478 matches
-
nemișcat. Examină groapa mormăind ceva, nemulțumit, și pe urmă ridicând ochii apucă cu amândouă mâinile funia ce-i atârna deasupra capului, parcă ar fi vrut s-o încerce dacă-i destul de solidă. Întâlnind însă privirea speriată a căpitanului, dădu drumul ștreangului, rușinat și umilit. Mai stătu acolo câteva clipe, nehotărât, apoi deodată merse drept în fața străinului, prezentîndu-se: ― Locotenent Apostol Bologa... ― Klapka, îl întrerupse căpitanul, cu mâna întinsă. Otto Klapka... Adineaori am sosit, și tocmai de pe frontul italian... În gară am aflat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
În locul gol din jurul gropii rămase numai generalul, pe când lângă stâlpul cioplit condamnatul privea drept înainte, mângâind blând digul care închidea orizontul. Bologa, cu inima strânsă, se uita drept în ochii lui mari, negri, fierbinți... Și văzu deodată că omul de sub ștreang se întoarce spre pretorul înmărmurit și-l auzi foarte deslușit, zicînd: ― Vreau să mor mai repede... Generalul încruntă din sprîncenele-i stufoase și îmbinate, spunând pretorului: ― Vezi ce dorește. Dar condamnatul ridicase acuma ochii peste capetele oamenilor și parcă nici nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
izbucni speriat: ― Gata?... Atunci... da... atunci... Și, uitîndu-se jignit spre general, păși pe movila de lut proaspăt de la marginea gropii, desfășură hârtia ce i se boțise în mână și citi sentința Curții Marțiale a diviziei, care osândea la moarte prin ștreang pe sublocotenentul Svoboda, pentru trădare și dezertare la dușman. Glasul îi suna gol și prefăcut, de două ori se încurcă, drept care generalul îi aruncă două priviri scrutătoare, iar la sfârșit răguși, parc-ar fi răcnit din răsputeri o zi întreagă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
niște ciocane, și casca îi strângea țeasta ca și când i-ar fi fost mult prea strâmtă și îndesată cu sila. O mirare neînțeleasă îi clocotea în creieri, căci în vreme ce pretorul înșira crimele și hârtia îi tremura între degete, obrajii sublocotenentului de sub ștreang se umplură de viață, iar în ochii lui rotunzi se aprinse o strălucire mândră, învăpăiată, care parcă pătrundea până în lumea cealaltă... Pe Bologa, la început, privirea aceasta îl înfricoșă și îl întărîtă. Mai pe urmă însă simți limpede că flacăra
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Aide, băiete, nu-ți fie frică, murmură plutonierul înfricoșat către caporalul scund, luîndu-i de spate și împingîndu-l ușor spre condamnat. Caporalul se apropie dârdâind, neștiind ce să facă. Se uită înapoi și, la un semn al plutonierului, întinse brațele spre ștreang. ― Jos tunica! strigă atunci generalul, cu voce groasă. Militarul în uniformă nu poate fi călău! Într-un minut caporalul întinse iarăși mâinile spre funie, numai în cămașă și cu capul gol, ca un al doilea osândit. În răstimp însă Svoboda
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
l-a judecat și l-a osândit, n-are să-și impute nimic, nimic... Totuși, pe când asculta în suflet dovezile liniștitoare, în tavanul cu grinzi negre se iviră, întîi ca niște sclipiri fără rost, apoi tot mai lămurit, ochii omului de sub ștreang, cu privirea mândră, tulburătoare ca o chemare, în al cărei foc straniu valurile de argumente se topeau neputincioase. " Nu mai încetează Petre... De ce nu încetează?" se gândi atunci, închizînd iar pleoapele și lăsîndu-se obosit, în voia soartei. Singură doina soldatului
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Klapka zise în șoaptă: ― Ce efect ciudat a avut execuția de azi asupra domnilor! Și doar au fost aduși înadins ca să se întoarcă cu groaza în tranșee și să spună oamenilor că e mai bine să înfrunte gloanțele dușmanului decât ștreangul patriei... Foarte... foarte ciudat!... Dar dacă tatăl osânditului a fost într-adevăr spânzurat, atunci... Apostol se uită repede înapoi, ca și cum ar fi auzit un glas din spate, pe urmă mormăi rugător: ― A fost vinovat... Domnule căpitan, a fost vinovat... Sosiră
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și se opri în mijlocul frazei. ― De ieri, de la primul schimb de priviri, am înțeles că vezi în mine un dușman, reluă căpitanul. Nici nu mi-ar fi păsat de dușmănia ta, dacă pe urmă, când se zvârcolea fratele meu în ștreang, nu ți-aș fi văzut ochii plini de lacrimi... Nu protesta! Nu ți-ai dat seama, dar ai lăcrimat... și lacrimile acelea ți-au dezvăluit inima întreagă... Bologa mai încercă să se împotrivească. Zadarnic. Căpitanul părea că simte o nevoie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ar fi pornit să-și golească dintr-o dată tot sufletul, oftă greu și zise: ― Mă înăbușe lașitatea, Bologa! Nu mai pot! Am crezut că, tăinuind-o, voi scăpa de ea, și acuma mă gâtuie... Ai văzut privirea lui Svoboda sub ștreang?... Nu se poate să n-o fi remarcat, toată lumea a văzut disprețul și mândria și nădejdea... Asta-i moartea noastră eroică! Pe frontul italian, un român a fost spânzurat pentru aceeași vină... Am văzut bine, a avut aceeași privire în fața
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Toți sunt cehi... și ofițerii, și soldații... numai cehi!" Am tăcut, parcă mi-ar fi făcut o mustrare. Apoi i-au spânzurat pe toți trei deodată și pe același copac, un fag bătrân, cu tulpina scorburoasă. Când le-au pus ștreangul de gât, m-am uitat bine în ochii lor... Străluceau cumplit, ca niște luceferi prevestitori de soare, și atât de măreț și cu atâta nădejde, că toată fața lor părea scăldată într-o lumină de glorie. Atunci m-am simțit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lor... Străluceau cumplit, ca niște luceferi prevestitori de soare, și atât de măreț și cu atâta nădejde, că toată fața lor părea scăldată într-o lumină de glorie. Atunci m-am simțit mândru că sunt frate cu cei strălucitori de sub ștreang și am dorit moartea cu o însetare uriașă! Dar numai o clipă, o singură clipă! Pe urmă am privit zvârcolirile, am auzit pârâitul crengilor și numai inima îmi tremura, încet, fricoasă, hoțește, ca nu cumva s-o audă vreun vecin
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
i-a venit ideea să zdrobească reflectorul?... În loc de răspuns, în suflet îi răsări deodată lumina albă pe care o gâtuise adineaori, strălucind ca un far într-o depărtare imensă. Și strălucirea i se părea când ca privirea lui Svoboda sub ștreang, când ca vedenia pe care a avut-o în copilărie, la biserică, în fața altarului, sfârșind rugăciunea către Dumnezeu... Lumina îi înăbuși întrebările și-i liniști inima ca și cum i-ar fi deschis o cale dreaptă, netedă, într-un ținut sălbatic și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu le-au ridicat spânzurători, povesti groparul, plângând ca o babă. I-au agățat, ca pe niște câini, pe câte o cracă de copac... Am vrut să le facem groapă, cum se cuvine creștinilor, dar nu i-au coborât din ștreang... Zice că-i porunca să atârne acolo trei zile și trei nopți, să-i vază toată lumea și să se învețe minte!... Doamne, Doamne, apără-ne! Până ce le-au pus lațul de gât, s-au jurat bieții oameni că nu-s
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
votat condamnarea cehului, cât a fost de trufaș că a avut onoarea să facă parte din Curtea Marțială, cum s-a amestecat, din exces de zel, și cum a dat o mână de ajutor la pregătirea execuției, cum a apucat ștreangul încercîndu-l dacă e destul de rezistent... În amândouă palmele simțea atingerea aspră a funiei. Amintirea aceasta i se prefăcu în suflet într-un simțământ de rușine și părere de rău, atât de cumplit, de mustrător, parcă ar fi stat în fața lui
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fond, între gloanțele plutonului de execuție și gloanțele dușmanului nu-i deosebire decât de calibru și de calitate, nu-i așa?... A, firește, când dezertarea se complică cu trădarea sau cine știe cu ce crimă capitală, atunci intră în funcțiune ștreangul, fără doar și poate... În privința asta nici o Curte Marțială nu discută, nici nu poate discuta, pentru că și codul e categoric: ștreangul! Cunosc de altfel un caz precis, de pe când eram la Divizia a unsprezecea, în Rusia, un caz tipic, aș
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
A, firește, când dezertarea se complică cu trădarea sau cine știe cu ce crimă capitală, atunci intră în funcțiune ștreangul, fără doar și poate... În privința asta nici o Curte Marțială nu discută, nici nu poate discuta, pentru că și codul e categoric: ștreangul! Cunosc de altfel un caz precis, de pe când eram la Divizia a unsprezecea, în Rusia, un caz tipic, aș putea zice... Drumul se îndreptase și vizitiul dădu bici cailor. Căruța prinse să huruie și să hurduce atât de tare, că
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
spioni și trădători, cuibăriți în inima diviziei din pricina indolenței generalului care nu l-a ascultat pe dânsul. Firește că asemenea grupare criminală nu putea lucra atât de tainic fără o conducere deosebit de iscusită. Cei prinși nu-și mărturiseau nici în fața ștreangului vinovăția, o dovadă minunată de soliditate a organizației. Ambiția lui secretă a fost, de la început, să pună gheara pe șeful bandei. Aceasta poate că i-ar dobândi și o decorație, în afară de creșterea prestigiului înaintea tuturor. În sfârșit, Bologa! Pretorul se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
intervie împotriva ta, să lase Curtea să judece în deplină independență. Vasăzică și viața ta se află în mâinile juriului! Cu o apărare viguroasă și isteață sper să evităm... Dar depoziția ta e îngrozitoare și revoltătoare! Îți bagi gâtul în ștreang, Bologa, de bunăvoie!... Noroc că ai avut prezență de spirit să nu iscălești... De aceea am cerut un supliment de instrucție și, după stăruinți colosale, am izbutit. Acuma să mă ajuți și tu, înțelegi? Întâi vei renega prima depoziție, dar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sări de pe scaun, înțepat, aproape furios, îl apucă de umăr și-l scutură, sîsîind: ― Trezește-te, omule!... Ești nebun? Nu-ți dai seama ce te așteaptă? ― Moartea, zise Apostol, privind iar în față, cu o umbră de surâs pe buze. ― Ștreangul, Bologa! Auzi?... Ștreangul! șopti căpitanul, roșind și uitîndu-se, fără să vrea, la gâtul lui strâns în gulerul înalt al tunicii. Numai un om nebun își vâră gâtul în laț, când viața îi surâde și-i făgăduiește... Ești dator să trăiești
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
înțepat, aproape furios, îl apucă de umăr și-l scutură, sîsîind: ― Trezește-te, omule!... Ești nebun? Nu-ți dai seama ce te așteaptă? ― Moartea, zise Apostol, privind iar în față, cu o umbră de surâs pe buze. ― Ștreangul, Bologa! Auzi?... Ștreangul! șopti căpitanul, roșind și uitîndu-se, fără să vrea, la gâtul lui strâns în gulerul înalt al tunicii. Numai un om nebun își vâră gâtul în laț, când viața îi surâde și-i făgăduiește... Ești dator să trăiești! continuă apoi, după
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Apostol asculta și se uita numai la buzele pretorului, roșii, late, uscate, netezite uneori cu vârful limbii trandafirii. Înțelese deslușit "în numele împăratului", "crimele săvârșite, dar neizbutite, de trădare și dezertare la inamic", "degradare și eliminare din gradele armatei", "moarte prin ștreang..." ― Sentința va fi executată imediat! sfârși pretorul, îndoind hârtia și aruncând o privire furișă în fața lui Bologa. ― Imediat... imediat, repetă Apostol foarte domol, adăugând în gînd: "Dar ora?... De ce nu spune ora?" Atunci surprinse un gest al pretorului și văzu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
auzi, foarte răgușit, glasul pretorului. Atunci Bologa, nerecunoscând glasul și vrând să vază cine a strigat, ridică fruntea și dădu cu ochii, de-abia la vreo zece pași, de un stâlp alb și lucios, cu un braț cârligat în vârf. Ștreangul se legăna puțin și legănarea aceasta îi aduse aminte cum a încercat el odinioară, cu mâinile, rezistența funiei. În lucirea albă a lemnului se deslușea ceva straniu, încît Apostol lăsă repede capul în jos. Când deschise iar ochii, se pomeni
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
creieri. Apoi deodată se simți cuprins în brațe. Se îngrozi. Groparul îl sărută pe obraji, apăsat, cu buzele și mustățile ude. ― La o parte! răcni pretorul, spăimântat, ridicând brațele. Apostol se urcă pe scaun și se lovi cu capul de ștreangul ce atârna de sus. Pălăria i se înfundase pe ochi. O scoase și o aruncă în groapă. În aceeași clipă izbucni un plâns gros, disperat, nestăpânit. "Cine plînge?" se gândi Bologa. Klapka se bătea cu pumnii în piept. Atunci Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
izvorâtă parcă din rărunchii pământului. Ridică ochii spre cerul țintuit cu puține stele întîrziate. Crestele munților se desenau pe cer ca un ferăstrău uriaș cu dinții tociți. Drept în față lucea tainic luceafărul, vestind răsăritul soarelui. Apostol își potrivi singur ștreangul, cu ochii însetați de lumina răsăritului. Pământul i se smulse de sub picioare. Își simți trupul atârnând ca o povară. Privirile însă îi zburau, nerăbdătoare, spre strălucirea cerească, în vreme ce în urechi i se stingea glasul preotului: ― Primește, Doamne, sufletul robului tău
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
496} Și ce râu ne prorocește A cobirei neagră țarcă. Voi ne duceți spre peire, Bismarqueuri de falsă marcă. Escelența, Bezedeaua Cu mândrie poartă steaua Ce cu stima i-a fost dată C-a putut a fi licheaua [.............. ] Ci în loc de ștreangul care Se cădea, i-au dat cordeaua Căci nevasta-i pentru-o târlă De cătane fu cățeaua; În zădar cu-a lor mândrie Tu îngreuni canapeaua, Crezi că lumea te admiră Când colinzi în lung șoseaua; În zădar mai taie
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]