1,581 matches
-
care îl urmase pe bătrân. În mod normal n-ar fi făcut asta sub nici o formă dar acum se conformase dorinței moșului fără ca măcar s-o întrebe pe femeie dacă știe să conducă. Ileana se apropiase de Calistrat și îi șuierase ceva la ureche. Fii pe pace, îi răspunsese acesta cu glas tare. Am să-ți aduc bărbățelul întreg înapoi. În noaptea asta nu se va întâmpla nimic. Vreau numai să-i arăt puțin cu ce avem de a face aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fi în stare. Apoi nu mai simți pământul sub tălpi, continua să meargă dar, pășea în gol. Aluneca din ce în ce mai repede deasupra ierbii, tras de mână de Calistrat. Luat prin surprindere, inspectorul privi în jos rărind pașii. Nu te opri! îi șuieră bătrânul printre dinți. Mergi mai departe și mai ales nu încerca să înțelegi ce se întâmplă! Nu-i timp acum. Ușor de spus dar extraordinar de greu de făcut. Senzația era cel puțin năstrușnică, își dădea seama că face mișcări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
trăgaci și trase un foc înspre el. În liniștea pădurii, focul de armă răsună puternic printre copaci. Godunov se aruncă repede la pământ. Încă nu price pea ce se întâmplă, dar îi era clar că atacatorii nu glumeau, glontele îi șuierase pe la ureche, chiar îi simțise fierbințeala pe obraz. Aruncă arma și rămâi pe burtă cu mâinile și picioarele crăcănate! urlă din nou Pohoață cât putea el de tare. Următorul glonț ți-l bag direct în spinare. Ieșise de după movila de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Belgrad se va ajunge abia În Îndepărtatul 1929, peste podul de pe Sava, desigur În același mod ca și azi, cu aceeași bucurie a Întîlnirii. Se aude zdrăngănitul roților de tren peste construcția de fier a podului, Sava curge tulbure-verzuie, locomotiva șuieră și Încetinește, iar la fereastra vagonului de clasa a doua Își face apariția tatăl meu, scrutînd În depărtare orașul necunoscut. E o dimineață răcoroasă, ceața se ridică Încet de la orizont, iar din coșul vaporului Smederevo pufăie un fum negru, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
am imaginat degetele mîngîindu-i gîtul, explorînd un trup pe care Îl memorasem de pură ignoranță. M-am Întors, pregătindu-mă să abandonez șase ani de himere, Însă ceva m-a oprit Înainte să ajung În sala de muzică. Un glas șuierînd În spatele meu, Înapoia ușii. Un glas profund, care șoptea și rîdea. În camera Clarei. Am Înaintat Încetișor spre ușă. Mi-am pus degetele pe clanță. Degetele Îmi tremurau. Ajunsesem prea tîrziu. Am Înghițit În sec și am deschis ușa. 9
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Am ieșit În goană În strada Joaquín Costa. Era o noapte rece, cu un vînt tăios și cu un cer de smoală. Am trecut În fugă pe dinaintea Casei Mizericordiei și a Casei Milosteniei, nebăgînd În seamă privirile și murmurele ce șuierau dinspre portalurile Întunecate, mirosind a balegă și a cărbune. Am ajuns la colțul cu strada Fernandina. De aici, strada Joaquín Costa apărea ca o breșă de stupuri Înnegrite afundîndu-se În negurile Ravalului. Feciorul mai mare al proprietarei pensiunii ne aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
radical În ziua cînd Fermín Romero de Torres o descoperi pe Carole Lombard. — Ce bust, Doamne Dumnezeule Doamne, ce bust, exclama el În plină proiecție, posedat. Alea nu-s țîțe, sînt două caravele! Liniște, bă, măgarule, că acuma chem plasatorul, șuieră un glas de confesional situat cu două rînduri mai În spate. Ia te uită, cîtă nerușinare. Ce țară de porci. — Mai bine vorbești În șoaptă, Fermín, l-am sfătuit eu. Fermín Romero de Torres nu mă mai auzea. Era pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
portăreasă. — Auziți, dacă Încăperea asta era Închisă, o fi vreun motiv. Fie și numai din respect pentru memoria... Dacă preferați, mă puteți aștepta jos, la poartă, doña Aurora. — SÎnteți un diavol. Hai, descuiați odată. 16 Un suflu de aer rece șuieră prin orificiul Încuietorii, măturîndu-mi degetele În timp ce introduceam cheia. Domnul Fortuny pusese să fie instalat un zăvor la ușa de la camera neocupată a fiului său, de trei ori mai mare decît cel de la ușa apartamentului. Doña Aurora mă privea cu teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
unor aripi Întinse. Straie de o croială neobișnuită, ca și marele turban Înfășurat În jurul capului. Barba era și ea lungă și moale, după uzul oriental. Pe chipuri, semnele unei bătrâneți avansate. - Cu toții... cu toții morți, continua să spună bargello, năucit. - Taci, șuieră Dante enervat. Lasă-mă să ascult. - Ce să asculți? - Ce spun morții. Omul acesta nu făcea parte din echipaj. Cu siguranță nu era marinar. I-ai văzut mâinile? Și veșmintele? Era un pasager. Și toți erau deja morți când corabia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că se prăbușise peste el. - Toți merg la Santa Maddalena, priorule! Îi grăi omul. Acolo e relicva de la Răsărit! Dante se trase Într-o parte, evitând masele care Înaintau asemenea unui val de-a lungul străzii. - După relicve? Gloata asta? șuieră poetul, neîncrezător. Secretarul ridică din umeri, În timp ce Înlătura din drum un țăran, Îmbrâncindu-l. Omul nici nu păru să Își dea seama, cuprins de nerăbdarea de a fugi Înainte, cu ceilalți. - Călugărul Brandan, predicatorul de miracole, a sosit de pe pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Înfășurat Într-o mantie de lână albă. Fața acestuia, marcată de un nas acvilin, era Însemnată de o cicatrice prelungă, care cobora de la o sprânceană până la obraz. O lovitură care numai printr-un miracol nu Îl ucisese. - Jacques Monerre, francez, șuieră hangiul. - Un francez? Și ce-l aduce prin părțile astea? Hangiul ridică din umeri. - E din Toulouse, așa a zis. Vine de la Veneția. Un litteratus, ca și moșneagul din spate. - Toulouse... dar vine de la Veneția, repetă poetul ciupindu-și buza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Învins noi atunci: printre aretini nu era nici unul așa de fioros ca tine. Între timp, Dante ajunsese până la el. Îl măsură din cap până În picioare, oprindu-se asupra veșmintelor arătoase pe care le purta. - Cecco, Încă mai ești pe aici? șuieră el. Totuși, știi că la Florența nu e loc pentru derbedei și pentru jucători. Credeam că ești deja În drum spre Roma: În Cetatea Eternă s-o găsi, cu siguranță, mai mult loc pentru tine și isprăvile tale și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
semn din cap, porunci ca dispozițiile priorului să fie executate. În timp ce străjerii Îl dezlegau pe nenorocit din frânghii, se apropie de Dante. - Dar ticălosul acela e vinovat de furt mărturisit. Și apoi... și apoi pare să știe de o comoară... șuieră cu un licăr de lăcomie În ochi. Poate că n-ar strica să Îl mai tragem puțin În frânghii, ca să Își deșarte toată desaga... Dante Îl fulgeră cu privirea, furios pe ceea ce căpetenia gărzilor izbutise să audă. Era sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe timp de noapte. Nevasta dumitale, Gemma, pesemne că nu prea are parte de bucuriile patului conjugal, chiar dacă ți-a fătat copii. Dar, firește, În „Paradisul” meu culcușurile sunt mai dulci decât În casele Florenței, după cum spune toată lumea. - Taci, femeie, șuieră poetul, negru la față. Cealaltă izbucni În râs, bătându-se cu mâinile peste coapse. - Se pare că ai scris versuri de iubire pentru vreo șaizeci de frumuseți, În afară de ea, continuă pe tonul ei sfruntat, după care Îl arătă cu degetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Florenței era cea care vorbea prin gura lui. - Pentru că am motive să cred că acest edificiu este legat de o crimă. Și e de datoria mea să parcurg calea adevărului, În timp ce datoria voastră e să mă ajutați pe acest drum, șuieră el, izbind cu degetul arătător În foaia pe care maestrul continua să o ignore. Omul părea interzis. Se mărgini să Îi cheme pe ceilalți doi cu un semn, Înainte de a se apleca, În sfârșit, asupra desenului. - O construcție neobișnuită. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
bine să ne adresăm minții lui, decât să facem apel la mădulare sau măruntaie. Și, cu siguranță, dumneata ești mintea acestui Consiliu, după câte știm. - Se pare că umila mea persoană face obiectul unui studiu atent din partea servitorilor lui Bonifaciu, șuieră poetul. - Servitorii lui Bonifaciu sunt servitorii Bisericii. Păstorii poporului lui Dumnezeu. Și ca atare călăuzesc cu blândețe turma care se Încrede În ei, Întărită În certitudinea credinței, și alungă lupii care ar vrea să masacreze această turmă pentru a-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că autoritatea Comunei nu se grăbește atât de tare să Îi reteze posibilitățile de a face rău. Mi se poruncește să aștept, când cu o scurtă cercetare aș putea să Îi descopăr ascunzătoarea. Sfătuiți-mă cum să fac. - Dante Alighieri, șuieră cardinalul, mijindu-și ochii până când și-i transformă În două fante. Iarăși el. Căpetenia Încuviință. - Iubirea pe care papa Bonifaciu o nutrește pentru orașele care Îi sunt credincioase mă Împiedică să intervin În treburile cetății voastre, explică Acquasparta, și ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sub acoperișul măsurii omenești. „Nu știu”! Sculptează-le În bronz pe poarta casei dumitale! Dante strânse din pumni, Învingându-și pornirea de a se ridica și de a pleca. - S-ar spune că domnia ta știi mult mai multe decât mine, șuieră el În replică. Bătrânul luă clepsidra și o răsturnă. Expresia i se Îmblânzise, ca și când ar fi vrut să i se ierte sarcasmul din urmă cu câteva clipe. - Timpul petrecut și lucrurile văzute și măsurate sunt cele care Îmi insuflă certitudinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Glasul lui Monerre sunase calm, distant. Dar exista o căldură tainică În vorbele lui. - Și nu numai al lor! Îl Încolți poetul. - Vino cu noi! repetă celălalt. Să-l răzbunăm pe ultimul Împărat, acvila asasinată. - Cu voi? Cu Ordinul Templului? șuieră priorul. Monerre se Îndreptă din șale. Apoi Încuviință Încet. - Cum ai descoperit? Nu era dezamăgire În glasul său, ci doar surprindere. Stânjeneala unui copil surprins În timpul unui joc interzis. - Am fost sigur atunci când ți-am auzit cuvintele. Povestirea călătoriilor dumitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
izbucni Într-un plâns Înăbușit de sughițuri. Plânsul acela Îl rechemă pe prior la realitate. Se Întoarse către prietenul care se zgâia prostit la rămășițele sângerânde, Îngrămădite la câțiva pași de ei. - Dezmeticește-te sau ești pierdut, ca și femeia! șuieră el, scuturându-l de un braț. Celălalt rămânea nemișcat, ca și când ar fi fost surd. - Nu era o femeie... bâigui el. Făcu doi pași În față, ieșind la vedere. Acum fixa trupul cu niște ochi aprinși de o stranie luxură. - Urmează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ștanțat pe care îl scotea de fiecare dată special pentru asta din buzunarul de la vestă, pentru că avea adesea acest capriciu, care-i făcea mustața să se mânjească de gălbenuș auriu. În așteptarea ouălor, cerceta cu privirea metru cu metru împrejurimile, șuierând, cu mâinile la spate, în vreme ce ceilalți căutau în continuare să se încălzească. Și vorbea, nu îl mai oprea nimeni. Pe buzele sale nu mai era Belle de jour, deși îi spunea și el odată astfel, îl auzisem eu însumi. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
trupul, marele fluviu noroios aducând copaci și hoituri de capre, nuferi albi și volbură de apă smulse de pe țărmuri. Câteodată, Gachentard imita dansurile femeilor, grațioasele mișcări ale mâinilor, cu degetele arcuite, rotirea ochilor și muzica fluierelor, pe care o recompunea șuierând, în timp ce se prefăcea că ar cânta la coada unei măturici. Îl vedeam adesea pe preot în acest decor, cu brațele pline de flori necunoscute, cu o pălărie colonială și o sutană deschisă la culoare, tivită în partea inferioară cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
personală. Peticele tăcute de gazon verde, clădirile liniștite ale colegiilor, cu câte o singuratică lumină scolastică ce arsese Întreaga noapte, puneau stăpânire pe imaginația lui, iar castitatea turlelor a devenit, În concepția sa, un simbol. — Dracu’ s-o ia! a șuierat Amory cu putere, udându-și palmele În iarbă și trecându-și-le prin păr. Anul viitor mă pun pe treabă! Știa Însă că dacă acum spiritul turnulețelor și fleșelor Îl făcea docil și visător, mai târziu avea să-l copleșească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
închipuie că o face numai așa, de plăcere. Pe 12 februarie ’34, mama lui Hans era încă destul de tânără și gonea de mână cu mama ei, bunica lui Hans; cu cealaltă mână, mama o ținea strâns pe sora mai mică. Șuierând țâșnesc cuvintele: Copii, fugiți, e‑n joc viața noastră, nici mai mult nici mai puțin. După ce ne‑au luat toate bunurile materiale, acum se pune problema să ne menținem în viață, indiferent în ce condiții. E vorba de viață și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
viscere. Nu poate să‑și explice sentimentul ăsta, dar nu e nici iubire copilărească, nici loialitate față de prieteni. Sigur e ceva mai degrabă negativ și nu trebuie să asculți de un asemenea sentiment, fiindcă sentimentele sunt totdeauna înșelătoare. Hai, Sophie, șuieră Rainer și o ia în brațe. Ea se scutură de el și țâșnește înapoi pe stradă, ca un fir negru de ață pe care cineva îl trage pe suprafața netedă a unei mese. # Ca să facă ordine în existențele lor încâlcite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]