4,027 matches
-
se miră. Nici Laila nu este Laila. Ea este Tontoo. I-am cunoscut calul, pe Silver-Argint, în timp ce îmi povestea despre suflul ei de la inimă (mi-a spus ceva despre suflul ei de la inimă, s-a urcat pe Silver-Argint și a țâșnit de lângă mine). Nici eu nu pun întrebări, deci nu sunt lă murită în legătură cu inima ei. În grădina din spatele blocului, pe sub bolta de vițăde-vie și pe sub cei câțiva corcoduși, Laila o să-mi devină frate de cruce. O să ne crestăm brațele drepte
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
îmi atârna din gură ca o liană. Am închis ochii și am tras. N-a durut. Ba da, după două secunde durea ca naiba. A început să îmi curgă și sânge. Mult. Dar nu mai conta. L am scos. Am țâșnit din baie spre ușa apartamentului răcnind despre izbânda dentară, plin de sânge ca un leu știrb după vânătoare. Mama de-abia m-a văzut când am deschis ușa și am luat-o la fugă pe scări. Săream câte cinci deodată
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
pentru a se duce la toaletă, fără a mă putea desprinde din scaunul meu, urându mă pentru lipsa de curaj. A venit însă și ziua în care curiozitatea a înfrânt rușinea și, când am văzut-o pornind către budă, am țâșnit la rândul meu, atât de puțin credibil, încât educatoarea a mustăcit amuzată de evidenta mea preferință feminină. Sau așa mi s-a părut mie. Mi-am înghițit ru șinea și am ieșit din clasă, având grijă să-i dau suficient
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
am împărțit fără cuvinte o țigară cu un vagabond în parc. Am găsit niște oase mici de pui lângă un copac, le-am luat și i-am dat pisicii să mănânce și ea ceva. După ce le-a ros leneș, a țâșnit dintr-odată printre tufișuri direct în stradă. M-am luat după ea, am găsit-o în fața unei porți aspre de fier; o mângâia o femeie în capot alb. Deasupra porții stătea scris amenințător: Spitalul de psihiatrie. — E pisica ta? m-
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
păsările. Poate de asta, trupul ei, în noaptea aceea, toată noaptea cât se perpeli fără somn, răspândi o mireasmă dulce-acrișoară de oțet de mere, și subțiorile îi mirosiră spre dimineață când se trezi a suc lipicios și amărui, ca sucul țâșnit din carnea albă a mestecenilor. Am să mă duc, îi spuse bătrânei, hotărâtă. Mă duc la bunica în pădure. Sigur, o aprobă soacra. Du-te, du-te. Poate dai de bucluc. Poate găsești un cerb cu stea-n frunte sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
să se desfete ca porcii, excitați de parfumuri, mirodenii și vin și de privirile-nfierbântate ale femeilor bete stăpânite de chiotul cărnii. Mirosuri acidulate se-ncrucișau prin aer cu vagi efluvii de suave parfumuri franțuzești. Râsul clocotea în gâtlejuri, șampania pocnea țâșnind până-n bărbile de celofibră ale ghirlandelor, bucile nădușite ale fețelor congestionate, gata de apoplexie, se scuturau sub rafalele dopurilor, bătăile tobelor, icniturile, nechezatul tremurat al femeilor și grohăitul scurt hurducat al comenzilor scrâșnite. Spasmele beției atinseseră apogeul într-o demență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
meșter, moș Țurcanu, fugit în pădure, de toți câți erau hăituiți, amenințați -, privirile îi erau când reci, disprețuitoare, când moi, duioase și dezmierdătoare, chemându-l spre ea și apărându-l de acea amenințare urâtă, cu atât mai cumplită cu cât țâșnea chiar din el. Prostule, îi zâmbi, zăpăcindu-l cu unduirea dulce din glasul ei. De ce dai buzna fără să bați? Stai nemișcat acolo! îi porunci. Vin de la depou! L-au prins pe taică-tu, vru să spună, dar îi pieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
băiete, fii atent!" Când, apare un marfar din față, da venea încet. Am întors capul să văd ce faci, neagră cum eram eu, da tu nu mă vedeai, și-ntr-o clipită, când am trecut dincolo de linii, din partea cealaltă a țâșnit fulger un tren rapid. Locomotiva cu ochiurile aprinse te-a luat pe sus, ca pe-o sfârlează. Văileu, te-a luat în bot, și uite așa te-a dus din gară, că m-am repezit pe linie după tine, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
strada de la capătul gangului se umplură de zgomote, pași și strigăte contopite într-un torent. Ca pe stadion când se înscrie golul final sau la ieșirea din cinematograf, duminica seara, când cele trei uși sar în lături, și prin ele țâșnește tăvălugul negru al mulțimii. Ce-i? Ce s-a-ntâmplat? Cum nu-și putură răspunde, rămaseră nemișcați, strâns lipiți unul de altul, cu urechile și toate simțurile inundate de mișcarea aceea dezordonată și inexplicabilă, din ce în ce mai frenetică și vastă, ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
plecat. Avea, în crucea amiezii când se dezbrăca pe malul înalt și se arunca în apele reci, limpezi și sifonate ce-i lăsau bășicuțe mici pe piele, ca o spuză de diamante, cuibarul soarelui deasupra și-un cuibar de foc țâșnit din adâncuri. Adâncurile spre care cobora ca o vidră cu capu-n jos să muște din șuvoiul de gheață și să urce la suprafață să respire sub ochii frumoși ai cerbului. Acasă venea numai când n-o găsea în pădure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
chemărilor spre necunoscut, până ce totul se încețoșă, clătinându-se deasupra și-n jurul ei. Într-o pornire neînțeleasă, ca o dorință de-a pipăi nepipăitul și de-a converti irealul în real, întinse mâna, să se sprijine de suplețea stâlpului țâșnit din zăpadă, dar și-o trase îndărăt, arsă de mușcătura ghețoasă a metalului. În fond, și la urma urmelor, nu avea ce să regrete și nu regreta nimic. Ducea viața pe care-o merita. O viață frustă, simplă, elementară. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
prinse în brațe să nu cadă. Cu-adevărat! Și detot? Detot? gemu Cerboaica, zărind prin geam coarnele cerbului ce ridicase capul și privea spre ea, și se lăsă fără vlagă, la pieptul bărbatului, sorbind adânc în nări damful iute ce țâșnea de la subțioara lui. Detot, detot, o liniști Tudor. Numai că nu știu ce-o să ne facem, râse el și-o împinse s-o îndepărteze, să i se uite în ochi și s-o vadă din toate părțile. Odaia mirosea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
acum. O explozie de culori și de forme, aranjate minuțios de-a lungul aleilor și în sere, ne-au încântat ochiul și sufletul timp de câteva ceasuri. Mici sau mari, roz, albe, galbene sau mov, cu petale rotunjite sau țepoase țâșneau în cascade, în jurul nostru. - Mami, aici, uite ce frumoase sunt astea! Ba nu, aici sunt preferatele mele, striga Eva, alergând pe alei. Zâmbeam, bucuria ei era molipsitoare. Au fost cele mai colorate ore din ultima vreme. Petrecute împreună cu fetița mea
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
curaj. Curajul are în primul rând o semnificație interioară, și abia apoi una de penetrare în plan social, în scenă. Forța cosmică a curajului este reprezentată grafic, în Orient, sub forma unei fascinante femei goale, fără cap. Din gâtul femeii țâșnește un șuvoi de sânge. Într-o mână ea își ține propriul cap retezat și bea fără-ncetare din propriul sânge. Imaginea, carismatică și terifiantă în același timp, vrea să sugereze că este obligatoriu să ne depășim pulsiunile inferioare, egoiste (și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
așa stau lucrurile, atunci trebuie risipită din capul locului o neînțelegere: cele „trei sute douăzeci și două de vorbe memorabile“ nu sunt simple vorbe de spirit, aforisme sau formulări paradoxale, care stau laolaltă într-o vecinătate indiferentă, ci mai degrabă așchiile țâșnite din coerența unui trunchi invizibil. Ele poartă, toate, marca sursei unice a țâșnirii lor și, strânse laolaltă, recompun sunetul inconfundabil al lemnului originar. Pe scurt, fragmentele trimit la sistem și, în îmbinarea lor, ele sunt sistem. Am putea deci spune
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
este mai mult decât un fluture...” „- Atunci mie de ce îmi spui fluturaș?” „- Fiindcă iubești fluturii și dorești să zbori ca ei.” „- Bunicule, vrei să-ți arăt cum zbor eu?” „- Da!” Clara și-a desprins brusc mânuța din strânsoare și a țîșnit înainte săltând de pe un picior pe altul. Vântul îi răvășea părul blond ca și cum ar fi luat-o pe sus, după cum păreau să spună țipetele-i ascuțite și exclamațiile: „Uite, bunicule! Uite, bunicule!” * * * Drumul pe care continuă să meargă Profesorul împreună cu
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
dintr-odată "ceva" ni se relevă cu o precizie indicibilă, o inefabilă delicatețe, "ceva" care ne zguduie, ne bulversează în cea mai profundă intimitate a ființei noastre. Auzi, nu cauți; primești și nu întrebi cine dăruiește. Ca un fulger, gândirea țâșnește dintr-odată cu o necesitate absolută... Toate acestea se petrec fără ca libertatea noastră să ia parte, și totuși suntem antrenați ca într-un vârtej de către un sentiment de libertate, de suveranitate, de atotputernicie, de dumnezeire. Ceea ce este cel mai straniu, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de o parte, privilegiul de a fi fost trimis oaspete ale acestei existențe sub diversele ei aspecte, de la frumusețile naturii la iubire și bucuria de a putea parcurge diversele lumi ale Creatorului: Simt că toate stelele palpită în mine. Lumea țâșnește în viața mea ca o apă curgătoare. Florile se vor desface în ființa mea. Toată primăvara priveliștilor și a râurilor suie ca o tămâie în inima mea, și suflul tuturor lucrurilor cântă în gândurile mele ca un flaut. Lauda naturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în care poetul lucrează cu ardoare pentru ca să răsară soarele Operei. Arta nu este un suflet împăiat, este marmură asemenea Afroditei din Cnide, "Sculptată cu dalta Gândurilor în blocul fecioară al Frumosului imaculat, să facem ca, sub mâinile noastre grăbite să țâșnească o statuie pură cu peplos înstelat. În felul acesta, într-o zi, lovind cu raze argintii și trandafirii, Capodopera senină, ca un nou Memnon, Aurora-Posteritate, fiică a timpilor mohorâți, să facă să răsune în văzduhul viitor numele nostru ! " Eminescu, afirmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
antipatic și absent, absent și antipatic, mă rog, nu contează, contează că e un necunoscut, un străin, unul care i-a luat-o mereu înainte de acolo, de unde o fi fost el, în umbră, în pla nul doi, mereu gata să țâșnească, să sprinteze, să strige spotlight ! și toți ochii să fie pe el, cortina să se dea în lături și el, David, să devină un simplu mașinist aproape neangrenat în spectacol, eternul frate al lui Alex, al acestui antipatic alx, omniprezent
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
de lupi cruzi, față în față cu provocarea supremă: prada. Chemarea sîngelui se dovedea de necontrolat. Și, pentru că toți lupii o fac, avea să pîndească. Avea să alerge. Avea să sară. Avea să ucidă. O secundă de ezitare, după care țîșni. Vîntul îi umflă nările fremătînde. Tăie aerul cu viteza unui fulger și ateriză precis, exact în mijlocul grupului de căprioare. O secundă de ezitare, după care săriră. Șocate, disperate, înnebunite de spaimă, căprioarele se împrăștiară în toate direcțiile, țipînd gutural tardive
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
întrebă nimic. Știa că poate avea încredere în instinctele ei materne. Și scîncetul durerii și-al fericirii răsună dintr-o dată distinct, consolidîndu-le amîndurora încremenirea. Le trebui cîteva secunde să-și recapete suflul. Ochii căprioarei, rotunzi și calzi, străluceau. Lacrimile uscate țîșniră din nou dar cîtă fericire duceau cu ele acum! Atenție, draga mea! Nu vreau să riscăm. Lasă-mă pe mine să mă apropii și să evaluez situația. Așteaptă-mă aici și încearcă să nu-ți trădezi prezența. Căpriorul înaintă cu
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Lupino. Zi și noapte, aerul era uscat și de nerespirat. Nici măcar o dată n-a plouat în tot acest răstimp; nici o zi de pauză, să fi putut respira în voie. Nici un singur minut... La început, alimentate de apa zăpezilor topite, plantele țîșniseră din pămînt și acoperiseră, curajoase, întinderile golașe; copacii crescuseră tinere frunze zglobii care se legănau, visătoare sau neastîmpărate, în adierile prietenoase ale vîntului. Și pămîntul se umpluse de viață. Dar acum? Căldura și seceta uscaseră tot. Rîuri învolburate altădată, transformate
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
îmi lipsea! Tanti Vetuța oftă. — Nu vrei, nu-ți dau. Eteeee... — Hai, Vetuță, nu te supăra acu’... Las că-ți iau io una până la urmă. — Iei pe dracu’, bombăni Vetuța ca pentru ea. Se însera. Din ferestrele blocului vecin, soarele țâșnea ca un foc vertical. Babele încetară cu troncănitul. Strânseră pulovărașele abia începute, căciulițele și ghemele și se porniră oftând reumatic spre lift. — Eh, zise una mai în putere fără a se adresa cuiva, lasă că-i și mâine o zi
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
chiar binedispusă. Se întinse pentru a-și dezmorți mușchii și atinse din nou, cu mâna caldă, lama foarte ascuțită și rece a cuțitului. Scoase un țipăt scurt când acesta îi crestă pielea subțire. Nu era o tăietură adâncă, dar sângele țâșni imediat prin rană. „- Mi-ai vrut sângele și nu te-ai lăsat până nu l-ai obținut, chiar și foarte puțin. Îți eram datoare, nu?” Ținea cuțitul în mâna dreaptă arătându-i rana de la cealaltă mână, dojenindu-l parcă pentru
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]