578 matches
-
palme, dar Își dădu seama că nu e străinul și, cînd Cecilia spuse din nou că el e puștiul care-i spiona, avu senzația că ei erau copiii și că puștiul era un om mare. În clipa aceea auziră un șuierat și apăru un mucos cu urechile clăpăuge mergînd foarte Încîntat de sine, cu costumul de baie În mînă și cu o expresie care voia să spună că nu văzuse niciodată nimic. Dar după cinci metri totul se duse de rîpă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
domnișorul Julius era În siguranță În poșetă. Se simțea iarăși ceva mai bine, Începea să se gîndească că ar putea să calce mai departe cămășile conașului ca și pînă acum, cînd deodată auzi un glăscior alături de ea, un soi de șuierat și deschise din nou ochii ca să se uite cu luare-aminte la bătrînica oacheșă care stătea lîngă ea. Într-adevăr cînta, dar nu ăsta era lucrul cel mai ciudat, avea o față de copil și zîmbea nespus de Încîntată În timp ce cînta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de o bună bucată de vreme și itinerariul său bazin-trambulină era plin de mucuri fumegînde. Dar uite că-și făcu deodată apariția venind dinspre una din grădinile laterale, alergă spre trambulină, se sui cît ai clipi din ochi, zbură imitînd șuieratul unui avion În picaj și dispăru sub apă. Ce șuierat scotea! Mai mult ca sigur că era homosexual. Băieții fumau țigară după țigara și traseră cu sete fumul În piept cînd le văzură pe fete ieșind Împreună din bazin, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
era plin de mucuri fumegînde. Dar uite că-și făcu deodată apariția venind dinspre una din grădinile laterale, alergă spre trambulină, se sui cît ai clipi din ochi, zbură imitînd șuieratul unui avion În picaj și dispăru sub apă. Ce șuierat scotea! Mai mult ca sigur că era homosexual. Băieții fumau țigară după țigara și traseră cu sete fumul În piept cînd le văzură pe fete ieșind Împreună din bazin, o strigau pe Carmincha, se rugau de ea, o rugau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
evite. Trebuie să fie un fel de ființă supranaturală, întoarsă din moarte. Dar are fața lichefiată și din ea se revarsă sunete înăbușite. Se ferește, apoi realizează: imploră iertarea. Încearcă să-i spună. Din gât nu-i iese decât un șuierat uscat. Ea se apleacă spre gura lui, dar tot nimic. Mâna lui dreaptă se întinde în aer, cerând pix și hârtie. Ea caută în poșetă după ele și i le dă. Pe jumătate paralizat deja de presiunea care crește în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
gesturi vechi și mereu noi, neschimbate, veșnic misterioase, ce marcau viața și lumina și dimineața, se simțea prezența uriașă și inevitabilă a războiului. Și se simțea În tăcerea tainică a amiezii, În sunetul cleștilor de apucat gheață de pe stradă, În șuieratul rece al ferăstraielor de gheață ce despicau blocurile aburinde, În frunze, În iarbă și-n flori, În mirosul de asfalt, În pustiul obsedant, verde-auriu, al străzii după trecerea tramvaiului. Războiul pătrunsese pretutindeni: În tot ceea ce se mișca, În tot ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
milioane de bărbați care dorm, În timp ce așteptau, așteptau În noapte? Oare nu și-au ridicat și ei ochii, ca și noi, să vadă chipul uriaș, presărat de stele, al nopții, Întunericul violet, nețărmurit, al Americii În aprilie? N-au auzit șuieratul ascuțit, neașteptat, al unei locomotive ce pleacă? Oare n-au așteptat, gîndind, simțind, văzînd continentul nesfîrșit și misterios al nopții, pămîntul sălbatic și poetic, atît de banal de plăcut și de ciudat-familiar, În toată imensitatea și singurătatea și grozăvia sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
bătînd, cu trupul străbătut de teamă, Încîntare, bucurie și groază, pe cînd stăteau pe o stradă liniștită, În fața unei case mîndre, păcătoase, luxoase, luminate... Învăluite În mister, singurătate și certitudine? Și pe cînd auzeau zgomotul copitelor și al roților și șuieratul neașteptat și tăcerea nesfîrșită a orașului cufundat În somn, oare n-au așteptat În Întuneric, gîndindu-se: — Ah, există tărîmuri necunoscute, și dimineți, și un oraș strălucitor. Curînd, curînd, curînd! Oare Garfield, Arthur, Harrison și Hayes, acești tineri aprigi și entuziaști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
așteptat și noi, pe străduța tăcută și pustie, cu buze tremurătoare, cu mîini Încremenite, cu trupul Înfiorat de teamă, de bucurie sălbatică, de visuri sfîșietoare... oare ei n-au simțit ceea ce am simțit și noi cînd au auzit În noapte șuieratul de plecare al trenului, vuietul roților mari pe malul rîului? Oare n-au simțit, așa cum am simțit și noi, În timp ce așteptau, pierduți În frumusețea insuportabilă, pustiul, misterul și spaima marelui pămînt În luna aprilie și Înțelegeau că sînt singuri, tineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
viață de care au avut parte vreodată bărbații, dacă sîntem hotărîți să mergem și să o cucerim! Astfel gîndind, simțind, așteptînd, așa cum am așteptat și noi În tăcerea somnoroasă a nopții pe strada liniștită, auzind, așa cum am auzit și noi, șuieratul ascuțit al sirenei, vuietul marilor roți pe malul rîului, simțind, așa cum am simțit și noi, misterul nopții și al lunii aprilie, prezența uriașă și atotputernică, promisiunea tainică și sălbatică a pămîntului sălbatic, singuratic, veșnic, găsind, așa cum am găsit și noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
toată viața singur printre străini... Ar trebui să te-ntorci În locul de unde-i neamul tău... Dragul mamei, tare sînt neliniștită... Întoarce-te Înapoi! Ascultă, și cum Îți spuneam, În noaptea aia am auzit primul glas... măi, măi, iar s-aude șuieratul ăla! Știi ce, fiule, ascultă, parcă-mi vine să mă scol și s-o pornesc cu el. Da, da, păi cum, că doar nu-s chiar așa de bătrînă! Aș porni chiar acum... să-ți spun drept, mă bate gîndul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
sticloasă, care părea mai întîi neagră, apoi din nou albastră, luminați de un soare arzător, binecuvîntați de copacii care se aplecau deasupră-ne, încurajați de iarba șoptitoare și stufărișul fluierător, priviți stăruitor de vaci și de pescari, cu behăitul oilor și șuieratul unui vapor în urechi, cu vîntul alergîndu-ne prin păr și cu plămînii plini cu aer. Cel care a făcut tot ceea ce i-a stat în puteri ar putea, mai devreme sau mai tîrziu, să fie recompensat de către acest peisaj. De
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
pe-aici? întrebă el ridicînd glasul. Cine ești dumneata? — Sînt aici, sînt pacient, ca dumneata. Vrei să chem doctorul? — Cît sînt de înalt? Lanark privi lung silueta subțire de sub cuvertura albastră. — Destul de înalt, răspunse el. Bărbatul transpira. Apoi scoase un șuierat pătrunzător. — Cît de înalt? — Aproape un metru optzeci. Bărbatul se lăsă pe pernă și buzele subțiri se încrețiră într-un un surîs dulce. Și, după o clipă, adăugă moale: — Și nu strălucesc. — Ce vrei să spui? — Nu sînt acoperit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
bazin, Lanark nu zărea cealaltă margine. De foarte sus, de deasupra lor veneau niște sunete îngrozitor de tari și jalnice, de parcă era un disc cu muzică de dans, pus la viteză mică, iar din adîncurile de dincolo de balustradă se auzea un șuierat lunecos. Lanark rămase în ușa liftului și zise cutremurat: — De ce-am venit aici? Munro privi în jur. — Asta este secția cea mai mare de deteriorare. Pe cei moi și fără speranță îi ținem aici. Sînt destul de fericiți. Vino să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Ce legătură are bătrînul și băgăciosul McPhedron cu tricotatul lor? Fratele tău nu se simte prea bine, nu-i așa? Ruth se întoarse și-i aruncă o privire, care voia să spună „Revino-ți!“. — Are una din crizele lui de șuierat, dar are pastile pentru asta. — Ei bine, cred că trebuie să se ducă la culcare imediat ce ajungem la hotel. La hotel, domnișoara Maclaglan îl conduse la etaj, într-un dormitor mic, curat și cu tapet floral. Se dezbrăcă încet, scoțîndu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
arătând drumul care ducea la copertina de metal pe sub care intrase camionul ce transportase distorsorul. În timp ce înaintau aproape alergând, zgomotul se mai diminuă puțin ca și numărul de camioane și avioane. Doar forfota, fără îndoială, continua să rămână destul de activă. Șuieratul aparatelor de tăiere, zăngănitul sonor al bucăților de metal care cădeau, agitație confuză, se manifestau peste tot, dar la o scară mult mai redusă. Pentru o sută de oameni și o sută de camioane în partea din față, aici erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
arătând drumul care ducea la copertina de metal pe sub care intrase camionul ce transportase distorsorul. În timp ce înaintau aproape alergând, zgomotul se mai diminuă puțin ca și numărul de camioane și avioane. Doar forfota, fără îndoială, continua să rămână destul de activă. Șuieratul aparatelor de tăiere, zăngănitul sonor al bucăților de metal care cădeau, agitație confuză, se manifestau peste tot, dar la o scară mult mai redusă. Pentru o sută de oameni și o sută de camioane în partea din față, aici erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
dar o să-l scuture zdravăn! - În locul dumitale, n-aș face una ca asta, Kent! Spuse Grosvenor, calm. Te previn. Dar Kent nu-l auzi, sau era prea furios că să-i dea atenție. Radiația îl orbi pe Grosvenor. Auzi un șuierat și un trosnet, apoi un țipăt de durere - al lui Kent. Acesta încercă să-și arunce arma, care parcă i se lipise de mâna. În cele din urmă aceasta căzu pe podea, cu un zgomot metalic. Kent se clătină pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Te rog, te rog, fără cabotinism. Vreau să-ți pun o întrebare, Royan, i-o reteză Hedrock. ― Poftiți. ― Cîți bani (și Hedrok articulă apăsat cuvintele) a scos Triner de la firmă anul trecut? Triner își trase respirația cu un fel de șuierat, apoi tăcu. Cei doi bărbați, Royan și Triner, se priviră lung, o inconfundabilă ciocnire violentă a voințelor. În cele din urmă Royan rîse ușurel, aproape ca un băiețel și spuse: ― Cinci miliarde de unități fiduciare, domnule. ― Nu ți se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
lua iar de la capăt. ― Da, spune ea cu ochii strălucind, o vom lua iar de la capăt. O clipă mai târziu, ea îi întorcea spatele și se uita pe geam. Pe peron, oamenii se grăbeau și se izbeau unii de alții. Șuieratul locomotivei se auzea până la ei. O strigă pe soția lui pe nume și, când ea se întoarse, îi văzu fața scăldată în lacrimi. ― Nu, spune el încet. Sub lacrimi, zâmbetul revenea, puțin crispat. Încercă să respire adânc. ― Du-te, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ESTE ȘI S-AR MAI ȘTI DACĂ N-AR FI POSIBIL SĂ TE PUI BINE MAI ÎNTÂI CU EA PENTRU CA APOI S-O ÎNVINGI. Doctorul a deschis fereastra și zgomotul străzii a crescut dintr-o dată. Dintr-un atelier vecin urca șuieratul scurt și repetat al unui ferăstrău mecanic. Rieux simți că se înfioară. Aici era certitudinea, în munca de toate zilele. Restul depindea de fire și mișcări neînsemnate de care nu te puteai opri. Esențialul era să-ți faci bine meseria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
pe care a dat-o odată peste cap și despre care spusese apoi că era tare. Apoi a vrut să iasă. Afară, lui Rieux i se părea că noaptea era plină de gemete. Undeva, pe cerul negru, deasupra felinarelor, un șuierat surd i-a reamintit de invizibilul flagel care răscolea neobosit aerul cald. ― Din fericire, din fericire, spunea Grand. Rieux se întreba ce vrea să spună. Din fericire, spunea celălalt, am lucrarea mea. Da, zise Rieux, e un avantaj. Și, hotărât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
reamintit de invizibilul flagel care răscolea neobosit aerul cald. ― Din fericire, din fericire, spunea Grand. Rieux se întreba ce vrea să spună. Din fericire, spunea celălalt, am lucrarea mea. Da, zise Rieux, e un avantaj. Și, hotărât să nu asculte șuieratul, îl întreabă pe Grand dacă era mulțumit de această lucrare. \ Ei bine, cred că sunt pe calea cea bună. \ Și mai ai mult ? Grand parcă prinse dintr-o dată viață, fierbințeala alcoolului îi cuprinse vocea. DAR NU AICI E PROBLEMA, DOMNULE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
colaboratorilor săi: "Domnilor, jos pălăria!" Această bruscă declarație l-a surprins pe Rieux. I SE PĂREA CHIAR CĂ TOVARĂȘUL LUI FĂCEA ȘI GESTUL DE A SE DESCOPERI, DUCÂND MÂNA LA CAP ȘI READUCÂNDU-ȘI BRAȚUL LA ORIZONTAL. PE SUS, CIUDATUL ȘUIERAT PĂREA SĂ CONTINUE CU MAI MULTĂ PUTERE. ― Da, spunea Grand, trebuie să fie perfect. Deși nu prea informat asupra obiceiurilor din lumea literară, Rieux avea totuși impresia că lucrurile nu se petreceau probabil atât de simplu și că, de pildă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
terasele încă însorite, în lipsa zgomotelor de vehicule și de mașini care constituie de obicei tot specificul sonor al orașelor, nu era decât o enormă rumoare surdă de pași și de voci înăbușite, dureroasa alunecare a miilor de tălpi, ritmată de șuieratul flagelului sub cerul apăsător, în sfârșit un târșâit de picioare interminabil și înăbușitor care umplea încetul cu încetul tot orașul și care, seară de seară, dădea încăpățânării oarbe, care în inimile noastre ținea loc de dragoste, glasul ei cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]