu clipa. Ceva pur, curat, sincer. De pe terasă se vede muntele, adânc. Suntem la înălțime. Nu e de vină atmosfera, însă când intrăm mă întristez. El vede imediat și spune: Vrei să ne înveselim? E discotecă în oraș. Ce mai așteptăm? Fără ca tensiunea să scadă, totul devine de vis. Ne distrăm. Eu nu prea pot să încerc nimic, căci e mereu cu ochii pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
că are cap, dar nu și-l folosește. Dacă ar învăța, dacă n-ar chiuli, dacă s ar purta frumos, ar fi printre primii din clasă. —Of, of, undei-i minte multă e și prostie multă, așa cum se spune, se întrista Tatiana. Cei patru ani de liceu au fost un adevărat calvar pentru ea. Aproape zilnic era stresată de telefoane, informații, cerințe, critici. I se comunica absentarea de la școală a lui Gelu, notele mici obținute, amenințarea cu corigențe abaterile de la alte
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
te duc la o croitoreasă care îmi lucrează mie, să-ți ia măsură, să ți-l facă și când plătesc ce mai am eu la ea în lucru, plătesc și costumașul tău. Uitându-se la Ilinca, a observat că se întristase și i venea să plângă. — Ce ai? a întrebat-o. Nu a primit nici un răspuns. Se gândea că poate plânge de bucurie, că în sfârșit va folosi materialul cumpărat cu multă vreme înainte de tatăl ei și că va ajunge să
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
supărat, Matei, că se rezolvă problema și va fi bine, îl încurajau logodnicii. După ce au servit masa, Cecilia, de data aceasta, voia să fie singură cu Matei ca să-l consoleze și să afle ce nenorocire a altei persoane l-a întristat. Au pornit-o pe cărăruia dintre stejăriș, în timp ce ceilalți ajunseseră la locul de unde plecaseră. —Matei, trebuie să fim sinceri unul cu celălalt. Spune-mi ce te întristează? —?! — Simt că s-a întâmplat ceva mai mult decât ne-ai spus tu
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
ca să-l consoleze și să afle ce nenorocire a altei persoane l-a întristat. Au pornit-o pe cărăruia dintre stejăriș, în timp ce ceilalți ajunseseră la locul de unde plecaseră. —Matei, trebuie să fim sinceri unul cu celălalt. Spune-mi ce te întristează? —?! — Simt că s-a întâmplat ceva mai mult decât ne-ai spus tu. Numai despre persoana aceea care are probleme este vorba, sau mai este și altceva? — Dacă ar mai fi și altceva? Spune-mi, te rog, adevărul! Chiar dacă doare
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
de a nu o pierde l-a oprit. Până când au plecat acasă, ei doi n-au mai fost în tonul veseliei celorlalți. Aceeași îngrijorare se strecurase în inima lor. Seara, au pornit spre casă, toți patru cum veniseră. —Te-ai întristat și tu, Cecilia, au observat logodnicii. Ce naiba s-a întâmplat, Matei, ce i-ai făcut? — Nu mi-a făcut nimic, l-a apărat Cecilia, dar nu mi-a spus purul adevăr. — Asta am cam simțit și noi. Ați simțit voi
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
în sentimentele lui, se simțea iubită. Până atunci se purtase atât de frumos. O copleșise cu vorbe plăcute, cu sărutări, cu îmbrățișări și toate acestea erau manifestări sincere, nu de fațadă. Era fericit când ea îi admitea propunerile și se întrista când erau amânate anumite întâlniri. Îl necăjea cu unele păcăleli și se amuza văzându-i fața plouată, încât nu rezista să-l țină mult în asemenea stare și-i spunea adevărul, iar el se bucura ca un copil mic și
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
de starea de euforie a Ceciliei care se lăsa mângâiată, îmbrățișată, sărutată, ca de rămas bun, fiind ultima lor seară, dar nu voia s-o dezamăgească și-apoi se gândea la drumul de a doua zi. Observând că Matei se întristează la gândul că iarășu o vreme nu vor mai fi împreună și că nu s-ar mai dezlipi de ea, Cecilia se ridică la îndemnul, — Hai să mergem la culcare că “și mâine va fi o zi”, rostește cuvintele eroinei
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
te las flămând. Nu-ți dau să mănânci trei zile, zâmbește Cecilia. Până plec. Când pleci? — Imediat după Crăciun. Nu stai de revelion? — Nu pot, draga mea. Abia m-a învoit directorul zilele acestea. —Vai! Ce rău îmi pare, se întristează Cecilia. Dându-i ceașca lui cu ceai și luând-o pe a ei, se așează pe pat lângă Matei, după ce pune tava pe noptieră. După două-trei înghițituri de ceai se privesc și se sărută și tot așa până termină ceaiul
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
loc, femeia nu răspunse nimic, dar pe față i se așezase deja o mască de adâncă tristețe dintr-odată. Bărbatul, văzând bine lucrul acesta, continuă încurajator, cântărindu-și atent vorbele: - Haide, vreau acum să știu! Văd bine că te-ai întristat brusc, iar asta nu poate prevesti deloc ceva pozitiv, dar, cu toate acestea, chiar vreau să înțeleg misterul tău, iar asta, pentru că, de-a lungul vremii, am ajuns să îmi dau seama că este mai bine să vorbești cu cineva
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
mai comod în locul în care mă aflu eu acum, căci cei care m-au adus aici, dimpreună cu oamenii care gândesc precum cei care m au adus aici, sunt de o prostie cu totul înfiorătoare și incorigibilă. Iar asta mă întristează și, totodată, mă învrăjbește continuu. Văd în ei niște spirite atât de primare și cu totul fără valoare, atât de mărunte și aplecate numai către fleacuri fără vreo însemnătate oarecare. Am constatat că ei toți nu știu altceva să facă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
anii, acest amestec din sufletul lor fie sporește în dimensiuni, alimentat fiind de succesele repetate ale odraslei, fie scade, se împrăștie treptat și dispare, căci toate iluziile părintelui sunt spulberate de însuși cel pentru care ele au existat. Lucrul acesta întristează nespus de mult. Pentru toată lumea, era mai mult decât evident că mama lui Osvald se găsea pe cea de a doua poziție, iar asta o mâhnea cel mai tare, cel mai dur. Nu putea să sufere o astfel de impietate
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
prin sine însele, antonime și care se exclud natural una pe cealaltă. Așa încât, nai de ales, hotărăște-te: sau ești pesimistă cu totul, sau ești optimistă cu totul. Asta este ceea ce nu înțeleg oamenii niciodată. Și apoi, se mai întreabă întristați de unde li se nasc atâtea dezamăgiri... Pe urmă, chiar aș vrea să te întreb direct: de ce te tot agiți tu atât? De ce tot iei toate lucrurile astea atât de în serios și de personal? Care-i problema ta reală, în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
datoriilor sale de bună fiică; suferințele și disperarea ei erau acum răsplătite de ajuns (din păcate, delirul se sfârșește aici, n. m.)". Bref, cam astfel stau lucrurile cu cele două scrieri în proză dezbătute până în acest punct. Să nu ne întristăm prea tare însă: bunăoară, proza englezească din secolul al XVIII-lea (Samuel Richardson, Tobias Smollett, chiar Laurence Sterne) este net inferioară romanului japonez din Heian. Nici măcar clasicii din secolul al XIX-lea (Charles Dickens, Thomas Hardy sau William Thackeray) nu
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
derula activitatea normal până într-o zi, când rândul la societatea Tăria s-a redus, iar cel de la societatea Aroma a rămas același, dacă nu cumva a mai crescut. Observând această schimbare, Alcoolul, patronul de la SC Tăria SRL s-a întristat și în sticle s-a clătinat. După câteva zile s-a gândit că poate nu ar greși dacă ar încerca să stea de vorbă cu Ceaiul patronul de la Sc Aroma SRL. Nu întârzie nici o clipă și puse un slujbaș, să
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
am așezat la începutul acestui capitol cuvintele lui Wolfgang Amadeus Mozart din scrisoarea către tatăl său, unde mărturisește că nu adoarme niciodată fără a se gândi că ar putea să nu cunoască ziua de mâine, însă acest lucru nu îl întristează și nu îl face să devină ursuz semenilor săi. Despre ceea ce Mozart definește ca fiind profunda fericire interioară am discutat câțiva ani în urmă cu scepticul Wolfgang Hildesheimer, biograful lui Mozart și probabil unul dintre cei mai sensibli scriitori de
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
simplu un somn vremelnic, după care va urma strălucita înviere a tuturor corpurilor. Marele și învățatul Apostol Pavel vorbind despre cei morți zice: Fraților! Nu voiesc să nu știți voi despre cei ce au adormit (au murit), ca să nu vă întristați ca și ceilalți care nu au nădejde (adică necredincioșii). Pavel, Epistola către Tesalonicieni, cap. IV v.13. Iată de ce creștinismul este socotit ca cea mai înaltă religie, pentru că el a răsturnat o mulțime de teorii filosofice și a rezolvat toate
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
trebuie să spună nimic, a zis directoarea. Eu îi înțeleg oricum. S-au dezis cu adevărat de mine? am întrebat. Atunci ea a zâmbit doar un pic mai mult, fără să spună nimic altceva. De bună seamă, înțelegea că mă întristasem și nu voia să mă rănească fără rost. Dar la sfârșit a spus: Ei înșiși au luat hotărârea. Da, s-au dezis. Așa au ieșit valizele mele din pivniță. Nu se întâmplase nimic cu ele de când fuseseră împachetate. Nu mucegăiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
mioapă, și a citit. Buzele i se mișcau ca și cum ar fi silabisit. Apoi l-a căutat pe intendent. Acum Manfred Marklund știe că e bolnav, da, și admite asta. Dar boala în sine nu pare să-l neliniștească. Ceea ce-l întristează profund sunt articolele, corespondențele. Trebuie să rabd, spune el. Și să mă oțelesc. Nu-mi pot permite să mă dau bătut. Doar când micul Manfred îmi va lua locul, atunci este drept și normal să mă lovească vreo boală mortală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
mai sinceră ca Tu să Te gândești atunci la mine cu un sentiment de solidaritate eternă și dragoste incontestabilă, tot așa cum mă gândesc și eu la Tine în momentul scrierii scrisorii. Eu știu că Tu, în adâncul Tău, ești uneori întristat de greutățile întâmpinate la scris și citit, care Te-au lovit și care Te vor urmări, probabil, întreaga viață. Da, știu că din când în când Tu poți fi cuprins chiar și de disperare. Dar să știi atunci că disperarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
vor fi umpluți cu înțelepciunea ta și cu iubirea ei. Fiindcă a simțit că tu nu iubești, iei în posesie. Femeia cu părul roșu tocmai asta vroia: să fie a ta. Când i-ai povestit despre Femeia solară, s-a întristat. Știa că o vei întâlni. Iar dacă nu vei izbuti, vei scrie o poveste. Întâlnirea voastră va fi inevitabilă. Te vei apropia de EA rând de rând, literă cu literă. Pentru a evita barierele, vei renunța la punctuație. Vei concepe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Covrig Roxana Dan Puric a povestit, la România TV, despre cât de bine s-a simțit când a aflat că a murit. Marele actor a mărturisit și cât de mult l-a întristat momentul în care a fost confundat cu un fotbalist.
Dan Puric- paradoxul vieții: M-am simțit bine când am aflat că am murit by Covrig Roxana () [Corola-journal/Journalistic/80479_a_81804]
-
și alte sentimente contradictorii - contrare/ care te chinuiau în locul unde/ stăteai de mai multă vreme/ toată lumea se duce acolo la lucru cu metafora/ toată lumea evadează (la iarbă verde) cu metaforať/ toată lumea are o idee (fixă)/ când se bucură ori se întristează/ și ea se numește metafora." (pag. 1056) Poemul e pe bună dreptate remarcabil. Dar ceea ce face cu adevărat interesul lui în ordine formală e o observație a Mihaelei Mancaș, invocată insistent de Manolescu, privitoare la istoria locală a contingentei (de
Câteva afinități (VI) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7380_a_8705]
-
prevestind o altă etapă decît cea din Pasărea tăiată. De aceea țin să-și spun că, într-un articol scris pentru Amfiteatru, Ana Blandiana cita acest poem printre nereușitele volumului, dar, cu amabilitatea care o caracterizează, văzînd că m-a întristat, înainte de a publica textul s-a cenzurat. După aproximativ un sfert de veac, un critic din Suedia, care l-a citit în traducerea semnată de Gabriela Melinescu și Agneta Pleijel, a spus că el l-ar introduce în orice antologie
Ileana Malancioiu: „Dumnezeu nu ne pune la nesfîrsit mîna în cap" by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Journalistic/6761_a_8086]