17,900 matches
-
limpede văd.// tivul iluminat și festiv al ființei." (Haute couture); Visam că-mi erau toate ferestrele deschise/ ochii deschiși venele deschise/ giganticele hematii și lanțurile ADN ale corpului meu/ cântau/ ca preoții penitenciarelor/ cu moartea pre moarte călcând...// ploua în întuneric și ploaia vorbea cu accent evreiesc...// și-acum vegetez în canicula nopții/ printre scânteuțe volatile și arbori de petrol// iar în camera cealaltă sub cheie/ mările mele se dau de ceasul morții// plâng grohăie ciripesc." (O noapte în Sibiu). O
Poemele luminii by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11767_a_13092]
-
trasate de Autorul omniscient. Prima dintre cele două părți ale romanului face una cu prima zi a lumii lui. Ea se suprapune solstițiului de iarnă, adică acelei date (21 decembrie) la care "culmea" hibernală, a nopții celei mai lungi, a întunericului celui mai dens, trece înspre creșterea insesizabilă a zilei. Comutând persoana a III-a (a descripției neutre, detașate) cu a II-a, ca pentru a putea empatiza mai mult cu personajul său favorit, George Bălăiță surprinde în mișcările ușoare, de
Viața e în altă parte (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11745_a_13070]
-
ale lui Antipa clipele miraculoase ale acestei transformări: " Aprinzi o țigară. Felicia doarme, respirația este calmă, liniștitoare, te așezi în fotoliul Baroni. Este trecut de miezul nopții. În marele cosmos ceva s-a schimbat. Să prinzi esența acestei schimbări, trecerea întunericului spre lumină. Frigul spre căldură, adâncul spre înalt. Să fii întrebat: de ce? Și să nu răspunzi." (p. 216). De unde vine oare liniștea surâzătoare a lui Antipa, de unde aburul veseliei și al nepăsării care îl învăluie de-a lungul întregului roman
Viața e în altă parte (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11745_a_13070]
-
persoanele care ar avea chiar și numai o singură opinie diferită de a sa. Filavtia este în final o imensă autoînșelare, o autoamăgire 75 când, crezând că ne construim fericirea, de fapt ne îngropăm în durere, în frică și în întuneric, totul fiind văzut ca o viață în paradis, când de fapt este un iad interior bine camuflat. Cel robit de această patimă a filavtiei sau a iubirii trupești și egoiste de sine însuși, caută propria sa plăcere trupească, plăcerea legată
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
pe un foc și o flacără pe care încearcă să le stingă. Patima desfrânării este atât de puternică, încât cel condus de ea este dus ca un rob acolo unde poruncește diavolul 148, adică tocmai în adâncul iadului 149, în întunericul cel mai negru, unde nu stăpânește decât dorința păcătoasă și arzătoare care trebuie satisfăcută în tină și noroi 150. Patima desfrânării, ca și orice altă patimă, îl stăpânește pe om răpindu-i libertatea, făcându-l pe acesta să depindă de
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
oarecum suspicioasă, în parte neliniștită, obligatoriu condescendentă și vag încărcată de curiozitate - determinată de salariile unora dintre suspecți și de faptul că pe alții-i cunoștea lumea, ceea ce a înaripat întotdeauna aspirațiile omului din popor. În pivniță însă, supraviețuia prin întuneric adevărata atitudine față de creaturile cu studii. Iat-o, 86 de ani de la scrisoare. A ieșit afară. Apare și-n recentul sondaj printre adolescenți care, la întrebarea ce părere au despre oamenii instruiți, au răspuns agresiv că nu-i interesează, nu
Creierul națiunii by Răzvan Petrescu () [Corola-journal/Journalistic/11760_a_13085]
-
i-a tras o palmă. Lucian se retrase cu câțiva pași și Miriam-Lieba își dădu seama că el o așteptase ascuns după salcia de lângă magazie. Zgâlțâită de strigăte mute, se îndreptă spre ușa casei lor. Intră în tinda cufundată în întuneric și începu să urce scara, oprindu-se pe fiecare treaptă. Puncte luminoase, îi jucau în fața ochilor. Urechile îi vâjâiau. Era sigură că-și va pierde cunoștința. îl auzi țipând pe copilul lui Ioheved, care încerca să-l liniștească. Șeindl și
Isaac Bashevis-Singer - Conacul by Anton Celaru () [Corola-journal/Journalistic/11777_a_13102]
-
ei. Nu, n-am să mă duc, își zise ea". O cuprinse un simțământ de revoltă și un fel de ură împotriva lui Lucian, pe care, cu numai o oră mai înainte, îl dorise cu aprindere. Nu putu găsi în întuneric clanța ușii și o căută pe bâjbâite. Camera ei se scălda în lumina lunii. Pe pat se afla o foaie de hârtie, pe care în aceeași după-amiază scrisese o poezie de dragoste pentru Lucian, inspirată de ceea ce părea să fie
Isaac Bashevis-Singer - Conacul by Anton Celaru () [Corola-journal/Journalistic/11777_a_13102]
-
să doarmă nestingherită. - Tată, tată... Recunoscu glasul lui Șeindl. Ea se apropie și-i spuse: - Tată, vino afară. N-o trezi pe mama. Calman coborî încet din pat, își puse halatul și papucii și ieși în tindă: Șeindl tremura în întuneric. - Tată, Miriam-Lieba nu este acasă, șopti ea. Calman simți un gust amar în gură. - Unde este? - Nu știu. Ușa de la intrare este deschisă. Ea nu-i în patul ei. Calman rămase o clipă tăcut. - Ai căutat în magazie? - Nu. Calman
Isaac Bashevis-Singer - Conacul by Anton Celaru () [Corola-journal/Journalistic/11777_a_13102]
-
găsi ceea ce caută. Șeindl îl aștepta în pragul casei. - Nu-i acolo? - Nu. - Tată, ai să răcești, ferească Dumnezeu. - Hai să mai căutăm o dată sus. Calman și Șeindl urcară scara. Ușa de la camera lui Miriam-Lieba stătea deschisă. înăuntru mai stăruia întunericul nopții, străpuns, totuși, de primele sclipiri ale răsăritului de soare. Dulapul era deschis și sertarele trase. Pe jos zăceau o jachetă și o pereche de papuci. în timp ce tată și fiică scotoceau prin cameră, chipurile lor căpătară o culoare purpurie; barba
Isaac Bashevis-Singer - Conacul by Anton Celaru () [Corola-journal/Journalistic/11777_a_13102]
-
e acru, e dulce? Important este să te bucuri de dinți sănătoși. Cum sănătoase, tranșante, apodictice sunt verdictele lui Dediu: "se pot observa trei straturi ale imaginarului muzical: unul sonor pur, unul sonor ilustrativ și unul virtual"(pag. 17); sau: "întunericul era văzut ca lipsa oricărei frecvențe, iar lumina ca maxim de frecvență"(pag. 34); sau: "vom privi intraductibilul ca subînțeles al cunoașterii (...), iar "apofaticul ca subînțeles al existenței"(pag. 63); sau: "procesul componistic se poate segmenta în trei idei originare
Cura de dezintoxicare by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11799_a_13124]
-
mai de sus, de/ umeri, de ceafă, de piept.// și dorm acum pentru că mîine urmează/ și mîine să dorm și în molusca pernei/ nu mai contează dacă eu sînt eu sau eu// salteaua se umflă și mă scufundă încet în/ întunericul ei dulce, fără speranță, fără vedere,/ se-nchide deasupra și se lipește ca un plic la căldură,/ placenta cearșafului abia mai îngăduie răsuflarea// și mircea strigă trezește-te, dar eu nu-l mai aud/ trezește-te, zice, dar eu nu
Cei șapte magnifici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11811_a_13136]
-
tehnici stilistice, s-ar altera precum un film în contact cu lumina diurnă. Developată în condițiile unei convenții fin parodiate (ceea ce conduce însă automat la o altă convenție!), profesia de credință a poetului sună astfel: "Eu sînt în slujba Domnului, întunericul nu are ce să ia/ de la mine! Eu, ca și ucenicii săi, păstoresc suflete./ Eu îndrept lucrurile prin împărăție, fac totul/ ca să n-o ia lumea la vale, să nu se ducă totul de rîpă./ Păstoresc suflete: înfloresc cireșul, dau
Înger și Demon by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12892_a_14217]
-
de glasurile și chipurile din vis ale nopții,/ că dimineața îmi bate la ușă. Mai întîi, timid,/ cu cîteva frunze care și-au luat viața pe cont propriu,/ la fel ca mine Poetica, de la prima literă la cîntecul sturzului,/ de la întunericul începutului pînă la dimineața/ care îmi bate la ușă.(...) Dimineața se ține de mine pas cu pas de parcă/ mi-ar face curte. De fapt, eu trăiesc în îmbrățișarea ei/ ceas de ceas, în brațele ei mă pierd de parcă n-aș
Înger și Demon by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12892_a_14217]
-
și dat năvală în sufletul meu cu toată șatra.../ Și dacă n-aș sta de strajă, clipă de clipă de strajă,/ ele m-ar ciuguli nerv cu nerv și vers cu vers./ Pînă la ziua dintîi m-ar ciuguli,/ cînd întuneric era deasupra adîncurilor/ și Duhul Domnului plutea peste ele" (Poetica). Asistăm astfel la o mișcare centrifugă a eului poetic, care, identificat cu toate cele ce ființează, se dilată în spațiu și timp pînă în preajma dumnezeieștilor obîrșii ale universului. Ieșit din
Înger și Demon by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12892_a_14217]
-
iar el se dădu într-o parte cu intenția de a-l ataca din spate pe celălalt. Se apropie în beznă de adversar urmărindu-l cum stătea cu felinarul în mînă, nehotărît, cîțiva pași mai departe, neputînd să distingă în întuneric mișcarea adversarului și de aceea stătea locului. în acel moment, într-un loc absolut imprevizibil, în beznă, Haralampije Opujiș se aruncă asupra pumnalului austriac, departe de sabie și felinarul pe care celălalt anume îl lăsase înfipt în mijlocul străzii. Și aceea
Milorad Paviș - Îndreptar de ghicit by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12862_a_14187]
-
murmurînd “I am damned” - “Sînt blestemat”. Era momentul în care intra în noapte, iar noaptea îi dădea toată educația de care avea nevoie. Noaptea era metafora sa. Noaptea cobora și nimic nu putea s-o oprească. Era ora creației împotriva întunericului și a morții. Moartea lui Carlos ne-a făcut - pe mama lui și pe mine - să percepem o realitate indestructibilă. El continua să trăiască în noi și noi știam acest lucru. Nu știu dacă aceasta e o consolare suficientă pentru
Carlos Fuentes - Copiii by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/12938_a_14263]
-
semnificativă fiind în Statele Unite, unde ajunge într-o junglă a artificiilor civilizației și își umple auzul cu clinchetul specific al toponimiei locale, aventura avînd rolul unei ispășiri echivoce: „În Northern Blvd Subway, urca scările, noi coboram,/ ea venea spre noi întuneric și se făcea lumină, noi/ coboram albi și ne făceam întuneric,/ gîturile ni s-au rotit ca niște fuse de tors în mîinile femeilor,/ ochii, ferestre prin care intra Venus din Queens,/ brațele ei dăruite de ape nu se vedeau
Nostalgia unității primordiale by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12952_a_14277]
-
civilizației și își umple auzul cu clinchetul specific al toponimiei locale, aventura avînd rolul unei ispășiri echivoce: „În Northern Blvd Subway, urca scările, noi coboram,/ ea venea spre noi întuneric și se făcea lumină, noi/ coboram albi și ne făceam întuneric,/ gîturile ni s-au rotit ca niște fuse de tors în mîinile femeilor,/ ochii, ferestre prin care intra Venus din Queens,/ brațele ei dăruite de ape nu se vedeau, picioarele ei lungi lucrate cu migală de sculptor/ mii și mii
Nostalgia unității primordiale by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12952_a_14277]
-
ce-mi dăruie povara-i sclipitoare// și iarăși urcîndu-și scara nevăzută/ tiptilii îngeri în faptul nopții m-au ajuns/ purtîndu-mi luminoasa lor osîndă” (Scara). Așezat între bine și rău, în preajma demonilor, îngerul “pînditor” certifică aci un mediu confuz din care “întunericul”, “umbra”, “pierzania” n-au dispărut. Orientarea dreptei conștiințe e anevoioasă: “pe-o creastă de nour întunecat/ în miezul pînditor al semnelor/ între bine și rău/ îngerul stă să strige// demoni pîrdalnici mă împresoară/ cu foșniri pieritoare// noaptea se îndesește/ în
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
sunt familiare, există un nu-știu-ce al stilului de abordare ce creează tensiune și te îmbie să aștepți noile dezvăluiri privind o istorie ce pare de-o mare simplitate, dar care, pe măsură ce-o parcurgi, își dezvăluie nebănuite zone de întuneric. Imbatabil în deslușirea complicatelor ițe care leagă personaje, evenimente, interese, frustrări și resentimente, Vladimir Tismăneanu este un veritabil maestru al suspense-ului bazat pe amestecul de ficțiune și realitate — ambele avându-și originea în documente. Strategia romanescă e vizibilă și în
Demonii (I) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13018_a_14343]
-
generației lor, acumulând povara neputințelor, a violenței, a indiferenței. În spectacolul lui Radu Afrim, Dora evoluează în această lume artificială, mereu veselă, ca râsetele de la sitcomuri, saturată de culori tari, luminată mai mult decât e necesar, lumina excesivă ca și întunericul ascund tot, un univers înfricoșător prin inadecvarea lui la orice fel de nevoie omenească. Un vis urât, cu toate că e atât de frumos colorat, începe să se desfășoare pe scenă: oamenii vorbesc fără să se înțeleagă, tandrețea e înlocuită de violență
Nota de plată by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13069_a_14394]
-
ar putea-o reprezenta nu se cuvine a se îndepărta de materialitățile familiare: “Trosnesc pereții, cade faianța, plesnește gresia, duritatea gîndului, intensitatea ideii străpunge ca un sfredel, ca un tunel pătrunde peste tot,/ nu mai este lumina, nu mai este întunericul, nu mai este nici un palpit/ nici un sentiment, nu mai este nimic, ci doar acest vacuum, acest deșert,/ această singurătate, care-și rodește și își înmulțește celule gelatinoase/ fibroase - magma unui vulcan care stă să erupă, de sub covor, de sub cărți,/ printre
Lupta cu artificiul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13060_a_14385]
-
infinitul se-ndeasă ploaia-n rucsac șanțurile se proptesc unul de altul cum parii parfumul trandafirului se reduce la forma inițială... Amarul Tîrg Ce gust de rachiu au fațadele unor case vechi trebuie să-ți învelești conversația grijuliu în argilă cît întuneric răcoros se-adăpostește-n unele nume bistrouri expirate cum cutii de conserve vechi se-ntoarce editorialul agramat pe partea cealaltă cum un om adormit frunzișul reavăn al Parcului semnează bulevardul cu-ntîmplătoarea-i aripă întinde-ți musculatura bustului pe manechin cum o haină nenumăratele
Poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8981_a_10306]
-
efemeritatea și eternitatea. Credem că Hristu CÎndroveanu avea dreptate notînd că poeziile lui Cezar Ivănescu sînt contraimnuri. Poetul deplînge destructurarea materiei (conștientă de sine), realizează miracolul existenței că neîntinare, procesualitatea și zvîrcolirile ei, nașterea și extincția, invazia răului și a Întunericului, dărnicia și risipă - toate că variațiuni cuibărite Într-o aceeași temă: implacabilul sfîrșit și reîntemeierea vieții. În lirica să, Rodul rămîne simbolul tinereții eterne iar crezul poetic Îmbracă gestul sacrificial. Prin repetiție motivică și reluări obsedante, Cezar Ivănescu riscă impresia
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]