618 matches
-
sufletul. Licărea. Fiecare pâlpâire avea căldura ei și o simțeam în vârful degetelor. Era o lumină pe care nu i-o mai putea lua nimeni. — Ți-am găsit sufletul. M-a privit fără să scoată un cuvânt. Lacrimile îi curgeau șiroaie. Îl pot citi, îl pot descifra. Nu s-a pierdut, nu e fărâmițe. E acolo și nu ți se mai poate fura. Am sărutat-o iar pe pleoape. — Aș vrea să mă lași singur. Sper să reușesc până dimineață să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am trăit când ni s-a luat Ardealul, cu veștile cum că ungurii ne omorau semenii noștri, cum unei mame gravide ungurii i-au înfipt baioneta drept în burtică omorând-o și pe ea și pe copilaș. Si de atunci șiroaiele de lacrimi le mai purtăm și astăzi. Ce s-a întâmplat la Trăsnea și Ip nu se poate uita, iar versurile care circulă acum au justificare : Nori de ploaie se adună Dinspre Cluj spre Odorhei ; Unii vor să ne impună
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
picioarele animalului s-au muiat, ca și cum ar fi fost de ceară topită, și s-a prăbușit, rămânând nemișcat la pământ. Câteva secunde bune a fost o tăcere de mormânt. Doar moș Șutu prinse a se căina ; în timp ce își ștergea lacrimile șiroaie de pe obraji : Ce mă fac fără tine, Boian ?! După ce te-am crescut ca pe copilul meu....te-am hrănit....te-am adăpat... și tu te-ai dus. Nouă, celor mici, ne era milă și de taur, care nu mai era
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
noi, femeile, pierdem o bucățică din sufletul nostru odată cu bărbatul iubit și știu cât de greu ne este să dăm drumul la acea bucățică din suflet... După o vreme mă trezesc din „transa vindecatoare”, o văd pe Eliza cu lacrimile șiroaie pe obraji și pe Alfonso cu mama lui privind împietriți spre pământ. Simt nevoia să îndulcesc pe cât posibil măcar finalul: Eliza, tu ești șaman, ești o persoană foarte puternică, copiii tăi sunt extrem de norocoși să te aibă pe tine de
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
răspunde doar cu o mârâială semiadormită de confirmare. După o vreme, Alfonso, care mai ridică câte un colț de pătura din când în când, concluzionează că e timpul pentru un alt pietroi și dezvelește pe Jo complet înroșită, ornată cu șiroaie de sudoare, care ne aruncă un zâmbet amețit și încântat. „E fantastic, niciodată nu am fost într-o saună atât de perfectă” mai murmură Jo înainte de a dispărea din nou într-o mare de fum, acoperită de pături. Alfonso va
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
curge, domnule Heraclit, știu asta, dar când curgi tu însuți... I se scoate perfuzia, în fiecare dimineață traversează culoarul să-și facă dușul. Instalația e anchilozată și trebuie să aștepți destul până să vină apa caldă. Dar vine și curge șiroaie... E chiar o fericire că nu te poți scălda de două ori în același fluviu. În sfârșit, doctorul M. o consideră din nou suficient de "restabilită", poate să se întoarcă acasă. Nu va mai exista altă "convocare" de internare. Începe
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
cu câini împușcați; soldații alergau prin sat cu puștile și trăgeau în ei, căci țiganii refuzară să-i omoare cu bâtele, cum li se ceruse. Bietele dobitoace urlau și lătrau, unele rănite, alergau spre pădure chelălăind și lăsând după ei șiroaie de sânge... Era un spectacol sălbatic, întețit încă prin țipetele femeilor și plânsetele copiilor. Îmi venea să mă arunc asupra soldaților, care cu puștile în mână își priveau opera, dar cu ce rezultat? Am fugit cât am putut. A doua
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
fost redusă la o cursă în trăsuri cu coșurile ridicate pe la bisericile principale și primărie. Din nenorocire, a trebuit închis landoul regal înghirlandat cu flori albe, tras de patru cai albi, înhămați frumos și încălecați de surugii în haine găitănate; șiroaie de apă pe străzi, unde însă bieții țărani își țineau locul cu stoicism. Doamnele care se ocupaseră de dejunul rămas nemâncat ne arătau cu tristețe prăjiturile extraordinare, fructele aduse de departe și toate pregătirile deșarte care încărcau mesele imense, menite
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
regali, și ofițerii de gardă la Palat. Maiorului Tomescu i se anunță că domnii Băncilă și Ersenie, șefi legionari, au sosit [la Sinaia] de la București și doresc să-l vadă. După o oră revine și povestește că d. Băncilă, cu șiroaie de lacrimi, descrie măcelurile din București și prăbușirea țării. Au venit să prevină pe rege. La ora 11 profesorii se retrag. Toată noaptea militarii și, probabil, regele au discutat. Convinși de cei doi legionari, au hotărât să plece cu ei
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
fără să mă întrebi; ar fi fost mai cinstit; mai ales că nu-ți cerea să minți... Ori ar fi trebuit s-o sictirești dacă... dacă albul acelei nopți de Ajun ar fi fost într-adevăr un alb curat, nu șiroaie de zăpadă topită... Hm!... surîde scurt și trist Tamara, prostia vieții mele, făcută într-o clipă de rătăcire... Ai să regreți pentru tot ce mi-ai spus acum! îmi șoptește, aruncîndu-mi o privire plină de ură, apoi pleacă. În urma ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
se încredea perfidelor unde treceau niște ciubote mari cărora nu le-ar fi pasat nici de potop, cu atât mai vârtos că aveau turetci care îngropau în ele pantalonii individului conținut îndată ce timpul devenea problematic. Umbra eroului nostru dispărea prin șiroaiele ploaiei, care dederă capului său aspectul unui berbece plouat, și te mirai ce mai rezistă torentelor de ploaie - hainele lui ude - sau metafizica. De prin crâșme și prăvălii pătrundea prin ferestele cu multe geamuri, mari și nespălate, o lumină murdară
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
două deodată și balconul de lemn se clătina sub pași. El trecu prin hățișul grădinei și prin zaplazurile năruite și urcă iute scările. Ușile toate erau deschise. El intră într-o cameră naltă, spațioasă și goală. Păreții erau negri de șiroaiele de ploaie ce curgeau prin pod și un mucegai verde se prinsese de var; cercevelele ferestrelor se curmau sub presiunea zidurilor vechi și gratiile erau rupte, numai rădăcinele lor ruginite se iveau în lemnul putred. În colțurile tavanului cu grinzi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
era un basm strălucit și înstelat. Acolo era, între dumbrăvi verzi și între stânci cenușii, și un lac cu apă de aur. Când ne scăldam acolo râzând și sub privirea cea înamorată a lunilor, stropeam unul în altul cu lungi șiroaie și stropi de stele care, rămâind pe sânul ei, străluceau pe albul ei corp până ce, uscîndu-se într-un cerșaf țesut din argint, corpul ei alb era și mai neted, și mai dulce, și mai strălucit. Adesea ea se prefăcea că
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vedea câteodată luna. Am luat o laternă mică cu mine și, ieșind pe strade de, am început a le străbate în plesnetul cel mărunțel și zuzuitor al ploii și a o apuca, ieșit afară din oraș, peste câmpii inundați de șiroaie, cari, galbene, îneca iarba cea verde, și sfâșiind cu picioarele mele valurile ce inundau câmpia. Era întunerec de nu-ți puteai vedea mâna. Am ajuns la casa ei. Am scos laterna și, aprinzînd-o înaintea ușei de din față, voi să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
că nu am suflet? Înseamnă oare că nu sunt om? ă De ce crezi că ești bucuros? ă Cred că mă bucur fiindcă nu e capul meu pus la murat în borcanele alea. Virginski începu să tremure. Nu își putea opri șiroaiele bruște de lacrimi care îi acopereau fața. Plâng pentru mine, nu pentru ei, insistă el. Plâng pentru că sunt un om fără de suflet. Pentru că nu sunt om. Pentru că mă pot uita la capetele tăiate ale prietenilor mei și pentru că, fiind încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
pentru tine. După ce i-ai transmis mesajul lui Goriancikov, te-ai oprit pe la magazia grădinarului administatorului. Nu-i așa? Porfiri observă cu uimire cum băiatul fu cuprins de o emoție puternică. Uitase că avea de a face cu un copil. șiroaie de lacrimi bruște curgeau din ochii lui Dmitri, lăsând urme în murdăria de pe fața sa. Băiatul își plângea nefericirea. ă Nu este corect. V-am răspuns la toate întrebările și mă întrebați altele. Nu am făcut nimic rău. Mi-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ori pe zi, zumzetul inconfundabil al Romei, Piazza Navona, Fântâna Fluviilor, ceasul din piață, porumbeii, copiii alergând, terasa plină, abia de mai găsesc un singur loc la o masă, aș bea o cafea, Fântâna celor patru fluvii, apa coborând în șiroaie vesele, Nilul, Dunărea, Gangele, nu-mi amintesc cel de-al patrulea fluviu, îl întreb pe vecinul meu de masă, nu știe nici el, îi întreabă pe ceilalți din grupul său, habar n-au de cele patru fluvii, îl întreb pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
cuprinse capul lui Hanbei, astfel că sângele care șiroia acum Îi Înroși poala și pieptul. — Hanbei! Hanbei! Mă lași singur? Pleci numai tu? Ce-am să mă fac pe câmpul de luptă, fără tine, de-acum Încolo? strigă el, vărsând șiroaie de lacrimi, fără să-i mai pese de aparențe sau de reputație. Capul alb la față al lui Hanbei zăcea inert, pe genunchii lui Hideyoshi. — Nu, de-acum Încolo, nu mai trebuie să-ți faci nici o grijă. Cei născuți dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
de febră. Ce căldură, Sebei, comentă Ukon. — Da, și nu bate pic de vânt. Evident, amândoi erau echipați complet În armuri. Chiar dacă armurile moderne deveniseră mai ușoare și mai flexibile, nu Încăpea nici o Îndoială că, pe sub pieptare, sudoarea le curgea șiroaie. Sebei Își deschise evantaiul, Începând să-și facă vânt. Apoi, pentru a arăta că nu-i erau inferiori În grad lui Hideyoshi, amândoi se mutară ostentativ pe locurile rezervate oamenilor de cel mai Înalt rang. Chiar atunci, un strigăt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
colonade, Într-o frumoasă rînduiala; de-acolo nouri dulci suiau și aburi 85 Rătăcind chiar pîn' la Cuburile de lumină 86 și căldura, însorite, 255 Căci multe ferestrui împodobite cu súave podoabe Dădeau spre a lui Tharmas Lume, unde-n șiroaie necurmat Talazurile-i se rostogolesc, unde dihanii hoinăresc pe căile-nspumate. Pe nori Fiii lui Urizen priviră Ceru-n jur zidit; Ei cumpănit-au și pus-au ordine în totul, si mîngîiat fu Urizen să vadă 260 Lucrarea minunată cum
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
-ndurarea sînt una pentru mine; Uitîndu-mă la tine, Chip de ape stinse, mă dau napoi De la mînia-mi fioroasa spre chipul tău care-i părere. Enion, revino. De ce se stinge biata-ți față precum un nor de ploaie 200 Topindu-se, șiroi de lacrimi care cad, lacrimi și altceva nimic! Enion, Fără substanță, fără glas, plîngînd, pierit-ai, lacrimi și altceva nimic! Enion, Pierit-ai pe vecie din fața ochilor de apă ai lui Tharmas? Mînie, Mînie din sînu-mi nicicînd nu se va
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
și-o groază tuturor celor ce privesc, 430 Pentru că nimeni să nu facă-n viitor așa cum noi în cer făcut-am. Astfel e starea noastră; nici nu ne mîntui-va Fiul Domnului, ci ne va prăpădi". Astfel vorbi Enitharmon tremurînd, în șiroaie de lacrimi. Los ședea-n Golgonooza, în Poarta lui Luban acolo unde Multe încăperi el înălțase în locul unde Tainicul copac ramuri dădea, 435 Unde Spectralii morți se jeluie; și astfel suspinînd vorbi lui Enitharmon: "Dulce-ncîntare-a Oamenilor, Enitharmon, umbros refugiu în fața
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Floarea câmpului! Ea s-apropia Și îi aducea Prânz de mâncătură, Vin de băutură. Cât el o zărea, Inima-i sărea, În genunchi cădea Și plângând zicea: Dă, Doamne, pe lume O ploaie cu spume, Să facă pâraie, Să curgă șiroaie, Apele să crească, Mândra să-mi oprească, S-o oprească-n vale S-o-ntoarcă din cale!". Domnul se-ndura, Ruga-i asculta, Norii aduna, Ceru-ntuneca Și curgea deodată Ploaie spumegată Ce face pâraie Și umflă șiroaie. Dar oricât
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
Să curgă șiroaie, Apele să crească, Mândra să-mi oprească, S-o oprească-n vale S-o-ntoarcă din cale!". Domnul se-ndura, Ruga-i asculta, Norii aduna, Ceru-ntuneca Și curgea deodată Ploaie spumegată Ce face pâraie Și umflă șiroaie. Dar oricât cădea Mândra n-o oprea, Ci ea tot venea, Și s-apropia. Manea mi-o vedea, Inima-i plângea, Și iar se-nchina, Și iar se ruga: "Suflă, Doamne,-un vânt Suflă-l pe pământ, Brazii să-i
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
a lovit tare cu buzduganul pe acel episcop [Mitrofan al Buzăului], culcându-l la pământ, făcându-i câteva răni în cap, călcându-l în picioare; în sfârșit, i-a scos patru dinți și l-a lăsat așa, ca mort, în șiroaie de sânge), pe marii boieri, care „și-au lepădat dregătoriile” și l-au reclamat (lucrurile se petreceau prin anul 1611, când pe tronul Moldovei se afla Constantin, fiul lui Ieremia Movilă) Doamnei Elisabeta: „Ca să vezi și tu, Doamnă, ce face
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]